luni

Pânză transparentă

Era amiază atunci când tânărul deschisese ochii lui albaştrii pentru a fixa tavanul alb şi anost care îl făcea să lăcrimeze. Nu se putea abţine să nu rămână cu privirea pierdută, amintindu-şi de clipele petrecute cu Tavi. În noaptea aceea fusese deosebit de agresiv cu el, destul de diferit faţă de cum îl obişnuise.
Dădu puţin pătura la o parte pentru a-şi dezmorţi picioarele, simţind furnicături prin tot corpul. Pielea sa reacţionase imediat la aerul răcoros, porii devenind aspri. Se ridică sprijinindu-se într-o mână, cealaltă trecând-o peste pulpele sale încercând să scape de acea senzaţie. Făcu o grimasă atunci când se trase spre marginea patului, şi oftă obosit. Coapsele îl dureau la fiecare mişcare, şi probabil urma să se aleagă şi cu o febră musculară. Palpă uşor locurile care îl incomodau, observând mici urme roşii şi muşcături.
Se aruncă brusc înapoi pe pat, ascunzându-ţi obrajii fierbinţi în perna moale, adulmecând mirosul rămas după ce plecase Octavian. De când venise acolo se trezise pentru prima oară în urma lui, dar fără păreri de rău. Închizând uşor ochii, rememora acele săruturi crude, pline de foc şi dorinţă pe care i le dăruise iubitul lui. Încă îi făceau carnea să usture, mocnind din interiorul inimii sale. Râvnea iar la acele săruturi apăsate şi dure, ori la atingerile mătăsoase ce îl înţepau fără să îl doară.
Resimţea încă o parte din plăcerea aceea intensă, trupul său întipărind fiecare senzaţie şi fiecare mişcare ca într-un volum însufleţit. Simţea iar lipsa lui Tavi, acum că nu îşi putea lua gândul de la el. Îşi trecu degetele deasupra buzelor, apăsând uşor ştiind că acele buze fuseseră sărutate cu ardoare de cele catifelate ale iubitului său, ca într-o armonie ce se schimba cu fiecare gest.
Renunţă la a trage perdeaua pentru a privi afară ca de fiecare dată când se trezea. Îl enerva cu obiceiul lui de a se uita pe geam să vadă cum e vremea. Trebuia să ştie atâta timp cât ieşea din casă; astfel putea hotărî cu ce anume să se îmbrace. Desigur tânărul cu ochii verzi uita astfel de amănunte, şi uneori Adin se întreba prin ce minune hainele pe care le purta Tavi se potriveau întotdeauna cu vremea fără ca acesta să se uite măcar odată pe geam. Se pregătea să se întoarcă pe partea cealaltă şi să adoarmă la loc, dar auzi uşa deschizându-se.
— Te-ai trezit deja?
Glasul plin de tandreţe îl făcea să tremure involuntar. Îşi întoarse capul spre Tavi, întinzându-şi languros braţele în sus, chemându-l aproape pentru o îmbrăţişare. Imediat ce se apropriase, îşi ridicase braţele pe umerii lui, strângându-l cu toată forţa. Tavi îi sărutase fruntea, ca apoi să îl lase să-şi sprijine capul pe pieptul său.
— Sunt treaz de câteva minute. Îmi era dor de tine.
Privi în sus spre el pentru o confirmare a aceloraşi sentimente. Primi un sărut apăsat, buzele aromate ale lui Tavi umezindu-le pe ale sale. Nu s-ar fi săturat niciodată să fie cu el, ţinut cu grijă în braţe, alintat cu săruturi şi mângâieri fine. Ştia că noaptea petrecută cu Tavi îi potolise acestuia energia negativă acumulată până acum, şi se aşteptase ca iubitul lui să revină la gesturile lui tandre.
― Şi mie.
Recunoscu imediat, ochii lui verzi trecând cu lăcomie peste trupul aproape gol al tânărului. Pielea sa albă şi fină îl îmbia să-l mângâie, fără a fi în stare să se oprească. Îşi aşeză lent mâinile pe coapsele lui, atingând uşor locurile înroşite, palmele sale încălzindu-se instantaneu.
