joi

Contrastul culorilor

La Universitate erau o mulţime de studenţi,majoritatea frecventau cursurile numai la început,de dragul prezenţei,sau veneau numai pentru a-şi lua orarul. Abia că era loc să arunce un ac pe jos,şi trecu exasperat de porţile de metal din faţă,mergând spre coridorul din stânga unde cei de la clasa sa obişnuiau să facă orele. Şi acolo,grupuri mari sau mici de studenţi,adunaţi în bisericuţe,discutau înfierbântaţi schimbările din orar sau cum petrecuseră în vacanţă. Printre ei şi bobocii,pe care Tavi nu avea ochi să-i vadă. I se părea că sunt nişte liceeni cu zâmbete râzgâite,veniţi majoritatea la facultăţi de prestigiu. Numai că realitatea îi punea într-o zi la zid,şi le scutura fulgii de pe aripi,lăsând în urmă pene întunecate şi murdare.
Lui i se întâmplase mai devreme decât ar fi sperat. Poate acesta era şi principalul motiv pentru care gândea aşa,mai pesimist decât cei din jur,mai radical şi la fel de sever ca un critic. În final găsi clasa sa,aflată la parterul din acea aripă a clădirii. Colegii săi erau încă în timpul orei,verifică acesta desfăcând lent uşa. Îi făcu amuzat cu ochiul lui Robert atunci când acesta rămăsese surprins să-l vadă la ore aşa de dimineaţă. Sigur,închise uşa la loc înainte ca profesorul nou să-l observe. Bărbatul pe care nu-l mai văzuse până acum,le dicta ceva de pe nişte coli albe şi foarte vechi. Nu reuşise să reţină mai multe amănunte,pentru că perioada scurtă în care privise printre crăpătura uşii nu îi permisese.
Hotărât să afle măcar cât e ceasul,opri un alt student ce trecea la fel de întârziat pe coridor. Mulţumindu-i politicos tânărului porni spre afişierul unde putea să citească orarul. Robert i-l copiase şi lui, dar îl rătăcise printre coli sau îl aruncase din greşeală; de aceea reciti, de data asta ceva mai atent. Ca de obicei printre materiile de bază,cei de la catedra de Arte Plastice strecuraseră şi materii noi. Se scărpină în cap cu pixul pe care şi-l scosese din buzunar. Notă pe un colţ de foaie,scos pe jumătate din mapă,că în următoarea oră avea Arhitectura. Îşi coborî braţele în jurul său,cu gura căscată la coala agăţată la afişier. Arhitectura era egală pentru el cu măsurători,cote,lungimi şi înălţimi…deci, matematică. Strâmbă exasperat din nas. Anul acesta presimţea că îl va trece iar cu restanţe. Se săturase să vină iar în toamnă,ca în primul an,când abia trecuse la jumătate din materii.
—Parcă ţi-am lăsat acasă o copie.
Se auzi din spatele lui vocea lui Robert, care suna atât de sigură şi plină de reproşuri, încât Tavi îl ignoră. Supărat, deşi fără motiv în dimineaţa aceea,rănit în orgoliul său,îl prinse pe Octavian de braţ şi îl întoarse cu faţa. Acesta rămase calm, păstrând însă o oarecare precauţie în privire. Ceva nu era în regula cu Robert în dimineaţa aceea.
—Chiar nu îţi pasă de viitorul tău?! Vii aici când ai tu chef,parcă ai veni la cafenea! Ştiu că ai note bune la majoritatea materiilor, dar asta nu echivalează cu dormitul tău pe-o ureche! Îl certă Robert,mai mult pentru a-i găsi defecte; îşi lua acea insidioasă revanşă, pentru a-şi demonstra că este mai bun ca Tavi, chiar daca Sandra avea ochi numai pentru el.
—Exagerezi.
