duminică

Forță amorfă

Cina cu familia lui Adin se desfășurase fără neplăceri, într-un mod mult prea calm pentru a nu deveni bănuitor. Singurele subiecte deschise de tatăl acestuia fuseseră legate de mâncare și artă. Despre ce anume îl inspira pe Octavian atunci când picta și dacă avea anumite tablouri pe care le prefera sau artiști care să-și lase amprenta asupra lui. 

Sigur, nu-i vorbise decât pe scurt despre artiști francezi precum Toulouse-Lautrec sau Cézanne și despre recenta reproducere pe care o făcea după un tablou al lui Maurice de Valminck, Vedere pe Sena. Nu-l desconsidera pe bărbat, nu era nici un secret faptul că cei bogați dețin cele mai scumpe tablouri și că sunt cei care investesc în artă. Îi vorbise pe scurt pentru că-și dorea să afle care-i sunt motivele pentru care dorea acea întrevedere între patru ochi. 

Se ferise de asemenea să-l irite, deși i-ar fi plăcut să-i crape puțin acea mască de cordialitate și să scoată la iveală omul Ionescu, cel care îi propusese un schimb de bani pentru a-l părăsi pe Adin. Nu știa ce anume avea de gând de data asta, dar nu suspecta ceva de bine…

Gustase puțin din desertul pregătit special, o prăjitură cu mere și scorțișoară, pe deasupra cu glazură de ciocolată. Cu coada ochiului observase amuzat cum Adin înfuleca fără probleme. Dacă ar fi fost acasă n-ar fi avut rețineri în a devora prăjitura într-o clipită. Dar înconjurat de o atmosferă atât de artificială, dezvolta un dezgust natural care-i neutraliza pofta de mâncare.

-          Tavi nu ai mâncat deloc…

Remarcase blondul, mușcându-și buza de jos. Faptul că iubitul său nu mânca din prăjitură, știind cât de mult îi plac dulciurile era motiv de îngrijorare. Încercase să zâmbească asigurându-l că este sătul, dar Adin începea deja să intre la bănuieli.

-          În caz că mai târziu i se va face foame, puteți veni amândoi jos în bucătărie și să vă serviți cu ce vă poftește inima.
Încercase tatăl său să-l liniștească știind că odată ce-i intra ceva în cap blondului, cu greu îl făcea să se răzgândească.

-          Bun, atunci mai târziu mâncăm mai mult ca acum.

Promisese privind spre Tavi, asigurându-l că nu-l lasă să țină greva foamei doar pentru că exista o anumită presiune asupra lor.

-          Eu zic să ne retragem, acum că am luat cina. Mi-e poftă de o țigară așa că o să merg în birou.  Octavian, mă acompaniezi?

Se ridicase scurt de la masă, aplecându-se scurt pentru a-i șopti lui Adin că se întoarce repede și să nu-și facă probleme. Blondul era suficient de suspicios. Comportamentul tatălui său de până acum fusese unul calm, dar sub acel calm existase prin urmare un motiv. Îi fusese convenabilă situația, să-l aducă pe Tavi cu pretenția unei cine în familie ca apoi cine știe ce plan să încropească pentru a-i despărți. Izbise cu pumnul în masă, nervos.

-          Sunt sigură că Octavian nu va ceda, orice i-ar spune tata.
-          Și eu sunt sigur, nu venisem aici cu gând de ceartă.
-          Adin, te rog calmează-te. Până nu vei afla despre ce este vorba, nu are rost să intervii.
-          Știu, știu…

Îl urmase pe bărbat către un coridor îngust și intrase pe ușă în biroul acestuia imediat ce fusese poftit înăuntru. Nu avea nervii întinși la maxim, dar o doză de preocupare exista undeva în mintea sa. O împinsese undeva în subconștient cât examina încăperea destul de primitoare, în ciuda așteptărilor. Credea că va pătrunde într-un loc steril, lipsit de orice tușă firească.

