duminică

Alb de zinc


Oricine îl vedea pictând trebuia să asiste şi la ritualul său înainte de a apuca pensula în mână şi a începe să pună culorile pe pânza albă. Niciodată nu avea o altă ocupaţie între timp, pentru că îi trebuia atenţie şi doar în acest mod împlinea ceea ce îşi pusese în gând. Insista să aibă mâinile curate, deşi uneori exagera spălându-se de mai multe ori la rând. Robert îl lua la rost de fiecare dată, ştiind că este una din fixaţiile sale.

  Dacă ar fi fost să spună de când picta, nu ar fi găsit un răspuns clar. Imboldul existase în el, ca ceva primordial, care începuse odată cu existenţa lui…prin desene în nisip, jocul cu bucăţi de lut găsite prin ţărână, ca apoi să prindă creionul între degete şi să înveţe să deseneze, înainte de a scrie.

Izvorâse toată atenţia dar mai ales pasiunea lui în acele forme geometrizate, în special primele dăţi ca apoi prin muncă să ajungă la a simţi fiecare linie chiar şi când nu era inspirată. Niciodată nu se gândise să reprezinte ceva în tablourile lui, pentru că nu asta făcea. El crea, aducea lumea lui la stadiul realităţii, combinând-o.
  Înainte de a picta alături de Robert, prin ateliere speciale în timpul liceului şi facultăţii, pictase acasă, între acei patru pereţi decoloraţi ce formau camera lui, o amintire încă rămasă vie în gândul său.
Nu era mobilată precum camera în care stătea cu chirie azi, ci într-un stil vechi şi restrâns. Lemnul mereu de culoare închisă şi masiv, îi amintea de duritatea acelor timpuri.
Biroul lui de atunci era o masă grea şi voluminoasă, cu suprafaţa crăpată şi zgâriată în mai multe locuri. Îi era dor de obiectul din lemn roşcat, pentru că nu se gândise vreodată că i se va asemăna. Adunase atâtea zgârieturi în suflet, scârţâia din temelii şi devenise departe de a fi perfect.

  Acolo rămăsese ascunsă inima sa, acea atingere uitată de vreme. Nebuniile mici pe care le făcuse, pentru că arta fusese un joc la început, ce devenise un mod de a fi. Nu putea uita acele clipe când termina orele în primii lui ani de şcoală, când se întorcea nerăbdător acasă şi începea lucrul la un desen nou. Vremurile în care îşi punea guma de mestecat pe veioza aflată la marginea din dreapta a biroului şi se apuca de desenat, ca la final să recupereze substanţa cauciucată devenită mult prea moale şi lipicioasă pentru a putea fi mestecată.

Era o rutină adorată, ce se schimbase din nefericire. Ştia că nimic nu e veşnic, de aceea preţuia acele momente mai presus de orice. Ca şi pe cele de acum, alături de Adin; cu o semnificaţie profundă şi sentimentală.
 Iubea tot ce se rezuma la tânărul blond cu aceeaşi pasiune cu care picta. Întodeauna instinctiv, uneori iraţional dar mereu având grija de a-i împlini dorinţele. Nu conta el, artistul, ci actul de creaţie. Nici acum, aflat în braţele lui Adin nu îl interesa altceva decât acel zâmbet de mulţumire cu care îl răsplătea de fiecare dată. Şi se simţea la fel de împlinit.
— Îngerul meu.
Şoptise încet la urechea tânărului, care deschisese ochii largi şi luminoşi spre el. Era pentru prima oară când îl alinta, deşi se referise mereu la Adin ca la o stea ce îi lumina fiecare zi, sau ca la un înger care îl ghida în întuneric. O asociere la fel de celestă, potrivită iubitului său, care i se părea de o frumuseţe rară.
Toate acele cuvinte închise în sinea sa începeau să iasă la suprafaţă. Cu fiecare silabă rostită deschidea larg orizontul acelui paradis în care se regăsea pe sine, avându-l alături pe Adin.
― În clipe ca astea, aş vrea să opresc timpul în loc. Numai pentru noi doi.
Pronunţase apăsat, ochii lui licărind de dorinţă. Tandreţea şi cuvintele lui Octavian nu erau niciodată suficiente. Nu îşi imaginase că va deveni dependent de el în acest mod, fără să se poată stăpâni pentru că îl făcea să se simtă împlinit.
Zâmbise fericit simţind săruturile apăsate pe gâtul lui în jos. Ochi verzi priveau cu atenţie fiecare reacţie a sa, şi îşi muşca degetele de la mâna stângă abţinându-se să nu geamă.
— Nu am să uit nici o clipă petrecută împreună cu tine.
Promise acesta printre săruturi tandre, buzele sale moi lipindu-se des peste braţele lui Adin. Ştia mereu cum să atingă pentru a-l ţine amorţit de plăcere, trecându-şi degetele în cercuri numai peste locurile unde-i simţea pulsul. Era intoxicat de parfumul exotic emanat de pielea sa, un miros de scorţişoară şi trandafiri ce-i întretăia respiraţia. Adora să aibă trupul cald al lui Adin lângă al său, buzele moi să îl sărute cu disperare. Nu era nici un secret faptul că se doreau cu aceeaşi intensitate.

