luni

Compoziţie

Unii spun că este bine să ai talent. Dar uneori pentru el devenea o povară, atunci când muzica pe care o avea în minte şi în inima nu suna precum melodia ce trebuia interpretată. Atunci intervenea frustrarea, luptându-se cu sine, cu gândurile şi notele până la epuizare. Şi trebuia să învingă! Căci acesta era nu doar scopul lui, ci şi al celor precum Tavi – să facă lumea lor cea mică, plină de gânduri şi pasiuni, cunoscută celorlalţi.
Câteodată îşi dorea să oprească timpul în loc, adesea când erau împreună, pentru că atunci se simţea cel mai bine. Să asculte numai sunetul din inima sa, indiferent dacă îl interpretarea la vioară ieşea diferit.
Muzica îşi punea amprenta în viaţa lui, iar el îşi punea amprenta asupra muzicii cântate ghidând fiecare sunet până ce reieşea melodia simţită. Trăia un sentiment de stagnare, timpul devenind o cronică a prezentului şi viitorului, în clipe deja pierdute. Era dependent de viaţa ce se desfăşura rapid pe lângă el, şi momentele cu iubitul lui era cele care le preţuia cel mai mult.
Îşi acordase pentru a treia oară corzile la vioară. Avea un prim examen de verificare în câteva zile şi avea două partituri de muzică clasică de interpretat pe de rost. Aştepta cu nerăbdare vacanţa de iarnă, chiar dacă mai era aproape o lună până atunci. Îşi notase pe spatele mapei în care îşi ţinea partiturile câte zile mai avea de aşteptat. Ar fi vrut să petreacă mai mult timp cu Tavi, fără a se feri de Sandra sau de Robert. Îşi aşezase atent bărbia pe suportul viorii, gata să ridice arcuşul pentru a repeta notele reţinute până atunci, dar se oprise brusc auzind uşa de la intrare deschizându-se.
Apucase să pună vioara pe marginea patului, auzind paşi venind aproape de uşă. Bănuia că nu este nimeni altcineva decât Tavi şi îşi trecuse repede mâna prin păr, aranjându-şi grăbit hainele. Rămăsese privind în prag la iubitul lui, care intrase înăuntru destul de grăbit, trecându-şi mâna prin păr, stropii de ploaie strălucind în pletele sale castanii.
― Plouă? Vroia să-i asculte vocea, răspunsul îl verifica singur, ridicând draperia şi perdeaua din dreptul geamului pentru a privi afară. Vremea arăta urât, stropii rari şi mici făceau atmosfera să pară sumbră şi încărcată.
— Da..răspunse Octavian intrând în cameră, sărutându-l de câteva ori. Adin îşi încolăcise braţele în jurul gâtului său, respirând lent acel parfum dulce atât de pătrunzător. Pielea lui era atât de fină, şi nu era obişnuit să-şi refuze vreo plăcere, de aceea degetele începeau să i se furişeze lent pe sub gulerul de la puloverul tânărului.
— Ai venit mai devreme.
Începu Adin ştiind că îi va răspunde şi la restul întrebărilor, pe care nu le rostise, dar la care se gândea.
— Mai aveam ore, până seara. Robert a plecat la întâlnire, şi nu aveam chef să stau atâta timp la facultate.
Se depărtă puţin tânărul pentru a-şi da jos puloverul. Era ud pe partea din faţă, pentru că se întorsese pe jos fără a avea umbrelă. Pantalonii la fel, culoarea neagră ştearsă pe alocuri devenise mult mai întunecată, materialul lipindu-se de pielea sa. La spate reuşise aproape să îi spele, observase acum că Tavi îşi căuta haine de schimb prin noptieră. Erau uzi şi apa de ploaie lăsa urme pe covor oriunde călca.
— Şi te-ai gândit să te întorci acasă, pentru că vom fi singuri o zi întreagă, până seara? Comentă intrigat de mişcările iubitului său, care îşi dăduse jos şi tricoul care îl purta pe sub pulover.
