joi

Tente de azur

Să trăieşti în aceeaşi casă cu Octavian nu era cel mai plăcut lucru din lume,cel puţin pentru Robert,care simţea pe pielea lui abuzurile acestuia. Imediat ce pusese piciorul în cameră, lucrurile se împrăştiaseră peste tot,pe pat,pe sub pat,pe masa sau pe şevaletul pe care ar fi trebuit să picteze. Robert trebuia să recunoască faptul că era dependent de Tavi, acesta fiind cel mai bun prieten al său. Dar s-ar fi lipsit cu plăcere de marele său defect: dezordinea. La prima vedere camera lui arata rău,Robert se aştepta ca în două-trei zile covorul crem, proaspăt curăţat, din camera tânărului să revină la griul bolnăvicios de odinioară şi la culorile pastelate,rămase de la tuburile de tempera ţinute pe jos.
Spera că luase o decizie bună de o ţine pe fată în camera lui. Cel puţin acolo aerisea camera de două ori pe zi,şi lucrurile erau mai curate. În camera lui Octavian ar fi riscat să se îmbolnăvească.
Normal că tânărul cu ochii verzi nu se abţinuse în a-l cataloga drept afemeiat. Dar nici nu insistase ca Sandra să stea în camera lui. Îl făcuse pe Robert să zâmbească amuzat. Trăgea pe ultima sută de metri de intimitatea sa, ce urma să dispară în acea zi, în care primeau în apartament pe cineva nou. Nici el nu ştia dacă e vorba de o altă fată sau un tip.
În dimineaţa aceea prepara ca de obicei micul dejun. Şi Tavi ştia să gătească,dar nu ar mai fi avut cine să doarmă în locul lui dacă se apuca de gătit. Robert oftă bănuind că va pleca singur la ore. Octavian nu părea a fi în stare de a-l acompania. Nici nu se deranjase să ridice capul de pe pernă când îl întrebase ce vrea să mănânce. Răspunsese cu un nu categoric şi îşi trăsese plapuma pe cap. Tresări când uşa de la bucătărie se deschise,în prag apărând Sandra.
Tânăra părea a-şi fi revenit după întâmplarea din seara precedentă. Era puţin palidă,dar arăta mai sănătoasă.
—Îmi dai voie să te ajut? Privise către el cu ochii ei negri,destul de întunecaţi pentru a părea căprui închis. Acum că o vedea îndeaproape şi la lumină,constata trăsăturile ei. Cu faţa rotundă,obrajii puţin proeminenţi şi buzele cărnoase. Nu era foarte înaltă şi nici prea suplă,avea forme frumoase, gândi uitându-se în treacăt spre bluza puţin decoltată pe care aceasta o purta. Părul ei şaten închis drept şi îngrijit,îi ajungea până la umeri.
—Sigur. Pregăteam micul dejun, pentru că plec în jumătate de oră. Îi explică aducându-i un cuţit din sertar şi trăgând aproape de ea borcanul cu miere pentru a-şi pune pe feliile de pâine gata tăiate. Tânăra le lua surâzând,mulţumindu-i.
—Te simţi mai bine azi?
Oricât ar fi încercat să nu deschidă subiectul,era îngândurat. Bănuia că fetei nu-i este uşor să ascundă sub acel zâmbet politicos toată întâmplarea.
—Recunosc că nu sunt foarte bine. Probabil o să am multe coşmaruri de acum încolo. Oftă aşezându-se la masă pentru a mânca. Gustă cu lăcomie din felia de pâine cu unt şi miere, privind silenţioasă spre Robert,care momentan pregătea pe o farfurie separată feliile lui Octavian.
—Îmi pare rău că s-a întâmplat aşa. Ar fi trebuit să coborâm jos să te aşteptăm. Încercă să o consoleze, întorcându-se în treacăt către ea, apoi la mapa sa de la facultate şi la ceas. Mai avea cinci minute până la şapte şi jumătate,când pleca să ia autobuzul până la Universitate.