-          Vrei un alt pahar de whisky?
-          Nu mulțumesc. A fost doar un capriciu din partea mea.

Bărbatul dăduse din umeri și se îndreptase către biroul său, așezându-se pe scaunul directorial.  Scosese dintr-unul din sertare un dosar, făcându-l curios, deși nu se depărtase din locul de la intrare, nici după ce închisese ușa.

-          Am aici dosarul tău, cu tot ce am reușit să aflu despre tine.
Văzând că nu primește nici un răspuns, fiind încurajat de tăcerea lui Tavi, continuase:

-          Știu că ai un trecut tumultuos, de asemenea am aflat despre ce ești în stare. Cu toate acestea, există lucruri pe care vreau să le aud din gura ta.
-          Ce anume?
-          Mă așteptam să fii gata de asta. De fapt, din partea ta mă aștept să fii gata de orice.
-          Nimic nu este mai dezarmant decât uitarea de sine. Am fost învățat să privesc cu un ochii către orizont, iar cu celălalt ochi spre ce se poate întâmpla.
-          De ce anume ești în stare, mai concret? Și mă refer strict la ce poți face cu forța ta incontestabilă.
-          Sincer, nimeni n-a reușit să afle…
-          Spune-mi cine a încercat să-ți testeze abilitățile și unde au dat greș.

Își deschisese primii nasturi de la cămașa gri cu care se îmbrăcase. Nu se gândise că tocmai tatăl lui Adin va fi cel care să zgândărească trecutul său. Se așteptase ca la un moment dat toate acele evenimente să fie scoase la iveală, să cântărească într-un fel sau altul pentru cineva.  Făcuse câțiva pași privind în jos către mocheta verde. Era simplă, fără alte motive care l-ar fi putut distrage pe moment.

-          Părinții mei au realizat că trebuie să facă ceva cu mine, datorită bătăilor în care eram implicat foarte des, mulți părinți ai căror copii îi snopisem în bătaie amenințau că mă trimit la Școala de Corecție. M-au trimis în schimb la diferite cluburi de box sau arte marțiale.
-          Acolo ai învățat să lupți?
-          Nu chiar. Acolo trebuia să învăț disciplina luptei, reguli și multe bazaconii care nu s-au lipit de mine.

Bărbatul zâmbise, întinzându-și picioarele pe suprafața biroului ca apoi să-și aprindă o țigară. Se vedea că este intrigat, urmărindu-l atent cu privirea. Tavi făcuse alți pași, la fel de scurți.
-          Cu toate astea, ești ager. Te-am văzut cu ochii mei și crede-mă, stăpânirea pe care o ai tu, n-am întâlnit-o până acum.
-          Nu a fost greu să iau din fiecare ce-mi trebuie.

Rostise printre dinți, sfidându-l cu privirea pe bărbat. Încă nu înțelegea de ce este interesat fix de latura lui violentă. Nu regreta nimic, știind că de fiecare dată fusese provocat și alese să-și facă singur dreptate. I se părea extrem de convenabil așa. Dacă ar fi ales să-l șantajeze cu asta în fața lui Adin, greșea.
-          Dacă ai reușit singur performanța asta, jos pălăria!
-          Nu chiar singur.

Se ferise să privească spre afacerist,  alegând să meargă înspre jaluzelele verticale care ascundeau fereastra. Cu toate acestea putea zări vag printre ele. Realizase că afară se lăsase ceața. «Culoarea amărăciunii», zâmbise puțin melancolic, regretând că nu acceptase acel pahar de whisky când îi fusese oferit.