Veni răspunsul calm din partea lui Tavi,care părea a nu se simţi nici aşa jignit cum spera Robert,nici bruscat de faptul că prietenul său cel mai bun îl trăsese cu putere de braţ. Nu trebuia nimeni să-i spună că este supărat în dimineaţa aceea, dar ştia că nu era vina lui,el doar primea insultele pentru ca Robert să-şi descarce nervii pe cineva. Se mai întâmpla între ei, şi prietenia lor fusese de multe ori pe muchie de cuţit, dar asta nu îl determina decât să ţină legătura şi mai strânsă. De când părinţii lui muriseră, nu-l avea decât pe Robert.
Calmul şi vocea fermă şi convingătoare a lui Tavi îl determină pe cel mai bun prieten al său,să ofteze descumpănit,recunoscându- şi sieşi vina. Măcar nu era interesat de Sandra,acest lucru probabil că ar fi complicat competiţia ce şi-o imagina Robert că există între ei.
—Avem oră de Arhitectură? Tavi îşi rezemase umărul de zid,privind la alţi colegi, care îi observaseră prezenţa,salutându-l. În primii ani toţi se salutau, dându-şi mâna, vorbind preţ de câteva minute. Acum, că noutatea dispăruse, se cunoşteau şi ajungea un salut scurt. Numai doi-trei, erau cei care încă mai păstrau obiceiul. Poate că blazarea era o stare resimţită de mulţi, nu doar de el.
—Da. Am înţeles că avem şi un nou profesor.
Îl informă Robert,scoţându-şi din mapă orarul cu materiile pe care le aveau,cu seminare şi unde trecuse şi numele noilor profesori. Octavian luă coala scrisă pe care i-o înmână acesta,şi citi unde aceata îi arătă cu degetul.
—Codreanu Mihail. Ăsta e proful de Arhitectură?
Ochii săi verzi trecând peste toată foaia, apoi spre amicul său care aprobase din cap. Oftă privind iar unde era notat numele noului profesor.
—Să vedem despre ce e vorba. Rosti cu voce tare,şi Robert îi zâmbi. Aşa îl ştiuse întotdeauna, îngăduitor cu ce îl interesa pe moment,şi critic cu ceea ce cunoştea prea bine.
—Uite că a venit şi proful! Îi arătă un bărbat trecut de treizeci de ani, în jurul căruia se strânseseră majoritatea colegilor lor, ascultându-l cu atenţie. Tavi îşi scoase pachetul de ţigări din buzunarul de la jacheta de piele. Noul profesor avea privirea mult prea pătrunzătoare şi nu părea a fi genul de om permisiv. Ţigara era singura alinare în clipa aceea,căci bănuia că nu va scăpa doar cu un referat la această nouă materie. O aprinse trăgând din ea imediat,captând însă atenţia profesorului.
—Voi doi sunteţi tot în clasa mea? Întrebă spre cei doi,Robert rămânând tăcut pe moment; iar Tavi cu ţigara în gură uitându-se curios la bărbat.
—Aha…Răspunse Octavian,amuzându-şi colegii,care chicoteau datorită insolenţei lui. Profesorul îl fixă nemulţumit cu privirea.
—Bun. Să mergem să găsim o sală de curs. Se hotărî bărbatul să nu-l apostrofeze,crezând că îl provoacă numai pentru a se da în spectacol faţă de ceilalţi. Mai ales că imediat ce scosese acel „aha” pe lângă ţigara din buzele sale,o mulţime de colegi şi colege se grăbiseră să-i vorbească. Bărbatul fuma şi el,dar altceva reţinuse din gestul noului său student. Fuma diferit. Întoarse în treacăt capul spre ceilalţi tineri care îl urmau,încercând să-l prindă cu privirea pe Tavi. Tânărul rămăsese în spatele colegilor săi,alături de Robert,fumând în acelaşi mod ce-l intriga pe profesor.
—Nu puteai rosti ceva demn de inteligenţa ta? Apostrofă, privind în faţă pentru a rămâne în grup.
—M-a luat pe nepregătite. Scuze…Regretă Tavi,care ştia că greşise. Măcar îşi cerea iertare,ceea ce însemna că în cel puţin un minut sau două,Robert urma să uite.