Pentru un tip mult mai atletic decât el, şi mai dezvoltat, Octavian era destul de friguros. Îi admira cu atenţie porii de pe braţe, care reacţionaseră imediat în contact cu aerul din cameră. Căuta printre haine ceva gros, răscolind pe cele de care nu avea nevoie. Probabil într-o altă zi, i-ar fi reproşat greşeala, pentru că de obicei el făcea ordine în locul lui, dar era prea incitat de felul în care muşchii lui se încordau. Avea braţele lungi şi nu era nevoit să se aplece prea mult căutând. Îi plăcea cum se observă de la spate omoplaţii, scoţând în evidenţă muşchi pe care nu reuşise să îi observe până atunci.
Înghiţise în sec atunci când tânărul începuse să se desfacă la pantaloni cu o mână, cealaltă scotocind în continuare după haine.
— Cauţi ceva în mod special?
Întrebase pentru a scăpa de acel nod din gât. Octavian avea atâta influenţă asupra lui, fără a-şi da seama prin ce trece. Se întreba dacă nu cumva el avea momente când se simţea la fel.
— Un hanorac albastru închis. Ştiu că l-am adus aici…Oricum nu mai contează.
Se răzgândi Tavi şi imediat trase la nimereală una din cămăşile sale, destul de şifonată şi o aşeză pe pat, adăugând o nouă pereche de pantaloni. În câteva minute era deja îmbrăcat, lăsând hainele sale murdare la marginea patului, aşezându-se pe patul opus, lângă Adin. Tânărul i se cuibărise imediat în braţe, prinzându-şi posesiv mâinile de talia lui şi lăsându-şi capul pe umărul său stâng.
— Acum miroşi a ploaie.
Murmură, buzele lui trecând uşor peste gâtul lui.
— După modul în care o spui, pare să îţi placă…Îşi aplecă puţin capul pentru a-l privi în timp ce tânărul blond învârtea nasturii de la cămaşa sa, desfăcându-i lent. —Doar ce m-am îmbrăcat.. Adăugă făcându-l să se oprească.
— Mai puţină conversaţie, mai multă acţiune…Îl prinse cu mâna dreaptă de gât, aplecându-l pentru a-i prinde buzele într-un sărut pasional. Răspunsese imediat lăsându-şi mâinile să coboare spre talia tânărului în jos pentru a-l ţine aproape.
Simţea acea căldură intensă, ar fi vrut să se lase în braţele lui, să-şi simtă trupul acoperit cu săruturile lui până la epuizare. Se pierdea nu doar în îmbrăţişări seducătoare, ci şi în propriile lui gânduri, fără să bage de seamă că Tavi îi vorbeşte.
— Adin, cred că ţi-ai pătat undeva bluza.
Minţi tânărul făcându-l imediat să se oprească şi să îşi cerceteze subit hainele, întorcându-şi bluza cu pricina pe toate părţile.
— Unde? Unde e pătată? Întrebase uitând imediat de preocupările de mai înainte, căutând acea pată inexistentă. Octavian simţea lipsa căldurii plăcute din jurul lui, acum că Adin nu îi stătea în braţe, ci ridicat din pat gata să-şi dea bluza jos. Era amuzant câtă grijă pentru o bluză albastră, privi Tavi spre el, prinzându-l de mâini atunci când încercase să o deschidă.
— O pătezi la bucătărie dacă vrei, mi-e foame…
Confesă râzând amuzat de figura indignată a iubitului său, sărutându-l pe obraz în semn de împăcare. Ştia că nu se va mulţumi numai cu atât, dar nu avea să îi spună asta.
— Uneori mă scoţi din sărite.
— Se observă..Aş putea clasifica tenta din obrajii tăi cu roşu scarlet.
Glumi Tavi alegându-se cu o lovitură peste umăr. Adin corectase intenţia lăsându-şi mâna în acelaşi loc, făcându-l atent.
— Dar mă ajuţi, gătim împreună.
