luni

Menuét senzual


Mirosul de acetonă îi străbătea nările,ce se lărgeau cu fineţe pentru a respira atunci când îşi ridica fruntea. Privea admirativ spre lacul de pe unghii,culoarea neagră nu îşi pierdea deloc din strălucire. Avea toate ustensilele pe masă lângă el în caz că îi trebuiau pentru a retuşa ceva. O văzuse pe Camelia făcând lucrul acesta de atâtea ori şi nu i se părea ceva prea complicat. Pensula se ondula pe unghiile lui roz,Adin încordându-şi mâna dreaptă pentru a nu-i tremura. Acum făcea comparaţia cu pictura,probabil dacă cineva l-ar fi pus pe el să picteze aşa cum făcea Tavi n-ar fi avut răbdare nici să pună trei culori pe pânză.
   Ţuguiase nervos buzele,la ultima unghie fiind mai atent ca la celelalte pentru a le face să arate asemănător de bine. I se părea că reuşise până atunci,şi oarecum era mulţumit în sinea sa. Încă nu hotărâse cum de la plictiseală ajunsese la curiozitatea de a-şi face unghiile. Până atunci apelase la sora lui,care i le dădea din când în când cu un lac întăritor. Şi de acolo captase acest fetiş care nu-l lăsase să aibă o amiază calmă. Se gândise să facă o baie fierbinte în lipsa lui Tavi dar era prea încântat de ideea că unghiile lui ar arăta bine colorate. Pe cele de la picioare le făcuse primele,bucuros că oja se usca repede.
   După negru,alesese verde închis şi mat. Abia găsise acele culori,pierzând o oră la cumpărături. Noroc că unele magazine de lângă blocul lor aveau inclusiv cosmetice la vânzare şi nu fusese nevoit să străbată distanţe mari. Prosopul de sub mâinile lui era întins pe masa unde învăţau,încercând să evite cutele pentru a nu se încurca în timp ce dă cu ojă. Acum că schimbase oja şi mâna stângă cu cea dreaptă,părea mult mai concentrat.
—Off,Cami avea dreptate când zicea că la mâna stângă ies bine şi la dreapta ca naiba. Vorbi de unul singur,lăsându-şi capul pe prosop, şi strângând buzele pentru a sufla peste unghiile proaspăt date cu ojă.
Un zbârnăit îl făcu să tresară speriat,vibraţiile făcând lemnul să răsune în liniştea camerei. Întinse grăbit mâna pentru a răspunde la telefonul mobil,recunoscând că este Tavi. Avea acel ton de apel special pus pentru iubitul său. Apucând telefonul în pripă,uitase de sticluţele de ojă. Apăsase deja pe butonul verde…
—Ah,ahh…sticluţa!!
Ţipase dezamăgit uitând că Tavi se află de partea cealaltă.
—Ce sticluţă?
—Cu…ulei! Se grăbise să închidă recipientul,punându-i capacul cu atenţie pentru a nu se mâzgăli de oja aflată pe pensula aspră. Oftă privind în tavan. Murdărise prosopul şi nici nu ştia cum să scoată pata.  
—Pentru?
Se auzise vocea sceptică a iubitului său şi îşi privise în treacăt unghiile. Acum trebuia să le şteargă,de obicei pe Tavi nu îl încântau artificiile cosmetice. Prefera simplitatea şi naturaleţea lui;dar Adin nu se putea abţine. 
—Vroiam să pregătesc o salată de roşii...Minţi fâstâcindu-se pe scaun,cuprins de remuşcări. Ar fi trebuit să îi spună lui Tavi adevărul,dar oricum era prea târziu. —Te-ai întâlnit cu Robert? Schimbase subiectul,refuzând să se uite iar la pata de pe prosop. Păstrase o speranţă în ton,gândindu-se că poate îşi anulaseră întâlnirea şi Tavi îl sunase să îi spună.
—Da.
Umerii lui se coborâseră instantaneu,şi se abţinea să îi spună că îl vroia mai repede acasă. Totdeauna se întrebase dacă este bine sau nu să spună acel adevăr blanc cuiva,chiar şi în faţă. Acea impresie de moment care o scornea în creierul său cu sentimentul că dacă o va formula verbal,în următoarea clipă va regreta. Cu Tavi nu i se întâmpla niciodată asta,pentru că ceva mai presus de el îl îndemna parcă să fie cicălitor,cel puţin aşa se vedea.
—Şi mai stai mult?Nu vii acasă?
Liniştea de partea cealaltă îi făcea respiraţia să i se întrerupă, crezând că Tavi este supărat pe ieşirea sa. Nu intenţiona să îl îngrădească cu cerinţe şi gelozie excesivă,îşi spune muşcându-şi degetul mare, ignorând gustul amar de la ojă. Respirase uşurat când auzise râsetul de amuzament al iubitului său.
—Nu acum. Robert a chemat-o pe Sandra aici…
—Ce?De ce?!
Se ridicase de pe scaun imediat,începând să ia camera la paşi mărunţi. Pricepea intenţiile lui Robert faţă de Sandra,dar nu şi de ce era nevoie de Tavi acolo. Puteau foarte bine să rămână ei doi, fără a fi implicat şi iubitul lui,oricum Sandra îl implicase suficient prin faptul că îl plăcea.
