joi

Negru estompat

Sâmbăta ştia că nu are ce să privească la televizor la ora aceea a prânzului, dar pentru ca Robert insistase să se uite amândoi la o emisiune despre gătit, acceptase în cele din urmă. O făcuse mai mult de dragul amicului său, pentru că la ora aceea ar fi preferat să doarmă, fie să picteze ceva; acum că nu folosise şevaletul său de câteva zile. Sandra le pregătise de dimineaţă micul dejun, dar nu se deranjase să mănânce. Mâncase la prânz cu Robert, atunci când hotărâse să privească cu el la televizor. Fata se grăbise să plece la cumpărături cu câteva colege, lăsându-i singuri.
Adin plecase odată cu ea pentru că primea un pachet de la părinţii lui. Se părea că îl aşteptase cam mult pentru că odată ce venise înştiinţarea, se îmbrăcase în grabă şi o luase la fugă înaintea fetei. Tavi dădu din cap. Nu ştia de ce naiba se uită la emisiune cu Robert. Se gândea la Adin în loc să fie atent cum sunt prezentate reţetele, în caz că îl întreba colegul său mai târziu. Simţi cotul tânărului lovindu-l în coaste pentru a-l face atent,şi îl îndepărtă nervos.
—Mă enervează când faci asta.
Îl lovi la rândul său, dar fără a avea aceeaşi reacţie. Stăteau amândoi pe patul lui Robert, spre dezamăgirea lui Tavi, care uneori se mai lăsa furat de moliciunea pernelor care îi sprijineau spatele şi închidea relaxat ochii. Tocmai atunci se trezea Robert să-i servească un cot şi să-l facă iar atent.
—Acum se pregăteşte să fiarbă legumele.
Comentă fără să-l bage în seamă sau să observe cât este de plictisit de emisiune. În entuziasmul său nici nu auzi uşa de la intrare deschizându-se. Numai Octavian îşi îndreptă spatele, aţintindu-şi privirea prin uşa deschisă ce dădea spre holul de la intrare. Zări părul blond al lui Adin şi se aşeză înapoi pe pernă.
—Bună! Se auzi vocea veselă a tânărului,ce se grăbea să se dezbrace de haina groasă de toamnă şi să se descalţe. Privi în treacăt la cei doi,şi la televizorul aprins.
—Bună,Adin! Nici nu te-am auzit!
Răspunse Robert în timp ce Tavi se prefăcea că priveşte cu interes la emisiune. Primi iar un cot de la Robert care îi făcea semn să-l salute pe tânărul care intrase deja în cameră. Tavi întoarse calm faţa spre el pregătit să-l salute,dar rămase cu ochii aţintiţi asupra cutiei cu gâtul lung şi cu forme ondulate din mâna tânărului. În ea nu se putea ascunde decât o vioară.
—Ai o vioară acolo?
Era curios încât uitase a-l mai saluta. Imediat Adin zâmbi şi se aşeză pe patul opus, pregătit să explice şi să arate. Robert se trase la margine, la fel ca şi el, privind spre cutia aflată pe genunchii tânărului blond, ce se deschidea lent şi cu atenţie.
—Este o vioară,da. Una cumpărată de tatăl meu pentru cursurile mele de la Conservator.
Octavian privi la degetele lungi, fine şi uşor roşiatice din cauza frigului,ce atingeau cu atenţie cutia în care era vioara. Nu se aşteptase ca Adin să fie un tip rafinat, preocupat de artele frumoase. Probabil îl înşelase cu atitudinea sa tip îngâmfat şi prefăcut.
—E superbă!
Admiră Robert vioara pe care Adin o scosese cu grijă din cutia de lemn. Începu să o acordeze,strângând bine cele patru coarde,care scoteau sunete mute. Imediat aşeză lângă el şi arcuşul folosit pentru a cânta.
—Tata a avut grijă să cumpere pe cea mai bună. Este el afacerist, dar se pricepe.