—Gata. A găsit clasa.
Cum se aşteptase,amicul său nu mai insistase. Studenţii se îngrămădiseră pe uşă,în sală,cei doi aşteptând să intre printre ultimii. Tavi bănuia că nu vor mai găsi locuri în spate,acelea fiind preferatele tuturor,dar se mulţumea să stea pe scaun şi în faţă. Nu îl deranja să fie aproape de catedră,mai ales că de acolo se auzea mai bine când li se dictau cursurile.
—Hai aici.
Îi făcu semn lui Robert,bucuros că una din băncile din mijloc nu se ocupase. Se aşeză grăbit jos,lăsându-şi capul pe bancă,visând să se întoarcă în apartamentul lor pentru a dormi. Profesorul nu le dădu timp pentru a se face comozi, începând deja să se prezinte şi să le explice despre ce va fi vorba la orele sale; tot timpul privind spre Tavi. Tânărul bănuise la început că face asta pentru a-l intimida,dar ceva în privirea bărbatului părea nelalocul ei.
—Ce are ăsta de se uită la tine? Îl lovi Robert cu cotul în timp ce unul dintre studenţi întreba ceva în legătură cu seminarele, făcându-l pe profesor să-şi ia privirea de la Tavi.
—Obsedat. Nu pot dormi din cauza lui.
Se plânse tânărul,făcându-l pe Robert să zâmbească amuzat. Privirea lui era uneori atât de expresivă încât puteai citi în ochii lui ce gândeşte în acea clipă.
—Voi doi,e ceva amuzant şi eu nu ştiu?
Prinse în sfârşit ocazia de a-l auzi iar vorbind pe tânărul cu ochii verzi şi atât de cruzi la culoare. Se străduia să-i afle numele, pentru a găsi şi un plan pentru a-l ţine aproape. Nu părea a fi greu de îmblânzit, îşi spuse bărbatul în timp ce trecuse iar la catedră pentru a se uita pe condica cu prezenţa lor.
—Nimic domnule profesor.
Tresări la auzul vocii groase şi dezinteresate a tânărului. Îl făcuse să se înfioare,să strângă de marginea condicii de plastic negru până ce încheieturile degetelor lui se albiseră.
Tavi se încruntă privind cu îngrijorare ascunsă atitudinea profesorului. Bărbatul nu-l scăpa nici o clipă din privire, făcându-l să se simtă prost,ridicat de pe scaun,ceilalţi colegi de faţă, observând şi ei la rândul lor tensiunea dintre ei.
—Cum te numeşti?
Profesorul îşi trase degetele ceva mai relaxate de pe coperţile condicii,răsfoind câteva foi,pretinzând că ştie cu cine are de-a face. Tavi simţi mâna lui Robert strângându-i braţul cu îngrijorare. Îl calmă din priviri,trăgându-i un zâmbet scurt.
—Zaharia Octavian.
Răspunse privind la profesor,văzându-l că închide catalogul. Robert oftă eliberat,credea că poate îl va asculta sau îi va pune tânărului cine ştie ce întrebări, chiar dacă ar fi ştiut,dar asta însemna că va fi luat şi el în vizor.
—Tot aţi fost aşa veseli,peste două săptămâni când aveţi practică,vă veţi înscrie amândoi la proiectul meu.
Bărbatul zâmbi triumfător. Deşi toţi studenţii îşi dădeau seama că situaţia mirosea a şantaj,nici unul nu avea curaj să sufle o vorbă. Tavi cu atât mai puţin,care pe moment tăcu.
—Am înţeles. O să mai discutăm dacă accept.
Răspunse apoi,făcând toată clasa să întoarcă privirile uimite spre el. Nimeni nu se aşteptase ca tânărul să reziste provocării. Profesorul îi zâmbi mulţumit,fixându-şi coatele pe catedră pentru a-l privi mai bine. Octavian părea un nume potrivit pentru tânărul din faţa sa.