—Lui Robert i s-a năzărit să ieşim toţi patru. Explică Octavian şi după felul în care făcea pauzele,Adin îşi dădea seama că acesta fumează. —Uneori poate fi încăpăţânat. Cred că este mai mult curios să ne vadă împreună.
—Oricum dacă vine Sandra atunci vin şi eu!
Hotărâse Adin imediat,ştiind că Tavi râde înfundat după tonul lui.
Se oprise în loc,aşezându-se lent pe patul iubitului său. De ceva vreme îl abandonase pe al său pentru a dormi în al acestuia. Şi nu avea păreri de rău pentru că locul lui era alături de Octavian,fără dubii.
—Mă mir cum de nu a pus întrebări despre noi doi,încă.
Adin se oprise mirat din strâns sticlele cu ojă de pe birou. Robert era totuşi cel mai bun prieten al acestuia. Să fi fost oare atât de subtil încât să se fie mulţumit cu rolul de observator tacit? —Mă aşteptam să ceară detalii. Nu că i le-aş fi dat. Continuase Tavi cu vocea fermă,făcându-l pe Adin să zâmbească,dar în acelaşi timp să roşească. Era plăcut să ştie că iubitul lui nu are de gând să dea detalii despre relaţia lor. Nu aşa procedau şi alţii,dar asta nu era treaba lui să judece.
—Are destul timp de acum înainte să te bată la cap. Unde sunteţi,să ştiu unde să vin şi cât timp am la dispoziţie?
—La club Graffitti.
―Unde se află?
Se rostogoli aşezându-şi lent capul pe perna moale,deşi ştia că trebuie să se ridice în curând de pe pat pentru a se îmbrăca. Asculta indicaţiile,vocea calmă cu care îi vorbea tânărul şi modul în care încerca să îi dea cât mai multe repere atunci când acesta tăcea. Adin surâse muşcându-şi buzele. Tavi era irezistibil şi la telefon. Nici nu îşi dădea seama că tăcea ascultându-i glasul, trecându-i prin minte tot felul de ipostaze cu ei doi.
—Ai priceput?
Verifică Octavian,părând puţin impacientat sau curios pentru că nu auzea obişnuitele replici ale lui Adin.
—Mhh,da. Răspunsese cu vocea domoală,suspinând. Se ridicase de pe pat,gândindu-se cum anume să se îmbrace. Nu vroia să pară ciudat,deşi era inevitabil ca lumea să nu îl confunde cu o fată. Dar măcar să încerce să nu iasă în evidenţă,aceasta fiind prima opţiune. A doua era aceea de a purta ceva care să-l încânte pe Tavi. Abia acum realiza că iubitul lui îi strigă numele în telefon.
—Da! Îşi revenise,deschizând noptiera pentru a scoate din hainele lui de acolo.
—Te porţi ciudat,eşti tăcut. Nu vrei să vii?
—Ba da! Tavi…Rostise cu dragoste în voce,simţindu-se uşor copleşit de faptul că primea atâta atenţie. Probabil se roşise în obraji,încercând să reducă din căldura ce îi traversa inevitabil tot trupul. —Dar nu ştiam cu ce să mă îmbrac. Îi confesă,întinzând hainele în pat,privind cu atenţie ceva care să îi pară apropriat ocaziei.
—Îţi stă bine în orice.
—Ştiu că mă preferi gol,dar nu am ce-i face. Trebuie să port ceva. Îşi trecu mâna prin păr ca şi cum Tavi ar fi fost acolo,râzând împreună cu el. —Acum trebuie să mă îmbrac.
—Să mă suni când ajungi. Te aştept…
Închisese primul telefonul pentru a nu asculta liniştea ce se lăsa între ei după conversaţie. Ştia că trebuie să îşi spună salutul de final,poate mai mult de atât. Dar poate că era bine când Tavi le evita;aşteptarea urma să le facă acele momente mai speciale. Era sigur de asta,şi nu avea să insiste atunci când nu era cazul.
    Aruncase telefonul în pat,uitându-se apoi spre hainele înşirate peste pătură. Culorile vesele îl încântau întotdeauna,şi avea obiceiul de a alege hainele în funcţie de starea sa. Era ca un al doilea corp,ce îl îmbrăca pe al său şi care exprima starea sufletească. Recunoştea că moştenise cochetăriile de la mama lui, care întotdeauna îl obişnuise să fie îmbrăcat cât mai impecabil. Şi îi plăcea să creadă că fiecare are un aspect unic,numai al său, indiferent de ce anume poartă.

*

Închisese telefonul lent,privind spre ecranul albastru,care tocmai se stingea. Devenise prea frig pentru a sta afară,şi pornise lent spre poarta bar-ului,stingând cu grijă ţigara pe care o fumase cât timp vorbise cu Adin. Nu grăbea paşii,ritmul în care bocancii lui se auzeau pe asfaltul îngheţat răsuna mai tentant decât muzica din bar. Spera să nu fie prea sătul de atmosferă până ce ajungea Adin acolo. Intrase pe cele doua uşi,oprindu-se în holul desenat. Îşi sprijinise umărul de perete privind înapoi spre curtea în care se afla barul. O pală rece de vânt împrăştiase puţin din zăpada adunată în mormane egale în afara barului. Închisese ochii pe jumătate,admirând cum se ridicau mici particule albe şi strălucitoare la lumina felinarelor scunde puse de-a lungul aleii de la intrare. Un sunet abia perceptibil îl făcuse să îşi îndrepte spatele şi să se întoarcă pentru a merge înapoi la masă. Se opri în loc.
