duminică

Gama iubirii secrete


Traversă curtea facultăţii pentru a sta pe o bancă. Nu ştia cât are de aşteptat, chiar dacă Octavian îi spusese că ajunge în cincisprezece minute, distanţa dintre cele două universităţi era mare. Una în centru, iar cealaltă în partea opusă a oraşului, ceea ce însemna că Tavi urma să ia un taxi până la el.

Ignoră blănile reci ale băncii şi se aşeză jos, privind printre gardul de fier forjat către strada principală. Traficul era la fel de haotic şi aglomerat ca întotdeauna, partea bună însă ar fi fost că facultatea era pe o stradă puţin circulată. Astfel putea observa dacă un taxi se aproprie sau dacă iubitul său apare venind pe jos. Cunoştea dintre detaliile pe care le aflase de la Robert, că acesta nu circulă decât cu autobuzul sau trenul, eventual taxi atunci când se grăbea. Într-un fel era amuzant să-l ştie speriat de metrou, pentru că refuza să circule sau să coboare în pasajele subterane. Probabil avea de-a face cu ziua în care acesta îşi pierduse ambii părinţi, zgomotul şi gălăgia amintind de acele clipe groaznice. Adin oftă îngândurat.

   Ridică privirea spre poarta universităţii, zărind un taxi intrând pe aleea din aproprierea parcării profesorilor. Se ridică uşor de pe bancă, privind cu inima strânsă şi cu speranţa că în acea maşină este cel aşteptat. Zâmbi mulţumit atunci când se dovedi într-adevăr că iubitul său sosise deja. Tânărul coborâse grăbit din taxi, căutându-l cu privirea în timp ce îşi aprindea o ţigară. Adin era mult prea captivat pentru a se mişca din loc. Oricum Octavian îl observase şi se îndrepta spre el cu acel mers sigur şi relaxat. Tânărul blond înghiţise în sec.

   Nu ştia dacă se îmbrăcase cu intenţie, dar hainele sale, chiar dacă erau groase dezvăluiau prin modul în care i se mulau pe trup, caracteristici ce făceau sângele lui Adin să-i clocotească prin vene. Reacţiona fără să se poată controla. Ochii i se plimbau spre helanca neagră a iubitului său, cutele îi subliniau muşchii pieptului şi poate că în jos ascundea destule, dar ştia foarte bine linia abdomenului plat. Spre deosebire de alte cămăşi sau haine, aceasta îi venea exact în dreptul taliei, fără să acopere partea din faţă a pantalonilor lui. Negrul îi venea atât de bine, concluzionă privind cu interes maxim trupul celuilalt, analizând fiecare parte de piele, pe sub haine. Pândea fiecare îndoire a pantalonilor cu fiecare pas al lui Tavi, cu ochii pe coapsele tânărului, care erau la fel de bine evidenţiate ca şi restul picioarelor acoperite de materialul negru de jeans. Între paşi ducea ţigara la buze, uitându-se spre el. Abia acum îi trecea prin minte că poate este analizat în acelaşi mod şi se roşi, mutând ochii săi spre strada care devenise iar aglomerată. Auzi un salut scurt, şi abia atunci întoarse capul. Exact la timp pentru ca buzele sale să fie surprinse de un sărut dulce, foarte scurt. Octavian îl luase pe nepregătite. Urmase acele buze cu ochii între-deschişi, dezamăgit că durase atât de puţin acea clipă.

