vineri

Indigo inocent

Urmărea cu privirea pe cel din faţa sa de câteva minute. Tânărul trântea sertarele de la noptieră, răvăşea aşternutul căutând ceva ce numai el ştia. Nu scosese o vorbă de când intrase în cameră,şi Octavian era nelămurit cu privire la agitaţia sa. Adin îşi şterse sudoarea de pe frunte, fie că avea, fie că nu avea. Trase mulţumit din mijlocul patului, de sub pătură, telefonul său mobil. Tavi nu ştia ce marcă este,pentru că nu avusese timp să inspecteze, şi nici nu avea de gând să stea cu ochii pe un obiect atât de neînsemnat.
— Am uitat de Camelia! Ufff…
Se plânse întorcându-se brusc, făcându-l să-şi mute rapid privirea de la spatele acestuia. Puţin lipsise să fie prins cu ochii vânturându-se asupra unor părţi din trupul tânărului, care prezentau interes pentru el. Se prefăcu a reveni la tabloul aflat pe şevalet în timp ce Adin scria şi expedia probabil un mesaj pentru sora sa.
Pierduse dimineaţa întreagă odihnindu-se, abia acum, în timp ce făcea duş îşi amintise că trebuia să lase mesaj surorii sale pentru că nu ştia la ce oră va ajunge. Tavi îi întorsese spatele, bombănind ceva ce numai el ştia. Apăsă în grabă tastele, prescurtând unele cuvinte pentru a termina mesajul cât mai repede. Oftă când îl văzu gata expediat, permiţându-şi abia atunci să se îmbrace şi să stea pe pat. Simţea hainele strângându-l puţin pe pielea umedă, dar ignoră senzaţia.
Octavian se oprise din pictat. Lăsă paleta pe unul din rafturile de la bibliotecă şi se şterse de prosopul deja murdar care era aşezat cu grijă pe patul său.
— La ce ora vine sora ta? Întrebase curios, pentru că de ieri Adin vorbea numai despre asta. Abia reuşise să adoarmă, tânărul ţinându-l de vorbă până după cină, în camera lor. Când reuşise să închidă ochii avea deja vocea lui răsunându-i în urechi despre cât de minunat o să fie când va veni sora lui, despre ce o să pregătească de mâncare şi detalii despre îmbrăcăminte. Unele părţi din discuţie nu îl deranjau, cum ar fi fost partea cu mâncarea, dar la haine atenţia sa deja nu mai exista.
— Trebuie să sosească.
Îl privi Adin ridicându-şi genunchii pentru a-şi ţine bărbia sprijinită pe ei. Patul oferea destul spaţiu cât să se mişte în voie. Octavian însă, deşi avea spaţiu, părea că este oprit în loc. Statornic şi fixându-l cu o privire indescifrabilă. Ochii săi treceau dincolo de ai lui, privind în gol.
— S-a întâmplat ceva?
Îl făcu să clipească involuntar. Octavian îşi mută ochii spre tocul uşii. Durerile sale în jurul cordului se înteţiseră. Avea senzaţia aceea de gheară ce îl strânge şi pentru câteva clipe impresia că aerul îi va părăsi definitiv plămânii. Ca de fiecare dată, se lăsa prins în acea stare, simţind fiecare bătaie iregulară a inimii. Uita de prezenţa celor din jur în asemenea clipe. Adin constatase întreruperea, însă nu bănuia motivele.
― Nimic, totul e bine. De ce?
Minţi sperând că Adin nu îşi va da seama că se simte rău. Mulţumea în sinea sa că avea destulă stăpânire şi că moştenise paloarea aceea care ascundea în unele momente faptul că nu se simte aşa grozav.
— Erai puţin cam distrat.