Rosti cu mândrie Adin, făcându-l pe Tavi să se strâmbe. O grimasă de nemulţumire sau de enervare, nici el nu ştia. Robert observase imediat, trăgându-i un alt cot în coaste, al treilea în ziua aceea.
—Nu mă interesează discuţia.
Se aşeză la loc între perne şi mută canalul de la televizor,pentru a găsi ceva suficient de interesant care să-i distragă atenţia de la Adin şi de la acea vioară. Ar fi vrut să-l asculte cântând,dar se gândea că tânărul va refuza numai pentru a-l enerva în continuare.
—Nu îţi spuneam ţie,vorbeam cu Robert.
Apostrofă blondul,care se aşteptase să aibă o primire mai bună. Ca Tavi să nu se mai poarte cu el ca şi cum ar fi fost în plus. Îl durea şi îl supăra în acelaşi timp. Robert îi privi tăcut.
—Asta numeşti tu discuţie?! Aste e laudă.
Reproşă Octavian, făcându-l pe tânăr să se ridice brusc de pe patul opus, care era al Sandrei. Abia în ultima clipă îşi aminti şi prinse vioara în mâini, înainte ca aceasta să cadă pe jos. Se simţea jignit de ceea ce îi spusese Tavi.
—Sper să fii mulţumit,acum că mi-ai stricat ziua cu răutatea ta! Ridică vocea pentru a-l face pe Tavi atent,dar acesta se prefăcu interesat de ce vede la televizor. Robert încercă să vorbească, dar se răzgândi văzându-l pe tânăr că îşi ia vioara şi arcuşul şi pleacă în camera pe care o împărţea cu Octavian,izbind nervos cu uşa.
Robert oftă,gândindu-se cu neplăcere că cei doi nu se vor înţelege niciodată. Ştia că amicul său putea fi atât de tăios cu vorbele încât să facă pe cineva să plângă,dar nu se aşteptase ca Adin să se supere din atât.
—Acum ce ai de gând să faci?
Îl întrebă pe Tavi,lăsându-se la rândul său pe pat. Anul acesta era ultimul lor an de facultate,şi necazurile păreau a se ţine lanţ. Amândoi fuseseră uniţi,încă din prima zi la liceu când se întâlniseră. Timizi, vorbindu-şi mereu cu atenţie la început. Cunoscându-se mai bine deveniseră amici, apoi duşmani de competiţii,arătându-şi unul celuilalt de ce sunt în stare…ca în final să redevină amici, prieteni cei mai buni, cum spunea Octavian, fiind primul pentru care relaţia lor contase mult. Robert ştia că îi fusese sprijin de atâtea ori, şi că îi greşise lui Tavi de atâtea ori cât îi greşise şi Tavi lui. Acum toate erau în urma lor,lăsându-i uneori în stări de mulţumire interioară,mai ales când se aflau împreună. Împărtăşeau acea stabilitate între ei doi,rară între alţi oameni.
Uneori se distrau amândoi când erau într-un mijloc de transport sau pe stradă,privind câte doi bătrâni care stăteau unul lângă celălalt vorbind aspru sau cu afecţiune despre vreme sau alte subiecte. Tavi zâmbea,iar Robert îi spunea cu veselie în voce că aşteaptă ziua în care şi ei doi vor arăta la fel - bătrâni…scorţoşi, melancolici şi la fel de prieteni ca prima oară. Spera să fie adevărat ce îşi imaginaseră ei doi, şi Octavian să nu-l lase în urmă la fel cum făcuse cu tot ce ţinea de trecutul dureros ce-l bântuia încă în zilele sale de rătăcire.
—Aştept să-i treacă. Prea se lăuda piciul cu taică-su şi m-am enervat.
În sinea sa era măcinat de regret,dar era mult prea orgolios în a-şi cere încă scuze. Poate că urma să o facă la un moment dat,dar nu în clipa aceea,îşi spuse mergând în hol pentru a-şi lua pachetul de ţigări din jacheta.