— Ai fost aşa sălbatic noaptea trecută… Adin îi şopti la ureche despărţind buzele pentru un suspin brusc, mângâierile iubitului său făcându-l să reacţioneze ca de fiecare dată. — Mă pot aştepta la acelaşi tratament în curând? Se urcase cât mai subtil în poala lui, pentru a-l convinge că momentul acela era cel mai potrivit.
Acesta îi ridică bărbia, privindu-l în ochi cu seriozitate.
— Nu acum, trebuie să mă întâlnesc cu Robert într-o oră. Îl sărută în treacăt, buzele moi deschizându-i-se pentru un sărut intens. Rămăsese cu gura căscată şi ochii închişi însă, Tavi retrăgându-se prea repede. Se ridicase de pe pat, văzându-se nevoit să îl lase din braţe şi imediat să simtă lipsa căldurii plăcute ce se adunase în jurul lui. Adin oftă încercând să nu pară frustrat şi dezamăgit.
— Nu ofta.
— Nu oftez…
— Ai oftat adineauri.
Contrazise Octavian în timp ce se dezbrăca de cămaşă pentru a lua pe el alte haine, acum că urma să iasă în oraş. Găsise un tricou negru cu inscripţii gotice şi îl aşeză pe pat lângă perechea sa obişnuită de blugi. Adin îşi linse buzele, îndreptându-şi spatele pentru a fi atent la fiecare mişcare făcută de tânăr cât urma să se schimbe. Aşezându-şi genunchii îndoiţi pe lângă el în stil turcesc, se pregătea să protesteze căci Tavi stătea cu spatele. Dar imediat ce tânărul se întorsese cu faţa, îşi înghiţise toate replicile văzând cum degetele lui trag lent de fermoarul de la pantaloni, deschizându-l cu uşurinţă. Sunetul răsuna în urechile lui, şi în clipa aceea nu îi păsa că obrajii îi ardeau precum focul, trebuia să admire tot ce i se oferea. Îl urmări clipind rar, sau aproape deloc, de partea cealaltă a camerei. Pantalonii desfăcuţi în care umbla Tavi, fără să ţină cont de privirile lui Adin, lăsau să se vadă o parte din boxerii lui negri; iar lipsa cămăşii îi expuneau tot abdomenul la vedere. Fiind preocupat să se pregătească de plecare nu observase că este privit cu multă plăcere de către blondin.
— Îmi piepteni părul?
Îi aruncă peria în braţe, tânărul tresărind speriat. Se aştepta la o întrerupere, dar nu atât de curând. Aprobă încercând să îşi aducă respiraţia la normal. Sarcina de a-l pieptăna era una destul de dificilă, pentru că şuviţele deja se încurcaseră şi erau încâlcite în special către vârfuri. Chicoti amuzat, făcându-i lui Tavi loc să stea iar pe pat.
— Dar în seara asta mă răsplăteşti cum se cuvine.
Să îi piepteni părul lui Tavi era ca şi cum ai dresa un tigru. Când credea că îmblânzise unele fire rebele, descoperea altele sub ele şi mai încurcate. Era o treabă ce dura câteva zeci de minute, iar iubitul său nu îi uşura deloc truda mângâindu-l pe spate în jos tot timpul.
— Cum vrei tu.
Tavi încerca să se abţină de la a face grimase atunci când Adin îl trăgea prea tare de păr. Odată ce iubitul lui îi terminase de pieptănat bretonul, îşi lăsase lent capul pe umărul său. Îi plăceau mâinile lui Adin prin părul său, mângâind lent pe unde firele erau descurcate. Îl sărută de câteva ori pe gât în semn de mulţumire.
— Dacă ar fi după mine nu ai pleca niciunde. Dar i-ai promis lui Robert, şi trebuie să vorbeşti cu el.
Surâse scurt, unindu-şi mâinile pe spatele lui, trăgându-l pentru un sărut. Adin ghicise indicaţiile, răspunzând imediat la chemarea sa tacită. Ştia să profite de fiecare ocazie ivită, dorea să primească şi să dăruiască dragoste cu aceeaşi intensitate.
— Şi eu aş vrea să rămân.
Se întinse pe pat, renunţând la îmbrăţişarea lor. Adin îşi trecu palmele peste pieptul lui, simţindu-i cu uşurinţă bătăile inimii.