—Aţi venit la timp. Îi spuse Sandra,roşind puţin. Robert o privi curios. Ştia că fetele se roşesc numai atunci când vine vorba de cineva care le place. Se încruntă privind-o atent.
—Da,noroc cu Octavian…
Tânăra tresări involuntar, privindu-l în ochi la auzul numelui tânărului cu ochii verzi. Robert îşi muşcă buzele nervos. În ocazii ca acestea ura cât poate fi de gelos pe amicul său.
—Octavian îl cheamă? Devenise ceva mai îmbujorată, uitând de micul dejun.
—Dacă vrei să vorbeşti cu el eşti liberă să-l trezeşti. E leneş şi nu foarte prietenos cu străinii. E ceea ce numim „ciudăţenie”. Ieşi pe uşă înainte ca scena de gelozie să ia alte proporţii. Nici el nu îşi explica de ce reacţionase aşa,dar probabil avea legătură cu faptul că începea să fie interesat de Sandra. Dar acest lucru nu lămurea şi alte dăţi în care unele fete îl rugaseră să le prezinte pe Tavi iar el le refuzase minţind că tânărul nu s-ar uita niciodată la ele,şi că nu sunt genul lui. Ştia că făcuse rău,dar nu se putea abţine. Probabil orgoliul domina mai mult decât prietenia lor.
Trase un oftat adânc, îmbrăcându-se şi încălţându-se înainte ca Sandra să iasă din bucătărie şi să-l întrebe iar de Octavian. Îşi luă mapa în mână şi ieşi pe uşă. Ura să înceapă o zi punând la îndoială propria sa persoană, şi asta fără ca Tavi să-i spună ceva din filosofiile lui de viaţă.
*
Octavian mormăi nervos, auzind uşa de la intrare închizându-se. Bănuia că Robert e supărat pe el că nu se trezise pentru a merge împreună la cursuri,dar de aseară îi trecuse toată pofta de a se mai duce undeva. Ar fi stat toată ziua în pat,la căldură,mai ales că zilele de octombrie erau reci şi ploioase. Îşi strânse perna între degete savurând moliciunea ei. Îi lipsise patul acela şi salteaua moale ce nu scotea nici un zgomot când se arunca în pat. Clipi de câteva ori,fără a-şi deschise ochii atunci când îşi auzi telefonul mobil sunând. Cineva trebuia decapitat în dimineaţa aceea pentru că îl deranja atât de devreme. Îl scoase de sub pernă şi apăsă cu ochii întredeschişi butonul verde pentru a primi apelul. Răspunse adormit la el,închizând la loc ochii.
—Alo? Bălmăji, deschizând într-un final ochii săi verzi şi ridicându-şi spatele de pe pat. Privi înspre telefon să vadă dacă apelul este tot în curs,pentru că tot ce auzea erau zgomote şi nici urmă de vreo voce.
—Mai du-te naiba! Strigă pregătindu-se să închidă când în sfârşit auzi vocea proprietarului.
—Nu închide,Octavian! Doamne bleg mai eşti!Încerc să îţi explic de un minut că sunt într-o hală unde se fabrică…Şi tânărul se strădui să asculte şi restul conversaţiei,care se auzea în fundal,întreruptă de gălăgia din acea fabrică. Proprietarul lor,un afacerist prosper, se ocupa nu doar cu afaceri imobiliare dar şi cu vânzările.
—Închid că oricum nu se aude nimic. Îl atenţionă exasperat, pregătit să apese pe butonul roşu şi să închidă telefonul.
—Stai sa-ţi spun să vă pregătiţi azi că vine…Şi linia se întrerupse de-a binelea,făcându-l să ofteze frustrat că nu pricepuse nimic din ce ii spusese patronul. Îşi lăsă capul la loc pe pernă, stingând telefonul pentru a nu mai fi deranjat din somn. Se pregătise să îşi tragă pătura la loc pe cap când auzi bătăi timide în uşă. Ştia că este Sandra,noua colegă de cameră a lui Robert,dar nu avea chef să se împrietenească cu ea aşa de dimineaţă. Se zvârcoli în pat până ce o auzi strigându-l dincolo de uşă.