—Credeam că te-ai rătăcit.
Îi spuse Robert care venea pregătit să îl recupereze. Fiindu-i amic de atâţia ani ştia că odată plecat pe undeva,găsea un motiv pentru a pierde vremea şi a rămâne fascinat de ceva ce, colegului său nu îi stârnea nici cel mai mic interes. Tăcerea lui Tavi era răspunsul clar că nimerise într-unul din acele momente. Plecase capul în jos, ascunzându-şi exasperarea. Nu erau pe aceeaşi lungime de undă tot timpul.
—Ce a zis Adin? Vine?
—Da. A rămas să mă sune când ajunge aici. Să îl aştept…
Explică aprinzându-şi iar o ţigară,de data asta fixându-l pe Robert întrebător. Zâmbetul întins pe buzele lui subţiri părea atotştiutor, ceea ce însemna că amicul lui trăgea o concluzie anume. Şi nu credea că ar fi fost vreun silogism clar, din contră. Probabil analiza majoritatea şi minoritatea faptelor ca de obicei,pentru că Robert nu avea răbdare decât pentru a se îmbrăca şi aranja. În rest viaţa lui trebuia grăbită,cu ce scop,era dincolo de priceperea sa. Totul ţinea să adopţi o anumită atitudine faţă de realitate,să o construieşti în jurul tău până la final.
—Acum că ai renunţat la partea cu „evitatul” îndrăgostitului,îmi spui şi mie cum s-a întâmplat?
—Ce anume?
Se aştepta întotdeauna la grimase atunci când se prefăcea că nu îşi dă seama despre ce este vorba. Dar insistenţa lui se datora întotdeauna asocierii de perspective,a sa cu a altora. Şi în special îşi găsea astfel de momente inoportune,când el avea în minte detalii de multe feluri,pe când Robert,poate ceva concret.
—Cine a făcut primul pas?Vrei să-ţi şi desenez?
Era inevitabil să nu primească răspicat întrebarea. Acum avea să-i întoarcă o replică pe măsură,dar nu înainte de a fuma câteva guri de tutun numai să-l ţină în aşteptare.
—Hai să mergem înapoi la masa noastră şi am să îţi fac un rezumat acolo.
—Nu înţeleg cum te poţi abţine să nu spui ceea ce simţi. Ar trebui să fie motiv de bucurie că îţi poţi împărtăşi dragostea.
Ridicase ciudat din sprâncene,amicul lui obţinând rar un astfel de rezultat din urma discuţiilor pe care le aveau. Lua asta drept semn pozitiv,numai că Tavi era pe jumătate atent. Îi zbura gândul la venirea lui Adin,iar discuţia de la intrare până la masa lor,pentru el trecuse nebăgată în seamă. Imediat aşezat pe scaunul din piele stinsese ţigara,evitând privirea lui Robert,sperând să nu mai fie presat. Auzindu-l deschizându-şi bricheta se grăbise să scoată o nouă ţigară din pachetul său.
—Fumezi cam mult. Nerăbdător să-ţi vezi iubitul…cumva?
Tavi dăduse din cap,zâmbind puţin leneş şi forţat. Uneori Robert îl îndemna să-l pocnească,precum atunci când erau în primii ani de liceu şi se certau care desena mai bine. Ştia că un cot de la Robert îi poate da efecte secundare,spera ca palmele lui să fi avut măcar acelaşi rezultat. Acum se considerau adulţi,şi se presupunea că ştiau să aleagă momentele pentru a lua decizii,sau a pune întrebări…ca în cazul lor.
—Adin a făcut primul pas.
Rostise cu intenţie atunci când Robert sorbea din cafea. Lăsase ceaşca jos,sunetul de ceramică lovită răsunându-i strident în urechi mai rău decât muzica din bar. Îşi lăsase bărbia în palma dreaptă,părând plictisit în timp ce amicul său îşi ştergea urmele de la cafea cu şerveţelul alb de pe farfuria pe care stătea ceaşca. Lichidul se vărsase puţin,curgând în jos pe margini.
—Nu pot să cred. Adin mai curajos decât tine! Asta trebuie să fie ştirea anului!
—Superficial ca întotdeauna.
Scuturase uşor ţigara de marginea vasului rotund,aşteptându-se să fie contrazis. Robert se încruntase doar;îi displăceau clipele în care Tavi îl subestima când purtau dialoguri de genul acesta. Îl descuraja,deşi se abţinea să îi spună. — Mai ai şi alte întrebări?
—Normal că am! Încă nu era epuizat,şi ştia să fie insistent. Tavi ceda repede dacă aborda situaţia cu calm,fără a se arăta prea curios. Şi poate că se grăbise,îşi recunoscuse,privind pe sub genele întunecate cum amicul său aştepta un nou atac de replici.
—A început să îmi placă pe parcurs,odată ce am început să îl descopăr. Din acea rivalitate închipuită,am devenit amici şi apoi ceva mai mult de atât.
I-o luase Tavi înainte,lăsându-l cu gura căscată. Ca întotdeauna îi spunea totul când se aştepta mai puţin şi îşi poleia noua ofensivă.
—Mă interesează acel „mai mult de atât”.
