vineri

Auriu seducător


Între senzaţia de trezire şi somn,simţise o uşoară apăsare pe pieptul său,care îl incomoda nu doar la respirat, dar şi la dormitul cât mai comod. Greutatea aşezată pe el îl înfunda cu trupul în saltea şi cu capul în pernă, făcându-l să se mişte instinctiv pentru a scăpa de deranj. Tavi oftă simţind o mână trecând prin pletele sale. Scăpă un geamăt de plăcere când degetele începuseră să-i maseze scalpul. Se visa iar acasă,sub mângâierile călduroase ale mamei sale, deşi în subconştientul său ştia că e doar un vis. Asocierea dureroasă îl făcu să deschidă larg ochii.
— Bună dimineaţa.
Îi ură Adin, cel care stătea aşezat cu mâinile proptite pe pieptul lui şi cu bărbia pe mâna stângă, cea dreaptă jucându-se în continuare în părul său, încurcându-l. Clipi şi se ridică de pe pat, pentru a sta pe margine, încă nehotărât dacă să se dea sau nu jos. Întrerupsese astfel şi poziţia colegului său de cameră, care se văzuse nevoit să-şi retragă braţele şi să stea lângă el, pe pat. Căscă zgomotos întinzându-şi braţele, lovindu-l pe Adin în treacăt. Tânărul râse şi se trase mai spre geam, lăsându-l să-şi întindă muşchii.
— Neaţa
Răspunse tânărului şi îşi întoarse privirea spre el. Abia acum observa cum se îmbrăcase.
— Bluza asta e a ta?
Fixă cu nelămurire bucata albă de material în timp ce Adin trase de ea admirativ. Bluza avea volane transparente la mâneci, la tivul unde se închideau nasturii dar şi la gât. Era extrem de feminină, iar purtată de Adin parcă îi conturau şi mai mult acele trăsături androgine, fine şi atât de naturale încât bluza completa numai o parte din tot.
— E de la mama!
— Arăţi….
Adin îl privi în aşteptare pentru a-şi continua vorbele. Octavian rămăsese în pană de cuvinte pe moment, neştiind cum să-i explice cât mai clar că nu pare deloc a băiat în acea bluză…inclusiv în blugii mult prea strâmţi pe care abia acum observa că-i poartă, şi nici şosetele roz cu picăţele albe nu-l ajutau.
— Nu îmi place, oricum.
Reuşi mulţumit să scoată câteva vorbe, şi să-şi ia ochii de pe coapsele tânărului. Nu ştia de ce i se îngreunase aşa mult respiraţia. Nu era de felul lui să se simtă atras de alţi tipi. Doar că Adin arăta diferit. Orice mişcare a mâinilor lui avea graţia şi grija unei fete, a unei femei, modul în care vorbea şi felul de a se purta îl făceau în mod definitiv ori gay ori bi.
— Nu ţi-a cerut nimeni opinia, porcule!
Tânărul se trase imediat pe patul opus, prefăcându-se a fi nervos. Tavi citea prea bine în ochii săi curiozitatea şi încântarea,  nicidecum acea supărare pe care simula că ar avea-o.
— Arăţi bine în ea, totuşi.
Se hotărî să schimbe tactica, şi să tachineze şi el la rândul său. Adin rămăsese cu gura căscată, fixându-l până ce ieşise pe uşă,  probabil pentru a se duce la baie. Imediat ce îl văzu închizând uşa şi auzind apa la baie tânărul scoase un: „Ha!” victorios, ridicând mâinile în sus. Ştia că în curând Tavi va începe să se îndrăgostească de el, dacă nu începuse deja să-l placă. Ceea ce îl încurca însă era finalul. Acum că stabilise clar că planul lui este acela de a-l seduce pe Octavian…prin toate mijloacele posibile, nu ştia ce urma să facă atunci când tânărul ajungea într-adevăr să-l placă aşa cum îşi dorea el.