-          Am încercat box simplu, dar am fost dat afară pentru că nu mi-am folosit doar pumnii. Kickboxingul a fost asemănător, după o lună nimeni n-a vrut să mai aibă de-a face cu mine. Artele marțiale japoneze mi-au fost total inutile. Nu m-am împăcat nici cu Kendo sau Aikido. Cu toate astea, trupul meu absorbea fiecare stil de luptă. Fiecare defensivă, orice mișcare îmi rămâneau impregnate în memorie ca o apăsare de dangă.
-          Cine este omul din spatele tău?
-          Cel care m-a învățat Taekwondo și artele marțiale libere. Nu contează numele lui, oricum nu se mai află printre noi…
-          Suficient de corect, nu-i nevoie să-mi spui despre el. Cât de bine ești în stare să lupți?

Își trecuse frustrat mâna prin păr. Adin se străduise iar să-l pieptene și să-i țină pletele sub control. Din păcate simțea nevoia de a se mișca, toată discuția, care semăna mai mult cu o interogație, îl amorțise din cap până în picioare.

-          Trupul meu este o armă. Orice obiect din jurul meu poate deveni o armă!

Se mișcase imperceptibil, ca o umbră prin aerul ce devenise greoi, acum că ținea stiloul aflat pe masa bărbatului la câțiva milimetri de ochiul lui stâng. Acesta devenise rigid, fără a avea timp să-și tragă respirația, rămăsese cu gura căscată. Stătea nemișcat, privind când la vârful stiloului pe care putea să-l analizeze în detaliu, când în ochii lui Tavi. Avea un gust amar în gură, ca și cum ar fi înghițit nu coniac, ci o gură plină de absint.

-          Dacă nu pot lupta decât cu o mână, trupul meu e o armă și îl voi folosi ca atare. Dacă picioarele nu mă ajută, mâinile mele vor fi arme iar dacă ochii mei nu văd mă voi folosi de simțuri. Fiecare parte din trupul meu poate îndeplini sarcina de apărare și distrugere. 

Învârtise cu iscusință stiloul printre degete, rapiditatea făcându-l să pară o flacără întunecată ce dansa în jurul mâinii lui. Îl aruncase în aer ca apoi să-l prindă fără să se uite la direcția de aterizare și chiar dacă se întorsese cu spatele, nimerise coșul de aluminiu, aflat în spatele biroului.

Afaceristul își revenise lent din acel moment cât gustase o fărâmă de pericol. Încă își mai simțea bătăile inimii direct în gât, nu se așteptase ca Octavian să fie atât de concret și demonstrativ. Bănuise că este iscusit, dar tot ce îi destăinuise întreceau așteptările sale.

-          Ai tras cu arma?

Își aprinsese o țigară, trăgând din filtru până când își simțise plămânii plini de nicotină. Lucrurile acestea nu i le spusese nici măcar lui Robert și nu credea că avea vreodată să le discute cu tatăl lui Adin. Trebuiau să ajungă la o finalitate, să știe care este scopul bărbatului după ce afla tot ce se putea despre el. Nu îi era teamă de adevăr, nu exista cale de întoarcere. Nu-și escamota trecutul, era prea târziu acum că blondul era în viața lui.

-          Întotdeauna țintesc capul și niciodată nu dau greș.

Bărbatul se ridicase de pe scaunul său, lăsându-și ambele brațe pe birou, aplecându-se ușor:
-          Domnule Zaharia, unii ar spune că ai stofă de asasin. Cum se împacă toate astea cu natura boemă pe care se presupune că o are un pictor?
-          Ca un Catharsis, la fel cum se împacă natura dumneavoastră de afacerist cu aceea de tată protector.
-          Mereu spui  ceea ce alții vor să audă?
-          Intuiția poate fi un dar, însă devine o povară atunci când lucrurile sunt copleșitoare.

Se lăsase tăcerea între ei, Tavi continuând să-și fumeze țigara cât timp bărbatul se îndreptase iar la măsuța de sticlă, scoțând din sertar două pahare pe care le umpluse imediat cu coniac. Unul i-l oferise tânărului.