— Ai avut o zi bună la facultate?
Întrebă şatenul observându-se cu greu momentul de rătăcire din ochii săi. Trebuia să recunoască faptul că pe lângă o atracţie spirituală profundă faţă de Adin, simţea şi atracţia trupească. Uitase să poarte o conversaţie politicoasă de parcă toate cuvintele sale rămăseseră pe buzele celuilalt când îl sărutase. Dar măcar încerca.
— Da!
Zâmbi blondinul având acea sclipire veselă în ochii săi albaştrii. Chiar dacă răspunsul era scurt şi nu îl lămurea pe Tavi cu multe, acceptase pentru că alte idei nu avea. Foşni între degetele sale colile pe care le avea în buzunarul de la haină,ascultând vocea ce venea de lângă el:
— Unde vrei să mergem?
— Oriunde!
Clipi apoi regretând că nu îşi controlase vocea, fiind prea entuziasmat. Octavian însă zâmbise la el, nu părea a fi afectat. Acel răspuns îi răsuna urât în urechi, dar Tavi ignorase modul său de a vorbi ridicat şi subţiat. Amuzamentul trecuse repede, ţigara la fel. O aruncase la coş, în timp ce ieşeau pe poarta Conservatorului. Nu îl ţinea de mână, dar nici nu avea pretenţia. Prezenţa lui Tavi era suficientă pentru a-l mulţumi, şi nu putea nega că îi trebuie ceva timp să se acomodeze cu gândul că poate ceilalţi nu îi vor accepta. Privea în jos, observând cu veselie că paşii lor sunt sincronizaţi.

  Mergem la o cofetărie, mi-e foame. Apoi facem ce vrei tu.

Îi spuse, privindu-l printre genele sale întunecate. Îl picta, îl plăcea, îl admira, ar fi vrut să continue lista, pentru că nu îi găsea nici un defect. Până şi acea mică şiretenie a lui o găsea atractivă, combinată cu inocenţa actuală probabil devenise arma letală care îi pusese inima în lanţurile dragostei. Spera să găsească momentul potrivit pentru a-i spune asta. Nu era pentru prima oară în acea zi când îşi punea problema. Îi era teamă să nu îl îndepărteze pe Adin cu ezitarea sa. Dar îi plăceau lucrurile făcute lent, la timpul lor.

Îi displăceau metodele altora de azi, care trimiteau mesaje electronice prin telefon declarându-şi dragostea sau care o spuneau în momentele intime, cuprinşi mai mult de euforie decât de sentimente. El vroia să-l privească în ochi în acele clipe, să îi spună adevărul despre ceea ce simte, să fie atent cu el. Nu ştia cum devenise un visător romantic pentru că nimeni nu-i descoperise această latură până acum.

   Adin ezitase să vorbească, văzându-l atât de gânditor. Oricum cea mai apropriată cofetărie era la distanţă mică, semnul observându-se din capătul străzii. În schimb tânărul blond profitase de bulevardul necirculat şi îşi băgase cu grijă mâna stângă în buzunarul de la jacheta lui Tavi. Liniştea i se părea mai uşor de suportat atunci când acesta îi prinsese mâna într-a sa, trăgându-l inevitabil mai aproape. Dezamăgirea că nu se ţineau de mână trecuse repede.

