vineri

Penumbre în Cord


Îi era dintr-o dată frig,şi nu mai băga de seamă că Sandra îi vorbeşte. El singur ieşise din cameră pentru a uita de noua sa obsesie, Adin. Nu înţelegea de unde pornise această fascinaţie a sa pentru tânărul blond, acea dependenţă de existenţa lui. Oricum odată cu sosirea lui Adin, chiar dacă se calma, îi simţea prezenţa mult mai apăsătoare decât lipsa. Sandra ridicase puţin vocea pentru a-l face atent, însă nu izbutise asta decât câteva clipe. Octavian se ridică brusc de pe patul opus, punând punct discuţiei lor despre medicină şi leacuri băbeşti. Nici nu îşi mai amintea cum deviase subiectul de la un serial de televiziune până la medicamente. Oftă, încercând să fixeze cu privirea rătăcită covorul.
— Mă duc să dorm. Cred că m-am stresat prea mult la ultimul tablou.
— Aveţi de lucru? Întrebă Sandra, nu numai din politeţe, dar şi curioasă să afle noul program. Tavi nu respecta orarul de la facultate, frecventând numai orele la materiile care îi plăceau şi care i se păreau importante. Era selectiv în privinţa asta, chiar dacă ştia că este în pericol de a pica unele examene.
— Pentru săptămâna viitoare, pe marţi sau miercuri.
Auzi răspunsul lui în timp ce acesta ieşea pe uşă. Nu o lămurise decât că va fi la facultate marţi sau miercuri. Probabil fie evita subiectul, fie nu îşi dădea seama de apropo-urile ei. Spera să aibă o şansă, pentru că pe Tavi, spre deosebire de Robert, nu îl văzuse sau auzise să iasă la o întâlnire cu vreo fată. De aceea bănuia că nu are pe nimeni.
   Îşi trase părul încurcat de pe ochi. Starea de frison şi răceală a trupului nu îi trecuse. Nu înţelegea de ce tocmai acum să se simtă atât de slăbit. Presupunea că este din cauza lipsei medicamentelor prescrise de medic pentru inima sa, dar pe care le uitase în provincie. Uitase era un cuvânt îngăduitor; le făcuse uitate într-unul din dulapurile de la baie, unde ştia că mătuşa sa umblă rar. Nu reuşise niciodată să fie ordonat sau conştiincios în a le lua la timp, după masă, şi renunţase cu prima ocazie apărută. Respectase cum ştia el mai bine tratamentul timp de câţiva ani după moartea părinţilor lui, numai acum se hotărâse să facă această pauză.
  Simţea pulsul său crescut, şi ştia că nu era din cauză ca ar fi fost nemâncat, obosit, să fi fumat, ori să fi băut cafea. Era din cauza problemelor sale cu inima. Robert lipsea de data aceasta, pentru că de obicei el era singurul care stătea cu Tavi până îi trecea. Şi prezenţa lui Robert era suportabilă pentru el oricât de bolnav ar fi fost. Ajuns în camera pe care o împărţea cu Adin se trase spre pat, reuşind să se arunce amorţit pe saltea. Nu mai simţea altceva decât bătăile rapizi şi uneori întrerupte ale inimii împreună cu zgomotul astupat din urechile sale. Timpanele stăteau să-i explodeze.
   Avea nu doar ghinionul de a se simţi rău, dar şi acela de a nu reuşi să se odihnească din cauza asta. Gândurile ciudate care îi apăreau atunci când închidea ochii se învârteau iar în jurul lui Adin. Îşi trase perna de sub cap, acoperindu-se cu ea peste urechi. I se părea că îi aude vocea în cameră, deşi ştia clar că plecase. Lăsă greu capul pe braţul său stâng, reuşind să adoarmă într-un final, aşezat cu burta pe pat şi cu picioarele atârnând pe margini.