— Cu Sandra cum a mers discuţia?
Îl studie cu atenţie, privindu-i ochii verzi pentru că în ei i se reflectau întotdeauna cele mai adânci sentimente. Reuşea să intuiască atunci când era supărat sau excesiv de deprimat fiindcă acel licăr deschis din ochi i se pierdea, culoarea devenind mult prea ştearsă sau întunecată. Observa de data asta o tentativă a tânărului de a păstra acea sclipire, şi bănuia că va dura cât timp îi stă alături.
— I-am explicat că suntem împreună de câteva săptămâni şi mi-am cerut scuze pentru că nu i-am zis mai devreme despre asta.
Îi plăcea să fie succint, mai ales când venea vorba să dea detalii despre intimitatea sa. Nici prietenul său cel mai bun nu reuşise să îl tragă de limbă, pentru că de fiecare dată Octavian îi dejuca planurile. Cunoştea micile sale trucuri şi evita discuţiile cu precizie. Iar în unele situaţii era mai bine să lase lucrurile aşa cum erau. Pentru că nu toţi priveau viaţa şi oamenii în acelaşi mod.
— Să îi intre bine în cap că eşti al meu. Dragostea mea…
Adin muşcă în glumă gâtul tânărului, pentru a-şi sublinia spusele.
— Al tău. Repetă fără nici o teamă în a-şi asigura iubitul.
— Numai al tău! Tavi îl trase deasupra sa, jucându-se în pletele lui blonde. Adora fineţea şi moliciunea părului său blond, întotdeauna aranjat cu grijă încât tentaţia de a-l răvăşi devenea prea mare.
— Ştiu cât de mult mă iubeşti, şi n-aş pune la îndoială asta…Dar nu mă pot abţine să nu fiu gelos. Ştiu că eşti numai al meu, cine sunt şi cine eşti. Şi nimeni nu te poate egala.
Îşi sprijini coatele pe umerii lui Tavi, alăturându-şi tot trupul lângă al acestuia, simţind fineţea şi goliciunea pielii lui care îl făcea să se roşească involuntar. Era în zadar să ascundă evidenţa faptului că îl dorea atât de mult.
— A spus că înţelege. Deşi se vedea că este încă supărată.
Îi mângâie Tavi spatele gol, făcându-l să îşi lase capul pe umărul său drept, proptit sub bărbia lui. Închise ochii mulţumit.
— Acum ce face?
Se interesă, gândindu-se că ar fi bine să discute la rândul său cu ea. Dar de fiecare dată se răzgândea; încă îi era teamă de reacţia ei, pentru că aflase brusc şi Tavi nu era singurul care purta vina, ci amândoi.
— S-a dus prin oraş. Nu am întrebat restul, nu e treaba mea. Dacă ar fi vrut îmi spunea.
Tânărul clipi rar, aprobând din cap. Într-un fel se bucura că Sandra era plecată pentru că nu mai era nevoit să o confrunte în acele momente. Odată însă tot trebuiau să discute, nu era ceva ce ar fi putut evita, dar vroia să se gândească ce anume să îi spună şi cum să împace situaţia.
— Dacă suntem singuri, nu poţi rămâne acasă de data asta?
Îl rugă Adin cu vocea seducătoare, mişcându-şi uşor coapsele deasupra lui. Reacţionase imediat, tânărul blond ştiind întotdeauna cum să se joace cu nervii lui, în aşa fel încât să cedeze. De fiecare dată când îl atingea era ceva instantaneu, ca un răspuns la toate problemele lui. Ştia să îl ghideze fără teamă pe tărâmul dragostei, să i se dăruiască trup şi suflet.
― Nu şi de data asta. Îi şopti cu calm la ureche; tânărul blond renunţând bosumflat la tentativa de seducţie. Tocmai când Tavi părea că cedează şi era ademenit, atunci se răzgândea. Întotdeauna lua seamă la fiecare propoziţie rostită, sau la gesturile lui, pentru a-l putea înţelege şi a-i fi aproape.
— Te vei întoarce repede?
— Probabil.