Revenise,făcând iar greşeala de a cere detalii,fără a aştepta ca Tavi să îi spună. —Dacă vrei să îmi spui. Adăugase pe un ton supărat,încercând să profite de propriul său statut. Doar Octavian îl declarase,pe bună dreptate căci nimeni altcineva nu fusese atât de răbdător cu el;cel mai bun prieten al său. Acum era şansa să îi dovedească asta.
  Se trezise cu ecranul de la telefonul mobil al tânărului în dreptul nasului,înainte de a mai primi alte detalii. Nu era nevoie să citească,îşi dădea seama deja.
—Mă duc să îl aştept afară. Probabil doar ce a plecat de acasă.
Se ridică Tavi de pe scaun,pregătit să iasă din bar pentru a-l întâmpina pe Adin la intrare,cum stabiliseră. O mână se aşezase lent pe umărul lui,şi Robert o privise la fel de uimit,pe Sandra. Fata le zâmbise politicos,în special lui Tavi.
—Salut,scuze pentru întârziere.
—Nu-i nimic.
Interveni Tavi,după câteva secunde de aşteptare,ca Robert să zică ceva. Nu era de ajuns că se grăbea,mai trebuia să facă şi pe purtătorul său de cuvânt.
—Eu mă duc afară.
Încheie înainte ca discuţia să continue cu restul paletei de întrebări galante. Aştepta cu nerăbdare să-l vadă pe Adin. Prezenţa lui acolo îmbunătăţea starea lui de apatie,pentru că nu prea îi plăceau ieşirile,şi de cele mai multe ori Robert încuraja dar nu participa. Nu pentru prima oară fusese cel care întreţinea discuţiile,amicul său mulţumindu-se cu puţine fraze. Îl exaspera, însă nu îl mai mira.
Aerul devenise tot mai rece,simţea gerul pătrunzător prin materialul pantalonilor. Ace precum gheaţa îi străbăteau pe toată lungimea până la bocancii îmblăniţi. Chiar dacă nu erau cei mai frumoşi sau la modă,nimic nu putea înlocui faptul că erau comozi şi călduroşi. Strânsese jacheta neagră în jurul trunchiului, renunţând la a purta mănuşi. Vroia să simtă pielea lui Adin aproape,căldura emanată de trupul lui chiar şi prin haine.
   Ieşise iar din curtea unde era barul,oprindu-se pe trotuar. Îl încânta aceeaşi privelişte,tot silenţioasă. Dar era pe placul său, în special fulgii foarte rari ce pluteau aduşi de vântul rece. I se păreau mai firavi şi uşori ca de obicei,fără a avea asupra lor acea greutate apoasă. Auzea motorul unei maşini în depărtare şi îşi dezlipise spatele de gardul din lemn pentru a privi în stradă. Înjura în gând pe cei care îşi parcaseră maşinile pe trotuar, împiedicându-l să vadă spre intersecţia circulată. Într-un final zări lumina farurilor de la un taxi ce oprise de partea cealaltă a străzii. Figura zveltă şi mignonă a tânărului apăruse imediat ce una din uşi fusese deschisă. Adin îl zărise în dreptul porţilor de lemn,şi zâmbise liniştit. Traversase strada spre el în pas grăbit, aruncându-se fără ezitare în braţele acestuia. Tavi îl primise râzând amuzat.
—Ce frumos îţi stă părul!  Admiră Adin,sărutându-l apoi de câteva ori. Respiraţia caldă a iubitului său îl înfiora plăcut,şi doar ce se revedeau. Zâmbi amuzat văzându-i buzele uşor crăpate şi muşcate,probabil tânjind pe ascuns după săruturile lui cât timp îl aşteptase. —M-am îmbrăcat bine?
Pusese întrebarea cu intenţia de a-l stârni puţin în seara aceea. Blugii erau foarte strâmţi,fără a fi evazaţi ci strânşi pe pulpă în jos şi prinşi sub cizmele înalte ale acestuia. Erau îmblănite şi în afară,doi ciucuri de culoare gri atârnând elegant pe lângă ambele încălţări. Avea pe el aceeaşi jachetă verde,mult prea subţire şi scurtă după părerea lui Tavi,care îşi dusese braţele în jurul taliei tânărului,frecţionându-l pe spate.
—Trebuia să porţi ceva mai gros. Trăsese în jos de jacheta verde,fără rezultat însă. Era mult prea scurtă. Renunţase şi îl prinsese de mână cu un aer serios. —Robert şi Sandra sunt deja înăuntru.
Adin îl privise ceva mai timid. Nu putea ascunde faptul că îi lipsea din curaj. Spera ca Sandra să nu reacţioneze prost văzându-i împreună. Însă nu ar fi acceptat o astfel de ieşire dacă nu ar fi fost de acord. Pornise înaintea lui Tavi,mişcându-şi lent coapsele. Încerca să stea cât mai aproape de el,ghidându-i mersul şi reuşind să menţină trupurile lor apropriate.
—E frumos aici. Nu am ieşit niciodată într-un local ca acesta.
Confesă,strângând puţin degetele lui Tavi încercând să-i atragă atenţia,deşi era zadarnic. Ochii verzi ai tânărului îl fixau deja cu interes.
—De ce?
