luni

Menuét senzual


Mirosul de acetonă îi străbătea nările,ce se lărgeau cu fineţe pentru a respira atunci când îşi ridica fruntea. Privea admirativ spre lacul de pe unghii,culoarea neagră nu îşi pierdea deloc din strălucire. Avea toate ustensilele pe masă lângă el în caz că îi trebuiau pentru a retuşa ceva. O văzuse pe Camelia făcând lucrul acesta de atâtea ori şi nu i se părea ceva prea complicat. Pensula se ondula pe unghiile lui roz,Adin încordându-şi mâna dreaptă pentru a nu-i tremura. Acum făcea comparaţia cu pictura,probabil dacă cineva l-ar fi pus pe el să picteze aşa cum făcea Tavi n-ar fi avut răbdare nici să pună trei culori pe pânză.
   Ţuguiase nervos buzele,la ultima unghie fiind mai atent ca la celelalte pentru a le face să arate asemănător de bine. I se părea că reuşise până atunci,şi oarecum era mulţumit în sinea sa. Încă nu hotărâse cum de la plictiseală ajunsese la curiozitatea de a-şi face unghiile. Până atunci apelase la sora lui,care i le dădea din când în când cu un lac întăritor. Şi de acolo captase acest fetiş care nu-l lăsase să aibă o amiază calmă. Se gândise să facă o baie fierbinte în lipsa lui Tavi dar era prea încântat de ideea că unghiile lui ar arăta bine colorate. Pe cele de la picioare le făcuse primele,bucuros că oja se usca repede.
   După negru,alesese verde închis şi mat. Abia găsise acele culori,pierzând o oră la cumpărături. Noroc că unele magazine de lângă blocul lor aveau inclusiv cosmetice la vânzare şi nu fusese nevoit să străbată distanţe mari. Prosopul de sub mâinile lui era întins pe masa unde învăţau,încercând să evite cutele pentru a nu se încurca în timp ce dă cu ojă. Acum că schimbase oja şi mâna stângă cu cea dreaptă,părea mult mai concentrat.
—Off,Cami avea dreptate când zicea că la mâna stângă ies bine şi la dreapta ca naiba. Vorbi de unul singur,lăsându-şi capul pe prosop, şi strângând buzele pentru a sufla peste unghiile proaspăt date cu ojă.
Un zbârnăit îl făcu să tresară speriat,vibraţiile făcând lemnul să răsune în liniştea camerei. Întinse grăbit mâna pentru a răspunde la telefonul mobil,recunoscând că este Tavi. Avea acel ton de apel special pus pentru iubitul său. Apucând telefonul în pripă,uitase de sticluţele de ojă. Apăsase deja pe butonul verde…
—Ah,ahh…sticluţa!!
Ţipase dezamăgit uitând că Tavi se află de partea cealaltă.
—Ce sticluţă?
—Cu…ulei! Se grăbise să închidă recipientul,punându-i capacul cu atenţie pentru a nu se mâzgăli de oja aflată pe pensula aspră. Oftă privind în tavan. Murdărise prosopul şi nici nu ştia cum să scoată pata.  
—Pentru?
Se auzise vocea sceptică a iubitului său şi îşi privise în treacăt unghiile. Acum trebuia să le şteargă,de obicei pe Tavi nu îl încântau artificiile cosmetice. Prefera simplitatea şi naturaleţea lui;dar Adin nu se putea abţine. 
—Vroiam să pregătesc o salată de roşii...Minţi fâstâcindu-se pe scaun,cuprins de remuşcări. Ar fi trebuit să îi spună lui Tavi adevărul,dar oricum era prea târziu. —Te-ai întâlnit cu Robert? Schimbase subiectul,refuzând să se uite iar la pata de pe prosop. Păstrase o speranţă în ton,gândindu-se că poate îşi anulaseră întâlnirea şi Tavi îl sunase să îi spună.
—Da.
Umerii lui se coborâseră instantaneu,şi se abţinea să îi spună că îl vroia mai repede acasă. Totdeauna se întrebase dacă este bine sau nu să spună acel adevăr blanc cuiva,chiar şi în faţă. Acea impresie de moment care o scornea în creierul său cu sentimentul că dacă o va formula verbal,în următoarea clipă va regreta. Cu Tavi nu i se întâmpla niciodată asta,pentru că ceva mai presus de el îl îndemna parcă să fie cicălitor,cel puţin aşa se vedea.
—Şi mai stai mult?Nu vii acasă?
Liniştea de partea cealaltă îi făcea respiraţia să i se întrerupă, crezând că Tavi este supărat pe ieşirea sa. Nu intenţiona să îl îngrădească cu cerinţe şi gelozie excesivă,îşi spune muşcându-şi degetul mare, ignorând gustul amar de la ojă. Respirase uşurat când auzise râsetul de amuzament al iubitului său.
—Nu acum. Robert a chemat-o pe Sandra aici…
—Ce?De ce?!
Se ridicase de pe scaun imediat,începând să ia camera la paşi mărunţi. Pricepea intenţiile lui Robert faţă de Sandra,dar nu şi de ce era nevoie de Tavi acolo. Puteau foarte bine să rămână ei doi, fără a fi implicat şi iubitul lui,oricum Sandra îl implicase suficient prin faptul că îl plăcea.
—Lui Robert i s-a năzărit să ieşim toţi patru. Explică Octavian şi după felul în care făcea pauzele,Adin îşi dădea seama că acesta fumează. —Uneori poate fi încăpăţânat. Cred că este mai mult curios să ne vadă împreună.
—Oricum dacă vine Sandra atunci vin şi eu!
Hotărâse Adin imediat,ştiind că Tavi râde înfundat după tonul lui.
Se oprise în loc,aşezându-se lent pe patul iubitului său. De ceva vreme îl abandonase pe al său pentru a dormi în al acestuia. Şi nu avea păreri de rău pentru că locul lui era alături de Octavian,fără dubii.
—Mă mir cum de nu a pus întrebări despre noi doi,încă.
Adin se oprise mirat din strâns sticlele cu ojă de pe birou. Robert era totuşi cel mai bun prieten al acestuia. Să fi fost oare atât de subtil încât să se fie mulţumit cu rolul de observator tacit? —Mă aşteptam să ceară detalii. Nu că i le-aş fi dat. Continuase Tavi cu vocea fermă,făcându-l pe Adin să zâmbească,dar în acelaşi timp să roşească. Era plăcut să ştie că iubitul lui nu are de gând să dea detalii despre relaţia lor. Nu aşa procedau şi alţii,dar asta nu era treaba lui să judece.
—Are destul timp de acum înainte să te bată la cap. Unde sunteţi,să ştiu unde să vin şi cât timp am la dispoziţie?
—La club Graffitti.
―Unde se află?
Se rostogoli aşezându-şi lent capul pe perna moale,deşi ştia că trebuie să se ridice în curând de pe pat pentru a se îmbrăca. Asculta indicaţiile,vocea calmă cu care îi vorbea tânărul şi modul în care încerca să îi dea cât mai multe repere atunci când acesta tăcea. Adin surâse muşcându-şi buzele. Tavi era irezistibil şi la telefon. Nici nu îşi dădea seama că tăcea ascultându-i glasul, trecându-i prin minte tot felul de ipostaze cu ei doi.
—Ai priceput?
Verifică Octavian,părând puţin impacientat sau curios pentru că nu auzea obişnuitele replici ale lui Adin.
—Mhh,da. Răspunsese cu vocea domoală,suspinând. Se ridicase de pe pat,gândindu-se cum anume să se îmbrace. Nu vroia să pară ciudat,deşi era inevitabil ca lumea să nu îl confunde cu o fată. Dar măcar să încerce să nu iasă în evidenţă,aceasta fiind prima opţiune. A doua era aceea de a purta ceva care să-l încânte pe Tavi. Abia acum realiza că iubitul lui îi strigă numele în telefon.
—Da! Îşi revenise,deschizând noptiera pentru a scoate din hainele lui de acolo.
—Te porţi ciudat,eşti tăcut. Nu vrei să vii?
—Ba da! Tavi…Rostise cu dragoste în voce,simţindu-se uşor copleşit de faptul că primea atâta atenţie. Probabil se roşise în obraji,încercând să reducă din căldura ce îi traversa inevitabil tot trupul. —Dar nu ştiam cu ce să mă îmbrac. Îi confesă,întinzând hainele în pat,privind cu atenţie ceva care să îi pară apropriat ocaziei.
—Îţi stă bine în orice.
—Ştiu că mă preferi gol,dar nu am ce-i face. Trebuie să port ceva. Îşi trecu mâna prin păr ca şi cum Tavi ar fi fost acolo,râzând împreună cu el. —Acum trebuie să mă îmbrac.
—Să mă suni când ajungi. Te aştept…
Închisese primul telefonul pentru a nu asculta liniştea ce se lăsa între ei după conversaţie. Ştia că trebuie să îşi spună salutul de final,poate mai mult de atât. Dar poate că era bine când Tavi le evita;aşteptarea urma să le facă acele momente mai speciale. Era sigur de asta,şi nu avea să insiste atunci când nu era cazul.
    Aruncase telefonul în pat,uitându-se apoi spre hainele înşirate peste pătură. Culorile vesele îl încântau întotdeauna,şi avea obiceiul de a alege hainele în funcţie de starea sa. Era ca un al doilea corp,ce îl îmbrăca pe al său şi care exprima starea sufletească. Recunoştea că moştenise cochetăriile de la mama lui, care întotdeauna îl obişnuise să fie îmbrăcat cât mai impecabil. Şi îi plăcea să creadă că fiecare are un aspect unic,numai al său, indiferent de ce anume poartă.