Provocă, lăsându-l în dilemă pentru câteva secunde. Nu ar fi vrut să se aventureze şi să strice ingredientele pe care le aveau în casă. Nu se temea să încerce, pentru că iubitul lui îi dovedise de atâtea ori că ştie foarte bine să gătească, dar nu se gândise până atunci să încerce să îl ajute.
— Bine.
Acceptă prinzându-l de mână pentru a merge spre bucătărie, dar Adin îl trăsese entuziasmat, trecând înaintea lui.
— Ce ai de gând să pregăteşti?
Întrebă văzându-l pe tânăr deschizând dulapurile pentru a aduna ingrediente, printre care zahăr, făină sau ouă. La prima impresie putea fi numai o prăjitură, însă nu ştia ce fel de prăjitură, şi nu reuşea să se stăpânească.
— Ţi-am promis acele prăjituri cu glazură de ciocolată. Şi am de gând să le pregătesc azi, dar mă ajuţi şi tu. Fără comentarii!
Adăugă înainte ca Tavi să mai zică ce avea de gând, pentru că rămăsese cu gura deschisă fără a scoate un sunet. Arăta destul de simpatic, Adin ridicându-se pe vârfuri pentru a-l săruta scurt.
— Şi eu ce trebuie să fac?
Se dezmetici, lăsându-l să aranjeze masa, ajutându-l doar să pună făina într-un vas mai mare. Adin se mişca mult prea repede pentru ca el să-şi poată da seama ce anume face, dar îi spunea ce anume să îi aducă. Încercase să fie atent cu sticla de lapte şi să nu verse în timp ce turna în cană, sau să reţină câte linguri de zahăr trebuie să combine la gălbenuşurile de ou. Îl lăsase pe acesta să le amestece cu mixer-ul în schimb.
— Îţi stă bine în bucătărie. Comentă trecând în spatele tânărului pentru a-l prinde în braţe.
— Mă împinge ceva la spate, şi sunt sigur că nu e sucitorul de cocă…Îi spuse cu subânţeles, depărtându-l puţin, Tavi prinzându-i mâinile pentru a-l imobiliza, reuşind să-i smulgă un sărut.
— Desertul meu va fi la fel de delicios?
— Cu siguranţă. Îşi linse tânărul buzele, savurând dulceaţa de pe ele pentru că Tavi deja gustase din crema de ciocolată — Dacă îmi dai voie să termin aici… Arătă spre vasul în care pregătea coca pentru prăjitură. Nu reuşi să îl ferească din timp de degetele lui Octavian, care gustase lacom din aluatul crud dar dulce, fiind numai gata de băgat la cuptor.
— Pentru o persoană cu atâtea calităţi, faci suficiente nebunii pentru a echilibra balanţa. Îi spuse iubitul lui, închizând ochii în semn de dezaprobare. — Nu îţi mai şterge mâinile pe cămaşă, doar ce te-ai schimbat! Apostrofă lovindu-l uşor peste degete.
— Preferi aşa? Îşi linse Tavi degetele râzând amuzat de faţa roşie a lui Adin, care încerca să nu îi dea atenţie şi să continue cu prăjitura. Sunetele erau prea evidente pentru a le ignora şi îl făceau să îşi simtă picioarele moi. Nici nu întorsese bine capul pentru a-l ruga să înceteze, Tavi îl sărutase imediat, profitând de faptul că stătea în picioare şi îi era uşor să îl strângă în braţe. Nu se împotrivise prea mult.
— Poate ar trebui să te ţin mai des cu mine prin bucătărie…
— Prefer dormitorul…Şopti Octavian, trasând cercuri şi alte semne pe braţele lui, urcând sau coborându-şi degetele.
— Imediat să bag prăjitura la cuptor.
Se grăbi să promită, cărând cu atenţie tava la cuptor şi potrivind focul la minim pentru a avea timp destul să stea cu iubitul lui până se făcea prăjitura. Îi simţi iar braţele insistente şi înainte de a mai zice ceva se trezi ridicat în sus.
— Tavi! Îl prinse din inerţie cu mâinile de cămaşă, încercând să se echilibreze pentru că Octavian îl ţinea cu capul în jos, sprijinit pe umărul său stâng.