Răspunsese absent, ridicându-se de pe pat. Adin se sprijinise de umerii lui, fiind ţinut în continuare în braţe. Poate că părea năzuros şi insistent în clipa aceea, dar nu l-ar fi lăsat pe Octavian să plece până nu primea alte câteva săruturi, cu care să se împace până la întoarcerea acestuia.

*

Învârtea nerăbdător telefonul mobil în buzunarul pantalonilor săi largi. Marginile subţiri se loveau de degetele lui crispate făcându-l să uite de exasperarea cu care privea înspre aleea unde urma să se întâlnească cu Octavian. Abia zărea oameni trecând în grabă de partea cealaltă a străzii şi îşi aminti cu regret că fusese de acord să se întâlnească în acel loc. Era unul din cartierele vechi; pe zidurile de beton ale caselor tronând încă afişe uitate de luni sau ani de zile, scorojite şi jupuite. Amândoi cunoşteau locurile, ceva mai retrase şi mărginaşe, fără a arăta prea primitoare. În depărtare, pe o alee separată era un bloc de nefamilişti, singurul loc unde se puteau observa pete de culoare ce contrastau cu albul zăpezii adunată pe marginea drumului sau cu griul zidurilor. Rufele multicolore erau o desfătare pentru ochii lui plictisiţi, apucându-se să categorisească după mărime posibilii purtători.
Beep-ul primit îl făcu atent, şi privi în toate părţile încercând să îl zărească. Nu se aşteptase ca acesta să îl sune, de obicei venea la întâlnire pur şi simplu. Se mira cum de data asta nu îl refuzase. Amicul lui nu era genul pe care să îl scoţi din casă cu o tentaţie minoră precum o discuţie. Înainte reuşise să îl motiveze, să îl păcălească uneori, minţind că li se afişau notele la examene sau că aveau cursuri importante. Până la urmă renunţase singur. Dacă nu îl acompania de plăcere venea degeaba, ca întotdeauna tăcut, fără a schiţa prea multe.
Îl zări mergând ceva mai grăbit, traversând strada pentru a ajunge la el. Nu se mira să îl vadă zâmbind. Ştia că este printre puţini care aveau parte de acel surâs cald, mult prea scurt dar totuşi făcându-l să simtă că nu pierduse acele câteva minute aşteptând degeaba. La fel ca şi Tavi însă, evita să recunoască.
— M-am săturat aşteptând după tine.
Imediat îl luase la rost, cu o voce fără intenţii maliţioase. Ce-i drept, amicul său întârzia întotdeauna şi nu mai era o noutate.
— Am întârziat cu două minute.
Se apără Tavi lovind plictisit zăpada adunată pe bordură. Robert abia apucase să se întoarcă să-l privească, căci acesta îşi aprinsese deja o ţigară. —Mergem la club aici, da?
— Aşa am vorbit.
Robert aprobă văzându-l puţin încruntat. De obicei prietenul său cel mai bun nu era un tip pretenţios. Se opriseră de atâtea ori în bodegi sărăcăcioase la capăt de drumuri prăfuite şi în cartiere rău famate. Se putea coborî la nivelul cel mai jos fără a părea inferior şi nu se simţea ruşinat. Iar Tavi nu era genul de om care să fie amic cu cineva din interes. Nici să se prefacă drept moralist, cu idei etice de comportament corect faţă de semenii lui. Asta nu însemna că urmărea un anume scop în prietenia lor. Viaţa amândoura era prea instabilă pentru astfel de aşteptări.
— Este un local retras. Ştii că nu suport când se adună multă lume.
Explică Tavi făcându-l să pornească alături de el, menţinând paşii lenţi, ca la o plimbare lejeră. Era cu atât mai plăcut căci acea zi de iarnă nu era prea friguroasă.
— Asta pentru că ai fobii sociale.
— Nu mă tem de oameni. Şi nici nu sunt fobofob ca tine.
— Poate că ţi-e teamă de ce gândesc.
Îşi permise un zâmbet viclean, văzând că Tavi tace, părând gânditor pentru câteva momente. Îl privise cu coada ochiului, apărând serios la exterior, dar în sinea sa ştiind că amândoi se asemănau la capitolul acesta într-un fel.