*

Închisese telefonul lent,privind spre ecranul albastru,care tocmai se stingea. Devenise prea frig pentru a sta afară,şi pornise lent spre poarta bar-ului,stingând cu grijă ţigara pe care o fumase cât timp vorbise cu Adin. Nu grăbea paşii,ritmul în care bocancii lui se auzeau pe asfaltul îngheţat răsuna mai tentant decât muzica din bar. Spera să nu fie prea sătul de atmosferă până ce ajungea Adin acolo. Intrase pe cele doua uşi,oprindu-se în holul desenat. Îşi sprijinise umărul de perete privind înapoi spre curtea în care se afla barul. O pală rece de vânt împrăştiase puţin din zăpada adunată în mormane egale în afara barului. Închisese ochii pe jumătate,admirând cum se ridicau mici particule albe şi strălucitoare la lumina felinarelor scunde puse de-a lungul aleii de la intrare. Un sunet abia perceptibil îl făcuse să îşi îndrepte spatele şi să se întoarcă pentru a merge înapoi la masă. Se opri în loc.
—Credeam că te-ai rătăcit.
Îi spuse Robert care venea pregătit să îl recupereze. Fiindu-i amic de atâţia ani ştia că odată plecat pe undeva,găsea un motiv pentru a pierde vremea şi a rămâne fascinat de ceva ce, colegului său nu îi stârnea nici cel mai mic interes. Tăcerea lui Tavi era răspunsul clar că nimerise într-unul din acele momente. Plecase capul în jos, ascunzându-şi exasperarea. Nu erau pe aceeaşi lungime de undă tot timpul.
—Ce a zis Adin? Vine?
—Da. A rămas să mă sune când ajunge aici. Să îl aştept…
Explică aprinzându-şi iar o ţigară,de data asta fixându-l pe Robert întrebător. Zâmbetul întins pe buzele lui subţiri părea atotştiutor, ceea ce însemna că amicul lui trăgea o concluzie anume. Şi nu credea că ar fi fost vreun silogism clar, din contră. Probabil analiza majoritatea şi minoritatea faptelor ca de obicei,pentru că Robert nu avea răbdare decât pentru a se îmbrăca şi aranja. În rest viaţa lui trebuia grăbită,cu ce scop,era dincolo de priceperea sa. Totul ţinea să adopţi o anumită atitudine faţă de realitate,să o construieşti în jurul tău până la final.
—Acum că ai renunţat la partea cu „evitatul” îndrăgostitului,îmi spui şi mie cum s-a întâmplat?
—Ce anume?
Se aştepta întotdeauna la grimase atunci când se prefăcea că nu îşi dă seama despre ce este vorba. Dar insistenţa lui se datora întotdeauna asocierii de perspective,a sa cu a altora. Şi în special îşi găsea astfel de momente inoportune,când el avea în minte detalii de multe feluri,pe când Robert,poate ceva concret.
—Cine a făcut primul pas?Vrei să-ţi şi desenez?
Era inevitabil să nu primească răspicat întrebarea. Acum avea să-i întoarcă o replică pe măsură,dar nu înainte de a fuma câteva guri de tutun numai să-l ţină în aşteptare.
—Hai să mergem înapoi la masa noastră şi am să îţi fac un rezumat acolo.
—Nu înţeleg cum te poţi abţine să nu spui ceea ce simţi. Ar trebui să fie motiv de bucurie că îţi poţi împărtăşi dragostea.
Ridicase ciudat din sprâncene,amicul lui obţinând rar un astfel de rezultat din urma discuţiilor pe care le aveau. Lua asta drept semn pozitiv,numai că Tavi era pe jumătate atent. Îi zbura gândul la venirea lui Adin,iar discuţia de la intrare până la masa lor,pentru el trecuse nebăgată în seamă. Imediat aşezat pe scaunul din piele stinsese ţigara,evitând privirea lui Robert,sperând să nu mai fie presat. Auzindu-l deschizându-şi bricheta se grăbise să scoată o nouă ţigară din pachetul său.
—Fumezi cam mult. Nerăbdător să-ţi vezi iubitul…cumva?
Tavi dăduse din cap,zâmbind puţin leneş şi forţat. Uneori Robert îl îndemna să-l pocnească,precum atunci când erau în primii ani de liceu şi se certau care desena mai bine. Ştia că un cot de la Robert îi poate da efecte secundare,spera ca palmele lui să fi avut măcar acelaşi rezultat. Acum se considerau adulţi,şi se presupunea că ştiau să aleagă momentele pentru a lua decizii,sau a pune întrebări…ca în cazul lor.
—Adin a făcut primul pas.
Rostise cu intenţie atunci când Robert sorbea din cafea. Lăsase ceaşca jos,sunetul de ceramică lovită răsunându-i strident în urechi mai rău decât muzica din bar. Îşi lăsase bărbia în palma dreaptă,părând plictisit în timp ce amicul său îşi ştergea urmele de la cafea cu şerveţelul alb de pe farfuria pe care stătea ceaşca. Lichidul se vărsase puţin,curgând în jos pe margini.
—Nu pot să cred. Adin mai curajos decât tine! Asta trebuie să fie ştirea anului!
—Superficial ca întotdeauna.
Scuturase uşor ţigara de marginea vasului rotund,aşteptându-se să fie contrazis. Robert se încruntase doar;îi displăceau clipele în care Tavi îl subestima când purtau dialoguri de genul acesta. Îl descuraja,deşi se abţinea să îi spună. — Mai ai şi alte întrebări?
—Normal că am! Încă nu era epuizat,şi ştia să fie insistent. Tavi ceda repede dacă aborda situaţia cu calm,fără a se arăta prea curios. Şi poate că se grăbise,îşi recunoscuse,privind pe sub genele întunecate cum amicul său aştepta un nou atac de replici.
—A început să îmi placă pe parcurs,odată ce am început să îl descopăr. Din acea rivalitate închipuită,am devenit amici şi apoi ceva mai mult de atât.
I-o luase Tavi înainte,lăsându-l cu gura căscată. Ca întotdeauna îi spunea totul când se aştepta mai puţin şi îşi poleia noua ofensivă.
—Mă interesează acel „mai mult de atât”.
Revenise,făcând iar greşeala de a cere detalii,fără a aştepta ca Tavi să îi spună. —Dacă vrei să îmi spui. Adăugase pe un ton supărat,încercând să profite de propriul său statut. Doar Octavian îl declarase,pe bună dreptate căci nimeni altcineva nu fusese atât de răbdător cu el;cel mai bun prieten al său. Acum era şansa să îi dovedească asta.
  Se trezise cu ecranul de la telefonul mobil al tânărului în dreptul nasului,înainte de a mai primi alte detalii. Nu era nevoie să citească,îşi dădea seama deja.
—Mă duc să îl aştept afară. Probabil doar ce a plecat de acasă.
Se ridică Tavi de pe scaun,pregătit să iasă din bar pentru a-l întâmpina pe Adin la intrare,cum stabiliseră. O mână se aşezase lent pe umărul lui,şi Robert o privise la fel de uimit,pe Sandra. Fata le zâmbise politicos,în special lui Tavi.
—Salut,scuze pentru întârziere.
—Nu-i nimic.
Interveni Tavi,după câteva secunde de aşteptare,ca Robert să zică ceva. Nu era de ajuns că se grăbea,mai trebuia să facă şi pe purtătorul său de cuvânt.
—Eu mă duc afară.
Încheie înainte ca discuţia să continue cu restul paletei de întrebări galante. Aştepta cu nerăbdare să-l vadă pe Adin. Prezenţa lui acolo îmbunătăţea starea lui de apatie,pentru că nu prea îi plăceau ieşirile,şi de cele mai multe ori Robert încuraja dar nu participa. Nu pentru prima oară fusese cel care întreţinea discuţiile,amicul său mulţumindu-se cu puţine fraze. Îl exaspera, însă nu îl mai mira.
Aerul devenise tot mai rece,simţea gerul pătrunzător prin materialul pantalonilor. Ace precum gheaţa îi străbăteau pe toată lungimea până la bocancii îmblăniţi. Chiar dacă nu erau cei mai frumoşi sau la modă,nimic nu putea înlocui faptul că erau comozi şi călduroşi. Strânsese jacheta neagră în jurul trunchiului, renunţând la a purta mănuşi. Vroia să simtă pielea lui Adin aproape,căldura emanată de trupul lui chiar şi prin haine.
   Ieşise iar din curtea unde era barul,oprindu-se pe trotuar. Îl încânta aceeaşi privelişte,tot silenţioasă. Dar era pe placul său, în special fulgii foarte rari ce pluteau aduşi de vântul rece. I se păreau mai firavi şi uşori ca de obicei,fără a avea asupra lor acea greutate apoasă. Auzea motorul unei maşini în depărtare şi îşi dezlipise spatele de gardul din lemn pentru a privi în stradă. Înjura în gând pe cei care îşi parcaseră maşinile pe trotuar, împiedicându-l să vadă spre intersecţia circulată. Într-un final zări lumina farurilor de la un taxi ce oprise de partea cealaltă a străzii. Figura zveltă şi mignonă a tânărului apăruse imediat ce una din uşi fusese deschisă. Adin îl zărise în dreptul porţilor de lemn,şi zâmbise liniştit. Traversase strada spre el în pas grăbit, aruncându-se fără ezitare în braţele acestuia. Tavi îl primise râzând amuzat.
—Ce frumos îţi stă părul!  Admiră Adin,sărutându-l apoi de câteva ori. Respiraţia caldă a iubitului său îl înfiora plăcut,şi doar ce se revedeau. Zâmbi amuzat văzându-i buzele uşor crăpate şi muşcate,probabil tânjind pe ascuns după săruturile lui cât timp îl aşteptase. —M-am îmbrăcat bine?
Pusese întrebarea cu intenţia de a-l stârni puţin în seara aceea. Blugii erau foarte strâmţi,fără a fi evazaţi ci strânşi pe pulpă în jos şi prinşi sub cizmele înalte ale acestuia. Erau îmblănite şi în afară,doi ciucuri de culoare gri atârnând elegant pe lângă ambele încălţări. Avea pe el aceeaşi jachetă verde,mult prea subţire şi scurtă după părerea lui Tavi,care îşi dusese braţele în jurul taliei tânărului,frecţionându-l pe spate.
—Trebuia să porţi ceva mai gros. Trăsese în jos de jacheta verde,fără rezultat însă. Era mult prea scurtă. Renunţase şi îl prinsese de mână cu un aer serios. —Robert şi Sandra sunt deja înăuntru.
