duminică

Autoportret cubist


Şoferul taxiului părea a tolera faptul că cei doi se ţineau în braţe pe bancheta din spate, Adin jucându-se cu fermoarul de la jacheta lui Tavi, încălzindu-şi degetele la pieptul său; iar tânărul stând relaxat cu capul sprijinit de marginea de sus. Clipea rar pentru că era destul de obosit după cursa de maşini. Codreanu nu păruse afectat de plecarea subită, probabil era uşurat că la întoarcere nu avea să-l suporte. Oftă încercând să se relaxeze, blondinul mângâindu-i umărul drept, ţinându-şi capul sprijinit pe celălalt. Nu îl deranja tăcerea dintre ei, fiind bine-venite acele momente în care se regăseau amândoi. Unul în braţele celuilalt
.
  Era ciudat să simtă o împăcare atât de profundă cu sentimentele sale atât de contradictorii. Pierdea din duritatea privirii pentru acea ambiţie amoroasă ce licărea în ochii lui verzi. Ochii sai isi pierdusera lumina lor caracteristica, nu mai era omul de dinainte, ceva se schimbase in interiorul lui. Inainte ar fi calcat peste cadavre pentru a-si atinge scopul. Îi zâmbea scurt, prinzându-şi mâna de a sa.
Probabil se număra printre puţinii norocoşi în dragoste, ale căror sentimente erau reciproce. Nu crezuse că pasiunea se va aprinde vreodată în inima sa. Tot ce vroia era să fie cu el, să-l ţină în braţe uitând de griji, să îşi lase mâinile împreunate, potrivindu-se atât de bine cum niciodată nu îşi imaginase.

  Lăsase pleoapele să cadă iar, ascunzând răceala din ochii lui, ce revenea în momente de rătăcire. Nu îi plăcea să îşi arate sentimentele sau emoţiile, în nici o circumstanţă. Dispreţuia să fie slab şi neajutorat în faţa altora, chiar dacă însemna să se autodistrugă. Adin reuşise să scoată din el o faţetă de care nu avusese habar, pregătită să îl ia cu asalt..

Lui îi spunea toate acele cuvinte pe care credea că le dispreţuieşte, vorbe dulci ce însemnau atât de mult pentru că erau ceea ce simţea. Prins în pasiunea stranie a împlinirii, acea dulce briză ce îi înviora inima, îi strânse posesiv mâna într-a lui, blondul lăsându-şi buzele să-i atingă uşor gâtul făcându-l să se înfioare. Îl trase aproape, cuibărindu-şi bărbia între pletele moi, remarcând abia atunci plasa cu ceva colorat în ea, ce părea a fi un cadou.

  Este ziua cuiva?

Întrebă nesigur, o scurtă rătăcire apărând pe chipul său. Agitaţia ştia cum să o ascundă, pentru că nu îi plăcea să fie insistent atunci când nu trebuia sau când nu avea chef. Îi era teamă să nu fi uitat de vreo onomastică importantă, dar ştia că ziua lui Robert era în vară. Primul său gând fusese prietenul lui cel mai bun. Niciodată nu îi uitase ziua, ori acele evenimente importante din viaţa lui.

   Robert fusese primul care reuşise să reziste atâţia ani alături de el, să îi suporte crizele, momentele de nesiguranţă şi minciunile. Ştia că are o personalitate dificilă, ascunzându-se sub o multitudine de măşti, pe care Robert le dobora cu răbdarea sa rară. În alte domenii nu se lăuda a fi atât de îngăduitor, chiar el se definea astfel; dar Tavi îl cunoştea bine. Ştia că oricât ar încerca să îi ascundă un lucru, până la urmă îl afla. Ochii colegului îl citeau atât de bine câteodată, chiar fără a scoate o vorbă.

Îi displăcea tristeţea pe faţa acestuia când bănuia că îi ascunde ceva, Robert intuia întotdeauna, dar îi respecta decizia.
  Am cumpărat ceva pentru Camelia.

