joi

Evantai de lumini şi umbre

Octavian,sau Tavi cum ii mai spunea cel mai bun prieten al său, dădu nepăsător din umeri şi intră în apartamentul cu două camere în care amândoi locuiau. Le împărţiseră aproape în mod egal, Tavi fiind nevoit să stea în camera mai mică,pentru că nu contribuia decât cu alimente şi nu ştia să gătească;iar Robert, pentru că se ocupa de mâncare şi de curăţenie îşi rezervase dreptul de a sta în camera cea mai mare.
—Ştii că am început deja cursurile la facultate. Robert îşi răcea gura degeaba, ştia că Tavi nu este perfect în ceea ce priveşte prezenţa sa la cursuri, dar compensa prin talent şi inteligenţă.
—Mda. Da…Anul trecut am aşteptat trei ore în hol până ce a venit proful de Estetică, ai fost acolo.
Tânărul trecu din camera amicului său în a sa,pentru a-şi lăsa valiza. Se opri însă imediat ce deschise uşa,constatând că proprietarul făcuse ceva schimbări.
—În caz că nu ai observat, în camera mea e un pat în plus, ca şi aici.
Îl informă ştiind cât de mult acordă Tavi atenţie detaliilor. În unele zile era fericit dacă acesta observa că schimbă lenjeriile la paturi.
―Ce are de gând Dl. Popescu?! Să mai aducă pe cineva?
Se încruntă lovind cu piciorul în pragul uşii,nehotărât dacă să intre sau nu. Sătul să stea în prag alături de el,Robert îi trase valiza din mână şi o aşeza pe unul din paturile din camera cea mica. Tavi era încă în prag, dezbătând problema în sinea sa.
—Ai vorbit cu el? A zis despre ce e vorba? Continuă cu o voce puţin mai revoltată. Nu era obişnuit să îşi împartă spaţiul cu altcineva.
—Din câte am înţeles în seara asta trebuie să sosească o fată. A spus ca o cheamă Sanda sau Sandra… Se aşeză Robert pe fotoliul de lângă fereastră,renunţând la a-l convinge pe Tavi să accepte ideea că vor fi nu doi ci patru de acum încolo.
Camera tânărului era mobilată simplu,un pat pe peretele din dreapta,lângă uşă; o noptieră şi o masă pentru studiu lângă. Acum exista un pat şi pe peretele din stânga, unde fusese înainte fotoliul. Biblioteca era pe peretele sudic,cu fotoliul lângă ea, numeroase cărţi sau caiete susţinându-i verticalitatea. Toate le serveau la studiu, fiind adunate de amândoi în camera lui Tavi, fiind singura lor bibliotecă.
Robert nu era interesant aşa de mult de lectură. În spaţiul rămas între bibliotecă şi uşă proprietarul strecurase şi şevaletul cu planşeta pentru tablourile sau schiţele lor.
—Asta-i culmea! Eu de ce aflu acum?! Era nervos, venind în cameră pentru a-şi lua valiza. Robert îl urmări înmărmurit; neobişnuit cu un Tavi impulsiv, tânărul fiind întotdeauna rece şi calculat.
—Ce ai de gând să faci? Întrebă cu o voce nesigură,urmându-l până în cameră. Doar ce apucase să şteargă praful şi să facă puţină curăţenie înainte ca Tavi să sosească. Încăperea era luminată, spre deosebire de a amicului său, care ţinea mereu draperiile trase şi iubea întunericul. Lumina caldă parcă începea sa-i mai liniştească spiritul, dar nu renunţa aşa uşor la o idee.
—Am de gând să-mi caut un alt loc unde să stau! Răspunse cu vocea groasă,aşteptându-se să fie certat. Normal,intuiţia sa dădea rar greş.
—Nu eşti normal,zău aşa! A început semestrul. Avem referate de făcut, profii întreabă de tine şi tu ai chef să umbli să-ţi găseşti un alt apartament?! Şi-apoi,nici nu ne permitem aşa ceva,ştii bine! Îi ţinu Robert morală, având noroc pentru că de cele mai multe ori îi asculta părerile şi ţinea cont de ele.
—Deja avem de făcut referate? Se plânse tânărul,renunţând la plecarea sa,cum era de aşteptat. Îşi duse înapoi valiza în cameră şi reveni. Robert se aşezase pe patul său,aflat pe peretele ce dădea spre camera amicului său. Celălalt pat, ca şi în camera mică, era aflat pe peretele opus,spre bucătărie. Acolo aveau televizorul şi un calculator pe care îl foloseau amândoi,dar fiindcă era adus de Robert,îl ţinea în camera lui. Şi desigur, nu lipsea măsuţa cu oglindă,care îi era necesară numai celui mai mare dintre ei,când se pregătea să plece undeva. Tavi nu era aşa preocupat de aspectul său exterior.