Adin îl privise ceva mai timid. Nu putea ascunde faptul că îi lipsea din curaj. Spera ca Sandra să nu reacţioneze prost văzându-i împreună. Însă nu ar fi acceptat o astfel de ieşire dacă nu ar fi fost de acord. Pornise înaintea lui Tavi,mişcându-şi lent coapsele. Încerca să stea cât mai aproape de el,ghidându-i mersul şi reuşind să menţină trupurile lor apropriate.
—E frumos aici. Nu am ieşit niciodată într-un local ca acesta.
Confesă,strângând puţin degetele lui Tavi încercând să-i atragă atenţia,deşi era zadarnic. Ochii verzi ai tânărului îl fixau deja cu interes.
—De ce?
Întrebase cu sfială,sperând ca Adin să nu regrete venirea lui. Localul nu era în nici un caz cel mai select din oraş,cei cu venituri medii  şi mici se puteau număra printre clienţii fideli.
—Pentru că nu am avut cu cine. Nimeni nu m-a invitat până acum.
Strânsese aproape mâna acestuia,simţindu-l cum tremură uşor. Se oprise în loc,mulţumit că erau în holul de la intrare unde puteau vorbi liniştiţi. Nu bănuise că Adin putea deveni atât de melancolic,în loc să se bucure puţin de ieşirea lor. Lua asupra sa vina că nu o făcuse mai devreme. Trebuia să fi bănuit că unele lucruri atât de dramatice din viaţa unei persoane nu pot fi şterse doar cu îmbrăţişări tandre şi săruturi drăgăstoase.
— Atunci n-au habar ce-au pierdut!
Zâmbi puţin mai vesel,încurajându-l pe tânărul blond să-i răspundă la gest. —Şi eu care credeam că te vei plânge pentru că nu e un local select. Privi în treacăt desenele de pe ziduri,Adin râzând de confuzia lui. Astfel de lucruri i le-ar fi reproşat numai în trecut,când nu erau iubiţi. Asta numai pentru a-l enerva,nu pentru că ar fi gândit într-adevăr în acel mod.
—Nu fi atât de năuc. Aş merge cu tine şi într-o cocină.
Tachină tânărul trecându-şi braţele peste umerii acestuia,Tavi prinzându-l atent de talie,pentru a-l ţine aproape. —Amândoi în noroi,tăvălindu-ne după bunul plac… Adăugă sugestiv,plimbându-şi în treacăt buzele peste ale iubitului său,fără a-l săruta însă.
—Până una alta,hai să mergem la masă. Cred că s-au săturat aşteptându-ne.
—Îmi strici cheful.
—Avem timp destul şi după.
Adin era uneori prea impulsiv,gândi trecându-şi mâna printre pletele blonde ale tânărului. Dar pe de-o parte adora să-l vadă atât de încântat şi plin de viaţă,aducând în inima lui imboldul interior de a merge mai departe.
—Ce ţi-ai făcut la păr?
Întrebase imediat ce-i simţise şuviţele uşor ondulate la margini şi privindu-l mai bine la lumină. Ignorase pe cei care comentau în jurul lor căci se ţineau de mână,şi îşi trecuse tandru degetele prin părul tânărului savurând moliciunea şi elasticitatea firelor. Simţea şi mirosul de fixativ sau ceară de pe părul lui Adin, un iz înţepător de dulce,dar foarte ispititor.
—Se observă? L-am ondulat puţin spre vârfuri.
Îşi trecu mulţumit mâna dreaptă prin păr,deşi ochii lui fixau cu nelinişte fiecare privire dezaprobatoare din bar. Unii se prefăceau că nu observă,alţii mormăiau cuvinte jignitoare sau alte injurii pe care nu le auzea dar le bănuia. Cel mai grav era că unele persoane se ridicaseră de la mesele lor,plecând sau mutându-se în altă parte atunci când îi zăriseră împreună şi observaseră spre ce masă se aproprie. Robert fixase cu severitate pe cei din jur,strângând uşor coada subţire de la ceaşca de cafea.
—Îţi tremură mâna,Robert.
Atenţionă Tavi,odată ajunşi la masa lor. Adin se aşezase primul, salutând în grabă pe cei doi.
—Stai jos şi taci.
În alte momente probabil ar fi ripostat,dar înţelegând tăcerea prietenului său luase imediat loc lângă Adin. Îl simţea tremurând pentru că avea piciorul stând lipit de al acestuia,într-un prim gest în a-l face atent să se liniştească. Robert oftase lăsând să expire aerul reţinut,cât îi privise cu sufletul la gură. Adin i se păruse foarte afectat,şi abia acum înţelegea că într-o astfel de relaţie ambii îşi asumau nu doar riscuri personale cât şi sociale.
—Ţi-ai ondulat părul!
Exclamă Sandra,surâzând ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, toţi trei ştiau că era numai pentru a salva aparenţele. Deşi Adin picase imediat în cursa ei de a-i scoate din impas şi o fixase cu un zâmbet puţin pierdut.
—Da. Am trecut prin hol la plecare şi am văzut ondulatorul pe masa din bucătărie…Probabil l-ai uitat acolo,scuze că l-am folosit fără să întreb.
—Nu-i nimic. Îmi place cum ai reuşit să-i dai forma pe margini…
—Mi-am udat părul înainte.
Robert clipea încurcat,uitându-se cu mirare la cei doi care păreau a trece peste unele divergenţe. Nu îi venea să creadă purtarea frumoasă a Sandrei,bucurându-l peste măsură. Zâmbise uşurat spre Tavi,împingând sticla de cola mai spre margine pentru a-l putea privi.
—Ar trebui să comandăm ceva şi pentru ei.
Arătase spre Sandra şi Adin,care nu se opreau încă din discuţii. Lăsând de-o parte faptul că tânărul blond era iubitul lui Tavi, reţinea că Sandra era a doua persoană din casă cu care Adin se înţelegea foarte bine. Ambii probabil aveau destule în comun, inclusiv faptul că ţineau la Tavi,mai nou;şi erau comunicativi.
—Rămâi tu aici,şi mă duc eu?
Se aştepta ca întotdeauna Robert să îl pună pe el drept reprezentant. Ar fi trebuit să-i perceapă taxe,numai el ştia de câte ori se dusese la ghişee întrebând câte ceva pentru amicul său pe motiv că acesta nu ştia ce şi cum să întrebe. Îl însoţise,simţindu-se folosit de multe ori,dar trecuse cu vederea ştiind că Robert pe cât era de bine-făcut şi de solid,pe atât se purta ca un om rătăcit. Trebuia mereu împins de la spate,în primii ani de liceu fiind un tânăr foarte timid şi tăcut. Cu vremea,amândoi se schimbaseră puţin, păstrând totuşi,sau accentuând unele trăsături de caracter.
—Mergem amândoi. Nu cred că ne vor simţi lipsa…Înclinase uşor capul spre Sandra şi Adin,care abia atunci opriseră discuţia. Exact la fix pentru a le spune celor doi ce-şi doresc să comande,îşi spusese trăgând revoltat de sticla cu sucul lui Tavi,căci o aşezase iar la loc.
—Vrem bere. Mi se pare o ocazie bună să bem toţi câte una. Comentă tânăra,aşteptând aprobare din partea lui Adin.
—Şi mie. Aş comanda o duzină numai să-i văd iar ţinându-se de mână.
Glumi,râzând de figura exasperată a lui Tavi şi de Adin care deşi zâmbea,roşise puţin. O uşoară umbră de decepţie se observa pe figura Sandrei,dar o camufla aproape perfect,îşi spuse ridicându-se de jos. Tavi plecase înaintea lui,lăsând în urmă dâra de la fumul de ţigară,semn că iar fuma fără pauze.
—E ciudat să vă ştiu împreună,dar totuşi vă stă bine.
—Spui asta doar pentru că îţi pare rău pentru ce s-a întâmplat când am intrat în bar? Îi retezase Tavi spusele,aşezându-şi coatele pe tejghea,prefăcându-se interesat de modul în care una din chelneriţe spăla paharele.
—Nu fi prost. Cred că nu suntem în situaţia de a ne mai spune baliverne.
Privise spre ţigara care începea să ardă,scrumul adunându-se într-o masă opacă ce părea gata să pice la cea mai mică zdruncinătură.
Învăţase să ia lucrurile ca atare,fără să-şi pună alte întrebări. Ca şi cum lumea ar fi fost propria lui reprezentare şi în ea nu se găsea altceva decât ce se regăsea în el. Urmând întrebările fără răspuns nu schimba cu nimic mersul lucrurilor şi poate că se împotmolea in ignoranţă,dar prefera simplitatea. 
Luase o scrumieră şi scuturase cu grijă ţigara în ea,lăsându-l pe Robert să bată din picior în aşteptare. De data asta avea să se abţină intenţionat şi să-l lase pe el să comande berile.
   Fata care spălase paharele îi observase în treacăt,făcându-i semn unei colege să ia comanda. Se ţinuse de promisiunea interioară,provocându-l pe Robert atunci când îl văzuse nepregătit să vorbească. Luase două sticle de bere,lăsându-i-le acestuia pe celelalte două.
—Ar trebui să ieşim mai des. Sandrei se pare că îi place.
Comentă,cărând cele două sticle cu atenţie. Tavi i se părea atent, fie prea îngândurat. Era logic,după asemenea reacţii din partea altora nici el nu s-ar fi simţit mai vesel.
—Dacă o să avem timp,da.
Acceptul lui atât de benevol îl lăsase pe Robert cu gura căscată. De obicei amicul lui inventa o mulţime de scuze când venea vorba de ieşit în oraş.
— Despre ce anume vorbiţi?
Adin îi făcuse loc lui Tavi să stea pe scaun,trăgându-l pe al său aproape de masă. Ca de obicei nu îşi putea stăpâni curiozitatea,şi faptul că zărise o iluminare scurtă în ochii lui îl îndemnase să afle despre ce discută.
—Iubitul tău prezent aici în faţa mea şi-a dat aprobarea să mai ieşim toţi patru. Probabil ştii cât de înţepat e în legătură cu restul fiinţelor umane,şi spaţiul înconjurător.
Le aranjase cu atenţie berile în faţă,lui şi Sandrei.
—Nu văd ce legătură ar avea antipatiile mele cu ieşitul în oraş.
Se apărase încruntat,trăgând în sus de dopul de carton. Desfăcuse sticla de bere dintr-o mişcare,ducând-o la gură sub ochii celor trei. Îl fixau fără să vrea,fiind ultimul care vorbise nici nu realizaseră că fac asta până ce Adin tuşise. Sandra era problema lui,nu Robert.
—Adin e posibil să fii gelos?!
—O faci degeaba. Îl oprise Sandra înainte de a-i răspunde lui Robert. — Deşi acum că Octavian e cu cineva,fie că eşti tu sau oricare ar fi fost…lucrul acesta îl face şi mai irezistibil. Dar se observă clar că ţine destul de mult la tine.