Intrând în cofetărie se bucura de prezenţa lui în continuare.
Mesele joase îl avantajau pe el, pentru că era mai scund. Tavi însă nu prea era interesat de interiorul cofetăriei, ci numai de ţigările pe care le scosese pe masă împreună cu bricheta. Scaunele erau sub formă de canapea, şi pielea moale făcea statul jos plăcut.
— E frumos aici.
Îl auzi apreciind şi surâse fericit să vadă că se gândeau la acelaşi lucru. Era un detaliu minor, dar în sinea sa orice era legat de ei doi devenea special. Flacăra de la brichetă strălucise în ochii lui Octavian, admirând acel licăr care nu dispăruse nici după ce acesta închisese bricheta. Ignorase fumul pe care iubitul său îl suflase cu intenţie spre el. Închisese ochii râzând.
— E o invitaţie?
Râsetul i se părea pătrunzător şi foarte liniştit. Amândoi ştiau că printre metodele de flirt ale tinerilor se număra şi acest mic truc. Deşi era târziu, pentru că erau deja parteneri. Nu îi displăcea însă atenţia, relaxându-l pe parcurs fără să-şi dea seama. Atenţia pe care o primea de la iubitul său era suficientă să se simtă în siguranţă, lăsând la o parte timiditatea primei întâlniri.
— Da, dacă accepţi.
Mută tânărul vaza cu florile de plastic din dreptul lor, pentru a-l putea privi în ochi. Adin întrerupsese contactul vizual, lăsându-şi haina pe locul liber de pe canapeaua sa. În sinea sa era mulţumit să vadă ochii lui Tavi trecând peste trupul său, fără a ascunde acea admiraţie ce se regăsea în ei.
— Mai întâi vreau o îngheţată.
Ocoli cu grijă subiectul, amintindu-şi că are şi alte pofte. Avea să le satisfacă pe rând, plus că îi plăcea enorm să-l lase în aşteptare. Ştia cât de răbdător putea fi, pentru că din noaptea petrecută cu el trăsese câteva concluzii, dar asta nu însemna că îl va şi scuti de suspans. Uneori era prea calm, profitând că are avantajul, şi nu ar fi vrut să îi dea impresia că cedează atât de uşor. Acest mic detaliu se număra printre cele care îl ţineau pe Tavi încordat şi amânarea îl făcea mult mai pasional.
— În miez de noiembrie vrei îngheţată?!
Se prefăcu a nu sesiza împotrivirea din vocea iubitului său. Îşi învârţi agitat degetele prin păr, şuviţele rotindu-se în spirale mătăsoase. O mână îl întrerupse.
— Nu mai face asta.
— E începutul lui noiembrie. Corectă cu atenţie, ignorând modul plictisit în care îl asculta iubitul său. — Şi de ce să mă opresc? Îţi place? Îşi trecu mâna prin pletele sale blonde, ochii săi strălucind senzual spre Tavi, care respirase întrerupt, indecis asupra unui răspuns. Furase iar gândurile sale, numai cu un gest care ar fi părut simplu şi comun. Adin avea talentul de a le da o nouă însemnătate.
  Nu îi răspunsese, chelneriţa le adusese meniul şi cei doi îşi spuneau alegerile, printre care şi îngheţata. Ştia că nu ar fi fost bine să se împotrivească cu mofturile iubitului său. Dar i se păreau amuzante şi speciale nazurile, şi cum se opunea când ceva nu era pe placul lui. Stinsese ţigara în scrumiera de pe masă, acum că trebuia să mănânce desertul.
— Ce ai făcut la facultate?
Întrebarea diferită de cea iniţială, precum a sa, îl determina clar să-i dea detalii lui Adin.
— În afară de momentele în care am pictat, a trebuit să prezentăm tablourile.
Răspunse cu oarecare indiferenţă în voce. La cât de mult îi plăcea să picteze, uneori avea momente de plictiseală sau lene. Ar fi lăsat cu plăcere pensula, şi pânza neterminată pentru a se relaxa, dormind sau pur şi simplu privind cum trec norii pe cer.
— Acel tablou în care m-ai pictat pe mine?
Adin se roşise aşteptând cu nerăbdare răspunsul. În acea zi îşi amintise vag faptul că Tavi trebuia să termine tabloul pentru a-l prezenta la facultate, dar nu realizase ce înseamnă decât după ce pozase deja. Actul devenise deja împărtăşit cu alţii, deşi pentru ei doi nu îşi pierduse însemnătatea iniţială. Artistul şi muza rămâneau aceeaşi indiferent dacă cineva ar fi aflat sau nu.