Fire excentrică, în totalitate opusă amicului său, Robert era mereu atent la amănunte – în special la detaliile hainelor, la aerul extravagant pe care îl menţinea în jurul său – încercând să placă persoanelor din proximitatea sa. Aura luminoasă era evidenţiată şi de frumuseţea sa exterioară, fiind genul de bărbat dorit de multe femei. Cu trup bine clădit, umeri mari şi puternici dar, având o fire romantică şi tandră în ciuda aspectului dur. Ochii săi căprui trădau acea sensibilitate cunoscută doar de cei apropriaţi,căci pentru restul, Robert era la fel de rece ca şi Octavian; acest lucru făcându-l din precauţie,pentru a-şi alege prietenii cu grijă. Ştia pe pielea lui ce înseamnă să suferi şi să fii decepţionat.
— O să mă ajuţi şi pe mine, nu? Inspectase cu ochi critici hainele şifonate ale amicului său când acesta se tolănise în patul făcut de el în dimineaţa aceea. Oftă, ştiind că nu avea ce-i face chiar dacă i-ar fi reproşat.
—Să vedem…Răspunse Tavi scurt. Se observa în tonul său obosit că nu prea avea chef de discuţii. Liniştea era ceva obişnuit între ei doi,dar Robert ştia că nu-i trebuie linişte iar.
— Săptămâna trecută am dus un referat la cursul de „Artă Antică”. L-am luat de pe internet.
Tavi trăia în linişte,fie exterioară,fie interioară. Căuta să-l scoată din starea de apatie,să-l aducă în realitate,de aceea îi povestea tot ce-i trecea prin minte,pornind de la prezent până la întâmplări din întreaga săptămână ce nu aveau legătură cu persoane pe care acesta le cunoştea. Întâmplări pe care nu i le povestise încă, încercând să fie întotdeauna atent să nu repete ceva să-l plictisească. Rob încerca să-i umple timpul, văzându-l atât de absent. Ştia că în zilele bune când Tavi începe o discuţie încetează să o mai termine, şi conştientiza că este ascultat de fiecare dată. A doua zi, sau când îşi amintea,Octavian întreba de acele persoane,rugându-l în acest mod să continue cu întâmplările.
După câteva ore de vorbit, nu doar în cameră, ci şi la bucătărie în timpul prânzului, Robert se săturase să poarte o discuţie unilaterală. Tavi sinchisindu-se să vorbească şi el de câteva ori de dragul dialogului. Sătul de a trăncăni de unul singur, îl rugase să-l ajute cu un alt referat. Ajutatul însemnând pentru el să-l lase pe Tavi să-i facă tot referatul, căci tânărul era un perfecţionist; alegând să lucreze cu cărţile şi cu intuiţia proprie,fără să se bazeze pe informaţiile strânse de alţii.
Spre seară terminase opera, de câteva zeci de pagini, sfătuindu-l pe Robert, măcar să-l citească pentru a şti despre ce este vorba.
—La ce oră trebuie să sosească tipa aia? Îşi aminti Tavi să-l întrebe când pregătea cina pentru amândoi. Scăpă cuţitul din mână în timp ce tăia pâinea.
—Trebuia să ajungă până acum! Rosti îngrijorat, privind pe geamul din bucătăria lor,văzând că era negură afară.
—S-a înserat deja…Comentă Tavi uitându-se ca şi el pe geam. Se ridică de pe scaunul pe care era aşezat,punându-şi palmele pe masă.
—Crezi că s-a întâmplat ceva? Neliniştea începea să-l consume, muşcându-şi buzele temător. Nu era vorba doar de fata ce trebuia să ajungă acolo ci şi de ei,că puteau fi daţi afară pentru asta. Nu dorea să-l supere pe proprietar. Abia găsiseră un apartament cu o chirie acceptabilă. Nu aveau mulţi bani; numai ce primea de la părinţi în cazul lui, iar în cazul lui Tavi bursa socială ce o avea după moartea părinţilor săi.
—Eu zic să mergem să ne uităm. Cartierele astea nu-s ca la noi acasă. Octavian plecă spre holul de la ieşire unde aveau cuierul pentru haine şi îşi luă imediat jacheta de piele pe el. Robert îl urmă din spate, îmbrăcându-se la fel de grăbit.
—Ce este? Se opri, urmându-i exemplul de nemişcare. Tavi îi păru absent ca de fiecare dată,doar privirea o avea diferită. Ceva în ochii săi verzi şi luminoşi se schimbase,întunecându-i.
—Hai să vedem ce e cu fata asta. Răspunse vag, ascunzând în vocea sa aceeaşi îngrijorare şi puţină teamă. Acum Rob era sigur că ceva e în neregulă.
Coborând jos, erau întâmpinaţi de aleea ce ducea spre celelalte blocuri şi clădiri din apropriere. Câteva felinare şi becuri aprinse la unele intrări în bloc luminau în jur, dar foarte puţin. Amândoi ştiau de găştile de cartier care îşi făceau veacul pe acolo, dar fiind din alt oraş nu avuseseră de-a face cu ele.