—Putem să discutăm despre altceva? A fost suficientă atenţia primită de la ceilalţi…
Se împotrivi Octavian,văzându-l pe Adin încruntat. Nu vroia să îi strice seara,mai ales că el avusese iniţiativa de a-l invita. S-ar fi simţit vinovat,reproşându-şi ca de obicei,proasta alegere.
— Unde o să petreceţi vacanţa de iarnă?
Tot tânăra luase iniţiativa de a-şi îndrepta greşeala făcută. Chiar şi în glumă,nu trecuseră neobservate figurile lor împietrite. Fiind afectată mai mult de tăcerea lui Robert. Acum că erau toţi patru acolo,realiza că exista o armonie între ei doi. Un fel tacit de a se înţelege,probabil asta simţeau Adin şi Tavi câteodată. Nu regreta că nu îl luase în vedere pe Robert până acum,asta pentru că ştia de la Tavi despre aventura sa;dar niciodată nu era prea târziu.
   Îi luase pe toţi trei pe nepregătite,Adin fiind singurul care zâmbise ceva mai calm. Se gândise la asta de câteva săptămâni şi urma să discute cu Tavi despre planul lui,pentru că normal,îşi includea iubitul în vacanţa lor de vis. Sau cel puţin,aşa spera. Nu avea să divulge nimănui despre ce era vorba,încă.
—Nu m-am gândit.
Confesase Robert primul,renunţând să mai bea din cafeaua care probabil se răcise şi îşi deschisese lent sticla de bere. Se uita curios spre Tavi. Bănuia că în acela an nu se vor mai întoarce împreună la rudele lor,acasă în provincie.
—Noi încă nu ne-am hotărât.
Vorbea pentru amândoi,fiind atent la Adin în caz că acesta nu era de acord cu ce spune. Ar fi fost trist să stea fără tânărul blond, dacă acesta ar fi petrecut sărbătorile în familie. Nu avea suficientă tărie pentru a-l împiedica. Ştia cât de importantă este familia în viaţa cuiva,pentru că el o pierduse.
—Se pare că toţi suntem indecişi.
—Mai este timp să ne hotărâm!
—Optimist ca întotdeauna. Tavi ai noroc cu un aşa iubit.
Gluma îl încântase pe Adin. Robert luase într-un fel o piatră de pe inima lui imediat ce îi acceptase. Se simţea nu doar mai sigur,ci şi mai împlinit ştiind că nu încurca deloc viaţa lui Tavi şi că relaţia lor nu punea în pericol prietenia celor doi. Ar fi fost păcat după atâţia ani împreună,cei doi să oprească acea comunicare pozitivă dintre ei.
—Atunci şi tu ai noroc,doar ţi-e amic prin alianţă.
—Cine nu vă cunoaşte,ar zice că vă certaţi.
Interveni Sandra amuzată de replicile lor. Ştia cum se apucă de discuţii în contradictoriu,amândoi fiind vehemenţi cu ideile lor şi cedând foarte greu. În special Robert,lui Tavi nu îi lipsea tăria; din contră,dar se plictisea repede.
—Slabe şanse.
—Nu am dat noroc încă. Ar trebui,e prima oară când suntem toţi patru în afara casei.
Sandra îşi desfăcuse şi ea sticla,la îndemnul lui Adin. Ridicaseră toţi patru sticlele,lovindu-le încet pentru a nu-i deranja pe cei de la alte mese.
  Profitând că Sandra şi Robert gustă încă din berea lor,îl apucase pe Tavi de mână. Privirea lor era îndreptată în spate,spre mulţimea adunată într-o parte din bar unde se putea dansa. Ştia că ar fi o cerere exagerată după întâmplarea petrecută cu câteva ore înainte,dar i se părea ceva frumos.
—Mi-ar place şi mie să dansez!
Exclamase cu entuziasm la urechea lui Tavi când acesta se aplecase puţin spre el. Muzica era slăbiciunea sa,îi devenea imposibil să o ignore,pentru că o avea în sânge. Melodia pop combinată cu acorduri de vioară îl făcea să simtă cum este atinsă fiecare coardă în parte,reuşind să reproducă în gând notele.
—Ne ducem până afară.
Le spuse celor doi,plecarea lor devenind ocazia perfectă pentru Robert,care dorise să rămână cu Sandra. Ştia că lucrurile trebuie să evolueze treptat,altfel ar fi avut un alt eşec amoros. Şi nu era pregătit psihic de aşa ceva.
  Mergea vioi în spatele lui Tavi,ţinându-şi braţul de cotul acestuia,trecându-şi uneori degetele în sus unde simţea muşchii încordaţi. Nici nu contase unde ajung,iar frigul era ca o pală răcoroasă peste obrajii săi încinşi.
—Dansăm afară?
Ghicise fără să vrea,şi odată prins în braţele lui Tavi observase surpriza de pe chipul lui,dar trecuse imediat uitată. Amândoi erau prinşi într-un sărut pasional,şi un ritm destul de stângaci.
—Eşti primul care mă face să dansez.
Adin râdea amuzat,privindu-şi iubitul şi tenta roz ce-i apăruse în obraji. Îi sărutase pe ambii,mulţumit să-l simtă pe Tavi ceva mai relaxat.
—Eu am luat lecţii de dans modern de la Cami. Exersa cu mine de fiecare dată când se întorcea de la sală.
—După tonul în care vorbeşti nu prea te încânta…
—Înainte nu. Acum da.
Zâmbise mişcându-şi coapsele apăsat spre cele ale iubitului său, care îl prinsese cu o mână de talie,iar cu cealaltă îi mângâia pletele în timp ce se sărutau. Îl făcuse să geamă pierdut,atunci când sărutul încetase.
—Ar fi bine să mergem acasă.
—Încă nu s-a terminat melodia.
Adin îşi întorsese spatele,lipindu-şi imediat trupul de a-l său, mâinile lui Tavi căutând imediat acele locuri care îl făceau să tresară involuntar.
—Se pare că ai prins curaj.
Îşi sprijinise capul pe umărul drept al acestuia,sărutându-l pe gât. Tavi începuse să se mişte alături de el,ceva mai ritmat. Şi nu nega acel amuzament legat de faptul că o făcea dintr-un anumit instinct.
—Tu la fel. Cum de ai cedat şi te-ai aşezat cu spatele la mine? Insişti mereu să mă priveşti în ochi.
—Nici să nu te gândeşti! Se întorsese rapid cu faţa spre el,ridicându-şi braţele pe umerii lui şi fixându-l cu o licărire jucăuşă în ochii lui albaştrii. —Va trebui să dansezi de mai multe ori cu mine în modul ăsta pentru a obţine aceeaşi poziţie în pat. Ştii că nu îmi place.
—Ai devenit un şantajist mic.
Adin începuse să râdă,lăsându-şi capul pe pieptul lui. I se părea o înţelegere bună,nu un şantaj. Încă era la începutul relaţiei lor şi încă avea unele inhibiţii,sau idei stranii. Avantajul era că reuşea mereu să i le spună lui Tavi,şi acesta încerca să îl facă să se simtă calm şi împlinit de fiecare dată.
—Acum hai acasă. Mi-e frig…
—Data viitoare să porţi ceva mai gros.
Se dezbrăcase de jacheta sa,învelind umerii lui Adin. Tânărul tresărise îngrijorat.
—Tu?
Pipăise pe sub puloverul lui Tavi pentru a se asigura că este gros îmbrăcat. Oftase exasperat simţind destule haine pe sub cât să îi fie lui cald numai gândindu-se.
—Sunt bine.
—Văd…Un pulover,cămaşa,helancă şi tricoul. Mă întreb cum o să am răbdare să exfoliez toate straturile astea de pe tine odată ajunşi acasă.
—Pot şi singur.
Comentase trecând pe aleea din curtea barului,Adin urmându-l în timp ce îşi lua pe el jacheta lui Tavi. Nu îi venea bine,era destul de largă şi lungă,iar mânecile erau prea mari;dar era călduroasă.
—Nu,n-am să te las. Fie tragi de timp şi devii enervant,pentru că îţi place să mă tachinezi… Este seducător,dar şi răbdarea mea are limite;fie o faci în grabă încât rămân în urmă…ca data trecută.
Îl luase de mână,atingându-i degetele reci ceva mai apăsat şi prinzându-l pentru a i le încălzi. Adin zâmbise tandru.
—Ce frumos e!
Privise în jurul lor,acum că erau în stradă. Admira copacii poleiţi cu chiciură,ce se adunase pe ei datorită gerului. Luminile de la stâlpi le făceau ramurile goale să strălucească străbătute de razele artificiale,puţin obscure pentru că se lăsase ceaţa. Aveau vizibilitate la câţiva metri în faţă,dar nu distingeau decât forme gri estompate de densitatea ceţii.
—Luăm un taxi?
—Nu! E departe de casă strada asta?Vreau să ne plimbăm până acasă…e frumos.
—Doar la un sfert de oră. Dacă vrei,atunci mergem pe jos.
—Mi se pare romantic.
Îl prinsese de umeri,trăgându-l aproape. Şi el se lăsase încântat nu doar de peisaj,cât de prezenţa lui Adin şi de momentul special. Făceau un tot ce avea să rămână în memoria lui.
—Oare nu ar fi trebuit să le spunem că am plecat? O să plătească ei doi consumaţia noastră?
—E plătită deja de mine şi Robert. Nu îţi face griji,îi trimit acum un mesaj.
Îl opri din mers pentru a scoate telefonul mobil din buzunarul de la piept al jachetei sale. Adin lăsase deja capul pe spate,dând la o parte pletele ce îi intrau în ochi pentru a admira cerul.
—Crezi că se vor înţelege bine…Robert şi Sandra?
—Sper. Ţine de decizia ei. Cred că toţi visăm la o dragoste pură, specială care să ne scoată din abis. Dar trebuie mai întâi să începem noi înşine să vrem asta. Aşa poate va reuşi să accepte măcar o prietenie de început.
—Mi-ar place!
Îşi lăsase capul pe umărul lui Tavi,mişcându-şi iar picioarele imediat ce-l simţise pe acesta că începe să meargă lent. Avea braţul lui stâng susţinându-i talia.
—Pasul mai mare căci mi-e somn. Îl luase Adin de mână, forţându-l să iuţească mersul. Chicotise amuzat văzându-l dezorientat,încercând să scrie mesajul pe telefon şi să meargă alături de el.
—E trecut de unu. Şi îmi este lene să mă grăbesc.
Încheiase cu textul,lăsându-şi telefonul înapoi în buzunarul de la jachetă. Odată cu oprirea lor în loc profitase trăgându-l pe Adin în braţele sale pentru un sărut destul de prelungit. În liniştea dimineţii,numai sunetul buzelor ce se uneau cu lăcomie se auzea în jur. Şi geamătul de amuzament al lui Adin,căci pierduse iar o bătălie senzuală.  