-          Recunosc, mă așteptam să aflu că ai făcut arte marțiale, văzând cum le-ai trântit o lecție de toată frumusețea acelor tâmpiți, dar tot restul conversației a depășit cu mult impresiile mele inițiale.
-          Ce vreți să spuneți cu asta?
-          Am o sarcină pentru tine…

Ciocnise subit paharul de al lui Octavian, sunetul ascuțit abuzându-i urechile. Nu dorea să fie implicat în afaceri murdare, însă dacă era vorba de tatăl iubitului său era prins într-un cerc vicios. Bărbatul profita de faptul că dincolo de toate neînțelegerile, aprobarea lui ar fi fost un lucru îmbucurător atât pentru Adin cât și pentru el.

-          Nu fi chiar atât de suspicios. Știu că nu-i un mod foarte elegant de a cere cuiva o favoare. Te rog să nu iei asta ca pe un șantaj. Vreau să te poți retrage în cazul unui refuz și nu ți-o voi lua în nume de rău. Dar odată ce accepți, îți cer ca Adin să fie ținut departe de toate astea momentan… Nu-l pot proteja la nesfârșit, sunt conștient de asta, însă cât pot, o voi face fără să clipesc.

-          Despre ce anume este vorba?
Îl ținuse suficient pe jar. Orice ar fi fost, avea să ia o hotărâre abia după ce auzea versiunea bărbatului.

-          Toată averea mea a fost făcută cinstit. Nu spun asta ca să-mi pun singur lauri în cap ci pentru că în ziua de azi lucrurile devin din ce în ce mai murdare în afaceri. Și nu toți joacă corect. E vremea să iau măsurile potrivite.

Oftase, lăsându-și paharul pe masa de sticlă, depărtându-se de Octavian pentru a privi la rândul său printre jaluzele către geam.  Nu se așteptase ca bărbatul să-i ceară o favoare, dar după cum decurgea discuția revenise la un simțământ mai bun.

-          În Brașov am cumpărat tot etajul cu hale dintr-un mall. Jos la parter au cumpărat alții, îți voi spune numele lor dacă vei fi interesat. Prețul cu care închiriez fiecare locație în parte este sub prețul presupusei piețe de acolo. Managerul meu primește amenințări zi de zi să mărească prețul  și să se supună «concurenței». Din pricina asta nici noi și nici cealaltă firmă n-am reușit să închiriem spațiile respective. Așteptam ca să cedeze, dar mi-e teamă pentru angajatul care l-am trimis acolo cu bune intenții. Nu-mi stă în caracter să fac investiții proaste și nici să stau cu ceva pus pe butuci. Un proces ar dura prea mult…

-           Până se dă o hotărâre judecătorească vă alegeți cu pierderi mari.
-          Exact.

Liniștea se lăsase între ei imediat după fraza scurtă rostită de afacerist. Se gândea că Tavi își face bilanțul, pune în balanță situația și ia o hotărâre. Era pe punctul de a-i spune că-i dă timp să se gândească daca nu îi poate da un răspuns pe loc, dar șatenul îl luase prin surprindere:

-          Am să fac tot ce îmi cereți.

Ridicase din sprâncene,oarecum mirat de decizia lui. Se așteptase ca tânărul să mai rumege faptele iar răspunsul să vină abia după. Să fi fost la mijloc un interes? Tăcuse, vrând să vadă dacă Octavian îi cere ceva.
-          Ce anume vrei la schimb?

Trecuse scurt la subiectul care-l preocupa. Sigur tânărul se putea gândi și la varianta asta. Chiar el o luase în considerare, având în vedere că nu-i cerea să meargă la piață și să-i facă cumpărăturile. Era vorba de lucruri periculoase care l-ar fi pus în încurcătură. Putea chiar să-l șantajeze și să-i întindă o cursă, dacă tot dezvolta scenarii în capul lui. O metodă de a-l ține departe permanent de fiul său.

Însă Adin și-ar fi dat seama de asta și nu-i stătea în caracter să facă asemenea gesturi. Undeva în spatele acestor preocupări și prejudecăți, curiozitatea și dorința de a-l cunoaște pe Octavian ca om câștigaseră bătălia.

