duminică

Dinamism diabolic I

Zgomotele în surdină făceau somnul lui puţin neplăcut şi întrerupt. Nici nu se gândea să deschidă ochii să privească spre celălalt pat, de unde provenea zvârcoleala aşternuturilor. Îşi freca falca pe pernă, refuzând să se întoarcă cu faţa să îi spună celuilalt să înceteze. Era prea de dimineaţă să vorbească şi nu se simţea suficient de odihnit.
— Tavi.
Auzi strigătul lui Adin, transformat spre final într-un geamăt suav cu accente sonore. Până şi în somn vocea tânărului avea efecte asupra trupului său, inima tresărindu-i. Îi era însă prea greu să formeze cuvinte, se mulţumi să schimbe poziţia capului şi să se întoarcă cu faţa spre iubitul lui.
— Dormi încă? Oftă acesta dezamăgit când nu primi răspuns la întrebarea sa. Octavian ignorase restul zgomotelor din cameră, până ce un obiect moale şi catifelat aterizase pe faţa sa. Trezirea devenise inevitabilă, şi ochii săi verzi se îndreptau spre bucata de material ce-i oprima respiraţia. O prinse cu degetele, încruntându-se subit.
— I-aţi înapoi şoseta.
Aruncă direct spre capul tânărului, care chicotea mulţumit. Adin o trase de pe părul său, aranjându-şi grijuliu firele rebele. Tavi încercase să-şi găsească o nouă poziţie pentru a adormi la loc, dar iubitul lui avea alte planuri.
— Tavi, vrei să dormi?
Întrebă cu vocea inocentă de parcă aştepta o pedeapsă capitală. Bănuia că are de gând ceva anume legat de ei doi, dar la ora aceea a dimineţii nu avea chef decât să închidă ochii şi să sforăie până suna ceasul să plece la facultate.
— Asta încerc să fac. Poate ar trebui să te odihneşti puţin. Nu uita că am adormit pe la trei şi nu ştiu dacă au trecut două ore de atunci.
Mustră fără să îi pese dacă Adin ascultă sau nu. Acum reuşise să-l trezească de tot, cercetând semi-întunericul din cameră şi umbrele de pe chipul tânărului blond. Pătura era strategic aranjată pentru a-i dezgoli umerii, pielea lui apărând mai fină decât de obicei.
— Vreau să dorm, dar nu singur.
Invită, făcându-i semn pe partea sa de pat care era liberă, dar arăta destul de incomodă. Chiar dacă încăpeau amândoi pe saltea Tavi era cel care ajungea la perete prins între răcoarea zidului şi trupul blondului ce se împingea în el constant. Oftă benevol ştiind că nu are rost să se opună. Oricum mai erau două ore până să sune ceasul pentru a pleca la facultate. Se ridică de pe pat, Adin urmărindu-i fiecare pas, făcut desigur nu în direcţia patului său, ci spre uşa de la cameră.
— Mă duc până la baie.
Tânărul blond clipi dezamăgit, revenindu-şi repede.
— Vin cu tine. Mi-e urât singur…
Octavian apăsă lent pe clanţa de la uşă, bucuros că nu face zgomot. Dădu din cap, făcându-i loc să iasă primul. Tânărul sări în grabă de pe pat, împiedicându-se în încercarea de a ţine pătura cât mai strânsă pe trup. Îl privise cu sprâncenele ridicate. Arăta ca un pinguin eşuat.
— De ce nu laşi pătura pe pat? Ţi-e frig?
— Nu, din contră…Mi-e foarte cald şi mi-am dat jos toate hainele.
Se întoarse spre el, învârtindu-şi degetele prin părul blond. Zâmbise văzând schimbarea subită din ochii lui Tavi. Lăsă pătura să-i atârne lejer pe lângă trupul său, pielea sa înviorându-se cu gândul că şatenul va ceda până la urmă.