Dădu Adin din umeri, fără să insiste. Ar fi vrut să o facă. De câteva săptămâni reuşise să îşi dea seama de momentele în care Tavi era supărat şi nu recunoştea, sau în care avea nevoie de linişte, chiar dacă tânărul nu îi oferea asta. Îi plăcea sincer să-l ţină ocupat cu prezenţa sa, pentru că îi acorda atenţia pe care nu o primea de la nimeni, chiar şi când nu avea chef de el.
— De trei zile lucrez la acelaşi tablou. E prima oară când se întâmplă. În general le termin în aceeaşi zi.
„Dacă nu aş fi eu prin preajmă” Continuă Adin în gândul său, ştiind că acesta ar fi terminat tabloul mai devreme dacă nu ar fi fost el să-l ţină mereu de vorbă. Tânărul zâmbi întinzându-şi genunchii la loc pe pat, destinzând picioarele sale amorţite.
— Ai încercat vreodată nuduri?
Îl văzu întorcând uimit privirea spre el. Nu trecuse nici o secundă de când rostise fraza, şi era pentru prima dată când îl vedea pe tânărul cu ochii verzi atât de roşu în obraji. Nuanţa i se părea potrivită pentru acesta, un roz pal nu prea aprins.
— Am văzut că îţi plac portretele, sau să schiţezi persoane.
Îşi apără intenţiile sale ascunse, însă mâinile lui deja atingeau nasturii de la vesta de fâş pe care o purta. Îi venea uşor să recunoască schimbarea din ochii tânărului, Octavian privind cu interes mişcările sale. Îi plăcea să-l vadă paralizat de atracţia ce devenea din ce în ce mai intensă între ei.
— Ce faci?
Abia după ce jacheta sa de fâş scăpase pe pat, îl văzuse reacţionând. Acum că era gata să dea jos şi bluza pe care o purta. Se oprise, degetele lui însă, căutând să dea de înţeles că nu vor un alt final. Aveau o voinţă proprie, îşi spuse Tavi ai cărui ochi deveniseră înceţoşaţi de dorinţă.
— Mă gândeam că poate am norocul să îmi faci un nud…
Şi cu asta, bluza de pe Adin căzuse jos la podea, împinsă cu indiferenţă de tânăr. Îşi întinse braţele, expunându-şi pieptul gol sub privirile lacome ale amicului său, care îl fixa fără a sufla o vorbă. Avea maxilarul încleştat abţinându-se să nu atingă ce vede, să nu cedeze impulsului. Se ridică brusc de pe pat, îndreptându-se spre şevalet.
— Stai pe pat, cu capul sus… privirea îndreptată spre geam. Te rog să nu râzi, poţi clipi când vrei.
Adin aprobă şi asculta fiecare indicaţie a acestuia. Octavian întorsese şevaletul spre el,începând probabil să schiţeze,pentru că îi vedea mâinile mişcându-se cu rapiditate. De cum sugerase asta, nu pierduse ocazia. Se aşteptase ca tânărul să vrea un semi-nud. Pe el îl mulţumea orice avea legătură cu acesta.
Chipul lui Adin îi era suficient pentru a umple pagini de schiţe sau a termina tabloul început. Chiar dacă îi lipsea concentrarea în unele momente, ochii săi blocându-se uneori involuntar asupra părţilor din trupul tânărului, reuşise să aibă mai multă dăruire ca la alte tablouri. Acest lucru nu îl mira deloc, ştiind că atracţia sa faţă de Adin nu era nimic nou.
Pielea tânărului, de un catifelat prăfuit, reuşea să semene în tablou cu realitatea din faţa ochilor săi. Tavi îşi muşca buzele simţind imboldul de a atinge ceea ce vede, de a gusta şi de a ţine în braţe. Închise ochii încercând să revină la calmul interior care îl caracteriza, deşi pulsul său creştea cu fiecare respiraţie a lui Adin. Pieptul acestuia se ridica şi se cobora involuntar, mâinile erau relaxate sprijinind trupul său pe saltea. Picioarele depărtate la un unghi care să nu pară vulgar, dar care să lase la vedere faptul că tânărul nu era o fetişcană cu pieptul plat, ci un băiat de o frumuseţe rară.