Pânză transparentă

Era amiază atunci când tânărul deschisese ochii lui albaştrii pentru a fixa tavanul alb şi anost care îl făcea să lăcrimeze. Nu se putea abţine să nu rămână cu privirea pierdută, amintindu-şi de clipele petrecute cu Tavi. În noaptea aceea fusese deosebit de agresiv cu el, destul de diferit faţă de cum îl obişnuise.
Dădu puţin pătura la o parte pentru a-şi dezmorţi picioarele, simţind furnicături prin tot corpul. Pielea sa reacţionase imediat la aerul răcoros, porii devenind aspri. Se ridică sprijinindu-se într-o mână, cealaltă trecând-o peste pulpele sale încercând să scape de acea senzaţie. Făcu o grimasă atunci când se trase spre marginea patului, şi oftă obosit. Coapsele îl dureau la fiecare mişcare, şi probabil urma să se aleagă şi cu o febră musculară. Palpă uşor locurile care îl incomodau, observând mici urme roşii şi muşcături.
Se aruncă brusc înapoi pe pat, ascunzându-ţi obrajii fierbinţi în perna moale, adulmecând mirosul rămas după ce plecase Octavian. De când venise acolo se trezise pentru prima oară în urma lui, dar fără păreri de rău. Închizând uşor ochii, rememora acele săruturi crude, pline de foc şi dorinţă pe care i le dăruise iubitul lui. Încă îi făceau carnea să usture, mocnind din interiorul inimii sale. Râvnea iar la acele săruturi apăsate şi dure, ori la atingerile mătăsoase ce îl înţepau fără să îl doară.
Resimţea încă o parte din plăcerea aceea intensă, trupul său întipărind fiecare senzaţie şi fiecare mişcare ca într-un volum însufleţit. Simţea iar lipsa lui Tavi, acum că nu îşi putea lua gândul de la el. Îşi trecu degetele deasupra buzelor, apăsând uşor ştiind că acele buze fuseseră sărutate cu ardoare de cele catifelate ale iubitului său, ca într-o armonie ce se schimba cu fiecare gest.
Renunţă la a trage perdeaua pentru a privi afară ca de fiecare dată când se trezea. Îl enerva cu obiceiul lui de a se uita pe geam să vadă cum e vremea. Trebuia să ştie atâta timp cât ieşea din casă; astfel putea hotărî cu ce anume să se îmbrace. Desigur tânărul cu ochii verzi uita astfel de amănunte, şi uneori Adin se întreba prin ce minune hainele pe care le purta Tavi se potriveau întotdeauna cu vremea fără ca acesta să se uite măcar odată pe geam. Se pregătea să se întoarcă pe partea cealaltă şi să adoarmă la loc, dar auzi uşa deschizându-se.
— Te-ai trezit deja?
Glasul plin de tandreţe îl făcea să tremure involuntar. Îşi întoarse capul spre Tavi, întinzându-şi languros braţele în sus, chemându-l aproape pentru o îmbrăţişare. Imediat ce se apropriase, îşi ridicase braţele pe umerii lui, strângându-l cu toată forţa. Tavi îi sărutase fruntea, ca apoi să îl lase să-şi sprijine capul pe pieptul său.
— Sunt treaz de câteva minute. Îmi era dor de tine.
Privi în sus spre el pentru o confirmare a aceloraşi sentimente. Primi un sărut apăsat, buzele aromate ale lui Tavi umezindu-le pe ale sale. Nu s-ar fi săturat niciodată să fie cu el, ţinut cu grijă în braţe, alintat cu săruturi şi mângâieri fine. Ştia că noaptea petrecută cu Tavi îi potolise acestuia energia negativă acumulată până acum, şi se aşteptase ca iubitul lui să revină la gesturile lui tandre.
― Şi mie.
Recunoscu imediat, ochii lui verzi trecând cu lăcomie peste trupul aproape gol al tânărului. Pielea sa albă şi fină îl îmbia să-l mângâie, fără a fi în stare să se oprească. Îşi aşeză lent mâinile pe coapsele lui, atingând uşor locurile înroşite, palmele sale încălzindu-se instantaneu.
— Ai fost aşa sălbatic noaptea trecută… Adin îi şopti la ureche despărţind buzele pentru un suspin brusc, mângâierile iubitului său făcându-l să reacţioneze ca de fiecare dată. — Mă pot aştepta la acelaşi tratament în curând? Se urcase cât mai subtil în poala lui, pentru a-l convinge că momentul acela era cel mai potrivit.
Acesta îi ridică bărbia, privindu-l în ochi cu seriozitate.
— Nu acum, trebuie să mă întâlnesc cu Robert într-o oră. Îl sărută în treacăt, buzele moi deschizându-i-se pentru un sărut intens. Rămăsese cu gura căscată şi ochii închişi însă, Tavi retrăgându-se prea repede. Se ridicase de pe pat, văzându-se nevoit să îl lase din braţe şi imediat să simtă lipsa căldurii plăcute ce se adunase în jurul lui. Adin oftă încercând să nu pară frustrat şi dezamăgit.
— Nu ofta.
— Nu oftez…
— Ai oftat adineauri.
Contrazise Octavian în timp ce se dezbrăca de cămaşă pentru a lua pe el alte haine, acum că urma să iasă în oraş. Găsise un tricou negru cu inscripţii gotice şi îl aşeză pe pat lângă perechea sa obişnuită de blugi. Adin îşi linse buzele, îndreptându-şi spatele pentru a fi atent la fiecare mişcare făcută de tânăr cât urma să se schimbe. Aşezându-şi genunchii îndoiţi pe lângă el în stil turcesc, se pregătea să protesteze căci Tavi stătea cu spatele. Dar imediat ce tânărul se întorsese cu faţa, îşi înghiţise toate replicile văzând cum degetele lui trag lent de fermoarul de la pantaloni, deschizându-l cu uşurinţă. Sunetul răsuna în urechile lui, şi în clipa aceea nu îi păsa că obrajii îi ardeau precum focul, trebuia să admire tot ce i se oferea. Îl urmări clipind rar, sau aproape deloc, de partea cealaltă a camerei. Pantalonii desfăcuţi în care umbla Tavi, fără să ţină cont de privirile lui Adin, lăsau să se vadă o parte din boxerii lui negri; iar lipsa cămăşii îi expuneau tot abdomenul la vedere. Fiind preocupat să se pregătească de plecare nu observase că este privit cu multă plăcere de către blondin.
— Îmi piepteni părul?
Îi aruncă peria în braţe, tânărul tresărind speriat. Se aştepta la o întrerupere, dar nu atât de curând. Aprobă încercând să îşi aducă respiraţia la normal. Sarcina de a-l pieptăna era una destul de dificilă, pentru că şuviţele deja se încurcaseră şi erau încâlcite în special către vârfuri. Chicoti amuzat, făcându-i lui Tavi loc să stea iar pe pat.
— Dar în seara asta mă răsplăteşti cum se cuvine.
Să îi piepteni părul lui Tavi era ca şi cum ai dresa un tigru. Când credea că îmblânzise unele fire rebele, descoperea altele sub ele şi mai încurcate. Era o treabă ce dura câteva zeci de minute, iar iubitul său nu îi uşura deloc truda mângâindu-l pe spate în jos tot timpul.
— Cum vrei tu.
Tavi încerca să se abţină de la a face grimase atunci când Adin îl trăgea prea tare de păr. Odată ce iubitul lui îi terminase de pieptănat bretonul, îşi lăsase lent capul pe umărul său. Îi plăceau mâinile lui Adin prin părul său, mângâind lent pe unde firele erau descurcate. Îl sărută de câteva ori pe gât în semn de mulţumire.
— Dacă ar fi după mine nu ai pleca niciunde. Dar i-ai promis lui Robert, şi trebuie să vorbeşti cu el.
Surâse scurt, unindu-şi mâinile pe spatele lui, trăgându-l pentru un sărut. Adin ghicise indicaţiile, răspunzând imediat la chemarea sa tacită. Ştia să profite de fiecare ocazie ivită, dorea să primească şi să dăruiască dragoste cu aceeaşi intensitate.
— Şi eu aş vrea să rămân.
Se întinse pe pat, renunţând la îmbrăţişarea lor. Adin îşi trecu palmele peste pieptul lui, simţindu-i cu uşurinţă bătăile inimii.
— Cu Sandra cum a mers discuţia?
Îl studie cu atenţie, privindu-i ochii verzi pentru că în ei i se reflectau întotdeauna cele mai adânci sentimente. Reuşea să intuiască atunci când era supărat sau excesiv de deprimat fiindcă acel licăr deschis din ochi i se pierdea, culoarea devenind mult prea ştearsă sau întunecată. Observa de data asta o tentativă a tânărului de a păstra acea sclipire, şi bănuia că va dura cât timp îi stă alături.
— I-am explicat că suntem împreună de câteva săptămâni şi mi-am cerut scuze pentru că nu i-am zis mai devreme despre asta.
Îi plăcea să fie succint, mai ales când venea vorba să dea detalii despre intimitatea sa. Nici prietenul său cel mai bun nu reuşise să îl tragă de limbă, pentru că de fiecare dată Octavian îi dejuca planurile. Cunoştea micile sale trucuri şi evita discuţiile cu precizie. Iar în unele situaţii era mai bine să lase lucrurile aşa cum erau. Pentru că nu toţi priveau viaţa şi oamenii în acelaşi mod.
— Să îi intre bine în cap că eşti al meu. Dragostea mea…
Adin muşcă în glumă gâtul tânărului, pentru a-şi sublinia spusele.
— Al tău. Repetă fără nici o teamă în a-şi asigura iubitul.
— Numai al tău! Tavi îl trase deasupra sa, jucându-se în pletele lui blonde. Adora fineţea şi moliciunea părului său blond, întotdeauna aranjat cu grijă încât tentaţia de a-l răvăşi devenea prea mare.
— Ştiu cât de mult mă iubeşti, şi n-aş pune la îndoială asta…Dar nu mă pot abţine să nu fiu gelos. Ştiu că eşti numai al meu, cine sunt şi cine eşti. Şi nimeni nu te poate egala.
Îşi sprijini coatele pe umerii lui Tavi, alăturându-şi tot trupul lângă al acestuia, simţind fineţea şi goliciunea pielii lui care îl făcea să se roşească involuntar. Era în zadar să ascundă evidenţa faptului că îl dorea atât de mult.
— A spus că înţelege. Deşi se vedea că este încă supărată.
Îi mângâie Tavi spatele gol, făcându-l să îşi lase capul pe umărul său drept, proptit sub bărbia lui. Închise ochii mulţumit.
— Acum ce face?
Se interesă, gândindu-se că ar fi bine să discute la rândul său cu ea. Dar de fiecare dată se răzgândea; încă îi era teamă de reacţia ei, pentru că aflase brusc şi Tavi nu era singurul care purta vina, ci amândoi.
— S-a dus prin oraş. Nu am întrebat restul, nu e treaba mea. Dacă ar fi vrut îmi spunea.
Tânărul clipi rar, aprobând din cap. Într-un fel se bucura că Sandra era plecată pentru că nu mai era nevoit să o confrunte în acele momente. Odată însă tot trebuiau să discute, nu era ceva ce ar fi putut evita, dar vroia să se gândească ce anume să îi spună şi cum să împace situaţia.
— Dacă suntem singuri, nu poţi rămâne acasă de data asta?
Îl rugă Adin cu vocea seducătoare, mişcându-şi uşor coapsele deasupra lui. Reacţionase imediat, tânărul blond ştiind întotdeauna cum să se joace cu nervii lui, în aşa fel încât să cedeze. De fiecare dată când îl atingea era ceva instantaneu, ca un răspuns la toate problemele lui. Ştia să îl ghideze fără teamă pe tărâmul dragostei, să i se dăruiască trup şi suflet.
― Nu şi de data asta. Îi şopti cu calm la ureche; tânărul blond renunţând bosumflat la tentativa de seducţie. Tocmai când Tavi părea că cedează şi era ademenit, atunci se răzgândea. Întotdeauna lua seamă la fiecare propoziţie rostită, sau la gesturile lui, pentru a-l putea înţelege şi a-i fi aproape.
— Te vei întoarce repede?
— Probabil.
Răspunsese absent, ridicându-se de pe pat. Adin se sprijinise de umerii lui, fiind ţinut în continuare în braţe. Poate că părea năzuros şi insistent în clipa aceea, dar nu l-ar fi lăsat pe Octavian să plece până nu primea alte câteva săruturi, cu care să se împace până la întoarcerea acestuia.