Abia ajunsese să pună tălpile sale calde pe covorul mic din baie că auzise uşa închizându-se cu grabă, dar silenţios, şi pătura fiind smulsă de pe el cu forţă. Mici fiori îi treceau prin tot corpul când Tavi îl săruta pe gât şi pe umeri. Avea ceva în săruturile sale ce crea dependenţă. Părea a fi un maestru al sărutatului, experimentând toate felurile posibile, şi imaginaţia sa îl lăsa pe paralizat de plăcere.
— Oare de fiecare dată am să simt asta?
Îl făcu să-şi întrerupă săruturile de alint, preludiul continuând însă cu mângâieri lente până ce Adin îl scăpase pe rând de fiecare articol de îmbrăcăminte de pe el.
— Ce anume?
Răspunse tot cu o întrebare, buzele lor lipindu-se în mod constant, în timp ce acesta încerca să formuleze răspunsul.
— De fiecare dată când sunt cu tine…eşti diferit. Săruţi diferit, faci dragoste în alt mod, nu ca prima oară. Sunt…confuz şi curios. De ce? Îi îndreptă chipul spre el, cu ambele mâini, palmele lui calde contrastând cu răceala din obrajii lui Tavi.
— Nu m-am gândit la ceea ce fac eu, ci…să te simţi bine.
Văzând că nu primeşte încă nici un răspuns din partea iubitului său, care strângea cu putere mâinile lui la piept, închise ochii şi sărută iar acele buze delicioase. I se părea că are buze atât de senzuale, fine şi catifelate, nici prea groase dar nici prea subţiri. Erau atât de potrivite încât se oprise din sărutat abia când respiraţia i se îngreunase. Adin era roşu la faţă, savurând sărutul la fel de mult ca şi el.
— Acum să te învăţ cum să foloseşti balsamul de păr, râse tânărul blond trăgându-l spre cadă pentru a face un duş împreună. Octavian acceptă, curios să vadă ce anume i se pregăteşte.
Abia după duşul fierbinte făcut împreună, timp în care Adin folosise tot arsenalul, de la seducţie până la şantaj, după îndelungi dispute şi bătăi cu buretele de baie, Tavi acceptase să-l lase să-i pieptene părul.
Schimbarea era neaşteptată, şi forma şuviţelor lui modificau nu doar modul în care arăta, dar mai ales aspectul chipului său. Adin îl admirase minute în şir, imediat ce îşi revenise după hohotele de râs. Octavian era cel mai greu de convins că îi stă bine aşa, în special după ce intrase la bucătărie, Sandra scăpând biscuiţii de pe farfuria ei pe jos când observase cum arată.
— Îmi pare rău, Tavi. Dar am crezut că e cineva străin…
Se scuză tânăra imediat aranjând masa pentru ei doi. Adin se aşezase mulţumit pe scaun, analizând cu mândrie fiecare şuviţă la care lucrase din greu pentru a o stăpâni şi aşeza corect. Îngâmfarea sa se transforma în avertisment de fiecare dată când mâinile lui Tavi se apropriau din instinct spre podoaba capilară. Îl pusese să-i promită că nu îşi va răvăşi părul, şi că va avea grijă să se întoarcă înapoi acasă cu părul la fel de aranjat. Sigur, tânărul mai mult îi bombănise promisiunea, dar Adin bănuia că se va ţine de ea.
Şatenul mâncase în grabă, spre deosebire de iubitul lui, care începea orele după-amiaza, el avea ore de dimineaţa. Şi fiind joi trebuia să fie prezent pentru profesorul de arhitectură.
— Robert s-a trezit?
O întrebă pe Sandra sperând totodată că tânăra să plece din cameră pentru a-şi putea lua la-revedere de la iubitul său. Tânărul blond îl fixa cu o uşoară tristeţe.
— Nu. A venit după miezul nopţii acasă.