— Tavi?
Rosti cu o voce senzuală, puţin şoptită şi reţinută, Octavian simţind fiori pe şira spinării, strângând pensula pentru a nu se da de gol. Era copleşit nu numai de vocea tânărului, ci mai ales de imaginea sa. Ar fi dat orice să-l poată atinge cum şi-ar fi dorit, chiar şi pentru un moment.
— Hmm?
Nu îi păsa de incoerenţa răspunsurilor sale în acele clipe. Lumea dispăruse deplin în ochii lui rămânând numai Adin, cu capul întors spre el, cu buzele umezite şi lucioase inclusiv cu acei ochi albaştrii care îi asemăna cu zilele calde de vară. Simţea aceeaşi căldură în tot trupul numai privindu-l.
— Mai ai?
— Încă puţin, umbrele…
Arătă tânărul spre el, în locurile unde lumina de afară bătea spre umerii lui goi, de-o parte făcându-i albi ca laptele şi de cealaltă gri şi netezi. Tânărul îşi lăsă capul pe spate, gemând dezamăgit. Profita că Octavian nu-i vede zâmbetul. Îl auzise doborând pe jos câteva pensule. Se prefăcu însă a nu observa că el era cel care îi provoca neatenţia.
— Dacă vrei continuăm altădată…
Interveni, făcându-l pe Tavi să se ridice de jos, de unde aduna pensulele. Se bucurase că erau cele pe care nu le folosise încă la pictat şi nici una nu era murdară de tempera. Covorul era intact.
— Eu sunt dispus oricând.
Dădu din umeri, ochii săi licărind la fel de frumos ca ai celuilalt. Tavi fixă la loc pensulele, trecând iar la pictat. Îl bulversase scurta întrerupere, dar se agăţa de ce îi mai rămânea din demnitatea sa.
— Am să-l termin imediat. Nu te grăbi.
Adin îl privi pe sub gene, cu un aer deranjat. Nu îi convenea de fel revenirea lui Tavi, faptul că reuşea să menţină calm când ştia că pe dinăuntru clocotea. Ar fi vrut să-l facă să răbufnească, să cadă pradă tentaţiei. Cuvintele sale dispăruseră ca prin farmec atunci când Octavian întorsese tabloul spre el. Rămăsese fără aer pentru câteva clipe, uimit de realismul cu care pictase. Se vedea pe sine în acel tablou, dar totuşi nu se recunoştea. Era la fel, dar diferit, văzut prin ochii tânărului. Ar fi vrut să fie şi să se simtă măcar pe jumătate la fel de frumos şi de perfect precum îl înfăţişa tabloul. Clipi dezorientat…Oare Tavi, îl vedea la fel?
— Este…superb…Parcă e altcineva pictat aici.
Încercă să-şi ascundă lacrimile ce apăruseră la colţurile ochilor săi. Nu se aşteptase ca tabloul să-l înfăţişeze într-un asemenea mod, şi să-l marcheze la fel de profund.
— Va fi al tău, după ce îl voi prezenta la facultate pentru notă.
Tavi oftă eliberat,văzând că Adin îşi ia grăbit la loc hainele pe el. Surâsul ce-i destindea buzele era atent cercetat de ochii albaştrii ai tânărului.
— De ce zâmbeşti?
Se închise între timp la vesta de fâş, reuşind în câteva minute scurte să se îmbrace, tot sub privirile lui Tavi. Acum îi plăcea din ce în ce mai mult aceste momente între ei, care erau pline de seducţie şi atracţie, ţinute însă sub secret de ambii.
— Am terminat totul în câteva ore.
Adin îşi trecu mâna prin păr, fără să înceteze a-l ademeni. Fiecare mişcare era dedicată să-l captiveze, să-l menţină aproape.