  Îşi fixă blugii albaştrii-întunecaţi, care îi puneau în valoare talia mică şi abdomenul plat şi ieşi imediat din cameră. Lăsase grijile de-o parte acum că îl ştia pe Tavi în baie. Tânărul se aplecase spre uşa de la baie, pentru a privi pe gaura cheii, încercând să zărească măcar o parte din trupul dezgolit al lui Octavian. Sandra îi povestise la cină că îl văzuse gol, chicotind cu orele ca o şcolăriţă încântată despre cât de dotat este Tavi.
Îl făcuse să se enerveze şi să vrea să-l vadă gol la rândul său, pentru …a se lămuri. Da. Clar vroia să-l vadă gol numai pentru că Sandra îl lăudase. Atât…îşi spuse atingându-şi obrajii care ardeau. Negă în sinea sa că s-ar fi simţit atras, prea mult de Octavian, şi încercă să se concentreze asupra găurii. Oftă nemulţumit văzând că este acoperită. Probabil careva îşi agăţase hainele în cuierul mic de la uşă.  Deja înjurase pe oricare din ei ar fi fost. Din cauza lor trebuia să se retragă nemulţumit. Nu reuşise să vadă nimic.
  Din hol, se întoarse înapoi în camera lor, hotărât să-l vadă pe Octavian gol cu orice preţ. Nimeni nu-i punea piedici, îşi spuse căutând prin geanta sa de la facultate.
— Pleci?
Se auzi vocea lui Tavi, care intrase înapoi în cameră. Trebuia să se schimbe pentru a pleca la facultate, dar nici nu se grăbea. Privind la ceasul de pe noptieră, oricum întârziase la primele trei ore, aşa că jumătate din zi era pierdută. Măcar putea lua cursurile de la Robert, asta dacă şi el se dusese la facultate şi nu preferase să stea toată ziua la amanta sa. Îşi frecă parul nervos cu prosopul, reuşind să-l facă să stea în toate părţile.
— Nu plec! Am ore după-masa.
 Era prea concentrat să aranjeze conţinutul genţii, în timp ce căuta acel ceva. Zâmbi fericit când reuşi să-şi găsească oglinda roz pe care o purta totdeauna cu el. Aşa se putea preface că nu e atent la el când se schimbă, dar să-l spioneze cu oglinda.
— Ăştia de la Conservator îşi conservă studenţii văd. Aveţi ore numai amiaza?
Glumi Octavian, care de data asta îşi legase bine prosopul în talie. Adin putea însă să admire restul trupului său, acesta stând cu faţa spre el, cu spatele sprijinit de una din marginile de la bibliotecă. Lăsase mâna în jos, uitând pentru câteva clipe de oglindă. Muşchii abdomenului i se încordau cu fiecare mişcare  a mâinii, când Tavi îşi ştergea părul, conversând ceva cu el…numai că Adin nu-l auzea. Era atent la modul fin în care pielea sa strălucea şi mirosea după duş, la pectoralii înroşiţi de apă şi la picioarele lungi care îl făceau să arate mai înalt fără haine pe el. Ar fi vrut să facă acel prosop invizibil, eventual să-l tragă cineva de pe Tavi.
— Piciule? Ai adormit cu geanta în braţe?
Îi trecu Octavian mâna prin faţa ochilor de câteva ori. Oftă exasperat când Adin abia atunci începuse să clipească. Nu avea habar că tocmai el îi provocase  acea transă profundă.
— Cui îi spui, piciule? Sunt cu doi ani mai mic decât tine!
— Atunci ar trebui să fii mai respectuos.
Îl atenţionă Tavi în glumă, făcându-i semn cu mâna să se întoarcă cu spatele pentru a-l lăsa să se schimbe. Acum era şansa lui, îşi spuse, întorcându-se lent privind cu coada ochiului la Octavian,  care îşi scosese la nimereală nişte haine.
— Respectuos, când tu te porţi aşa urât cu mine.