*

  Trebuia neapărat să îi spună lui Robert să schimbe becul din bucătărie cu unul de intensitate mai mică. În dimineaţa aceea de luni îl orbise imediat lumina albastră aproape fosforescentă. Se trezise destul de înfometat după o noapte petrecută împreună cu Adin. Acesta era încă adormit, având norocul de a începe orele abia după-masa. I-ar fi plăcut şi lui un program asemănător, dar din păcate la primele ore aveau un colocviu şi nu putea lipsi. Trebuia să răspundă la curs altfel rămânea cu examenul de dat în toamnă. Măcar scăpa de o problemă, deşi nu învăţase prea mult, se baza ca întotdeauna pe cunoştinţele reţinute din timpul anului.
  Îşi aranjase borcanul cu gem pe masă şi câteva felii pe care să le prăjească. Încă nu se gândise nimeni până acum să schimbe faţa de masă, fiind pătată în mai multe locuri. Dintre toate încăperile bucătăria i se părea cea dezordonată, dar nu la un mod exagerat,  ci era pur şi simplu locul unde mâncau şi atât. Rar curăţau aragazul, strângeau masa sau aranjau lucrurile în dulapuri. Deschizând borcanul cu gem îşi amintea de ziua în care Adin vărsase gem pe hainele lui. Încă se întreba dacă o făcuse intenţionat, şi mereu uita să îl întrebe.
— Ziua asta trebuie notată în calendar. Mai rar te zăreşti dimineţile, şi punând masa.
Intră Robert în bucătărie, trăgând după el un hanorac gros pe care îl purta când îi era frig. Se aşezase imediat pe un scaun, lăsându-l pe Tavi să se ocupe de micul dejun. Fiind destul de rare ocaziile când acesta făcea ceva din proprie iniţiativă era curios să îl privească. Ultima dată când îl asistase, Octavian pregătise o omletă pentru ei doi şi îi displăcea mereu că tânărul refuză să îl ajute în bucătărie. Lui nu i se părea aşa deplasat ca un bărbat să gătească, dar nu ideile preconcepute îl ţineau pe şaten departe de aragaz, ci cheful.
— M-am trezit de la şase. Îi povesti tânărul căscând între timp. Reuşise să umple două căni cu ceai, nu ştia dacă le va ţine şi Sandra companie de aceea pregătise doar pentru ei doi. Privind spre Robert se opri din turnat apă. Prietenul lui cel mai bun arăta foarte odihnit, spre deosebire de cum se simţea el, dar avea în ochi acel ataşament cu care îl răsplătea în momentele lor de linişte şi înţelegere. — Am citit pentru examen, să ne descurcăm cumva.
Îi spuse fără ocolişuri. Nu era pentru prima oară când se ajutau la examene. Uneori când aveau prea mult de învăţat împărţeau materia pe jumătate şi rezolvau subiectele împreună chiar dacă nu le cădeau lecţii asemănătoare.
— Mereu citeşti în ultima zi. Ai reţinut ceva măcar?
Întrebă Robert care mereu dezaproba stilul lui Tavi de a învăţa. Citea mereu, se descurca la ore şi avea note bune, dar nu îi plăcea să înveţe la toate materiile. Ar fi vrut să nu aibă o fire atât de selectivă, deşi nici lui nu îi făcea plăcere să i se bage nume şi informaţii pe gât. Dar nu era vina lor, ci sistemul prost conceput.
— Cred că da. Afirmă tânărul aşezându-i cana cu ceai în faţă. —Mă duc să mă schimb. Îi spuse răzgândindu-se, arătând spre pijamalele sale, destul de şifonate. Avea un motiv întemeiat în afară de acesta, nu putea pleca fără să-şi salute iubitul şi să îi spună când se întoarce.