—Eu zic să-ţi ceri scuze. Nu vreau să ne trezim în stradă tocmai acum.
Ţinu să-i amintească, nemulţumit atunci când îşi aprinse ţigara. Primi un dat din umeri şi un spate întors în locul unui răspuns adecvat. Oftă realizând că e vorba de Octavian. Probabil acesta ar fi preferat să îl ignore definitiv pe Adin, deşi ştia că este imposibil. Părea atras de orice altceva în afară de oameni. Nu ştia la ce se rezumă gândurile lui atunci când se uita visător pe geam şi fuma cu înverşunare fiecare ţigară de parcă ar fi fost ultima.
—Ai răbdare.
Negocie acesta,fără să accepte propunerea imediat. Se gândise să meargă după Adin în cameră,să îl roage să-l ierte,dar probabil tânărul fiind încă nervos îl va refuza. Fumând,mai trăgea de timp până să ajungă la acel pas. Expiră fumul şi se întoarse către Robert.
—Te porţi prea urât cu el. Bănuiesc din ce cauză,dar Adin nu are nici o vină în toată povestea cu proful de Arhitectură.
Îi spuse Robert făcându-l pe Tavi să-l privească încruntat. Niciodată nu lăsase starea sa de supărare să iasă la suprafaţă şi să se răzbune pe cineva doar pentru că îi mergea prost. Îl mira ideea amicului său.
—Deloc. Mă port aşa pentru că merită să-şi cunoască locul. Prea se crede perfect.
Se grăbi să-i explice lui Robert pentru a-i scoate din cap ideea nebunească de la început. Nici nu era atât de rău-intenţionat în privinţa lui Adin,doar se nimerise să se contrazică şi de data asta.
Cei doi erau mult prea prinşi în discuţie pentru a auzi uşa de la camera în care intrase Adin deschizându-se. Tânărul îşi ştersese grijuliu lacrimile pe care le vărsase din cauza lui Octavian şi se hotărâse să-l pună la punct. Înaintă lent,din cauza certei îl durea capul şi mergea mai uşor ca de obicei. Se opri însă pe holul ce dădea spre camera cealaltă,ascultând discuţia celor doi.
Auzise pe Robert luându-i apărarea,şi într-un fel era mulţumit că avea pe cineva care să ţină cu el în astfel de momente. Îl enervă la fel de mult cuvintele lui Octavian,care continua să-l vadă ca pe un copil răsfăţat şi încrezut. Îşi aproprie mâna de clanţa uşii când auzi iar vocea lui Robert,având o tonalitate diferită.
—Ieri nu mi-ai povestit ce s-a întâmplat cu fanul tău numărul unu. Ironiză venind mai aproape de el. Tavi oftă relaxându-şi muşchii gâtului,după ce terminase ţigara. Nu avea prea multe de povestit.
—M-a urmărit până la facultate cu maşina. M-am prefăcut că nu-l observ. L-am mai văzut odată pe coridorul de la parter,ce duce spre laboratorul de informatică,înainte să vii şi tu la ore.
Explică făcându-l pe Robert să râdă amuzat. Într-un fel era palpitant faptul că unul din profesorii lor făcuse această pasiune tocmai pentru un tip insensibil şi indiferent ca Octavian. Asta însemna că după o săptămână,maxim două,dacă bărbatul era în toate funcţiile mintale,avea să renunţe din proprie iniţiativă.
—Sunt curios când va încerca să te seducă.