— Da.
Înclină Tavi capul, admirând roşeaţa din obrajii uşor rotunjiţi ai blondului. Linia buzelor sale şi lenta lor încreţire într-o parte demonstrau că este puţin nehotărât. Oftă, aerul străbătând până la Adin, care îl privise curios.
— Măcar ai luat notă mare pe el?
— Nu ştiu.
— Cum nu ştii?
Întrebă uimit, ochii săi albaştrii mărindu-se în intensitate cu mirarea din ei. Nu înţelegea prea multe din ce îi spunea, fie că ocolea subiectul, fie din experienţa sa, era plictisit.
— Am plecat în timp ce se dădeau notele.
Sigur, numai Tavi putea face asta. Probabil Robert urma să-l certe când se înapoiau acasă, şi sperase să poată avea o zi liniştită după întâlnirea lor. Se încruntă neştiind dacă să fie amuzat sau supărat. Îşi dăduse seama că Octavian plecase de la ore pentru a veni la el. Era bucuros, dar şi supărat pe el. Îi răspunsese numai dând din cap a dezaprobare.
  Comanda lor venise şi se hotărâse să nu-şi sâcâie iubitul cu acel chiul, când şi el procedase aproape la fel. Se mulţumise să-i zâmbească împărţind fructele din cupa de îngheţată, lăsându-le pentru final.
— Îţi plac „negresele”?
Întrebă simţind îngheţata topindu-se în gura sa, savurând gustul aromat. Îi plăceau aromele uşor înţepătoare şi cea de cireşe era preferata sa. Octavian lăsă linguriţa sa jos, gustând din cafeaua pe care o comandase. De obicei nu îi plăcea cafeaua, dar acum profita că fuma, sau cel puţin după ce terminau amândoi de mâncat.
— Îmi plac prăjiturile cu glazură de ciocolată.
— Am să-ţi fac şi eu!
Promise Adin, ştiind deja ingredientele. Era bucuros să descopere un nou gen de desert care să-i placă lui Tavi. Până atunci îi pregătise atenţii dulci, şi mici prăjituri pe care le făcea în grabă, atunci când avea timp. Nu adăuga ciocolată la ele, sau alte creme. Până şi clătitele uita uneori să i le umple cu ceva. Şatenul nu refuzase însă nimic din ce îi pregătise, fiind sigur că iubitul său îl apreciază din plin.
— Ai pictat ceva special la facultate?
Întrerupse liniştea în care mâncau, observând că Tavi oricum mai are puţin şi termină prăjitura. Îngheţata sa era destul de rece, şi aştepta să se topească puţin pentru a mânca iar.
— Depinde. Robert spune că am folosit culori mai vii ca de obicei. Galbenul era preponderent, definea şi numele tabloului.
— Le dai nume?
Abia acum Adin realiza acest amănunt. La unele din schiţele lui observase notiţe pe spatele colilor, dar scrisul era prea mâzgălit pentru a-l putea citi. Îşi lăsă linguriţa în cupa de îngheţată, uitându-se cu atenţie la iubitul său. Trecea cu vederea că afla tocmai acum acest detaliu, fiind mult mai interesat de numele ultimului tablou.
— Suicid blond. Aşa se numeşte.
Clipi dezorientat. Titlul avea legătură cu el, îşi spuse fără să înţeleagă aluzia. Buzele sale începeau să formeze întrebarea, dar Octavian răspunsese înainte:
— Pentru că frumuseţea ta creează dependenţă.
Uitase de îngheţata care stătea să se topească, ochii săi sclipeau plini cu recunoştinţă, dragoste şi speranţă. Cuvintele lui Tavi spuneau atâtea numai cu o frază simplă, ce încă răsuna în mintea sa. Îl copleşise de-a dreptul, şi se străduia să-şi ascundă fericirea pentru că în acele momente ar fi vrut să se ascundă în braţele sale.
—Tavi…Era conştient că vocea îi tremură, la fel şi buzele. Nu crezuse vreodată că ar putea fi atât de norocos. —Nimeni nu mi-a spus asta până acum. Lăsă emoţionat privirea în jos.
— Era vremea să o facă cineva. Mă bucur că mi-ai oferit şansa să fiu eu acela.