Robert îl urmă pe Tavi, care începuse să meargă spre cea mai întunecată alee. Ştia că duce în spatele tomberoanelor de gunoi, dar acceptase sa-şi urmeze cel mai bun prieten. După câţiva paşi, timp în care zărise tomberoanele, ambii auziră râsete şi voci amuzate,ce păreau a proveni din spatele unei clădiri abandonate. O fostă centrală termică ce stătea să cadă. Nu era luminată cum trebuie, decât de felinarul ce provenea de lângă tomberoanele de gunoi.
Octavian îi făcu semn să tacă,tânărul aprobându-l imediat. Nu se temea de ce ar putea păţi ei, cât de ce ar putea vedea odată intraţi în încăperea părăsită. Îşi urmări amicul cu privirea până ce ajunse la uşa întredeschisă, din metal. Râsetele erau acum combinate cu ţipătul unei fete. Robert grăbi paşii,acum era sigur că se întâmplă ceva grav acolo.
—Trebuie să intrăm. Îi şopti Tavi, dar întoarse privirea când auzi un ţipăt strident; haine ce se rupeau, urmate de lovituri şi palme. Se albise la faţă. Deşi se gândea că va fi depăşit numeric, lovi uşa cu piciorul dând buzna peste grupul de tineri ce hărţuiau fata respectivă.
Nu scoase nici o vorba. Ştia să profite de factorul surprizei şi să lovească. Doi dintre tipi de acolo îi căzură pradă imediat, primind fiecare câte un pumn puternic în maxilar. Robert îl urmase îndeaproape, imobilizându-l pe al treilea,care se zbătea să scape acum că Tavi începuse să lovească în neştire pe unul dintre ei.
Rămăsese la fel de tăcut ca la început; şi la fel de indiferent la sunetele din jur. Tot ce vedea în faţa ochilor era trupul chircit de jos al tânărului care molestase fata. Nu făcea altceva decât să-şi potolească ura, teama şi regretul din trecut, lovind fără milă. Simţea adrenalina care-l făcea dependent, auzindu-şi pulsul ridicat şi inima bătând cu putere în timpanele sale.
Robert lăsase din mâinile sale pe tânărul care participase la hărţuirea fetei. Oricum acesta ca şi celălalt o luaseră la fugă speriaţi că vor fi bătuţi până la sânge ca amicul lor. Fata se târâse într-un colţ, punându-şi înfricoşată mâinile la ochi, refuzând să privească în continuare. Şi aşa suferise destul, fiind aproape leşinată.
—Opreşte-te! Ţipase către Octavian, care se oprise privindu-l cu ochi injectaţi de mânie. Se grăbise să-l tragă de lângă tânărul care respira din greu.
—Îl omori dacă o ţii tot aşa! Îl zgâlţâi cu putere pentru a-l aduce cu picioarele pe pământ. Oftă calm văzând că ochii săi capătă o culoare mai normală.
Se depărtă lent de Robert, fixând privirea sa către fata care tremura într-un colţ pe nişte cartoane ude şi murdare.
—Acum este în regulă. Se aplecă şi o privi blând. Fata i se aruncă obosită în braţe, leşinând din cauza sperieturii puternice. Tavi o trase aproape de el,ridicând-o de jos.
Robert se aproprie de amândoi, şi cu mâinile ezitante dădu să închidă sutienul desfăcut al fetei. Tavi dădu din cap gândindu-se cât poate fi de afemeiat, chiar şi în astfel de momente.
—Ia mâinile de acolo şi închide-i fermoarul la bluză.
Robert oftă dezamăgit,dar se conformă imediat. Acum că erau toţi trei în siguranţă,Tavi o cărase pe fată până la ieşirea din clădirea abandonată. Colegul său se întoarse cărând o valiză şi o geantă de femeie.
—Ea e! O cheamă Sandra Avram…Îi spuse lui Tavi ducând cu el lucrurile găsite. Acum erau amândoi siguri că ea era cea pe care o aşteptau; noua lor colegă de cameră.
—Eram sigur. Dădu Tavi din cap,privind în faţă cu atenţie, grăbit să ajungă înapoi în apartament.
—Crezi că ar trebui să anunţăm poliţia? Vocea răsuna plină de antipatie. Avusese de-a face cu agenţii de la poliţie când i se furase odată portofelul, împreună cu telefonul mobil. Ce îi spusese agentul? „De ce îşi ţine portofelul în buzunar?” şi îi întorsese spatele.
—Să se scarpine în nas? Nu mulţumesc. Nu-s în stare să-şi lege şireturile,dară-mi-te să găsească răufăcători. Dezaprobă Tavi ideea sa imediat. Ajunşi la scara blocului lor, porniră tăcuţi pe scările de la intrare. Avea să fie o zi grea mâine pentru amândoi.