Întrebase cu sfială,sperând ca Adin să nu regrete venirea lui. Localul nu era în nici un caz cel mai select din oraş,cei cu venituri medii  şi mici se puteau număra printre clienţii fideli.
—Pentru că nu am avut cu cine. Nimeni nu m-a invitat până acum.
Strânsese aproape mâna acestuia,simţindu-l cum tremură uşor. Se oprise în loc,mulţumit că erau în holul de la intrare unde puteau vorbi liniştiţi. Nu bănuise că Adin putea deveni atât de melancolic,în loc să se bucure puţin de ieşirea lor. Lua asupra sa vina că nu o făcuse mai devreme. Trebuia să fi bănuit că unele lucruri atât de dramatice din viaţa unei persoane nu pot fi şterse doar cu îmbrăţişări tandre şi săruturi drăgăstoase.
— Atunci n-au habar ce-au pierdut!
Zâmbi puţin mai vesel,încurajându-l pe tânărul blond să-i răspundă la gest. —Şi eu care credeam că te vei plânge pentru că nu e un local select. Privi în treacăt desenele de pe ziduri,Adin râzând de confuzia lui. Astfel de lucruri i le-ar fi reproşat numai în trecut,când nu erau iubiţi. Asta numai pentru a-l enerva,nu pentru că ar fi gândit într-adevăr în acel mod.
—Nu fi atât de năuc. Aş merge cu tine şi într-o cocină.
Tachină tânărul trecându-şi braţele peste umerii acestuia,Tavi prinzându-l atent de talie,pentru a-l ţine aproape. —Amândoi în noroi,tăvălindu-ne după bunul plac… Adăugă sugestiv,plimbându-şi în treacăt buzele peste ale iubitului său,fără a-l săruta însă.
—Până una alta,hai să mergem la masă. Cred că s-au săturat aşteptându-ne.
—Îmi strici cheful.
—Avem timp destul şi după.
Adin era uneori prea impulsiv,gândi trecându-şi mâna printre pletele blonde ale tânărului. Dar pe de-o parte adora să-l vadă atât de încântat şi plin de viaţă,aducând în inima lui imboldul interior de a merge mai departe.
—Ce ţi-ai făcut la păr?
Întrebase imediat ce-i simţise şuviţele uşor ondulate la margini şi privindu-l mai bine la lumină. Ignorase pe cei care comentau în jurul lor căci se ţineau de mână,şi îşi trecuse tandru degetele prin părul tânărului savurând moliciunea şi elasticitatea firelor. Simţea şi mirosul de fixativ sau ceară de pe părul lui Adin, un iz înţepător de dulce,dar foarte ispititor.
—Se observă? L-am ondulat puţin spre vârfuri.
Îşi trecu mulţumit mâna dreaptă prin păr,deşi ochii lui fixau cu nelinişte fiecare privire dezaprobatoare din bar. Unii se prefăceau că nu observă,alţii mormăiau cuvinte jignitoare sau alte injurii pe care nu le auzea dar le bănuia. Cel mai grav era că unele persoane se ridicaseră de la mesele lor,plecând sau mutându-se în altă parte atunci când îi zăriseră împreună şi observaseră spre ce masă se aproprie. Robert fixase cu severitate pe cei din jur,strângând uşor coada subţire de la ceaşca de cafea.
—Îţi tremură mâna,Robert.
Atenţionă Tavi,odată ajunşi la masa lor. Adin se aşezase primul, salutând în grabă pe cei doi.
—Stai jos şi taci.
În alte momente probabil ar fi ripostat,dar înţelegând tăcerea prietenului său luase imediat loc lângă Adin. Îl simţea tremurând pentru că avea piciorul stând lipit de al acestuia,într-un prim gest în a-l face atent să se liniştească. Robert oftase lăsând să expire aerul reţinut,cât îi privise cu sufletul la gură. Adin i se păruse foarte afectat,şi abia acum înţelegea că într-o astfel de relaţie ambii îşi asumau nu doar riscuri personale cât şi sociale.
—Ţi-ai ondulat părul!
Exclamă Sandra,surâzând ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, toţi trei ştiau că era numai pentru a salva aparenţele. Deşi Adin picase imediat în cursa ei de a-i scoate din impas şi o fixase cu un zâmbet puţin pierdut.
—Da. Am trecut prin hol la plecare şi am văzut ondulatorul pe masa din bucătărie…Probabil l-ai uitat acolo,scuze că l-am folosit fără să întreb.
—Nu-i nimic. Îmi place cum ai reuşit să-i dai forma pe margini…
—Mi-am udat părul înainte.
Robert clipea încurcat,uitându-se cu mirare la cei doi care păreau a trece peste unele divergenţe. Nu îi venea să creadă purtarea frumoasă a Sandrei,bucurându-l peste măsură. Zâmbise uşurat spre Tavi,împingând sticla de cola mai spre margine pentru a-l putea privi.
—Ar trebui să comandăm ceva şi pentru ei.
Arătase spre Sandra şi Adin,care nu se opreau încă din discuţii. Lăsând de-o parte faptul că tânărul blond era iubitul lui Tavi, reţinea că Sandra era a doua persoană din casă cu care Adin se înţelegea foarte bine. Ambii probabil aveau destule în comun, inclusiv faptul că ţineau la Tavi,mai nou;şi erau comunicativi.
—Rămâi tu aici,şi mă duc eu?