Privi înspre Tavi care stătea cu jumătate de profil spre el,dar cu spatele întors,din locul în care îi vedea pe ascuns,Adin. Acesta înţelesese puţin din spusele lor,dar nu suficient pentru a-şi da seama despre cine este vorba. Cine încerca să-l seducă pe Tavi…
—Oare se îţi va face avansuri în timpul orelor? La cât e de obsedat,mă aştept să încerce şi asta. Dacă e în stare să te urmărească…
Octavian scoase un sunet necunoscut lui Adin,între încruntare şi aprobare. Acum tânărul blond îşi dădea seama că vorbesc despre un profesor de-al lor,ce părea să-l placă pe Tavi. Se gândea la posibilitatea de a folosi noua informaţie în avantajul lui,pentru a se răzbuna.
—Să încerce ce vrea. Nu mă las sedus de oricine.
Răspunse acesta cu o hotărâre în voce ce-i lăsa lui Adin fiori pe şira spinării. Era atât de sigur pe ce spusese încât îl enerva numai atitudinea sa. Şi mai spunea despre el că este încrezut,îşi zise tânărul gata să deschidă uşa pentru a intra în camera în care erau cei doi,dar Sandra fusese mai rapidă, întorcându-se şi oprind discuţia în acel punct. Auzindu-i salutându-se cu veselie în glas,mai ales pe Tavi,se îndreptă înapoi spre camera sa. Intră la fel de tăcut cum ieşise,de data asta preocupat să găsească un plan mai rapid şi eficient pentru a-l pune pe Octavian la zid.
Încă nu găsise o metodă bună,ceva care să fie o opţiune pentru a-l face pe Tavi să sufere. Îşi aşezase vioara pe pat,alături de arcuşul de culoare întunecată. Nici nu se atinsese de ea,deşi prima oară,venise chitit să cânte ceva în acea zi. Mai avea o vioară acasă,dar aceea era prea specială,primită de la mama sa. Aceasta fiind una nouă,îl încânta şi îl făcea curios să vadă cum sună coardele ei sub arcuş. Dar acum nu avea chef decât să stea de cealaltă parte a patului, sprijinit cu spatele de zid. Trase de pe noptieră portofelul său şi îl deschise pentru a privi pozele cu sora şi mama sa.
Îi era dor de ele,Camelia fiind singura care îi umplea golul rămas după moartea mamei lor. Îşi şterse de pe buze zâmbetul melancolic imediat ce auzi bătăi în uşă,acesta deschizându-se. Se aşteptase să fie Tavi,dar Sandra înaintă tăcută către el.
—Am auzit că te-ai certat iar cu Octavian.
Spuse aceasta oftând. Bănuise de la început că Adin este mai sensibil decât pare,fiind încăpăţânat tocmai pentru că Tavi reuşea să-l rănească aşa uşor.
—Nu ştiu cum reuşeşti să te înţelegi cu el. E enervant.
Sandra începu să râdă. Era adevărat că Octavian i se păruse un tip distant,dar odată ce intrase în discuţie cu el,o fascinase mai repede decât alţii care se chinuiau luni în şir să-i capteze atenţia. Probabil Tavi pentru Adin avea încă efectul pe care îl avusese asupra ei la început.
—Octavian nu e un tip rău. Îşi va cere singur scuze.
Încercă să-l liniştească fata,trăgându-l spre ea. Îl prinse cu tandreţe în braţe,Adin fiind mult mai scund şi mai firav decât ea. Se lăsă alintat,fiind obişnuit cu îmbrăţişările de la sora sa mai mică,acum simţind nevoia de una. Noroc cu Sandra,care ghicise asta,făcându-l ceva mai vesel. Tânăra observă pozele din portofelul lui,şi înainte de a-i da drumul din braţe,îl ridică de pe pat,de lângă el.
—Sunt sora şi mama ta?
O admirase pe femeia blondă din poză, şi pe fetiţa cu care aceasta apărea. Cele două semănau foarte mult,numai că fata avea părul şaten deschis şi ochii de un albastru verzui. Cel care semăna mai mult cu femeia din poză era chiar Adin,care moştenise gena mamei lui,atât de feminină încânt Octavian reuşise să-l confunde cu o fată.