Îi spuse Sandra fiind îngrijorată mai mult pentru el decât pentru colegul ei de cameră. Aflase din auzite despre aventura acestuia, nefiind de acord cu el, dar dacă Octavian nu se împotrivea probabil avea motivele sale. Adin se prefăcu plictisit, căscând pentru a le atrage atenţia să schimbe subiectul. Nu avea nimic cu Robert, dar ştia că Tavi are tendinţa să se supere câteodată pe motiv că prietenul său cel mai bun nu încetează acea relaţie.
— Spune-i să doarmă liniştit că am să-l rog eu pe profesor să îl scutească azi de la ore.
Ieşi pe uşă, mergând în holul de la intrare pentru a se încălţa şi îmbrăca. Sandra îl urmărise pentru a-l conduce, iar Adin fixându-l nervos cu privirea pentru că nu avea cum să-l sărute de plecare.
Zâmbi scurt către el, Tavi făcându-i cu ochiul în timp ce o rugase pe Sandra să îi aducă din cameră câteva coli şi un pix. Tânărul blond profitase, ieşind în grabă pe uşă pentru a-i da un sărut scurt. Îi plăceau cel mai mult aceste clipe, în care amândoi se doreau la fel de mult, întreruperile cauzând o atracţie şi mai puternică. Până ce Sandra revenise cu foile şi pixul Adin era înapoi în bucătărie radiind de fericire, iar Tavi zâmbea mulţumit.
Începuse o dimineaţă plăcută, îşi spuse într-un final ieşind pe uşă pentru a pleca la facultate. Coborî lent scările, pe rând, una câte una, recapitulând în sinea sa toate momentele petrecute cu Adin. Nu îşi putea lua gândul de la el nici acum, fiind numai la câteva minute depărtare de casă.
*
Colegii de facultate trecuseră repede peste şocul de a-l vedea pieptănat. Nu însă şi profesorul de arhitectură, care imediat ce îl zărise printre studenţi îl studiase cu atenţie, observând diferenţele de pe chipul său, acum că avea părul coborât în jos. Tavi oftase exasperat, sperând să scape de acele priviri, dar ştia că îi va lua ceva timp pentru că trebuia să îl scuze pe Robert pentru absenţa sa din acea zi. Aşteptase să intre în clasa pe care o găsiseră liberă înainte de a face asta, colegii lui aşezându-se în bănci iar profesorul stând la catedră.
— Domnule Codreanu îmi cer scuze din partea lui Robert, dar azi nu a reuşit să ajungă la ore.
Rosti încercând să-şi păstreze calmul şi să aştepte până ce bărbatul îi răspunde, chiar dacă avea chef de o întoarcere din drum. Acum era la ore şi trebuia să se comporte ca atare.
— Nu-i nimic, am să-l scutesc. Este bine că ai venit măcar tu.
Comentă bărbatul ascunzându-şi cu greu zâmbetul de mulţumire de pe faţă, văzându-l pe Tavi contrariat.
Încă nu renunţase la ideea sa, de a-şi ţine studentul aproape prin orice metodă. Dacă şatenul era focul, el era gazolina, care să-l ţină mereu arzând cu aceeaşi forţă în privire ca şi acum. Tânărul, nu studentul lui, pentru că Tavi nu se comporta la facultate cum se comporta în afara ei; se juca cu moartea, învârtind fără teamă sub ochii săi volanul vieţii ca ruleta rusească. Nu îl interesa la cine se opreşte şi cine pierde dacă el câştiga sau era mulţumit. Oricât de riscant i s-ar fi părut la un moment dat, nu putea sta departe de el, dorind să afle cât de departe poate ajunge ambiţia studentului în a i se împotrivi.
— Pentru ce?
Recunoscu imediat acel ton periculos, cu care îl tratase şi atunci când îi lovise maşina. În acea zi în care încercase să îl convingă să stea departe de el, dar îl făcuse şi mai interesat.