*

Învârtea nerăbdător telefonul mobil în buzunarul pantalonilor săi largi. Marginile subţiri se loveau de degetele lui crispate făcându-l să uite de exasperarea cu care privea înspre aleea unde urma să se întâlnească cu Octavian. Abia zărea oameni trecând în grabă de partea cealaltă a străzii şi îşi aminti cu regret că fusese de acord să se întâlnească în acel loc. Era unul din cartierele vechi; pe zidurile de beton ale caselor tronând încă afişe uitate de luni sau ani de zile, scorojite şi jupuite. Amândoi cunoşteau locurile, ceva mai retrase şi mărginaşe, fără a arăta prea primitoare. În depărtare, pe o alee separată era un bloc de nefamilişti, singurul loc unde se puteau observa pete de culoare ce contrastau cu albul zăpezii adunată pe marginea drumului sau cu griul zidurilor. Rufele multicolore erau o desfătare pentru ochii lui plictisiţi, apucându-se să categorisească după mărime posibilii purtători.
Beep-ul primit îl făcu atent, şi privi în toate părţile încercând să îl zărească. Nu se aşteptase ca acesta să îl sune, de obicei venea la întâlnire pur şi simplu. Se mira cum de data asta nu îl refuzase. Amicul lui nu era genul pe care să îl scoţi din casă cu o tentaţie minoră precum o discuţie. Înainte reuşise să îl motiveze, să îl păcălească uneori, minţind că li se afişau notele la examene sau că aveau cursuri importante. Până la urmă renunţase singur. Dacă nu îl acompania de plăcere venea degeaba, ca întotdeauna tăcut, fără a schiţa prea multe.
Îl zări mergând ceva mai grăbit, traversând strada pentru a ajunge la el. Nu se mira să îl vadă zâmbind. Ştia că este printre puţini care aveau parte de acel surâs cald, mult prea scurt dar totuşi făcându-l să simtă că nu pierduse acele câteva minute aşteptând degeaba. La fel ca şi Tavi însă, evita să recunoască.
— M-am săturat aşteptând după tine.
Imediat îl luase la rost, cu o voce fără intenţii maliţioase. Ce-i drept, amicul său întârzia întotdeauna şi nu mai era o noutate.
— Am întârziat cu două minute.
Se apără Tavi lovind plictisit zăpada adunată pe bordură. Robert abia apucase să se întoarcă să-l privească, căci acesta îşi aprinsese deja o ţigară. —Mergem la club aici, da?
— Aşa am vorbit.
Robert aprobă văzându-l puţin încruntat. De obicei prietenul său cel mai bun nu era un tip pretenţios. Se opriseră de atâtea ori în bodegi sărăcăcioase la capăt de drumuri prăfuite şi în cartiere rău famate. Se putea coborî la nivelul cel mai jos fără a părea inferior şi nu se simţea ruşinat. Iar Tavi nu era genul de om care să fie amic cu cineva din interes. Nici să se prefacă drept moralist, cu idei etice de comportament corect faţă de semenii lui. Asta nu însemna că urmărea un anume scop în prietenia lor. Viaţa amândoura era prea instabilă pentru astfel de aşteptări.
— Este un local retras. Ştii că nu suport când se adună multă lume.
Explică Tavi făcându-l să pornească alături de el, menţinând paşii lenţi, ca la o plimbare lejeră. Era cu atât mai plăcut căci acea zi de iarnă nu era prea friguroasă.
— Asta pentru că ai fobii sociale.
— Nu mă tem de oameni. Şi nici nu sunt fobofob ca tine.
— Poate că ţi-e teamă de ce gândesc.
Îşi permise un zâmbet viclean, văzând că Tavi tace, părând gânditor pentru câteva momente. Îl privise cu coada ochiului, apărând serios la exterior, dar în sinea sa ştiind că amândoi se asemănau la capitolul acesta într-un fel.
Se opriseră tot pe partea stângă, în faţa unui gard de lemn, frumos întreţinut, vopsit într-o culoare roşie pământie. Zăpada era curăţită cu grijă de la intrare şi casa veche ce găzduia respectivul local era zugrăvită cu gust la exterior, fără tonuri prea puternice păstrând din tenta veche. Înaintaseră în curte, păşind pe covorul verde şi umed care fusese lăsat afară, fiind ţinut la fel ca şi vara când se deschidea terasa. În spate, muzica răsuna suficient de tare să fie auzită încă înainte de a intra pe uşile de lemn, una deschisă deja şi susţinută de un pitic sculptat. Cealaltă se balansa uneori, scârţâitul ei fiind acoperit de sunetele constante ce se auzeau din boxe. Melodia cu ritmuri puternice de chitară electrică îi făcuse să zâmbească pe amândoi, pentru că era una din preferatele lor.
Trecuseră fără grabă prin holul îngust de la intrare, vopsit într-un portocaliu aprins cu motive de graffitti. Probabil cineva îşi dădea interesul, desenele fiind diferite întotdeauna. Robert nu ştia când anume le schimbă, dar datorită obsesiei lui faţă de detalii constata cu uşurinţă toate astea. Încerca să se abţină şi să nu deschidă subiectul, aparent neînsemnat. Ştia că Tavi devine iritat din orice dacă nu are chef de vorbă în acea clipă.
— Unde vrei să stăm?
După faţa amicului său, Octavian ochise deja un loc retras din încăpere. Masa era la capătul sălii, avea formă rotundă şi scaunele arătau suficient de comod. Înaintase alături de el, zâmbind atunci când îl auzise înjurând şoptit pe cei care stăteau aşezaţi la mesele mai apropriate de uşă, acelea fiind dreptunghiulare şi lângă ele putându-se sta pe canapele. Clar Tavi nu se schimba niciodată. Arunca priviri duşmănoase celor care se aflau deja acolo, mulţi întorcându-se pentru a-i privi. Pentru un sociopat, cum îl denumea uneori în glumă, cu siguranţă nu era foarte intimidat de prezenţa altora…În măsura în care le dorea dispariţia.
— Dacă se eliberează vreo masă, ne aşezăm pe una din canapele. Nu contează care din ele.
Încercase să îi domolească proasta dispoziţie,obţinând un mormăit indiferent şi o înjurătură nu foarte plăcută. Vorbind de exasperare, şi chelneriţele se lăsau aşteptate. Priveau amândoi insistent spre ele, poate aşa pricepeau aluzia. Cu noroc Tavi renunţase la a mai fi atât de pornit, începând să se destindă. Faptul că îşi pusese jacheta pe spătarul scaunului însemna că este dispus să stea acolo cât timp doreşte Robert. Zâmbise sigur pe el. Ocaziile în care Octavian se oferea să fie la cheremul lui erau rare, şi se pregătea să profite.
— Ce romantic, am venit aici să mă holbez la ele.
Comentă enervat printre dinţi degetele lui apucând colţul şifonat al dosarului în care era prezentat meniul. Tavi i-l trase de sub mână iritat de râcâitul neschimbat, plimbându-şi nehotărât ochii peste colile prinse cu ţiple.
— Oare chelneri nu sunt?
Zâmbi ştrengăreşte, dincolo de meniul sub care îşi ascundea partea de jos a feţei. Robert se uitase pieziş spre el, ridicând din sprâncene.
— Eşti obsedat de asta văd. Oricum nu mă mir. După ce te-am văzut ieri cu Adin.
Începuse să îşi desfacă un nou pachet de ţigări, aprinzându-şi deja una. Suflase fumul în sus, ferindu-l pe Robert de tutunul ce se putea răspândi spre el, chiar dacă se pregătea şi el să fumeze. Îl privise amuzat, ştiind că prietenul său cel mai bun este un tip cu concepţii clare în dragoste. Destul de devotat persoanei iubite, dar nici el nu era altfel. Numai că îi plăcea să îl inducă în eroare.
— Nu văd ce e rău în asta. Eu şi Adin nu încurcăm pe nimeni cu nimic.
Tavi schimbase imediat atmosfera dintre ei cu replica sa. Robert îl privise ceva mai serios, aprinzându-şi la rândul său o ţigară. Era evident că cei doi nu duceau o viaţă imorală, pentru că nu o împiedicau pe a altora.
— Dacă ţii la el, şi îţi place…nu văd de ce ar fi ceva rău în ceea ce faceţi. Răspunsese după ceva timp, privindu-l cu atenţie în ochi. Admira căldura verzuie din ochii amicului său, o nuanţă de invidiat. Scuturase ţigara cu eleganţă detaşată. — Nu e o ruşine sau un păcat. Ştii că sunt alături de tine, oricum ai fi.
Tavi înclinase capul, jucându-se cu pachetul de ţigări. Îşi sprijinise bărbia în palmă, clipind rar. Viaţa lui se scăldase mereu în ape agitate, ştiind ce înseamnă stagnarea, jocul cu focul sau vremurile întunecate cu speranţe pierdute. Nu cunoştea obstacole, fie de existau sau nu, o cale tot se găsea. Pentru orice moment de eşec exista un triumf.
— Mă bucur să aflu că eşti deschis în gândire. Credeam că…
— Dacă am nişte idei despre cum ar trebui să fie viaţa mea asta nu înseamnă că am să o judec pe a ta. Îl întrerupse Robert, pentru a-i demonstra că are o părere eronată despre el. — Nu ştiam că în viziunea ta sunt un tip atât de conservator, să nu zic înapoiat.
— Eşti bătut în cap. Nu eu debitez în fiecare zi câţi copii o să fac. De unde era să ştiu că ţi-ai lărgit dintr-o dată orizontul de concepţii şi vezi dincolo de lecţia de reproducere de la anatomie?
O metodă incorectă de a avea ultimul cuvânt, îşi spusese căutând dezorientat o replică pe măsură. Mai ales în momente în care Tavi îl privea provocându-l la dialog.
— Nu văd ce e rău în asta. Dacă nu îţi plac copii nu te obligă nimeni să îi faci. Oricum Adin nu poate rămâne însărcinat.
— Asta ar lipsi. Cred că te-ai uitat la prea multe filme. Este imposibil aşa ceva.
Explicase lent, savurând reacţiile lui Robert. Faţa lui luase o grimasă fixă, ochii i se măriseră puţin şi respiraţia i se îngreunase.
— Asta am zis şi eu.
— Am susţinut ideea doar.
Se apară Tavi cu o voce vădit prefăcută. Robert îşi stinsese enervat ţigara în scrumieră. Abia acum îşi amintise că nu venise nici o chelneriţă să le ia comanda şi se certau de mai bine de cinci minute.
— Iubeşti o femeie ca pe o femeie şi un bărbat ca pe un bărbat.
Octavian rămăsese mirat de replica lui, fiind rare ocaziile când Robert devenea sensibil suficient pentru a răspunde într-un mod atât de diferit.
― Nu ştiam că ţi s-a mărit coeficientul de inteligenţă.
— Măcar nu e sadic şi pe invers, ca al tău.
— Pardon, şi tu eşti sadic.
Confruntă Tavi, stingând ţigara în scrumieră şi aruncând o privire spre una din chelneriţe. Se părea că tocmai acum îşi amintiseră că masa lor nu era servită şi una din fete scosese grăbită carneţelul venind spre ei.
— Pe asta de unde ai mai scos-o?
Robert aştepta cu sprâncenele ridicate, ignorând-o pe fata care deja aşezase pixul pe foile albe ale carnetului, aşteptând comanda. Ştia că amicul lui o face cu intenţie pentru a le răsplăti cu acelaşi tratament. Se vedea din privirea lui, căci se uitase de câteva ori cu coada ochiului, că savurează exasperarea de pe faţa ei. Şi nici el nu avea să se opună. Îşi privise colegul zâmbind.
—Nu sunt singurul sadic, ciudat şi morbid dintre noi. Sau nu ai de gând să recunoşti?
Chelneriţa tuşise, făcându-i pe amândoi să ridice priviri revoltate către ea. Nici nu apucase să îşi ceară scuze că Robert intervenise:
— Aşteptăm de minute bune aici, sper să nu fie şi servirea la fel ca şi comanda. O cafea.
Încheie întorcând la loc capul, privind spre Octavian. Acesta ceruse doar o Cola, grăbit pentru a-i răspunde lui Robert. Aşteptase să se îndepărteze chelneriţa şi îl fixase cu calm, văzând că acesta era atent să îi audă răspunsul. După privire urma să fie unul amuzant, îşi dădea seama după chipul senin al lui Tavi.
— Ai uitat se pare că atunci când nu aveai ce face şi mergeam undeva, principala ta preocupare era aceea de a-mi arăta lucruri inedite. Şi nu oricare, de fiecare dată când întorceam capul după locul în care mă puneai să mă uit…dădeam cu privirea de vreun animal mort şi descompus, sau de cine ştie ce decedat.
Până la finalul frazei Robert izbucnise în râs, fără a-i nega spusele.
— Vroiam să te ajut.
O spusese pe acelaşi ton ca şi Tavi atunci când pretinsese că îi susţine fraza, făcându-l pe acesta să pufnească în râs la rândul său.
Chelneriţa venise la timp cu sucul şi cafeaua comandate de ei, scutindu-i de nervi. Robert bănuia că dacă nu ar fi fost serviţi la timp acesta s-ar fi ridicat şi ar fi plecat.
Şatenul se hotărâse să îşi aprindă o ţigară aşteptând idei sau fraze de la Robert, un subiect pentru a umple liniştea dintre ei.
— Te grăbeşti undeva?
Ridicase din sprâncene văzând că amicul său se uită des la ceasul de la telefonul mobil. I se părea şi puţin agitat, din motive necunoscute, dar pe care vroia să le afle.
— Nu, aştept să vină cineva…
Privi spre Tavi cu un soi de regret, cerându-şi în tăcere scuze că nu îi spusese că vor avea companie. Acesta se hotărî să nu întrebe din prima, şi bău o gură de suc, răspunzându-i cu o încruntare.
— Şi pe cine ai chemat?
Numele Sandrei îl făcu să lase sucul pe masă. Nu era refractar, din contră, i-ar fi plăcut ca tânăra să accepte să vină şi să fie toţi patru împăcaţi.
—Am făcut prost, aşa e?
Întrebă Robert, cu îngrijorare, luând liniştea lui drept reacţie imediată. Chipul nemişcat al lui Tavi nu îl ajuta cu nimic, făcându-l să se simtă incomod. Oftă uşurat, în sinea sa numai, atunci când acesta negase.
— Poate aşa ne înţelegem mai bine. Ştiu că e o fată bună.
— De ce nu îl chemi şi pe Adin?
Sugeră cu interes, Tavi privindu-l cu dezaprobare deja. Ştia că pe Robert îl încântă asemenea ieşiri, însă nu şi dacă Sandra sau Adin sunt de acord. Bănuia însă că vor fi forţaţi de împrejurări, ca şi el. Amicul său era încăpăţânat când venea vorba de asta.
— Aşa au ocazia să vorbească. Sandra mi-a zis că nu a vorbit cu el.
— Eşti bine informat. Dar dacă asta numeşti persuasiune, mai încearcă. Ridică sticla de suc pentru a bea, prefăcându-se că nu vede aerul provocator afişat de celălalt.
— Adin cred că va fi enervat să audă că te-ai întâlnit singur, numai cu noi trei.
Nu se mirase deloc să-şi vadă amicul ridicându-se grăbit de pe scaunul său, luându-şi telefonul mobil în mână şi ieşind spre holul barului. În nici zece minute urma să apară Sandra şi devenise nerăbdător. Avantajele în plus erau acelea că urma să îi vadă şi pe cei doi împreună, cum se comportă şi cum îl tratează Tavi pe Adin; apoi faptul că Sandra urma să aibă dovada cea mai clară că Tavi are o relaţie deja, şi să îi ofere o şansă. Miza pe această schimbare, mai ales că nu incomoda pe nimeni. Iar o întâlnire în patru i se părea amuzantă.
Aerul de afară i se părea mai cald, şi ignora aburii ce se formau de fiecare dată când respira. Îl suna nerăbdător pe Adin, sprijinindu-se de zidul de la intrarea în bar. Admira desenele graffitti şi acele simboluri adăugate ce se observau printre uşile deschise de la intrarea în bar. Ştia că iubitul lui va fi încântat să vină şi într-un fel, se simţea ceva mai fericit ştiind că îl va avea alături.