—Semeni mult cu ea. Completă tânăra privind când la poză,când spre tânărul blond,comparând şi căutând să găsească diferenţe. Adin o privi amuzat.
—O chema Mina. A murit acum şase ani,când eram în şcoala generală.
Povesti scurt cu vocea plină de dragoste şi regret. Îi era dor de ea,dar îşi continua viaţa,ştiind că femeia nu l-ar fi iertat niciodată dacă s-ar fi purtat ca un tip trist şi fără scop. Mama lui adora să-l ştie totdeauna vesel şi fericit. Îi inspirase chiar ea această atitudine.
—Îmi pare rău.
Regretase, încercând să repare faptul că îi amintise poate de o perioadă tristă din viaţa lui,dar tânărul râse şi îi trase vesel portofelul din mână,desfăcându-l larg.
—Aceasta e sora mea,Camelia. Îi arătă o poză cu el şi sora lui,în care amândoi zâmbeau către aparatul de fotografiat. Sandra privi poza bucuroasă să cunoască şi pe sora lui Adin.
—Mereu e cu mine când sunt supărat. Acum a rămas acasă pentru că e la liceu şi trebuie să înveţe bine,altfel nu o lasă tata să vină să mă vadă. Glumi tânărul ştiind că tatăl lor nu le va interzice vreodată ceva. Erau singura lui rază de soare după moartea soţiei.
—Abia aştept să o cunosc.
Sandra devenise încântată de faptul că odată ce va veni tânăra în vizită nu va mai fi singura fată din gaşca lor. Se abţinu însă să-l roage acum pe Adin să o cheme,gândindu-se că abia trecuse al doilea semestru din cursuri,şi încă mai era destul până la vacanţa de iarnă.
Îi întrerupse vocea lui Tavi,care intră în cameră privind la cei doi pe pat. Adin se grăbi să închidă portofelul şi să-l pună pe noptieră,înainte ca Octavian să vadă pozele. Nu vroia să discute şi cu altcineva despre asta acum.
—Îmi pare rău,Adin. Sper să mă ierţi.
Îl auzi, refuzând să se uite la el. Îşi dăduse seama că Octavian este îngrijorat dintr-un motiv necunoscut, sau poate se prefăcea. Gândul acesta îl supăra şi mai mult. Nu avea nevoie de păreri de rău şi scuze false ci de dovezi.
—Vom vedea.
Răspunse privindu-l în treacăt. Trebuia să recunoască faptul că şi el suferea la fel de mult de pe urma acestei neînţelegeri. Ar fi vrut să-l ştie pe Octavian poate mai bine decât îl ştia Sandra în clipa aceea,dar pentru că nu putea…se mulţumea să-l îndepărteze.
—Tavi,te-ai supărat? Pari trist…
Întrebă Sandra,cercetând cu atenţie ochii tânărului. Octavian tresări uimit şi îşi schimbă atitudinea. Nu se gândea că lăsase cuvintele tânărului să-l întristeze aşa. Nici nu ştia de ce îşi ceruse repede iertare,când singur bănuise că nu o va primi.
—Probabil e supărat din cauza profesorului său.
Se hotărî Adin să-l lovească unde credea că-l va durea mai tare, şi să dezvăluie ceea ce ştiau numai Tavi cu Robert.
Sandra privi spre Adin mirată,în schimb Octavian îl privea buimăcit. Nu ştia cum aflase tânărul blond de povestea cu profesorul său,dar nu îi plăcea deloc. Adin zâmbi scurt şi mulţumit,acum că o auzea pe Sandra punându-i lui Octavian întrebări. Se aşteptase ca acesta să o mintă,să nege şi să-i spună altceva,dar Tavi spusese adevărul de la bun început,refuzând să privească în altă parte decât în ochii lui, făcându-l să se simtă singurul vinovat pentru dezvăluirile făcute. În ochii lui Tavi vedea decepţie şi supărare. Poate că acum pierduse şansa ca între ei doi să existe un strop de înţelegere.