   Deschisese lent uşa, zâmbind bucuros că nu îl trezise pe Adin din somn. Tânărul dormea în patul lui, cu faţa la fereastră. Pletele îi ascundeau obrajii care păreau a fi de porţelan de la lumina ce străbătea prin perdea. Se apropriase lent, aplecându-se doar deasupra lui. Îi dăduse câteva plete la o parte pentru a-l putea săruta pe frunte; imediat Adin simţind atingerea. Oftase mulţumit, zâmbind în somn.
— Tavi, mai vreau…
Octavian clipise cu amuzament. Întotdeauna Adin îl uimea cu cerinţele lui, până şi în vis avea pretenţia la un sărut pe buze.
Nu îl deranja însă, de aceea îşi coborâse buzele mai întâi sărutându-i vârful nasului, apoi buzele, destul intens pentru a-l trezi. Închise ochii mulţumit atunci când braţele lui Adin treceau lent pe umerii lui pentru a-l trage mai aproape.
— Neaţa.
Îl salută acesta, ridicând o parte din pătura cu care era învelit drept invitaţie. Oftă ştiind că nu are timp, şi trebuia să refuze.
— Am un colocviu la prima oră. Când mă întorc facem ce vrei tu…
Promise sărutându-l iar, înainte de a-l lăsa în pat pentru a deschide noptiera să îşi schimbe hainele. Nu îl privise în ochi,dar îşi dădea seama după tăcerea lui că este puţin îngrijorat.
— Trebuia să îmi spui. Te-am ţinut treaz aproape toată noaptea…
Regretă tânărul blond jucându-se cu degetele peste pătura cu care era învelit. Octavian îl linişti cu un alt sărut, puţin mai hotărât şi special pentru a-i distrage atenţia. Răsuflase cu greu după momentul lor de tandreţe.
— E o materie uşoară. Nu îţi face probleme.
Îi aranjă cu grijă câteva plete rebele sub ureche, Adin privindu-l cu duioşie. Tavi era iubitor şi atent, chiar dacă se comporta ca un rebel fără limite.
— Atunci dacă iei examenul îţi pregătesc ce prăjitură vrei tu!
Promise cu entuziasm, simţind din plin acceptul lui căci îl sărutase imediat pe gât şi pe umeri. Ar fi vrut să continue, dar nu avea timp.
— Am să ţin minte când mă întorc.
Îi spuse îmbrăcându-se repede. Ceasul arăta deja şapte şi un sfert, iar la opt începeau orele. Sigur, mai dura o jumătate de oră până să se strângă cu toţii, să poată primi subiectele şi să poată da colocviul. Îl mai sărutase odată pe Adin, care se ridicase din pat pentru a-l conduce la uşă,chiar dacă acolo nu putea să se manifeste la fel de afectuos.
  Îl urmărise plecând cu Robert, amândoi discutând despre facultate. Tavi privindu-l intens în timp ce îşi asculta colegul vorbind. Era amuzant să îl vadă atât de diferit de cum îl cunoscuse prima dată. Nu şi-l imaginase îndrăgostit atât de profund, dar nu îl deranja, mai ales că el era cel care îl cucerise până la urmă. Se întorsese în cameră bucuros să înceapă ziua într-un mod atât de plăcut.
  Avea destule ore până să înceapă cursurile la Conservator. În perioada aceasta lucrase mai mult la referate, aveau câteva probe la final să cânte după note complicate sau teme deja compuse. Se hotărâse să umple timpul vorbind la telefon cu Camelia. Sora lui îl sunase de mai multe ori, şi încă nu apucaseră să vorbească destul despre Tavi. În special pentru că avea multe de spus şi nu ştia cu ce anume să înceapă. Tot ei trebuia să îi fie recunoscător că îi dăduse îndemnul de a se confesa lui Octavian. Nu avea să regrete niciodată acele momente.
— Cami! Am atâtea să îţi spun!
Fata râdea amuzată de gestul lui, era fericită că Adin o alegea pe ea să îi spună gândurile lui şi să îi împărtăşească bucuriile. Amândoi erau încântaţi, uitând să fie atenţi la tonul ciudat din telefonul fix. Altcineva era pe fir şi asculta convorbirea lor.