*

  Cu siguranţă aceasta nu era ziua fericită a lui Adin. Era pe cale de a-i dezvălui surorii sale mai mici despre Tavi, în ciuda rezistenţelor lui. Cedase atât de uşor această dată, când în general avea pretenţia de a câştiga fiecare dispută. Cel puţin atunci când venea vorba de Tavi…ca şi acum. Singura explicaţie pe care o putea găsi fără să pară absurd era nevoia de a spune cuiva ceea ce simte, pentru că în ultima săptămână simţise destule. Toate evenimentele, atenţia lui Tavi erau suficiente să-l pună pe jar. Nu avusese parte de grija şi preocuparea nimănui până atunci, şi simţea acelaşi lucru pentru Tavi, sau poate mai mult, dar nu reuşea să-i dea seama.
— Îl cheamă Octavian.
Începu lent, atrăgându-i atenţia fetei de la băutura ei, spre el. Tânăra zâmbi victorioasă că îşi determinase fratele mai mare să-şi dezvăluie secretul, dar şi curioasă să asculte totul despre cele întâmplate.
  Era un bun povestitor, pentru că reţinea foarte bine amănuntele unui eveniment, avea memorie vizuală şi descria detaliile privirilor sau a gesturilor. Camelia nu se plictisise o clipă ascultând ce avea fratele ei de spus. La început se indignase când Adin îi povestise de prima dată când îl întâlnise pe Tavi. Ca şi el la început, îşi formase o părere despre el eronată. Octavian era mai mult decât un tip arogant şi blazat. Povestise pe rând cum se răzbunase pe el, căutând metode să-l supere. Camelia îl lăsase să spună fiecare întâmplare pe rând, fiind atât de convingător încât fata avea impresia că tot timpul privise şi ascultase un spectacol gratuit, uitând de berea ei de pe masă.
  Octavian începuse să i se pară un tip înconjurat de o aură misterioasă. Purtarea sa îl făcea să pară deosebit. Fata chiar se mirase de calmul acestuia atunci când venea vorba de Adin. Fratele ei mai mare exagerase cu acea competiţie între ei, dar conta prea puţin sau deloc, decât că reuşise să menţină o comunicare între ei doi. Se simţise puţin decepţionată de trecutul neclar al acestuia. Adin îi povestise de confesiunea lui Robert din ziua în care Tavi plecase cu profesorul lor. Era destul de suspicioasă şi în privinţa relaţiei lui Tavi cu acel bărbat. Nu ar fi vrut ca fratele ei să sufere de pe urma cuiva, cu atât mai puţin a colegului său de cameră. Ceea ce o pusese iar pe gânduri era modul în care îşi schimbase atitudinea în acele ultimele zile, după spusele lui.
  Tânărul blond omisese cu intenţie întâmplările de la facultate. Nu avea de gând să-şi spună păsul surorii sale pentru a o împovăra cu griji, fiind mult prea mică. Probabil s-ar fi speriat şi ar fi spus totul tatălui lor, şi de acolo mai era numai un pas spre întoarcerea înapoi acasă…Acasă însemnând de acum departe de Tavi. Sora sa deşi gândea matur pentru vârsta ei, nu putea nega sau ascunde că este numai un copil, poate ca şi el. Nu se simţise niciodată îndeajuns de matur să renunţe la unele idei şi capricii.
— Ar trebui să-i spui.
Concluzionă sora sa, sorbind lent din sticla de bere. Abia acum observa că nu îi adusese chelnerul o halbă, sau refuzase ea…nu îşi mai amintea exact. Îl bulversau cuvintele ei.
— Să-i spun?
Bâjbâi pe masă, căutându-şi paharul cu suc, fixând-o neîncetat. Fata zâmbea cu hotărâre, întrerupând acel zâmbet determinat pentru o grimasă atunci când gustă berea care se încălzise între timp. Adin se abţinu să nu râdă. Sora sa semăna cu el când se trezea adormit în unele dimineţi şi nu reuşea să-şi dezlipească ochii, clipind un minut în continuu.
— Exact.
Răspunse fata cu acelaşi calm, de parcă totul s-ar fi rezolvat odată ce Adin recunoştea făţiş că îl place pe Tavi. Şi în plus, îi lipsea avântul. Abia îi recunoscuse surorii sale că place un tip, dar să-şi adune curajul să se confeseze tocmai lui i se părea deplasat.
— Cum să-i spun?!
Se răsti puţin spre Camelia, care ridicase sticla maronie de pe masă, învârtind-o în spirale orizontale întrerupte spre stânga şi dreapta. Nu-i venea să creadă că poartă o asemenea discuţie.
— Dacă va râde de mine şi mă va lua peste picior?
— Ah,Adi uneori prea îţi place să-ţi plângi singur de milă. Îşi încrucişă tânăra braţele slabe, ce se asemănau cu ale fratelui ei, pe masa de plastic gros. Dacă râde de tine, te indignezi şi începi să râzi de el că ţi-a făcut avansuri. Fii mai inventiv, la urma urmei… este cuvântul tău împotriva cuvântului său. Şi sunt sigură că odată ce afişezi mutriţa ta de bebe fără suzetă câştigi toate voturile din jur.
Glumi Camelia văzându-şi fratele schimbându-se la faţă de mai multe ori. Îi plăcea să-l înţepe cu remarci acide despre comportamentul lui copilăros, exagerat de dificil. Era greu să ai un frate precum Adin, dar era mai greu să te lipseşti de el.
— Oricum, îşi vântură aceasta părul lung şi blond, în acelaşi mod ca şi Adin. — M-ai făcut curioasă aşa că, am să trec sâmbăta asta să-l cunosc şi eu pe Tavi. Şi pe colegii tăi de apartament. Adăugă amuzată de expresia exasperată a lui, care probabil acum se răzgândea că o implicase şi pe ea în toată povestea. 
  Tânărul se abţinuse de la orice alt comentariu. Ştia că nu avea rost să se certe degeaba cu sora sa. Nu o putea opri să-l viziteze, pentru că dacă ar fi încercat, tânăra îl suna pe tatăl lor pentru a-l pârî. Cunoştea ciudatele ei metode, fiind nehotărât dacă le învăţase el de la ea, sau invers.
 Partea care îl înveselea era aceea că spusese fetei ce avea pe suflet, şi că fusese ascultat cu atenţie. Probabil dacă ar fi fost oricine altcineva, nu ar fi avut parte de urechi atât de bune ca ale Cameliei. Rămase cu ochii fixaţi spre aceeaşi masă întunecată de sub braţele sale.
Viaţa sa începuse să se mişte prea repede pentru a o putea ajunge din urmă. Sentimentele apărute din neant faţă de Tavi, chiar dacă stătuseră în tenebrele inimii lui încă de la început, îl contrariau. Până atunci toate visele sale se învârtiseră în jurul muzicii, a viorii, singura sa companie. Speranţele lui erau numai acelea de a nu fi iar pus la zid, arătat cu degetul şi batjocorit. Asta nădăjduia de fiecare dată când pleca de acasă spre facultate.
Acum spera să nu aibă multe ore pentru a putea sta în compania lui Tavi, chiar dacă acesta era mai preocupat de pictat decât de el. Spera să-i poată fi aproape atunci când avea nevoie, de aceea îi lăsa prăjituri la micul dejun în fiecare dimineaţă. Lumea sa nu mai era cea de din afară, ci cea de lângă el…cea în care se afla Octavian. Camelia nu înţelegea decât o parte măruntă şi nesemnificativă din ce simţea el. Pentru sora lui probabil era mai mult bucuria de a-l vedea prins în mrejele cuiva, asta pentru că ea era prea mică pentru asemenea trăiri. Nu însemna că nu şi le putea imagina sau visa la ele.
— E trecut de cinci ceasul!
Exclamă fata, speriindu-l cu strigătul ei. Fusese cât pe ce să verse restul de suc pe masă. Tânăra se amuzase pe seama lui, dar îşi ceruse totuşi scuze.
— Hai să mergem. Şi eu trebuie să ajung înapoi…
— Înapoi la Tavi?
Completă fata, clipind cu inocenţă prefăcută. Adin o ignoră cât timp plătise consumaţia lor, iar la întoarcere nu o găsise deloc pe sora sa. Rămăsese singur în bar, cu portofelul în mână, privind cu stupiditate spre uşa barului. După ce îşi revenise din nimicul care putea fi descris drept starea sa, ieşise din bar spre trotuarul unde parcase şoferul lor maşina. Acolo o regăsise pe Camelia, dar tânăra îi făcea cu mâna gata de plecare.
— Vin sâmbătă! Promise trimiţându-i un sărut prin aer. Adin rămase nemişcat, făcându-i la rândul său cu mâna şi trimiţând un sărut spre ea. Poate că arăta stupid în clipa aceea, dar i s-ar fi părut şi mai stupid să-şi trateze sora cu indiferenţă numai pentru că nu s-ar fi cuvenit. Zâmbi gândindu-se că Tavi ar fi susţinut acelaşi lucru. 