— Îmi pare rău, dar mi-a trecut foamea. Oricum ţi-a expirat timpul.
Glumi acesta cărându-l spre camera lor, Adin râzând şi lovindu-l cu mâinile pe spate.
— O să-mi plăteşti!
Ameninţase în zadar, aterizând în pat. Nu mai comentase altceva, primind cu savoare săruturile lui insistente. Lăsa să se citească pe chipul lui acel abandon voit, cuvintele de alint ale lui Octavian reuşind să-l facă şi mai pasional.
Îl privise puţin amăgit când Tavi îşi oprise săruturile lente pe gâtul şi umerii lui, sau acele mângâieri plăcute. Ceva în ochii lui se schimbase.
— Cred că a venit cineva. Am auzit uşa…
Apucă să rostească şi glasul Sandrei se auzise dincolo de uşa lor. Tavi se depărtase la timp, ridicându-l pe Adin odată cu el. Se bucura că avusese precauţia de a închide uşa de la camera lor, îşi spuse înjurând în gând. Iubitul lui oftase dezamăgit şi frustrat.
— Du-te vezi ce vrea. Eu mă pun în pat să dorm…
Îi spusese imediat ce auzise bătăi la uşa camerei lor. Tavi îl sărută rapid şi se depărtă pentru a deschide uşa. O salutase pe Sandra ieşind din cameră imediat, lăsându-l pe Adin să doarmă. Încerca să scape de tânără şi să se întoarcă la el, chiar dacă nu mai puteau relua acelaşi moment ca înainte, măcar erau împreună.
— Credeam că ai să te întorci seara, odată cu Robert. M-am mirat când am văzut jacheta ta la cuier.
— Am plecat de la ore, vroiam să mă odihnesc.
Rosti puţin cam apăsat, făcând-o pe Sandra să privească ruşinată în jos. Nu se gândise că îl va deranja.
— Îmi cer scuze, nu ştiam că..
— Nu-i nimic. Oricum nu am reuşit să adorm.
Minţi hotărându-se să se mute din loc, holul nu se număra printre locurile lui preferate de discuţii. Şi Adin vroia să doarmă, îşi repetă acelaşi lucru pentru că în altă parte nu se putea gândi. Tânărul blond îi furase nu doar inima, ci şi gândurile, visele şi liniştea. O clipă fără el i se părea un chin.
Nici televizorul nu i se părea o idee bună, se plictisise imediat, ignorând tentativele Sandrei de a intra în vorbă cu el. Se gândea în continuare la Adin, fără a fi atent la ce se întâmplă în jurul său. Ochii lui se fixau într-un punct, clipind lent şi pierdut, sunetele auzindu-le în surdină, la fel ca şi vocea Sandrei.
— A venit Robert…
Îl făcu Sandra atentă, Tavi reacţionând la fel de lent. Se ridicase uşor din patul amicului său, trecând pe margine. Sandra privea cu atenţie spre uşa între-deschisă de la camera lor, fiind cea mai apropriată de intrare.
— Salutare.
Intră Robert într-un final, aruncându-şi mapa într-un colţ al camerei, trecând pe lângă ei pentru a se aşeza pe scaunul de la biroul lor. Oftase obosit, privindu-i pe cei doi cu coada ochiului. Ar fi vrut să zică ceva dar îl oprise Adin, care intrase pe uşă uitându-se mai întâi de Tavi. Îl salutase imediat, trecând pe pat prefăcându-se că vrea să se uite la televizor.
— Vouă nu vi se pare că miroase a ars?
Îşi aminti Robert să le spună, şi blondul se ridicase înspăimântat de pe pat.
— Prăjitura!
Se grăbise afară din cameră, urmat de cei trei care nu scoteau nici o vorbă. Tavi deschisese fereastra pentru ca aerul cald să se rarefieze şi să poată fi respirat, în timp ce Adin scotea de la cuptor ce mai rămăsese din prăjitură. Odată cu plecarea lor din bucătărie uitaseră cu desăvârşire de gătit…