Se aştepta ca întotdeauna Robert să îl pună pe el drept reprezentant. Ar fi trebuit să-i perceapă taxe,numai el ştia de câte ori se dusese la ghişee întrebând câte ceva pentru amicul său pe motiv că acesta nu ştia ce şi cum să întrebe. Îl însoţise,simţindu-se folosit de multe ori,dar trecuse cu vederea ştiind că Robert pe cât era de bine-făcut şi de solid,pe atât se purta ca un om rătăcit. Trebuia mereu împins de la spate,în primii ani de liceu fiind un tânăr foarte timid şi tăcut. Cu vremea,amândoi se schimbaseră puţin, păstrând totuşi,sau accentuând unele trăsături de caracter.
—Mergem amândoi. Nu cred că ne vor simţi lipsa…Înclinase uşor capul spre Sandra şi Adin,care abia atunci opriseră discuţia. Exact la fix pentru a le spune celor doi ce-şi doresc să comande,îşi spusese trăgând revoltat de sticla cu sucul lui Tavi,căci o aşezase iar la loc.
—Vrem bere. Mi se pare o ocazie bună să bem toţi câte una. Comentă tânăra,aşteptând aprobare din partea lui Adin.
—Şi mie. Aş comanda o duzină numai să-i văd iar ţinându-se de mână.
Glumi,râzând de figura exasperată a lui Tavi şi de Adin care deşi zâmbea,roşise puţin. O uşoară umbră de decepţie se observa pe figura Sandrei,dar o camufla aproape perfect,îşi spuse ridicându-se de jos. Tavi plecase înaintea lui,lăsând în urmă dâra de la fumul de ţigară,semn că iar fuma fără pauze.
—E ciudat să vă ştiu împreună,dar totuşi vă stă bine.
—Spui asta doar pentru că îţi pare rău pentru ce s-a întâmplat când am intrat în bar? Îi retezase Tavi spusele,aşezându-şi coatele pe tejghea,prefăcându-se interesat de modul în care una din chelneriţe spăla paharele.
—Nu fi prost. Cred că nu suntem în situaţia de a ne mai spune baliverne.
Privise spre ţigara care începea să ardă,scrumul adunându-se într-o masă opacă ce părea gata să pice la cea mai mică zdruncinătură.
Învăţase să ia lucrurile ca atare,fără să-şi pună alte întrebări. Ca şi cum lumea ar fi fost propria lui reprezentare şi în ea nu se găsea altceva decât ce se regăsea în el. Urmând întrebările fără răspuns nu schimba cu nimic mersul lucrurilor şi poate că se împotmolea in ignoranţă,dar prefera simplitatea. 
Luase o scrumieră şi scuturase cu grijă ţigara în ea,lăsându-l pe Robert să bată din picior în aşteptare. De data asta avea să se abţină intenţionat şi să-l lase pe el să comande berile.
   Fata care spălase paharele îi observase în treacăt,făcându-i semn unei colege să ia comanda. Se ţinuse de promisiunea interioară,provocându-l pe Robert atunci când îl văzuse nepregătit să vorbească. Luase două sticle de bere,lăsându-i-le acestuia pe celelalte două.
—Ar trebui să ieşim mai des. Sandrei se pare că îi place.
Comentă,cărând cele două sticle cu atenţie. Tavi i se părea atent, fie prea îngândurat. Era logic,după asemenea reacţii din partea altora nici el nu s-ar fi simţit mai vesel.
—Dacă o să avem timp,da.
Acceptul lui atât de benevol îl lăsase pe Robert cu gura căscată. De obicei amicul lui inventa o mulţime de scuze când venea vorba de ieşit în oraş.
— Despre ce anume vorbiţi?
Adin îi făcuse loc lui Tavi să stea pe scaun,trăgându-l pe al său aproape de masă. Ca de obicei nu îşi putea stăpâni curiozitatea,şi faptul că zărise o iluminare scurtă în ochii lui îl îndemnase să afle despre ce discută.
—Iubitul tău prezent aici în faţa mea şi-a dat aprobarea să mai ieşim toţi patru. Probabil ştii cât de înţepat e în legătură cu restul fiinţelor umane,şi spaţiul înconjurător.
Le aranjase cu atenţie berile în faţă,lui şi Sandrei.
—Nu văd ce legătură ar avea antipatiile mele cu ieşitul în oraş.
Se apărase încruntat,trăgând în sus de dopul de carton. Desfăcuse sticla de bere dintr-o mişcare,ducând-o la gură sub ochii celor trei. Îl fixau fără să vrea,fiind ultimul care vorbise nici nu realizaseră că fac asta până ce Adin tuşise. Sandra era problema lui,nu Robert.
—Adin e posibil să fii gelos?!
—O faci degeaba. Îl oprise Sandra înainte de a-i răspunde lui Robert. — Deşi acum că Octavian e cu cineva,fie că eşti tu sau oricare ar fi fost…lucrul acesta îl face şi mai irezistibil. Dar se observă clar că ţine destul de mult la tine.
—Putem să discutăm despre altceva? A fost suficientă atenţia primită de la ceilalţi…
Se împotrivi Octavian,văzându-l pe Adin încruntat. Nu vroia să îi strice seara,mai ales că el avusese iniţiativa de a-l invita. S-ar fi simţit vinovat,reproşându-şi ca de obicei,proasta alegere.
— Unde o să petreceţi vacanţa de iarnă?