Galeria oglinzilor


Din momentul în care intrase în cameră se oprise în loc, căutând să înţeleagă dacă imaginea din faţa ochilor lui este una reală sau doar un vis ciudat. Se întreba dacă nu cumva intrase într-un univers paralel odată ce deschisese acea uşă. Până şi scârţăitul ei, cu care se obişnuise până atunci îi rămăsese întipărit în memorie; la fel şi scena la care era martor fără voie.


Încerca să priceapă ce se petrece, şi să reacţioneze în acelaşi timp. Ţinea minte că Tavi îi spusese mai demult ceva în legătură cu impulsurile trimise la creier şi în cât timp se produce o reacţie; însă acum nu putea proba teoria. Era confuz, deranjat şi supărat la culme. Concluzia cea mai sigură pentru el, era că fusese minţit tot timpul şi gândul acesta îl enerva mult mai mult decât scena în sine. Îl avertizate pe Octavian să nu se implice în viaţa colegului său de cameră pentru că tatăl tânărului avea relaţii. Printre cunoştinţe se număra şi proprietarul apartamentului în care stăteau cu chirie.


— Idiotule ! Vrei ne arunci pe toţi în stradă ?!  Izbucni şi se repezi imediat la gulerul cămăşii lui Tavi, despărţindu-i pe cei doi. — Ce naiba te-a apucat?! Reuşi să îl zguduie odată, nu să îl şi ridice; modul în care amicul său îl privea nu era tocmai cel mai agreabil. Îi făcea sângele să îngheţe în vene întotdeauna, să se simtă ţintuit cu privirea chiar dacă nici o vorbă nu era rostită între ei.


Se trezi tras de mâini de către Adin, intervenind pentru a-i despărţi.


— Cum îţi permiţi să spui asta despre Tavi!? Răspunse pe un ton refractar tânărul, ridicând vocea la rândul său. — Niciodată nu s-ar gândi să facă asta, mai ales când vine vorba de tine. Îi eşti ca un frate! Învinui cu ochii scăpărând scântei, împurpurat la faţă şi destul de supărat. Nu credea că Robert poate gândi atât de neplăcut.


— E de ajuns, cred că sunt dator să îţi explic.


Interveni Octavian profitând că prietenul său cel mai bun luase o distanţă de câţiva paşi faţă de ei, şi încă doi odată ce Adin terminase predica sa. Îşi prinsese iubitul de talie, trăgându-l aproape pentru a-i da de înţeles prin gesturi pentru început.


— Eu şi Tavi suntem împreună.


Apucă Adin să rostească înaintea lui, făcându-l să se încrunte puţin. Se întreba dacă nu cumva motivul se află în bucuria că totul ieşea la iveală fără a mai exista nevoia să se ferească.


Robert îşi ridică mâna dreaptă la frunte, clipind rar spre cuplu. Ar fi fost inutil să nege că nu se gândise vreodată că Tavi ar putea avea şi asemenea înclinaţii, cum nu reuşise să păstreze nici o relaţie stabilă; dar totuşi nu îi venea să creadă că este vorba de colegul său de cameră.


— De cât timp se întâmplă asta?