Se prefăcu a face conversaţie pentru a-i distrage atenţia. Reuşise să ridice oglinda, căutând în dreptul noptierei pe Tavi pentru a-l vedea. Oftă fericit când zări reflecţia lui în oglindă, reuşind să-i distingă abdomenul şi pectoralii. Continuase să-i vorbească, mai mult să aiureze în jurul subiectului, pentru că toate gândurile sale se opreau la trupul tânărului.
— Nu mă port urât cu tine. Azi m-am purtat frumos de exemplu.. Îi spuse Tavi preocupat de a găsi o pereche de boxeri şi nişte şosete prin sertarele de la noptiera sa. Găsi cele pe care le căuta, şi se ridică de jos.
— Nu vrei să muţi oglinda aia din ochii mei pentru câteva clipe? Îl întrebă amuzat pe Adin, care scăpase imediat oglinda din mână, luat prin surprindere. - Îmi intră lumina în ochi şi nu văd să mă îmbrac. Îi spuse în final, privindu-l cu atenţie în timp ce se îşi lua hainele pe el.
— Ai văzut ce te interesa?
Adin încerca să-şi ferească privirea, acum că fusese descoperit cu atâta uşurinţă. Octavian privi distrat la el; îi plăcea să vadă pe faţa tânărului puţină inocenţă şi teamă, nu doar acea încăpăţânare constantă. Părea mai atrăgător.
— Îmi aranjam părul, dacă vrei să ştii neapărat…
Găsi tânărul o scuză, revenind imediat la tonalitatea sa obişnuită. Tavi dădu din cap, acum că reuşise să se îmbrace se aşeză comod lângă Adin.
— Nu pe mine trebuie să mă convingi.
Observase clar obrajii roşii ai acestuia şi modul în care era privit. Blondinul siguranţă fie îl plăcea, fie plănuise ceva anume şi îi stricase planul.
— Mă duc în bucătărie.
Se grăbi Adin să plece, puţin dezorientat de spusele lui Octavian. Oare îşi dăduse seama că vrea să-l seducă? Ca să nu mai spună de plăcut, pentru că pe de-o parte recunoştea că simte o atracţie puternică faţă de el, dar pe de cealaltă parte nega vehement. Trecu în hol, auzind în spatele său uşa deschizându-se. Privi puţin temător în jos. Ştia că Octavian vine după el în bucătărie, şi ar fi vrut să fie singur pentru câteva minute. Nu ştia dacă mai este încă roşu în obraji, deşi după cum îi bătea inima bănuia că da.
— Nu mai avem mâncare…
Comentă înainte de a-l lăsa pe Tavi să mai deschidă discuţia în legătură cu oglinda. Trecu spre frigider privind cu atenţie. Găsise preocuparea perfectă pentru a-l scoate iar din starea de supărare ce începuse să apară. Îl auzi pe Octavian oftând.
— Mi-e foame…
Se aşeză acesta pe scaun, punând cartea care o luase din cameră pe masă. Adin trecu imediat ochii spre coperţi, pentru a citi titlul şi autorul.
— Alexandre Dumas.
Octavian îndreptă cartea pentru ca acesta să poată citi tot titlul. E un roman de dragoste, arătă spre titlul care însă nu-i sugera nimic. Dădu indiferent din umeri. Şi el citea, dar mai mult cărţi despre istoria muzicienilor.
— Nu credeam că citeşti aşa ceva.
Adin îl fixă curios. Lăsase ingredientele pentru budinca de orez pe masă.
— Înainte citeam cărţi de psihologie, eu şi Robert. Dar ştii de ce m-am lăsat?
Întrebă spre tânăr care fixa într-o cană cât lapte să pună la fiert pentru orez. Adin îl privi atent.
— De ce?
— Mă regăseam în aproape toate bolile psihice, având toate fobiile sau obsesiile posibile…Dacă aş fi continuat înnebuneam anticipat.
Glumi făcându-l pe tânăr să râdă. Vărsase puţin din lapte dar nu conta, acum că atmosfera nu mai era aşa încordată. Îşi trecu ochii spre Octavian. Zâmbea amuzat spre el, având în privire calm şi serenitate. Uneori chiar şi el se mira ce fire contradictorie este Tavi. Acum zâmbea, iar în clipa următoare pleca nervos din casă.