—Imediat…Acceptă într-un final să se ridice. Îşi închise grăbit bluza de pijama şi deschise uşa clipind pentru a se obişnui cu lumina artificială a becului. În camera lui era încă întuneric.
—Îmi pare rău că te deranjez.
Se trezi cu tânăra în faţa sa,care îl privea inspectându-l ca pe o insectă sub microscop. Îl speriau oamenii care îl fixau atât de intens. Nu îi plăcea să fie examinat,şi nici să examineze.
—Nu-i nimic. Cum te simţi azi?
Minţi,dând indiferent din umeri. Bănuia că ea minte la fel de bine ca şi el; zicea că este bine, deşi părea a fi tristă. Dacă avea să poarte o conversaţie forţată, măcar o făcea punând întrebări ce-l interesau.
Într-un fel, Sandra nu i se părea o fată rea. Din contră,avea o prezenţă plăcută,şi probabil era foarte sociabilă; considerase în timp ce o ruga să-l lase singur să-şi schimbe hainele.
O găsi pe tânără pe balcon,aşezată pe unul din fotoliile din fibră de rafie împletită. Tânăra pregătise două cafele calde pentru ei doi şi îi adusese din bucătărie farfuria cu pâinea cu unt şi miere.
—Deci te numeri printre gospodine? Intră tânărul pe balcon, închizând geamul pe care fata îl lăsase deschis. Constata că era inspectat pentru a doua oară în acea zi. Poate roşul nu-l prindea aşa bine cum credea el.
—Da,îmi place să gătesc. Recunoscu admirând toate mişcările tânărului. Arăta atât de sigur pe el, de-o frumuseţe stranie. Era atrăgător…dar nu la modul pe care îl constaţi în fiecare clipă,ci într-un mod mai personal şi intim. Îşi dădea seama că este frumos,dar abia că recunoştea asta în sinea ei,pentru că îi inspira teamă. Era o frumuseţe ce o speria, dar o şi făcea să tresară.
—Atunci e bine,pentru că eu nu mă pricep deloc,şi sunt sătul de ce găteşte Robert. Ştiu că nu e frumos să spun asta în lipsa lui, dar abia aştept să gust din mâncărurile făcute de tine!
Octavian zâmbi sincer,aşezându-se pe unul din fotolii, ridicând farfuria cu mâncare. Gustă din felia de pâine,ferindu-se de picăturile de miere ce cădeau pe marginile ei. Sandra râse amuzată de confesiunea lui. I se părea mai vorbăreţ de cum îl caracterizase Robert, şi mult mai interesat de persoana ei. Desigur, făcea asta din politeţe, pentru a o cunoaşte mai bine. Tânăra îşi imaginase ce-şi dorea, însă.
Aflase destule despre ea: din ce oraş vine, la ce liceu învaţă, fiind mai mică decât ei cu patru ani. Sigur, nu reţinuse toate informaţiile, doar ce i se păruse interesant. Oricum încetase să îi mai dea atenţie pe la mijlocul conversaţiei, aducându-şi aminte, absent, de propriile griji. Printre care se număra şi facultatea.
—Cred că am să plec la cursuri. O anunţă ridicându-se brusc, întrerupând discuţia. Aprobă veselă, oricum aflase câte ceva şi despre el.
—Mâncare probabil că este în frigider.
Îl auzi pe tânăr vorbind în timp ce ieşea pe uşa de la balcon, prin camera lui Robert şi a ei. Trecu grăbit spre camera lui, printre cele două paturi aflate la distanţă considerabilă, pentru a-şi lua câteva foi în mapa sa şi un pix în geanta pe care o purta pe umăr.
Îşi lăsă telefonul în patul nefăcut, pus sub pernă şi ieşi din cameră uitând să deschidă geamul.
—Nu stau mult. O informase pe tânără, care îl conducea până în holul de la intrare.