Se opriseră tot pe partea stângă, în faţa unui gard de lemn, frumos întreţinut, vopsit într-o culoare roşie pământie. Zăpada era curăţită cu grijă de la intrare şi casa veche ce găzduia respectivul local era zugrăvită cu gust la exterior, fără tonuri prea puternice păstrând din tenta veche. Înaintaseră în curte, păşind pe covorul verde şi umed care fusese lăsat afară, fiind ţinut la fel ca şi vara când se deschidea terasa. În spate, muzica răsuna suficient de tare să fie auzită încă înainte de a intra pe uşile de lemn, una deschisă deja şi susţinută de un pitic sculptat. Cealaltă se balansa uneori, scârţâitul ei fiind acoperit de sunetele constante ce se auzeau din boxe. Melodia cu ritmuri puternice de chitară electrică îi făcuse să zâmbească pe amândoi, pentru că era una din preferatele lor.
Trecuseră fără grabă prin holul îngust de la intrare, vopsit într-un portocaliu aprins cu motive de graffitti. Probabil cineva îşi dădea interesul, desenele fiind diferite întotdeauna. Robert nu ştia când anume le schimbă, dar datorită obsesiei lui faţă de detalii constata cu uşurinţă toate astea. Încerca să se abţină şi să nu deschidă subiectul, aparent neînsemnat. Ştia că Tavi devine iritat din orice dacă nu are chef de vorbă în acea clipă.
— Unde vrei să stăm?
După faţa amicului său, Octavian ochise deja un loc retras din încăpere. Masa era la capătul sălii, avea formă rotundă şi scaunele arătau suficient de comod. Înaintase alături de el, zâmbind atunci când îl auzise înjurând şoptit pe cei care stăteau aşezaţi la mesele mai apropriate de uşă, acelea fiind dreptunghiulare şi lângă ele putându-se sta pe canapele. Clar Tavi nu se schimba niciodată. Arunca priviri duşmănoase celor care se aflau deja acolo, mulţi întorcându-se pentru a-i privi. Pentru un sociopat, cum îl denumea uneori în glumă, cu siguranţă nu era foarte intimidat de prezenţa altora…În măsura în care le dorea dispariţia.
— Dacă se eliberează vreo masă, ne aşezăm pe una din canapele. Nu contează care din ele.
Încercase să îi domolească proasta dispoziţie,obţinând un mormăit indiferent şi o înjurătură nu foarte plăcută. Vorbind de exasperare, şi chelneriţele se lăsau aşteptate. Priveau amândoi insistent spre ele, poate aşa pricepeau aluzia. Cu noroc Tavi renunţase la a mai fi atât de pornit, începând să se destindă. Faptul că îşi pusese jacheta pe spătarul scaunului însemna că este dispus să stea acolo cât timp doreşte Robert. Zâmbise sigur pe el. Ocaziile în care Octavian se oferea să fie la cheremul lui erau rare, şi se pregătea să profite.
— Ce romantic, am venit aici să mă holbez la ele.
Comentă enervat printre dinţi degetele lui apucând colţul şifonat al dosarului în care era prezentat meniul. Tavi i-l trase de sub mână iritat de râcâitul neschimbat, plimbându-şi nehotărât ochii peste colile prinse cu ţiple.
— Oare chelneri nu sunt?
Zâmbi ştrengăreşte, dincolo de meniul sub care îşi ascundea partea de jos a feţei. Robert se uitase pieziş spre el, ridicând din sprâncene.
— Eşti obsedat de asta văd. Oricum nu mă mir. După ce te-am văzut ieri cu Adin.
Începuse să îşi desfacă un nou pachet de ţigări, aprinzându-şi deja una. Suflase fumul în sus, ferindu-l pe Robert de tutunul ce se putea răspândi spre el, chiar dacă se pregătea şi el să fumeze. Îl privise amuzat, ştiind că prietenul său cel mai bun este un tip cu concepţii clare în dragoste. Destul de devotat persoanei iubite, dar nici el nu era altfel. Numai că îi plăcea să îl inducă în eroare.
— Nu văd ce e rău în asta. Eu şi Adin nu încurcăm pe nimeni cu nimic.
Tavi schimbase imediat atmosfera dintre ei cu replica sa. Robert îl privise ceva mai serios, aprinzându-şi la rândul său o ţigară. Era evident că cei doi nu duceau o viaţă imorală, pentru că nu o împiedicau pe a altora.