*
  Somnul adânc îl cuprinsese ca o mare întunecată din care lipseau visele frumoase şi zgomotul din jur. Totul era pustietate pierdută în abis, nu avea nici început, dar nici sfârşit. Se simţea prins în răceala de nepătruns cu privirea fără a putea face un gest de revenire la realitate. Merita neantul, pentru că îl căutase tot timpul…în tablouri, în gânduri şi în privirile sale. Era sub pielea sa, ca o cerneală neagră ce îi înlocuia sângele, era în organele sale aburite cu fumul gri şi în mintea sa ce se oprea din claritate în clipe rătăcite. Aştepta să vadă până unde îl va duce cu încremenirea. Numai că se aştepta să se piardă mai departe, nu să fie zguduit şi cutremurat. Îşi simţi umărul scuturat cu putere. Abia reuşi să desluşească persoana de lângă el şi faptul că Adin îi striga îngrijorat numele.
— Tavi…eşti bine? Tremurai în somn.
Explică tânărul cu vocea plină de nelinişte. Îi studie cu atenţie chipul palid, reţinând fiecare trăsătură care nu se găsea de obicei pe faţa lui Tavi. Îşi muşcă îngrijorat buzele, fără să ştie ce anume are. Părea a fi şi mai absent acum cât era treaz, decât în somn.
— Sunt bine. Nu îţi face probleme…
Rosti Octavian privind cu atenţie în ochii săi albaştrii. Adin avea gene atât de lungi şi pufoase fără a fi accentuate cu altceva. Le întrecea pe ale Sandrei, care se chinuia cu rimel şi creion să şi le evidenţieze. Era de o naturaleţe stranie, fără să poată pune la îndoială frumuseţea lui.
— Robert s-a întors şi el. E cu Sandra în bucătărie, pregătesc cina.
Se retrase tânărul de pe pat, încercând să-l înveselească cu un zâmbet cald. Îl molipsise imediat, Tavi zâmbindu-i la fel.
— Vin şi eu în câteva momente.
Promise aşezându-se cu capul la loc pe pernă, ascultând la uşa care se închidea în urma lui Adin. Poate că negura începuse să se risipească. Poate că îi lipsea acea stea care să-i ghideze calea în întuneric…Îi lipsea…Adin. Îşi spuse trecând cu degetele pe fruntea sa, depărtând unele şuviţe încurcate.