—Bine, eu am să mă duc la ore de mâine. Îi înmânase jacheta de piele, ştiind că îi aparţine. O purtase şi în seara precedentă. Tânărul îngână o mulţumire scurtă, pipăind buzunarele după ţigări şi brichetă, după care ieşi pe uşă.
—Pa. Ascultase uşa închizându-se în urma lui.
Ceva mai mulţumit acum că dădea de liniştea din scara blocului, se hotărî să-şi aprindă o ţigară. Porni lent pentru a coborî cele patru etaje până la parter. Nu se grăbea,căci avea ore la facultate şi bănuia că acolo nu va avea timp să fumeze. Ajuns la parter se sprijini cu spatele de zidul ce dădea spre ieşirea din bloc,admirând peisajul mohorât de afară. Părea că stă să plouă.
Privi încruntat când o maşină străină opri în faţa blocului. Numărul de înregistrare nu era din capitală,ci din provincie,dar ignoră acest amănunt. Îl frapa mâna fină şi strălucitoare ce deschise portiera maşinii. O tânără blondă,cu părul tuns filat până la umeri şi cu breton ieşi grijuliu din maşină.
—Sabin, descarcă-mi bagajele. Îi comandă şoferului, care se dădu imediat jos din maşină pentru a executa ordinul,în timp ce fata făcea baloane colorate din guma roz pe care o mesteca,învârtindu-şi pletele blonde printre degete.
—Ce mironosiţă. Îşi spuse Octavian fumând ţigara care era aproape de terminare. Între timp inspectă hainele fetei,care arătau a fi scumpe. Oricum,era îmbrăcată cu gust, recunoscu trăgând puternic din ţigară; admirând ideea ei de a combina şosetele cu voal,blugii strâmţi pe trup cu bocanci în stil clasic. Nu era de acord cu jacheta verde deschis pe care aceasta o purta. Dar nu mai era atent la îmbrăcămintea ei cât să o asculte vorbind.
—Camelia exagerează! Uite câte bagaje mi-a făcut! Privi aceasta spre şofer,care se chinuia din greu să echilibreze nu doar cele două valize din mâinile sale,ci şi pe cele două care le avea la subraţ.
Tavi privi în tavan exasperat de atitudinea fetei. Părea a fi o răsfăţată. Spera să nu fie printre altele noua lui colegă de cameră. Încruntându-se ieşi din bloc,hotărât să afle cine este tipa. Aruncă ţigara la picioarele ei,atrăgându-i atenţia.
—Hei! Ai grijă puteai să mă arzi! Apostrofă tânăra imediat întorcându-se spre el. Pentru câteva clipe o privi fascinat de ochii ei albaştrii, atât de limpezi şi de deschişi la culoare. Îl duceau cu gândul la o zi senină. Aproape că era gata să-şi ceară scuze.
—Aveţi probleme,domnişoară? O întrebă pe un ton între politicos şi sarcastic. Tânăra se îmbufnă,uimită şi puţin tăcută. Bănuia că va avea un acces de furie,după felul în care începuse să se roşească la faţă.
—Eşti tâmpit?! Nu sunt domnişoară! Cum îţi permiţi să mă jigneşti!? Sunt băiat!! Adăugă apoi ţipând şi lovind cu piciorul în pământ,în culmea exasperării că cineva atât de arogant ca tânărul din faţa sa îşi permisese nu doar să-i arunce o ţigară la picioare dar şi să-l jignească.
Octavian ridică din sprâncene. Tipa era…un el?! Îl inspectă încă odată, gândindu-se că poate fata glumeşte,dar privind mai atent la unele detalii…constata că tânărul blond este un el,în ciuda hainelor feminine pe care le purta şi a atitudinii sale. Amintindu-şi de întâmplarea dinainte, Octavian dădu din umeri şi continuă cu sarcasm.
—Dar te comporţi ca o mironosiţă! Îi spuse aşteptându-se insultat sau luat la bătaie de şoferul tânărului. Nu primi răspunsul imediat, din cauza mirării celor doi. Porni spre aleea ce ducea la staţia de autobuz auzind în urmă un şir de insulte de la tânărul blond cu ochii albaştrii.