— Dacă ţii la el, şi îţi place…nu văd de ce ar fi ceva rău în ceea ce faceţi. Răspunsese după ceva timp, privindu-l cu atenţie în ochi. Admira căldura verzuie din ochii amicului său, o nuanţă de invidiat. Scuturase ţigara cu eleganţă detaşată. — Nu e o ruşine sau un păcat. Ştii că sunt alături de tine, oricum ai fi.
Tavi înclinase capul, jucându-se cu pachetul de ţigări. Îşi sprijinise bărbia în palmă, clipind rar. Viaţa lui se scăldase mereu în ape agitate, ştiind ce înseamnă stagnarea, jocul cu focul sau vremurile întunecate cu speranţe pierdute. Nu cunoştea obstacole, fie de existau sau nu, o cale tot se găsea. Pentru orice moment de eşec exista un triumf.
— Mă bucur să aflu că eşti deschis în gândire. Credeam că…
— Dacă am nişte idei despre cum ar trebui să fie viaţa mea asta nu înseamnă că am să o judec pe a ta. Îl întrerupse Robert, pentru a-i demonstra că are o părere eronată despre el. — Nu ştiam că în viziunea ta sunt un tip atât de conservator, să nu zic înapoiat.
— Eşti bătut în cap. Nu eu debitez în fiecare zi câţi copii o să fac. De unde era să ştiu că ţi-ai lărgit dintr-o dată orizontul de concepţii şi vezi dincolo de lecţia de reproducere de la anatomie?
O metodă incorectă de a avea ultimul cuvânt, îşi spusese căutând dezorientat o replică pe măsură. Mai ales în momente în care Tavi îl privea provocându-l la dialog.
— Nu văd ce e rău în asta. Dacă nu îţi plac copii nu te obligă nimeni să îi faci. Oricum Adin nu poate rămâne însărcinat.
— Asta ar lipsi. Cred că te-ai uitat la prea multe filme. Este imposibil aşa ceva.
Explicase lent, savurând reacţiile lui Robert. Faţa lui luase o grimasă fixă, ochii i se măriseră puţin şi respiraţia i se îngreunase.
— Asta am zis şi eu.
— Am susţinut ideea doar.
Se apară Tavi cu o voce vădit prefăcută. Robert îşi stinsese enervat ţigara în scrumieră. Abia acum îşi amintise că nu venise nici o chelneriţă să le ia comanda şi se certau de mai bine de cinci minute.
— Iubeşti o femeie ca pe o femeie şi un bărbat ca pe un bărbat.
Octavian rămăsese mirat de replica lui, fiind rare ocaziile când Robert devenea sensibil suficient pentru a răspunde într-un mod atât de diferit.
― Nu ştiam că ţi s-a mărit coeficientul de inteligenţă.
— Măcar nu e sadic şi pe invers, ca al tău.
— Pardon, şi tu eşti sadic.
Confruntă Tavi, stingând ţigara în scrumieră şi aruncând o privire spre una din chelneriţe. Se părea că tocmai acum îşi amintiseră că masa lor nu era servită şi una din fete scosese grăbită carneţelul venind spre ei.
— Pe asta de unde ai mai scos-o?
Robert aştepta cu sprâncenele ridicate, ignorând-o pe fata care deja aşezase pixul pe foile albe ale carnetului, aşteptând comanda. Ştia că amicul lui o face cu intenţie pentru a le răsplăti cu acelaşi tratament. Se vedea din privirea lui, căci se uitase de câteva ori cu coada ochiului, că savurează exasperarea de pe faţa ei. Şi nici el nu avea să se opună. Îşi privise colegul zâmbind.
—Nu sunt singurul sadic, ciudat şi morbid dintre noi. Sau nu ai de gând să recunoşti?
Chelneriţa tuşise, făcându-i pe amândoi să ridice priviri revoltate către ea. Nici nu apucase să îşi ceară scuze că Robert intervenise:
— Aşteptăm de minute bune aici, sper să nu fie şi servirea la fel ca şi comanda. O cafea.