Tot tânăra luase iniţiativa de a-şi îndrepta greşeala făcută. Chiar şi în glumă,nu trecuseră neobservate figurile lor împietrite. Fiind afectată mai mult de tăcerea lui Robert. Acum că erau toţi patru acolo,realiza că exista o armonie între ei doi. Un fel tacit de a se înţelege,probabil asta simţeau Adin şi Tavi câteodată. Nu regreta că nu îl luase în vedere pe Robert până acum,asta pentru că ştia de la Tavi despre aventura sa;dar niciodată nu era prea târziu.
   Îi luase pe toţi trei pe nepregătite,Adin fiind singurul care zâmbise ceva mai calm. Se gândise la asta de câteva săptămâni şi urma să discute cu Tavi despre planul lui,pentru că normal,îşi includea iubitul în vacanţa lor de vis. Sau cel puţin,aşa spera. Nu avea să divulge nimănui despre ce era vorba,încă.
—Nu m-am gândit.
Confesase Robert primul,renunţând să mai bea din cafeaua care probabil se răcise şi îşi deschisese lent sticla de bere. Se uita curios spre Tavi. Bănuia că în acela an nu se vor mai întoarce împreună la rudele lor,acasă în provincie.
—Noi încă nu ne-am hotărât.
Vorbea pentru amândoi,fiind atent la Adin în caz că acesta nu era de acord cu ce spune. Ar fi fost trist să stea fără tânărul blond, dacă acesta ar fi petrecut sărbătorile în familie. Nu avea suficientă tărie pentru a-l împiedica. Ştia cât de importantă este familia în viaţa cuiva,pentru că el o pierduse.
—Se pare că toţi suntem indecişi.
—Mai este timp să ne hotărâm!
—Optimist ca întotdeauna. Tavi ai noroc cu un aşa iubit.
Gluma îl încântase pe Adin. Robert luase într-un fel o piatră de pe inima lui imediat ce îi acceptase. Se simţea nu doar mai sigur,ci şi mai împlinit ştiind că nu încurca deloc viaţa lui Tavi şi că relaţia lor nu punea în pericol prietenia celor doi. Ar fi fost păcat după atâţia ani împreună,cei doi să oprească acea comunicare pozitivă dintre ei.
—Atunci şi tu ai noroc,doar ţi-e amic prin alianţă.
—Cine nu vă cunoaşte,ar zice că vă certaţi.
Interveni Sandra amuzată de replicile lor. Ştia cum se apucă de discuţii în contradictoriu,amândoi fiind vehemenţi cu ideile lor şi cedând foarte greu. În special Robert,lui Tavi nu îi lipsea tăria; din contră,dar se plictisea repede.
—Slabe şanse.
—Nu am dat noroc încă. Ar trebui,e prima oară când suntem toţi patru în afara casei.
Sandra îşi desfăcuse şi ea sticla,la îndemnul lui Adin. Ridicaseră toţi patru sticlele,lovindu-le încet pentru a nu-i deranja pe cei de la alte mese.
  Profitând că Sandra şi Robert gustă încă din berea lor,îl apucase pe Tavi de mână. Privirea lor era îndreptată în spate,spre mulţimea adunată într-o parte din bar unde se putea dansa. Ştia că ar fi o cerere exagerată după întâmplarea petrecută cu câteva ore înainte,dar i se părea ceva frumos.
—Mi-ar place şi mie să dansez!
Exclamase cu entuziasm la urechea lui Tavi când acesta se aplecase puţin spre el. Muzica era slăbiciunea sa,îi devenea imposibil să o ignore,pentru că o avea în sânge. Melodia pop combinată cu acorduri de vioară îl făcea să simtă cum este atinsă fiecare coardă în parte,reuşind să reproducă în gând notele.
—Ne ducem până afară.
Le spuse celor doi,plecarea lor devenind ocazia perfectă pentru Robert,care dorise să rămână cu Sandra. Ştia că lucrurile trebuie să evolueze treptat,altfel ar fi avut un alt eşec amoros. Şi nu era pregătit psihic de aşa ceva.
  Mergea vioi în spatele lui Tavi,ţinându-şi braţul de cotul acestuia,trecându-şi uneori degetele în sus unde simţea muşchii încordaţi. Nici nu contase unde ajung,iar frigul era ca o pală răcoroasă peste obrajii săi încinşi.
—Dansăm afară?
Ghicise fără să vrea,şi odată prins în braţele lui Tavi observase surpriza de pe chipul lui,dar trecuse imediat uitată. Amândoi erau prinşi într-un sărut pasional,şi un ritm destul de stângaci.
—Eşti primul care mă face să dansez.
Adin râdea amuzat,privindu-şi iubitul şi tenta roz ce-i apăruse în obraji. Îi sărutase pe ambii,mulţumit să-l simtă pe Tavi ceva mai relaxat.
—Eu am luat lecţii de dans modern de la Cami. Exersa cu mine de fiecare dată când se întorcea de la sală.
—După tonul în care vorbeşti nu prea te încânta…
—Înainte nu. Acum da.
Zâmbise mişcându-şi coapsele apăsat spre cele ale iubitului său, care îl prinsese cu o mână de talie,iar cu cealaltă îi mângâia pletele în timp ce se sărutau. Îl făcuse să geamă pierdut,atunci când sărutul încetase.