Robert se încruntă,puţin agitat de constatarea ce o făcea în sinea sa. Sigur,era numai o bănuială,dar i se părea că bărbatul de la catedră, adică profesorul lor era interesat de Tavi; şi nu doar ca o relaţie platonică între student-profesor. Strânse iar de braţul lui Octavian,trăgându-l în jos.
—Poţi lua loc. Vom mai discuta.
Acceptă profesorul iniţiativa sa,observând agitaţia din ochii colegului său. Probabil se grăbise să se intereseze şi să propună, îşi spuse încercând să le distreze celor doi atenţia, apucându-se să predea lecţia nouă.
—Tavi. Ce facem?
Îngrijorat, oftase când îl văzu pe tânăr zâmbind sigur pe el. Mereu făcea asta când el şi-ar fi ros unghiile până la pieliţe.
—Refuzăm,desigur.
—Crezi că e atât de simplu?! Nu ai văzut cum se uita la tine?
Octavian se încruntă, incomodat de discuţie, aproape ignorându-şi prietenul cel mai bun pentru a studia cu ochii săi pe noul profesor.
Bărbatul probabil avea patruzeci de ani sau mai mult, era înalt, cu o constituţie plăcută, nu avea acele semne de îngrăşare pe care le aveau majoritatea bărbaţilor de peste treizeci de ani. Părul era cărunt în unele locuri,tuns scurt; iar hainele lui erau îngrijite. Purta un costum negru cu pantaloni asortaţi,o cămaşă albastră de culoare deschisă,ce-i aminti în treacăt de ochii acelui tânăr cu care se certase în dimineaţa aceea.
Când privirile li se intersectară,bărbatul nu-şi abţinu uimirea din ochi,stăruind asupra lui Tavi. Acesta se lăsă studiat,ascultând doar pe sfert ce spunea profesorul. Era provocat de ceea ce constata. Dacă Robert avea dreptate,părerea sa asupra profesorului şi a proiectului devenea mai vehementă. Avea să refuze categoric.

*
Întorşi la apartamentul în care locuiau,după dezamăgirea acelei ore,nici celelalte nu li se păruseră la fel. Tavi urca scările în spatele lui Robert,deşi tânărul ştia că pe la jumătatea drumului, o ia înaintea sa,nerăbdător să ajungă acasă. Bănuia că şi pentru el ca şi pentru Tavi acel apartament echivalează drept casa lor.
—Sunt terminat. Vreau să mănânc.
Tavi urcă scările grăbit în faţa lui. Zâmbi; probabil că ştia mai multe din obiceiurile tânărului decât el însuşi.
—Avem mâncare destulă.
Îl linişti,într-un fel bucuros că schimbaseră subiectul. Pe drum avuseseră o altă ceartă,dând vina unul pe celălalt din cauza noului profesor. Până la urmă Robert cedase,deşi asta se întâmpla rar. Ştia că nu va fi uşor pentru Tavi să accepte că un bărbat cu aproape douăzeci de ani mai bătrân pusese ochii pe el.
Deschise uşa la apartament, Octavian lăsându-l să intre primul. Uneori îşi făceau astfel de favoruri minore,înveselindu-se unul pe celălalt.
—Am ajuns.
Strigă Tavi,care acum era dispus să-şi împartă buna dispoziţie cu cei din jur. Măcar era destul de corect atunci când se retrăgea în tristeţea sa,fără să molipsească aşa rău pe cei dragi.
—Bună, voi doi!
Întâmpină Sandra zâmbind veselă. Se oprise din citit, lăsând cartea pe care o avea în mână, privind din prag la ei în timp ce se descălţau şi îşi lăsau jachetele la cuierul din hol.
—Bună.
Se grăbi Robert să intre în vorbă cu ea,dar renunţă,văzând-o că se uită spre Octavian. Oftă dezamăgit. În ziua aia toată lumea avea ceva cu amicul său?! Tare ar fi vrut să întâlnească pe cineva care să nu-l suporte,numai de curiozitate.
—Avem un nou coleg.