Îl linişti Adin trecându-şi mâinile prin pletele sale. În nici o săptămână petrecută şi deja învăţase câteva trucuri despre cum să îl relaxeze până la calm profund. Degetele treceau lent peste părul lui, oftând mulţumit că nu era încurcat.
  Arată…aproape la fel. E bine că nu l-ai răvăşit la loc. Îţi stă bine aşa, te face…mai matur.

Tachină, încadrându-i faţa cu mâinile sale mici. Tavi îl privea în aşteptare, lingându-şi buzele pentru a primi un sărut, fie el scurt sau mai lung. Numai că Adin îşi aşezase capul la loc pe pieptul său, ignorându-i cerinţa tăcută. Pentru un novice în dragoste iubitul lui reuşea să fie un seducător natural.

  Îşi trecu absent mâna prin păr, răvăşindu-l în timp ce era privit  încruntat, cu dezaprobare. Nu îşi ascusese îmbufnarea mai ales că Tavi râdea provocator. Asta îi amintea de începutul relaţiei lor de prietenie, când se certau atât de des. Mereu când avea avantaj, Octavian reuşea să întoarcă toate circumstanţele ca să-i servească, lăsându-l uimit şi învins. Acum îşi dădea seama că şatenul ripostează cu promptitudine. Încercă să aranjeze cu mâna o parte din părul lui, dar se răzgândi pentru a-l săruta într-un final.

Ochii lui rămăseseră deschişi, studiind faţa taximetristului, care nu comenta deloc despre felul în care se ţineau în braţe sau se sărutau. Cunoştea prea bine problema, fie era indulgent, respectând pe ceilalţi …fie se pregătea să vorbească săptămâni în şir despre „cei doi homosexuali de pe bancheta din spate a taxiului”. Râse amuzat, Adin privindu-l curios pentru că nu ştia din ce cauză râde, dar se trezise molipsit de acel zâmbet cald imediat.  

  În seara asta am chef să fac o baie caldă…

Ignora protestele blondului pentru că îşi retrăsese braţele şi se întindea cu lenevie. Simţea că are praf şi sub haine, de la cursa de maşini, în ciuda duşului făcut împreună în dimineaţa aceea. Uneori ar fi vrut să găsească o modalitate de a înceta, să îşi scoată din fire nevoia sa de a trăi pericolul, de a îşi pune singur obstacole atunci când calea era liberă. Ştia că odată ales un drum, nu privea în urma sa şi de aceea ar fi vrut să fie mai atent cu deciziile sale.

Acum că îl avea pe Adin alături sensul vieţii sale se schimbase definitiv. Ambiţia sa era aceea de a-l mulţumi, prin dragostea sa, asigurându-i liniştea de care ştia că acesta are nevoie. Îşi legase viaţa de a lui, odată cu fericirea. O lacrimă vărsată de acesta l-ar fi făcut să îşi piardă minţile, pentru că nu suporta să îl vadă trist. Oricât de nepăsător s-ar fi arătat în realitate, pentru el devenea atent, zâmbitor şi nu şi-ar fi iertat propriile greşeli dacă l-ar fi supărat.

  Nici nu era atent când taxiul ajunsese în faţa blocului. Coborâse primul, fiind destul de încântat că erau acasă. Cursa era deja plătită de tânărul blond, aşa că Tavi îl urmase ieşind din maşină. Se înserase, dar cerul era clar, fără nici un nor deasupra, lăsând să se vadă stelele. Privise îndelung acele fărâme cosmice, pe care le asemăna cu dragostea lor.

— La ce te gândeşti? Nu vrei să urcăm?
Întrerupse Adin venind în dreptul lui. Îl privea curios pentru că Tavi arăta melancolic în clipa aceea, şi i se părea mult mai atrăgător cu o privire atât de doritoare.
  Nu am întâlnit vreodată pe nimeni ca tine, pentru care să îmi doresc să gonesc pe toţi din preajma mea. Vreau să te am, fără ca nimeni să ne deranjeze, numai noi doi.