—Ar fi bine să mergem acasă.
—Încă nu s-a terminat melodia.
Adin îşi întorsese spatele,lipindu-şi imediat trupul de a-l său, mâinile lui Tavi căutând imediat acele locuri care îl făceau să tresară involuntar.
—Se pare că ai prins curaj.
Îşi sprijinise capul pe umărul drept al acestuia,sărutându-l pe gât. Tavi începuse să se mişte alături de el,ceva mai ritmat. Şi nu nega acel amuzament legat de faptul că o făcea dintr-un anumit instinct.
—Tu la fel. Cum de ai cedat şi te-ai aşezat cu spatele la mine? Insişti mereu să mă priveşti în ochi.
—Nici să nu te gândeşti! Se întorsese rapid cu faţa spre el,ridicându-şi braţele pe umerii lui şi fixându-l cu o licărire jucăuşă în ochii lui albaştrii. —Va trebui să dansezi de mai multe ori cu mine în modul ăsta pentru a obţine aceeaşi poziţie în pat. Ştii că nu îmi place.
—Ai devenit un şantajist mic.
Adin începuse să râdă,lăsându-şi capul pe pieptul lui. I se părea o înţelegere bună,nu un şantaj. Încă era la începutul relaţiei lor şi încă avea unele inhibiţii,sau idei stranii. Avantajul era că reuşea mereu să i le spună lui Tavi,şi acesta încerca să îl facă să se simtă calm şi împlinit de fiecare dată.
—Acum hai acasă. Mi-e frig…
—Data viitoare să porţi ceva mai gros.
Se dezbrăcase de jacheta sa,învelind umerii lui Adin. Tânărul tresărise îngrijorat.
—Tu?
Pipăise pe sub puloverul lui Tavi pentru a se asigura că este gros îmbrăcat. Oftase exasperat simţind destule haine pe sub cât să îi fie lui cald numai gândindu-se.
—Sunt bine.
—Văd…Un pulover,cămaşa,helancă şi tricoul. Mă întreb cum o să am răbdare să exfoliez toate straturile astea de pe tine odată ajunşi acasă.
—Pot şi singur.
Comentase trecând pe aleea din curtea barului,Adin urmându-l în timp ce îşi lua pe el jacheta lui Tavi. Nu îi venea bine,era destul de largă şi lungă,iar mânecile erau prea mari;dar era călduroasă.
—Nu,n-am să te las. Fie tragi de timp şi devii enervant,pentru că îţi place să mă tachinezi… Este seducător,dar şi răbdarea mea are limite;fie o faci în grabă încât rămân în urmă…ca data trecută.
Îl luase de mână,atingându-i degetele reci ceva mai apăsat şi prinzându-l pentru a i le încălzi. Adin zâmbise tandru.
—Ce frumos e!
Privise în jurul lor,acum că erau în stradă. Admira copacii poleiţi cu chiciură,ce se adunase pe ei datorită gerului. Luminile de la stâlpi le făceau ramurile goale să strălucească străbătute de razele artificiale,puţin obscure pentru că se lăsase ceaţa. Aveau vizibilitate la câţiva metri în faţă,dar nu distingeau decât forme gri estompate de densitatea ceţii.
—Luăm un taxi?
—Nu! E departe de casă strada asta?Vreau să ne plimbăm până acasă…e frumos.
—Doar la un sfert de oră. Dacă vrei,atunci mergem pe jos.
—Mi se pare romantic.
Îl prinsese de umeri,trăgându-l aproape. Şi el se lăsase încântat nu doar de peisaj,cât de prezenţa lui Adin şi de momentul special. Făceau un tot ce avea să rămână în memoria lui.
—Oare nu ar fi trebuit să le spunem că am plecat? O să plătească ei doi consumaţia noastră?
—E plătită deja de mine şi Robert. Nu îţi face griji,îi trimit acum un mesaj.
Îl opri din mers pentru a scoate telefonul mobil din buzunarul de la piept al jachetei sale. Adin lăsase deja capul pe spate,dând la o parte pletele ce îi intrau în ochi pentru a admira cerul.
—Crezi că se vor înţelege bine…Robert şi Sandra?
—Sper. Ţine de decizia ei. Cred că toţi visăm la o dragoste pură, specială care să ne scoată din abis. Dar trebuie mai întâi să începem noi înşine să vrem asta. Aşa poate va reuşi să accepte măcar o prietenie de început.
—Mi-ar place!
Îşi lăsase capul pe umărul lui Tavi,mişcându-şi iar picioarele imediat ce-l simţise pe acesta că începe să meargă lent. Avea braţul lui stâng susţinându-i talia.
—Pasul mai mare căci mi-e somn. Îl luase Adin de mână, forţându-l să iuţească mersul. Chicotise amuzat văzându-l dezorientat,încercând să scrie mesajul pe telefon şi să meargă alături de el.
—E trecut de unu. Şi îmi este lene să mă grăbesc.
Încheiase cu textul,lăsându-şi telefonul înapoi în buzunarul de la jachetă. Odată cu oprirea lor în loc profitase trăgându-l pe Adin în braţele sale pentru un sărut destul de prelungit. În liniştea dimineţii,numai sunetul buzelor ce se uneau cu lăcomie se auzea în jur. Şi geamătul de amuzament al lui Adin,căci pierduse iar o bătălie senzuală.