Încheie întorcând la loc capul, privind spre Octavian. Acesta ceruse doar o Cola, grăbit pentru a-i răspunde lui Robert. Aşteptase să se îndepărteze chelneriţa şi îl fixase cu calm, văzând că acesta era atent să îi audă răspunsul. După privire urma să fie unul amuzant, îşi dădea seama după chipul senin al lui Tavi.
— Ai uitat se pare că atunci când nu aveai ce face şi mergeam undeva, principala ta preocupare era aceea de a-mi arăta lucruri inedite. Şi nu oricare, de fiecare dată când întorceam capul după locul în care mă puneai să mă uit…dădeam cu privirea de vreun animal mort şi descompus, sau de cine ştie ce decedat.
Până la finalul frazei Robert izbucnise în râs, fără a-i nega spusele.
— Vroiam să te ajut.
O spusese pe acelaşi ton ca şi Tavi atunci când pretinsese că îi susţine fraza, făcându-l pe acesta să pufnească în râs la rândul său.
Chelneriţa venise la timp cu sucul şi cafeaua comandate de ei, scutindu-i de nervi. Robert bănuia că dacă nu ar fi fost serviţi la timp acesta s-ar fi ridicat şi ar fi plecat.
Şatenul se hotărâse să îşi aprindă o ţigară aşteptând idei sau fraze de la Robert, un subiect pentru a umple liniştea dintre ei.
— Te grăbeşti undeva?
Ridicase din sprâncene văzând că amicul său se uită des la ceasul de la telefonul mobil. I se părea şi puţin agitat, din motive necunoscute, dar pe care vroia să le afle.
— Nu, aştept să vină cineva…
Privi spre Tavi cu un soi de regret, cerându-şi în tăcere scuze că nu îi spusese că vor avea companie. Acesta se hotărî să nu întrebe din prima, şi bău o gură de suc, răspunzându-i cu o încruntare.
— Şi pe cine ai chemat?
Numele Sandrei îl făcu să lase sucul pe masă. Nu era refractar, din contră, i-ar fi plăcut ca tânăra să accepte să vină şi să fie toţi patru împăcaţi.
—Am făcut prost, aşa e?
Întrebă Robert, cu îngrijorare, luând liniştea lui drept reacţie imediată. Chipul nemişcat al lui Tavi nu îl ajuta cu nimic, făcându-l să se simtă incomod. Oftă uşurat, în sinea sa numai, atunci când acesta negase.
— Poate aşa ne înţelegem mai bine. Ştiu că e o fată bună.
— De ce nu îl chemi şi pe Adin?
Sugeră cu interes, Tavi privindu-l cu dezaprobare deja. Ştia că pe Robert îl încântă asemenea ieşiri, însă nu şi dacă Sandra sau Adin sunt de acord. Bănuia însă că vor fi forţaţi de împrejurări, ca şi el. Amicul său era încăpăţânat când venea vorba de asta.
— Aşa au ocazia să vorbească. Sandra mi-a zis că nu a vorbit cu el.
— Eşti bine informat. Dar dacă asta numeşti persuasiune, mai încearcă. Ridică sticla de suc pentru a bea, prefăcându-se că nu vede aerul provocator afişat de celălalt.
— Adin cred că va fi enervat să audă că te-ai întâlnit singur, numai cu noi trei.
Nu se mirase deloc să-şi vadă amicul ridicându-se grăbit de pe scaunul său, luându-şi telefonul mobil în mână şi ieşind spre holul barului. În nici zece minute urma să apară Sandra şi devenise nerăbdător. Avantajele în plus erau acelea că urma să îi vadă şi pe cei doi împreună, cum se comportă şi cum îl tratează Tavi pe Adin; apoi faptul că Sandra urma să aibă dovada cea mai clară că Tavi are o relaţie deja, şi să îi ofere o şansă. Miza pe această schimbare, mai ales că nu incomoda pe nimeni. Iar o întâlnire în patru i se părea amuzantă.
Aerul de afară i se părea mai cald, şi ignora aburii ce se formau de fiecare dată când respira. Îl suna nerăbdător pe Adin, sprijinindu-se de zidul de la intrarea în bar. Admira desenele graffitti şi acele simboluri adăugate ce se observau printre uşile deschise de la intrarea în bar. Ştia că iubitul lui va fi încântat să vină şi într-un fel, se simţea ceva mai fericit ştiind că îl va avea alături.