Anunţă fata râzând veselă. Probabil din cauză că ea îl întâlnise înaintea lor şi ştia despre ce e vorba. Oricum,Tavi o privi cu atenţie,doar era vorba de noul său coleg de cameră.
—Unde e acum?
O întrebă imediat,dar renunţă să o mai asculte şi se grăbi singur să vadă. Era puţin ruşinat că lăsase totul în dezordine când plecase. Imediat ce trecu de camera celor doi,bătu la uşa camerei sale şi intră imediat ce auzi o aprobare veselă.
—Tu!
Nici nu apucă să privească bine în cameră,căci zări pe patul său,care acum era aranjat,pe tânărul blond din dimineaţa aceea. Vocea lui exasperată îl făcu să iasă la suprafaţă toată supărarea prin care trecuse în acea zi.
—Ăla e patul meu.
Arătă spre patul în care stătea tânărul,şi pe care se grăbise să-şi înşire din haine. Tânărul blond se roşi în obraji,pufăind aerul, observându-se clar că are iar un alt acces de furie.
—L-am găsit dezordonat şi am zis să-l fac şi acum mă iei la rost!? Apostrofă,ridicându-se de pe pat.
Robert auzi mirat discuţia celor doi,din hol. Îi fusese teamă că Tavi va face iar o scenă,mai ales că pe drum fusese tăcut. Sandra se grăbi să vadă care este problema,privind din prag,din spatele lui Octavian spre tânărul blond,gata să plângă de nervi.
—Nu te mai sclifosi atât şi i-aţi lucrurile în patul celălalt dacă vrei să mai stai aici.
Blondul îşi încrucişă braţele,având în privire disperare. Se încăpăţâna să stea pe patul de la perete.
—Nu ai cum! Stau aici pentru că tata e prieten cu proprietarul! Răspunse văzând încruntarea din ochii lui Tavi,luând-o drept slăbiciune,continuând:
—Aşa că ai grijă să nu fii tu cel care zboară din camera asta!
Ameninţă strângând cearceaful de pat în pumnii lui mici.
—Vai! Bietul băieţel a dat de greu şi gata sună pe tăticuţul să rezolve!
Îl ironiză intrând în cameră, luându-l pe tânăr pe sus, aruncându-l cu tot cu hainele sale pe patul opus,cel de la fereastră.
—Tavi! Se grăbi Robert să intervină,văzând că tânărul blond începe să plângă de-a binelea. Se vedea că provine dintr-o familie bună,şi nu ar fi vrut ca Tavi să aibă probleme cu oameni sus-puşi.
—Nu pot să dorm la geam! Se plânse băiatul,ţinându-şi o mână la gură,pentru a ascunde spaima prin care trecuse şi cealaltă strângând cu teamă din hainele sale.
—Ce spuneam! Un încrezut şi jumătate…
Se mai calmă Tavi,făcându-l pe Robert să-i dea drumul la umeri şi să se depărteze,nu înainte de a-i şopti să se calmeze. Tânărul aprobă,regretând accesul său de furie,acum că privea tristeţea şi frica din ochii băiatului blond. Numai că nu-i putea da dreptate, venise în acea cameră ca la el acasă,strângându-i lucrurile pentru a sta pe patul său. Oftă indecis.
—Bine. Dar dacă îmi faci probleme,piciule,dau cu tine de pereţi!
Îl privi asigurându-se că pricepe. Acesta aprobă ridicându-se imediat de pe pat pentru a se întoarce pe patul ce fusese până atunci al lui Tavi.
—Măcar nu vă mai certaţi.
Îi rugă Sandra plecând spre bucătărie pentru a le pregăti masa. Oricât ar fi vrut să stea în preajma lui Tavi,momentul nu era tocmai potrivit pentru asta.
—Să nu vă muşcaţi!
Glumi Robert încercând să înveselească atmosfera. Octavian îl grăbi să iasă din cameră şi închise uşa în urma lui. Măcar tânărul blond tăcuse şi nu avea parte de replicile lui seci,îşi spuse apucându-se să-şi aranjeze din haine în noptiera de lângă pat.