— Azi sunt generos…
Răspunse cu îngâmfarea obişnuită, zâmbetul lui Tavi devenind şi mai larg. Îi plăcea să se prefacă a fi mai impunător decât ar fi reuşit. Poate că era, dar cum vroia el să fie, cum îi era pe plac.
Sunetul telefonului mobil le întrerupse conversaţia, Adin mutându-şi atenţia asupra mesajului care tocmai îl primise. Râse amuzat, strângând mobilul la piept. Ziua sa devenise mai frumoasă. Tavi îi pictase portretul şi acum sora sa sosise, fiind jos la scara blocului.
— A venit Cami.
Îi spuse lui Octavian, care zâmbi mai mult de dragul zâmbetului său. Bucuria lui Adin putea fi molipsitoare uneori, fără să-şi dea seama, o împrumuta. Tânărul se grăbi să plece, ferindu-se de şevaletul aflat în mijlocul camerei, alegând cu intenţie să treacă pe lângă Tavi.
— Un pupic artistului.
Îşi motivă scurtul sărut pe obrazul pictorului, care îşi duse imediat degetele spre locul unde buzele lui Adin se opriseră. Electricitatea cu care se atinseseră îi străbătuse tot trupul, simţind fiecare parte încordându-se plăcut cu gândul la mai mult decât acel sărut pe obraz.
Adin ieşise mulţumit pe uşă, cu mâna la buzele sale, muşcându-şi amuzat limba. Îl lăsase pe Tavi uimit cu atitudinea sa, destul de jovială şi directă. Dacă ar fi continuat aşa, bănuia că până la urmă Octavian nu va mai putea îndura să fie provocat şi i-ar fi făcut la rândul său avansuri. Chiar era curios cum arăta un Tavi seducător. Cu vocea şoptită, tachinându-l la fel cum făcea el. Nu era prima dată când şi-l imagina astfel, ca fiind cel care ia iniţiativa între ei doi. Ar fi vrut să se întâmple asta cu adevărat, spera chiar şi în acele clipe, ca de fiecare dată.
Trecu prin camera lui Robert şi a Sandrei pentru a-i anunţa că soseşte sora lui. Tânăra i se păruse mai bucuroasă decât Robert. Fiind singura fată dintre ei trei,era într-un fel normal să reacţioneze aşa,îşi spuse lăsând-o să vină cu el jos pentru a o întâlni pe Camelia. Coborâse scările în grabă,voios şi dispus. Sora lui era suportul moral de care avea nevoie,mai ales atunci când simţea nevoia să fie cu Tavi.
O zări aşteptând în faţa blocului,lângă maşina lor. Îi făcu semn şoferului, salutându-l. Camelia porni spre ei, cu acelaşi zâmbet care îl avea şi fratele ei pe buze.
— Salut!
Se lăsă luată în braţe de Adin, care simţea nevoia unei îmbrăţişări după ce stătuse atâta timp în preajma lui Octavian. Fata o salută în treacăt pe Sandra, care îi răspunse la salut. Toţi trei erau prinşi cu revederea şi noutatea de a se întâlni, pentru Camelia şi Sandra, fără a observa silueta care îi privea de la etaj.
Tavi trăsese puţin perdeaua la o parte, suficient să poată avea vedere la ce se întâmplă în faţa blocului. Tot timpul îl privise pe Adin, cu capul sprijinit de geamul rece, tânjind după el. Ridicase capul atunci când o remarcase pe sora acestuia. Fata avea părul blond puţin mai închis la culoare ca al lui Adin, dar la fel de încântător. Era mică şi vioaie, mai ales în mişcări, fiecare amintindu-i de Adin. Chiar şi bluza mov a fetei, care se asorta cu blugi albaştri deschis îi amintea de tânăr. Era curios să vadă dacă ochii ei aveau aceeaşi nuanţă de albastru inocent ca a fratelui ei.