Auzi pronunţând, apropriindu-se pentru a-l îmbrăţişa, chiar dacă treceau oameni pe aleile acelea sau riscau să fie văzuţi de vecini. Nu îi păsa de ei, ci numai de Octavian. Poate că lipseau din frază acele două cuvinte pe care ar fi vrut să le audă, dar tot ce fusese spus conta la fel de mult pentru el.

— Eşti un egoist.
Glumi, făcându-i cu ochiul. Îl ţinea de mână pornind amândoi spre intrarea în bloc. Urmase paşii lui spre scări, forţându-l să-i stea tot timpul aproape.

  Deschizând lent uşa îl lăsase pe Adin să intre primul, auzind paşi pe hol. Apucase să intre şi să se descalţe înainte ca Robert să apară din bucătărie. Ceva mirosea frumos, a prăjituri şi nasul nu îl înşela niciodată. Ar fi vrut să comenteze, dar supărarea de pe faţa prietenului său cel mai bun îl oprea. Blondul se depărtase prea repede pentru a-l putea întreba ce se întâmplă cu Robert, dispărând în camera lor cu tot cu punga în care avea acel cadou.

— Îţi aminteşti ce zi este azi, Tavi?
  Una în care eşti prost-dispus?

Răspunse imediat, chiar dacă risca să îl supere şi mai mult. Fusese destul de calm şi amicul său îi stricase tot cheful. Ochii săi sclipeau cu nervozitate, destul de sfidător pentru ca Robert să se dea din instinct câţiva paşi înapoi. Înainte să izbucnească schimbul de alte replici între ei Sandra apăruse la timp din bucătărie, bucuroasă de întoarcerea lui.

— La mulţi ani, Tavi! Îl luase aceasta în braţe, părând a nu-şi da seama de surpriza de pe faţa lui. Robert dădea din cap, zâmbind puţin întristat.
— Ai uitat.
— Da, am uitat. Mulţumesc, Sandra...
Îl ignorase momentan, împreună cu nemulţumirile lui, pentru a o răsplăti pe Sandra cu un sărut pe obraz. Ignorase modul în care aceasta se roşise imediat, pentru a-l privi pe amicul său. Robert îşi putea dea seama că este surprins, uitând de ziua sa de naştere.
  Am pregătit ceva pentru tine.

Îi spuse tânăra, făcându-l să stea pe loc înainte de a intra în camera celor doi. Privi spre amândoi, abia acum realizând că îi preparaseră probabil o cină specială, pentru a sărbători.
— Nu cred că era nevoie. Doar nu e o zi importantă…
  Cred că glumeşti! Interveni colegul său punându-se în faţa lui pentru a se putea privi direct în ochi. —Ne-am străduit să pregătim o surpriză special pentru tine şi te prefaci că nu suporţi atenţia.

Privirea i se mutase spre hol, văzând silueta lui Adin apropriindu-se, probabil că auzise deja începutul disputei dintre ei doi.
― Robert are dreptate, este o zi importantă. Ar fi vrut să adauge „şi pentru mine”, dar prezenţa celor doi îl incomoda. Nu atât pe el cât şi pe Tavi, care se enervase imediat ce rostise fraza.
— Mai lăsaţi-mă odată cu poveştile astea siropoase. Sunt obosit!
Izbucni, enervat că blondul nu se uita de data asta spre el, ci îl ignora. Ar fi vrut să treacă mai departe, dar holul nu era suficient de larg, şi cu Robert în dreptul său, sarcina era destul de grea.
Mai ales că acesta tăcea,ceea ce însemna că Tavi nu are de ales.
Oftase resemnat.