— Nu e de mirare! Ţi-am spus eu că eşti nebun!
Îl tachină Adin, făcându-l pe Tavi să-i verse tot laptele în oală.
— Ah!Uite ce-ai făcut! Acum trebuie să măsor iar…
— Ştii să găteşti?
— Normal!
Clipi Adin cu mândrie, privindu-l triumfător. Ştia că Tavi nu se pricepe la gătit, şi lua asupra sa misiunea de a pregăti ceva pentru amândoi.
— Eu abia ştiu să fac o omletă…
Se plânse oftând, mulţumindu-se să citească paginile însemnate din cartea sa. O citise acum câteva săptămâni iar acum relua lectura.
— Nu-i nimic, cu timpul se învaţă.
Încurajă Adin, uitând pe moment de cearta lor dar nu şi de faptul că trebuia să seducă. Acum că pusese oala cu lapte pe aragaz, aprinzând între timp flacăra pentru a o încinge mai repede, se grăbi să-i distragă atenţia lui Octavian de le ce citea.
— Mănânci cu mine, nu?
Întrebă cu vocea suavă, făcându-l pe tânăr să ridice ochii dintre paginile cărţii şi să aprobe aproape hipnotic. Adin era mai mult decât încântat că reuşea să-i capteze privirea atâta timp.
— Ah. Eşti aşa timid…
Rosti amuzat, trecând în spatele lui Tavi, pentru a trage scaunul acestuia mai departe de masă. Deşi era greu, reuşise să-l urnească din loc. Octavian îl lăsase să-l manevreze, curios să afle cum reuşise să tragă Adin o asemenea concluzie. Nici nu apucase să dezbată în sinea sa cum anume să-i răspundă că se trezise cu acesta aşezat comod la el în poală.
— Se vede că simţi ceva pentru mine.
Îi spuse tânărul blond, ochii lui albaştrii sclipind cu subînţeles spre ai săi, care refuzau să priceapă sau poate că nu putea pricepe.
Dar simţea însă căldura emanată de trupul celuilalt, şi modul în care mâinile lui Adin îi atingeau gâtul şi umerii atât de lent şi senzual.
— Da, aprobă fără ezitare, făcându-l pe tânăr să-l privească uimit pentru că nu se aştepta la o confesiune deja. Stai exact pe acel „ceva”…
Îl luase pe Adin prin surprindere cu replica sa puţin tăioasă, dar acesta imediat revenise la starea de dinainte, fiind mult mai insistent, nu doar cu atingerile.
— Crezi că e normal să te simţi aşa?
— Crezi că e normal să stai deasupra mea şi să te mişti aşa?
Întrebă la rândul său Octavian, care îşi depărtase puţin genunchii pentru a sprijini mai bine greutatea ce se lăsase pe ei. Adin zâmbi şi se lăsă aproape de urechea sa, şoptind cu o voce lascivă:
— Da.
Un răspuns atât de simplu încât Tavi nu avea cum să-l contrazică. Erau destule evidenţe care demonstrau că între ei exista o atracţie fizică, însă nici unul nici altul nu aveau curaj să acţioneze conform dorinţelor.
—Atunci e normal.
Continuă, însă ridicându-l pe tânăr de pe el. Dacă deja începeau cu astfel de tachinări nu ar mai fi rezistat nici două secunde unul lângă celălalt.
—Ah, începusem să mă încălzesc…
Se prefăcu dezamăgit, dar în ochii săi se vedea că este mai mult decât mulţumit de reacţia lui Tavi. Dădu din umeri şi se întoarse să vadă dacă laptele începuse să fiarbă. Octavian îşi văzu în continuare de lectură. În sinea sa percepuse o schimbare minoră atât în comportamentul său cât şi al lui Adin, dar nu îşi făcea speranţe false. Tânărului blond îi cam plăcea să se joace cu focul, după cum vedea el…