— Mai mult de o lună.


Octavian nu ţinea minte cu exactitate data, poate pentru unii era destul de puţin; însă pentru el nu conta. Prefera să considere timpul singura iluzie din viaţa sa, nu şi pe celelalte. Fără Adin era precum o flacără fără lumină. Până atunci considerase viaţa


 lipsită de sens, searbădă într-un mod sever. Şi nu se referea la ideea de viaţă, un simplu concept doar pentru că respira, ci la trăirea interioară. Într-un mod ciudat o percepuse până atunci ca monotonă, lipsindu-i imboldul, avântul. Absenţa acelei motivaţii pure, o „trezire”, nu întârziase să apară odată cu tânărul blond.


  Lauda de a merge pe drumuri neumblate nu folosea la nimic atunci când singurătatea atingea cu tăişul ei, străpungând adânc un suflet abandonat, şi dezvăluind făţărnicia unei lumi mediocre. Nevoia de a avea pe cineva o resimţise în momentele sale grele, când nimeni nu era lângă el să îi şteargă lacrimile şi să îi spună câteva vorbe de alinare; sau să-l inspire atunci când imaginaţia nu îl ajuta. Adin trezise văpaia adormită, făcându-l să renască, însufleţind lumina ce-i călăuzea inima în fiecare zi trăită alături de el.


— Dacă nu intram acum peste voi în cameră, când aveai să îmi spui?


Încercă Robert să-şi încrucişeze braţele, dar poziţia i se părea inoportună, iar starea sa de spirit deja se degradase odată cu vestea că cei doi sunt împreună. Octavian îl minţise tot timpul, lucru ce-l făcea să ia în considerare o discuţie de amploare, nu una minoră, trecută cu vederea.


— Nu ştiu..


Recunoscu Tavi, îndreptându-şi privirea spre peretele dinspre bibliotecă, rar coborând ochii. Nu o făcea să sfideze, ci să evite situaţia pentru că nu ştia ce să-i răspundă.


— Îţi dai seama în ce hal m-ai minţit?! Ridică iar vocea, privindu-i pe amândoi. —Atât tu, cât şi Adin.


— De obicei oamenii nu acceptă astfel de relaţii. Încerca Adin să apere faptul că ascunseseră totul. Simţea mâna lui Tavi tremurând uşor peste a lui, şi îl privi îngrijorat. Ştia cât de apropriaţi sunt cei doi, şi se temea de o ceartă aprigă.


— Eu nu sunt oricine pentru el. Credeam că ne respectăm unul pe altul Octavian.


Ochi verzi ai tânărului îngheţaseră fixându-l în gol, nu ar fi vrut să piardă fărâma lor de lume, care începea să crape precum oglinzile lovite. Căutase un sprijin, o dragoste numai a lui, şi nu vroia să plătească pierzând amiciţia lor. Poate că Robert avea dreptate, poate că lipsa încrederii îl făcuse să evite discuţia.


— Nu credeam că vei fi de acord. Chiar dacă aş fi sperat asta, nu rezolvam nimic pentru că, deşi suntem prieteni buni, privim viaţa diferit.


Cuvintele lui Tavi veneau ca o lovitură dură, se simţea dezamăgit profund. Ştia că nu putea asemăna vieţile lor, ideile lor în adâncime, sau felul în care acţionau…dar nimeni nu putea nega adevărul, erau legaţi unul de celălalt. Ca doi fraţi, îşi amintea spusele lui Adin, deşi în momentul de faţă nu îl privea ca atare.


— Aş fi acceptat, Tavi! De la tine am învăţat să nu fiu un îngrădit şi ignorant, dar se pare că ai uitat.


Gesticulase de câteva ori, discuţia începuse să-l obosească mai mult psihic decât fizic. Ştia că amicul său nu avea să renunţe până ce nu îl împăca, dar nu avea să-i dea şansa.


— Ce anume să accepţi?


Îşi îndreptară toţi trei privirea spre uşa deschisă, Sandra rămânând în prag. Îi auzise vorbind răspicat şi impresia ei că se certau se adeverise. Tresări surprinsă de aproprierea dintre Octavian şi Adin, păreau a se ţine de mână. Îl privi pe Robert întrebător.


— Eu am aflat fără intenţie, dar cred că Sandra are dreptul să ştie. Niciodată nu e prea târziu.


Privirea sfidătoare a lui Robert nu trecuse neremarcată de cei doi, mai ales de către Tavi. Nu îi era greu să îi spună, dar ştia că o va dezamăgi şi pe ea, suferinţa devenind cu atât mai gravă.


— Adin şi cu mine, suntem împreună.


Rosti lent, încercând să folosească un ton neutru dar potrivit. Adin se apropriase cât mai mult de el, prinzându-şi braţul drept de talia lui pentru a-i accentua vorbele.  


— Cum adică sunteţi împreună?


— Adică un cuplu, Sandra.


O lămuri şatenul, pe un ton emfatic fără să o scutească de şoc. Tânăra încremenise, cu mâna la gură, privind spre cei doi cu ochii ei mari. Octavian îşi trecu mâna prin pletele iubitului său, ştiind că nu numai Robert şi Sandra sunt afectaţi.


  Încerca să le răspundă celor doi, dar îşi pierduse cuvintele. Avea în minte un amalgam de fraze, fără sens poate, dar toate enunţând acelaşi lucru – decepţia. Nu îşi imaginase să afle una ca asta despre Tavi. Se simţea rănită, aşteptările ei erau înşelate şi toate acele gânduri pe care le avea în legătură cu tânărul de care se îndrăgostise, erau spulberate.  


— Nu ştiu ce să zic. Le spuse cu sinceritate, simţindu-şi bărbia tremurând şi lacrimile calde împânzindu-i genele de fiecare dată când privea către Octavian. — Nu e ceva la care să mă aştept. Mă scuzaţi, nu mă simt bine. Adăugă ieşind imediat din cameră, paşii ei grăbiţi auzindu-se pe hol până ce intrase în încăpere, izbind puternic cu uşa.


Tavi oftă nervos, depărtându-se de lângă Adin pentru a-şi lua pachetul de ţigări de pe noptieră. Îşi aprinse o ţigară, trăgând cu lăcomie din filtru până ce-l simţea încălzindu-i buzele.


— O să vorbesc mâine cu ea. În seara asta nu cred că rezolvăm nimic.


— Noi de asemenea. Nu am încheiat discuţia, dar am să mă duc şi eu în cameră pentru că sunt obosit.


Avertiză Robert pe un ton sever, fără a mai aştepta ca înainte replica lui. Ieşi din camera lor, având grijă să închidă uşa.


Adin se aşeză lângă iubitul său, inhalând fumul de ţigară ce i se amesteca cu parfumul discret de pe piele.


Îşi amintea cu mâhnire cearta celor doi, dar şi de supărarea Sandrei. Se aşteptase să fie o zi plăcută pentru ei, având alte planuri; gândi atingând mâna lui Tavi. Îşi trecuse apăsat palma peste nodurile de la baza degetelor tânărului, simţind fineţea, apoi prinzându-i strâns mâna.


Realiza după liniştea pe care o conserva Tavi în jurul lui, că acesta este destul de supărat. Şi din dragoste se învăţau multe lucruri, acelea care nu aveau nici o altă miză decât afecţiunea şi iubirea necondiţionată faţă de cineva.


— Ţi-e foame?


— Deloc. Ţie? Îl auzi întrebând, cu vocea la fel de tandră ca de obicei, simţind-şi inima tresăltând de bucurie pentru că acesta nu lăsase lucrurile să afecteze cu nimic starea de spirit dintre ei.


Dădu negativ din cap, închizând cu calm ochii atunci când iubitul său îi aranjă pletele.


— Pot să îţi spun ceva, fără să te superi? Îi trase ambele mâini în ale sale, Octavian încruntându-se. Avea prostul obicei de a nu se aştepta niciodată la veşti bune. Învăţase că viaţa cere întotdeauna sacrificii, fără ca cineva să poată avea posibilitatea de a cere acelaşi lucru de la viaţă. Personificată probabil ar fi fost un monstru prea hidos pentru a mai avea curaj a-i cere ceva.


— Ce anume?


Adin zâmbi, lăsându-şi capul pe umărul lui. Tavi îl prinse cu braţele de talie, trăgându-l aproape.


— Mă bucur că au aflat. Chiar dacă a fost brusc şi neplăcut.


Recunoscu privindu-l cu atenţie în ochi, să-şi dea seama dacă va fi afectat cu ceva de confesiunea lui. — Într-o astfel de relaţie conflictele sunt probabil ceva inevitabil. Aşa că sunt pregătit pentru orice. Continuă apoi, atingând pieptul lui Tavi în dreptul inimii, pe sub cămaşă. Acesta îi prinse mâna ţinând-o apăsat, ştiind că tânărul blond simte fiecare bătaie a inimii lui, orice tresărire.


— Înainte aveam impresia că persoanele frumoase, prin calitatea lor fizică nu îşi dezvoltă potenţialul şi gândesc superficial. Tu nu eşti aşa.


Îl sărută pe obraz, Adin punându-şi mâna stângă pe umărul său pentru a-l depărta.


— Tavi, uiţi că tu eşti singurul care mă vede astfel. Pentru alţii sunt un ciudat, diferit şi anormal.


Octavian îl trase cu putere în braţele sale pentru un sărut pasional, puţin mai forţat decât cele cu care îşi obişnuise iubitul. Îi simţea respiraţia grea, şi se oprise înainte ca tânărul blond să îşi piardă definitiv aerul.


— Nimeni, nimeni nu mă face să mă simt la fel ca tine. Poate pentru alţii nu eşti aşa, dar pentru mine eşti mai mult decât frumos.


Îl sărută iar, înainte ca tânărul să mai poată rosti altceva, făcându-l să zâmbească. Octavian ştia întotdeauna cum să îl facă să se simtă bine, fericit şi optimist.


Câteodată erau judecaţi pe nedrept, într-o lume ignorantă, cu prejudecăţi, ce se autoproclama drept liberă. Viaţa nu era decât un şir de suferinţe şi un nod de fericire. Păcat că nodul acela nu era văzut decât prea târziu, atunci când dispărea.


Dar fără suferinţă probabil nici viaţa nu ar mai fi fost posibilă. Octavian trăia sub aripa acelui sentiment, prin el învăţase să preţuiască lucrurile bune din viaţă. Cei puternici renăscând mereu din propria cenuşă, trecând peste obstacole, suferinţă sau supărări. Alături de Adin lupta cu viaţa, şi avea destule motive de a merge mai departe. Şi trebuia să câştige.