— Îmi pare rău. Chiar mi-e foame…
Sandra zâmbise amuzată, trecând înapoi în bucătărie iar Robert îl privise ceva mai relaxat, făcându-i semn să intre în cameră. Adin îi urmase timid, bănuind că Tavi îi va reproşa faptul că nu fusese de acord cu el. Se aşezase repede pe unul din paturi, trecând cu atenţie pe lângă măsuţa special adusă de pe balcon pentru a mânca toţi patru. Puteau mânca şi în bucătărie, dar Sandra insistase că nu ar fi fost la fel.

  Aprinsese o ţigară, urmărind curios pachetul din mâna şatenului. Îl luase cu grijă, Adin admirând folia groasă şi coloritul lucios ce părea puţin transparent. Nu ştiuse până acum că Robert avea gusturi aşa bune, cel puţin în privinţa cadourilor.
  L-am luat special pentru tine, acum o lună.

Octavian dădu din cap. Ca întotdeauna îl punea pe lista de rezolvări ale problemelor, de parcă ar fi fost la fel de sofisticat precum el. Îl luase cu grijă în mână, trecând în pragul uşii pentru a sta sprijinit până să-l deschidă. Probabil avea nevoie de un suport moral şi nu realiza asta. Oricum colegul său nu dădea niciodată greş când venea vorba de cadouri, asta pentru că nu era pretenţios.

— Frumos împachetat cadoul.
Lăudase blondul, curios să atingă acea folie ce i se părea atât de interesantă.
— Da,este o folie specială, destul de rară. Cam scumpă dar…
Nu apucase să îşi termine fraza căci Tavi îi privea atent, ţinând în mână folia care ardea. O stinsese cu ţigara sa în scrumiera de pe masa unde aveau calculatorul, Robert deschizând geamul pentru a scoate fumul din cameră afară.

— Azi nu ştiu ce e cu tine. Te porţi prea urât.
Îi spuse aranjând perdeaua, Octavian rămânând în aceeaşi poziţie lângă masă pentru a-şi termina ţigara. Desigur, regreta că distrusese folia, mai ales după ce îl auzise pe Adin spunându-i că îi place cum este împachetat cadoul. Încă nu spusese nimic despre asta, fiind ocupat să privească tricoul gros primit de la Robert.
  Mulţumesc mult. Îmi place.

Se aproprie acesta de amicul lui, suficient cât să îi dea de înţeles că vrea să-l îmbrăţişeze. Era modul lui de a-i mulţumi, şi nu i se părea deloc deplasat, doar se cunoşteau de atâţia ani.
— Cu plăcere.
  Numai un frigid ca tine îmbrăţişează aşa.

Se plânse făcându-l pe Robert să râdă. Nu îi plăcea să îl îmbrăţişeze cu cineva de faţă, sau să fie afectuos în public. O parte din ideile lor se asemănau totuşi, într-un fel arătându-se mai timid decât acesta. Nu comentase, ştiind că amicul lui nu e atât de nemulţumit precum spune.
  Mă duc să mă schimb.

Le spuse ambilor, Adin abţinându-se să nu se dea jos din pat pentru a pleca odată cu el. Căuta acel moment în care să-i dea cadoul său, şi era nerăbdător. Oricum ştia că la final tot va avea suficient timp să stea cu Tavi, pentru că dormeau în aceeaşi cameră. Măcar Robert îl ţinea de vorbă până la întoarcerea iubitului său. Chiar era curios să vadă cum arată în acel tricou roşu, pentru că respectiva culoare punea în evidenţă frumuseţea tenului său alb. Probabil ar fi arătat bine purtând orice culoare, dar pentru că le prefera pe cele închise îi era greu să se obişnuiască cu el purtând tricouri colorate.

— Unde e Tavi?
Intră Sandra, aducând cu ea o parte din farfuriile cu mâncare. Adin o ajutase imediat să le aranjeze pe masă, lăsând-o să primească răspunsul de la Robert. Uneori se simţea gelos pe încercările ei de a fi afectuoasă, în special cu Tavi. Ştia că acesta oricum nu îi va da atenţie, dar nu strica să fie precaut.
  Se schimbă. Trebuie să se întoarcă.