— Vom merge să vezi locul în care este şantierul, câteva case sunt în construcţie, dar numai acelea în care vom caza muncitorii. Să nu fie nevoie să facă naveta, vor sta acolo săptămânile în care vor lucra. Aşa şi voi doi, când veţi avea practica cu mine, vom sta acolo.
Vestea căzuse pe capul tânărului ca un uragan dezlănţuit. Închisese nervos pumnii săi, înainte să-şi piardă cumpătul şi fără alte cuvinte se aşezase în prima bancă. Nu avea de ales decât să asculte de profesorul său, pentru că nu era numai examenul său în joc, ci şi nota lui Robert. Ultima dată bărbatul ameninţase că îi va pica pe amândoi dacă ar fi fost nevoie; putea face asta dacă Tavi nu respecta măcar o parte din cerinţele lui.
Tânărul oftă dezamăgit. Sperase să se întoarcă acasă repede pentru a-l prinde pe Adin înainte de a pleca la ore, să-l conducă la Conservator, poate aveau timp şi să meargă la un suc. Acum toate planurile sale erau date peste cap. Îşi ridică nervos ochii spre profesor, care începuse să dicteze cursul. Avea să-i plătească scump fiecare clipă în care îl ţinuse departe iubitul său numai pentru acea ambiţie prostească. Şi planurile sale nu dădeau niciodată greş.

*
Sandra clăti vasele sub jetul de apă de la robinet. Adin privea plictisit, jucându-se cu firele de la faţa de masă, mestecând lent câte un biscuite. Nu avea chef să se îmbrace de plecare, avea chef să stea să-l aştepte pe Tavi, să stea alături de el, să lenevească… orice numai să fie cu iubitul lui. Un zgomot îl făcu să tresară, întrerupându-i gândurile. Robert izbise uşa de la bucătărie, arătând cam răvăşit faţă de modul ordonat şi extravagant cu care se afişa.
— Am întârziat la facultate! Pa!
Le spuse gata să iasă pe uşă, dar Sandra apucase să îl strige înapoi.
— Tavi a spus că te poţi relaxa azi. A zis că vorbeşte el cu profesorul să te scutească.
Robert oftă mulţumit dezbrăcându-şi haina, aşezându-se pe un scaun. Se putea observa oboseala din ochii săi, oricât s-ar fi străduit să o ascundă. Adin clipi nedumerit, trăgând farfuria cu biscuiţi aproape de el.
— Nu mulţumesc.
Îşi trecu tânărul mâna prin părul său scurt, ştergându-şi fruntea transpirată. Ceva pe chipul său făcea liniştea din bucătărie ciudat de apăsătoare.
— E un dobitoc. Azi dintre toate zilele şi-a ales să mă scutească.. Tocmai la obsedatul acela.
Dădu din cap, acceptând până la urmă să roadă capătul unui biscuite. Adin se încruntă puţin nervos. Acum îşi amintea de acel profesor insistent care îi făcea avansuri lui Tavi. Spera să fi încetat pentru că el avea o fire aprinsă ce se lăsa pradă pasiunilor, la fel şi geloziei. Sandra fusese însă mai perspicace decât el.
— Dar ce zi e azi? De ce vroiai să stea Tavi acasă?
Robert făcu o pauză lungă înainte de a le spune. Fixa biscuiţii cu dezamăgire pentru că nu îşi felicitase cel mai bun prieten înainte de a pleca. Deşi rare, clipele în care regreta ceva treceau greu pentru el, chiar dacă orgoliul îl îndemna să ascundă micile scăpări.
— Azi e ziua lui.
Adin îl privi înmărmurit. Nimeni nu îi spusese până acum,nici măcar Tavi. Nu nega sentimentul neplăcut ce începuse să-l acapareze, dar Robert îi întrerupse clipa de tristeţe.
— Cred că a uitat. Altfel spunea ceva…
Îi linişti, cu puţin amuzament în voce. Tavi se număra printre cei care uitau şi în ce zi sunt, nu numai aniversările proprii.