Îi aranjă şuviţele care îi ascundeau ochii albaştrii. Tânărul îl privi curios. Abia acum afla cealaltă faţadă ascunsă adânc în inima lui, acel zid pe care reuşise să-l doboare încet şi cu perseverenţă. Lumea plină de dragoste şi dăruire în care acum îşi găsea locul.
  Nu se plânse că mânca îngheţata pe jumătate topită, după discuţia sa cu Tavi, nici din cauza fumului de la ţigara lui. Părea a pluti şi simţind mâna iubitului său peste a sa uneori îl făcea să-şi dorească să rămână acolo numai ei doi. Timpul era ca un geam ce se sparge de pereţi, pentru că înşela lăsând în urmă clipe frumoase, pe care le aduna în inima sa ca pe cioburi colorate. Străluceau veşnic, în vitraliul dragostei ce o nutrea pentru Tavi.
— Unde vrei să mergem acum?
Îl fixă cu privirea în timp ce ieşeau din cofetărie. Gustul dulce rămas pe buzele sale de la îngheţată dispăruse cu un alt sărut pasional, dar plin de tandreţe. Durase ceva vreme, şi Adin îl savurase intens, căci de fiecare dată când Tavi încerca să se retragă, tânărul îşi proptea pumnii în pieptul său, trăgându-l de helancă spre el.
— Ne plimbăm până acasă.
Octavian îşi deranjă firele rebele, trecându-şi degetele printre ele, dar reuşind să le încurce şi mai rău. Îi displăceau plimbările, mai ales pe o vreme friguroasă.
— Ar trebui să foloseşti balsam.
Îl sfătui pornind înaintea lui pentru a-i da imboldul necesar. Tavi îl urmă renunţând la ideea iniţială. Iubitul său avea metode de a-l ţine aproape, ca un punct stabil în jurul căruia se mişca inevitabil.
— Balsam?
— Trăieşti în junglă?! Tavi tăcuse. Ştia că întrebarea e retorică şi spera ca răspunsul să nu fie la fel de măgulitor.- Balsam, da.
— Credeam că numai pentru morţi.
— Nu genul acela de balsam.
Se strâmbă Adin numai imaginându-şi scena morbidă. Nu înţelegea cum de Octavian nu ştia despre produsele cosmetice folosite pentru păr. Probabil acela era principalul motiv pentru care avea pletele atât de încurcate.
— Se foloseşte odată cu şamponul.
— Nu am încercat niciodată decât şampon.
Adin trecu din mers degetele sale peste firele lui Tavi, aranjând pe cele rebele după urechea acestuia. Normal, la următorii trei paşi firele reveniseră la stadiul iniţial. Oftase încurcat.
— Şamponul tău nu e bun.
— Îmi place cum miroase,a vanilie.
Închise ochii pentru că acum îşi dădea seama de unde venea acel miros de vanilie în baia lor. Căutase peste tot esenţa sau prăjitura, se făcuse singur de râs cotrobăind până şi pe sub conductele de la chiuvetă, bănuind că poate veni de la vecini acel miros…
— Ai gusturi ciudate.
Era convins de asta acum. Tavi nu părea afectat de concluzia lui, continuând să meargă sigur înainte. Se întreba vag dacă iubitul său are idee pe unde sunt şi dacă acela era drumul corect spre casă. Mai aveau de mers până la apartamentul unde erau cazaţi şi nu ar fi vrut să se rătăcească. Oftă uşurat zărind strada centrală, pe unde venea el când avea timp la dispoziţie.
— O să le spunem lui Sandra şi Robert?
Îşi aşeză mâna îngheţată în buzunarul de jacheta lui Tavi, tânărul prinzându-l imediat de mână, încălzindu-l. Se trase aproape, mergând amândoi lent, acum că se apropriau de casă.
—  Nu azi. Nu ştiu dacă şi-ar dori să afle adevărul.
Confesă Tavi gândindu-se că cei doi nu îi vor accepta.
— Cum crezi că ar reacţiona?
Adin îl strânse de mână, era dureros într-un fel să ascundă asemenea lucruri de teamă că vor fi respinşi.
— Nu îi văd bucurând-se oricum. Doar nu e ceva ce afli în fiecare zi.
Recunoscu, oprindu-se din mers pentru a-l trage în braţele sale. Adin îl îmbrăţişă cu aceeaşi intensitate, afundându-şi capul la pieptul său respirând parfumul dulce al acestuia.
— Va fi secretul nostru momentan.
Continuă iubitul său şi Adin profită de faptul că se priveau pentru a-i prinde buzele într-un sărut scurt. Şopti apoi extaziat:
— Iubirea mea secretă.