Răspunsese în grabă căci ieşise din cameră pentru a aduce scaune pentru ei şi tacâmurile. Îl întâlnise pe Tavi pe hol, aranjându-şi gulerul de la tricou. Arăta bine îmbrăcat în roşu, îl schimba puţin. Lui Robert însă i se părea la fel, acelaşi Tavi întotdeauna mai în formă decât el, cu faţa tristă dar cu trăsături plăcute şi ochii reci ce păstrau în ei secrete întunecate..

  Cinau toţi patru şi aveau o întreagă seară la dispoziţie, chiar dacă Tavi arăta nerăbdător să se retragă. I se părea un contrast ciudat, amicul său aşezându-se primul la masă.
  E prea condimentat orezul?

Sandra gustase din mâncare cu precauţie, mai ales că nu îi ştia preferinţele când venea vorba de gătit. Adin mânca deja, zâmbind către iubitul său din când în când. Gulerul de la tricou era desfăcut şi se putea observa o parte din gâtul lui până la începutul pieptului, ispitindu-l să nu îşi dezlipească ochii de la el.
  Dacă e pregătit de Robert, e condimentat.

Afirmă Octavian râzând la reacţia imediată a prietenului său cel mai bun. Acesta îi luase farfuria din faţă, refuzând să-l lase să mănânce.
— Ar trebui să te las pe tine să găteşti singur. Ai face o mare grozăvie!
— Pentru a te informa, gătesc foarte bine pentru gustul meu… dar foarte prost pentru alţii care nu preferă mâncarea bine prăjită.
  Sau o omletă făcută scrum…Adăugă Robert hotărât să nu piardă discuţia în contradictoriu.

  Nu ştiam că găteşti, Tavi. Sunt curioasă ce gust are mâncarea pregătită de tine…Complimentă tânăra, zâmbind mulţumită când Robert pusese la loc farfuria, lăsându-l să mănânce orezul. O făcuse mai mult de dragul ei, chiar dacă aceasta era prea preocupată în a-şi da seama.


  Se săturase repede după masa copioasă, cele două feluri de mâncare fiind mai mult ca suficiente să îi potolească foamea din acea zi. Sandra îi povestise pe scurt de pregătirea tortului şi se simţea destul de special. Într-un fel Robert avea dreptate, poate nu primise asemenea atenţii până atunci, dar ştia cum să mulţumească celor din jur pentru că cei trei îi erau apropriaţi. Păreau a fi o echipă de nedespărţit. Sandra gătea şi se ocupa de curăţenie, Robert repara orice atunci când aveau nevoie şi Adin, pe lângă faptul că îi prepara mici deserturi dulci, îi ţinea de urât într-un sens bun al cuvântului.

  Nu avem o lumânare pentru tort, să îţi pui o dorinţă.

Oftă bruneta pentru că uitase acel mic detaliu. Ignorase nemulţumirea şi desfăcuse o cutie de bere şi îşi aprinsese o ţigară, Robert urmându-i exemplul, chiar dacă surprindea pe toată lumea fumând şi el alături de amicul său. Mulţi nu ştiau că şi el se numără printre fumători, dar printre cei care aveau această preocupare ocazional.
  Nu este nevoie. Nu am nici o dorinţă.

Privise spre iubitul său, cu intenţie, pentru că se gândea la el în clipa aceea. Nu îşi  putea dori altceva, avându-l pe tânăr alături se simţea mai mult decât împlinit. Iubitul său se roşise, chicotind în spatele cutiei sale de bere cu veselie ciudată. Era amuzant doar să-l scruteze din când în când, dându-şi seama că Adin nu are o rezistenţă ridicată la alcool. Era bucuros să afle asta, niciodată nu era prea târziu şi se părea că este într-o stare plăcut de euforică.

— Cred că s-a îmbătat piciul…
Îl înghiontise pe Robert, care îşi stingea mirat ţigara în scrumieră.
  Nu sunt pici!

Ridicase cutia pentru a-l lovi, vărsând din bere pe masă, spre amuzamentul lor. Abia reuşise Sandra să ferească tortul de mâinile lui, apucând să taie patru felii egale. Porţia lui Tavi era mai mare, şi Adin nu pierduse ocazia în a remarca, dar Sandra îi oferise o altă felie şi tânărul uitase imediat.

— Ar trebui să dormi puţin. Mâine poate o să te doară rău capul.
Îl sfătui Robert, alături de Sandra care aduna de pe masă ce rămăsese în urma cinei. Tavi terminase de fumat şi se ridicase lent de la masă.
— Merge cu mine, chiar dacă nu vrea.
Se oferise, deşi nici pe departe din motivele pe care le aveau în minte colegii lor de apartament. Tânărul blond se ridicase şi el de pe   scaun, râzând amuzat şi plecând din cameră înaintea lui Tavi.
— Nu ştiam că e aşa caraghios când bea.
Robert îşi privi amicul, pe moment fiind interesat de sclipirea din ochii acestuia. Dădea vina tot pe alcool, fără a avea o altă bănuială.
— Mă duc să văd ce face. Să nu vomite la mine în cameră, altfel doarme pe hol în noaptea asta…
  Cu un coleg de cameră ca tine eu aş dormi pe hol direct. Nici până acum nu ai reuşit să îl suporţi?

Profita că Sandra spăla vasele în bucătărie, şi erau numai ei doi în cameră. Stătea pe scaun, cu cotul sprijinit de spătar, fixându-l pe Tavi, care era cu uşa deschisă pentru a ieşi din cameră.
  Mi-e indiferent.

Dădu acesta din umeri, minţind scurt pentru a scăpa de amicul său. Uneori chiar fără să vrea, îi punea întrebări care încerca să le evite, deşi tânărul nu bănuia că au un asemenea efect asupra lui, pentru că îi plăcea să nu arate asta. Zâmbi scurt intrând înapoi în cameră, făcându-l pe Robert să îl privească mirat. Tavi rar se răzgândea, şi niciodată nu însemna de bine. Mai ales cu o privire atât de ciudată…

— Cu Sandra cum te înţelegi?
Abia acum îşi dădea seama că fusese o greşeală să întrebe. Octavian întotdeauna îi găsea câte un punct sensibil de pe urma căruia să profite. Sigur, o plăcea şi pe Sandra…chiar dacă avea deja o relaţie. Ştia că este unul din modurile de a-l îndemna să facă o alegere bună.

  Ne înţelegem bine. Se ridică de la masă apropriindu-se de Octavian pentru a-i lua pachetul de ţigări şi bricheta din mână. Îşi aprinsese o altă ţigară, suflând fumul în sus. — Ştii că te place, de ce insişti?

Şatenul îi zâmbi amuzat. Ar fi vrut să îl vadă mai sigur pe Robert, încrezător în propriile sale forţe. Avea suficientă răbdare în a-i fi alături.

— Eu nu o plac. E o colegă de cameră bună, dar nimic mai mult.
— Să văd ce se întâmplă cu Eliza…
Adăugă Robert cu vocea joasă, recunoscând într-un fel că îşi dorea să fie cu Sandra, dar era prea indecis.
  Mă duc să dorm. Noapte bună…

Plecase repede, cu intenţia de a-i da timp să fie singur cu Sandra, dar şi pentru a avea şansa să reflecteze asupra lucrurilor pe care le doreşte. Robert zâmbise, ştiind că este bine intenţionat.
   Odată intrat în cameră îl primise cu braţele deschise pe Adin. Pofta cu care acesta îl săruta îi amintea de primul lor sărut, ezitant la început, dar profund la final când amândoi se abandonaseră senzaţiei.
— Te aşteptam…
Îi şoptise, atingându-i lent buzele cu ale lui la finalul sărutului, făcându-l să îşi încline capul pentru mai mult. Îl privise calm şi curios să vadă despre ce este vorba.