-          De ce aș vrea ceva la schimb?
-          Pentru că îți cer ceva destul de periculos. Ai putea profita de ocazie…
-          Nu îmi place să fac asta și nici nu-mi plac revanșele. Răzbunarea este o armă cu două tăișuri.
-          Totuși te-ai răzbunat pe cei care mi-au rănit fiul.
-          Adevărata răzbunare implică mai mult decât să lovești pe cineva trupește. Cred că nu-i nevoie să vă țin eu lecții.

Bărbatul râsese scurt. Îi plăcea modul în care Octavian își trasa poziția față de el, nu tăinuia nimic. Își purta cu mândrie până și partea cea mai întunecată a vieții lui. Chiar dacă era prea orgolios să-i destăinuiască toate astea.
-          Ai dreptate. Aș putea aprecia prezența ta mai mult de acum încolo.
-          Orice vă face fericit.
-          Mă îndemni să cred că îți sunt antipatic dacă spui asta cu așa indiferență.
-          Din contră, nu vreau să vă supăr. Nu vreau să stric relația dintre Adin și dumneavoastră.
-          Ești pe calea cea bună. Acum. Îl făcuse atent, revenind aproape de el, fixându-i ochii verzi cu interes. Să-ți explic pe larg ce anume ai de făcut în legătură cu acel caz.
-          Ascult.

Treaba lui era cât se poate de simplă. Se stabilea o întâlnire cu ceilalți doi afaceriști unde ar fi mers doar managerul, însă cu el urmărind îndeaproape.  Cu siguranță bărbații nu aveau în plan să-l convingă pe manager să accepte de bună voie. Deja îi raportase incidente când găsise ușile de la unele spații interioare lovite până se îndoiseră și urme de vopsea pe geamurile exterioare. Lucru care contribuia la pierderile pe care nu și le mai putea permite. Nu pentru că n-ar fi avut bani suficienți, ci pentru că nu intrase în afaceri să facă altora în necaz, ori mai rău, să le facă jocul. Avea alte treburi decât niște conflicte ce puteau fi aplanate dacă se găseau căi. Calea lui era Octavian.

Observase zâmbetul sadic al șatenului, o licărire de moment ca și cum cineva ar fi transformat covorul verde din biroul său într-o adâncitură care-l trăgea într-un loc necunoscut. Nu știa dacă fiorul care-l simțise era rece precum gheața sau fierbinte precum infernul. Acel nimb magnetic de sub fascinația căruia nu te poți desprinde, ca și cum ar fi privit apoteoticul final în ochi și nu avea putere nici măcar să clipească.  Și părea să fi zgâriat doar suprafața a ceea ce însemna cu adevărat acest om care stătea în aceeași încăpere cu el.

-          Vreau ca Adin să nu afle despre asta.
Se dezmeticise, încercând să-și amintească faptul că Octavian era de fapt iubitul fiului său. Nu-și dorise această relație dar încerca din răsputeri să o înțeleagă.
-          Va fi ținut departe de toate confruntările mele.
-          Știu sigur că vei face lucrul corect. N-am dubii în privința asta. Desigur, sper de asemenea că poți inventa o discuție fictivă pentru a-l calma când te vei întoarce la el.
-          Deja aveam în plan ceva anume.
-          Bun. Mi-a făcut plăcere să beau alături de tine și să conversăm. Sper să repetăm asta cât de curând…
-          La fel.

Răspunsese scurt, șatenul lăsându-și paharul cu coniac pe masa de sticlă, lângă celălalt pahar. Nu apucase bine să iasă pe ușă că îl auzise pe bărbat întrebând curios:
-          Ce ai de gând să-i spui?
Se întorsese în profil, afaceristul știind că este suficient ca Tavi să-l poată privi și cu coada ochiului. Pierduse din vedere licărul de amuzament din ochii lui.
-          Că ați vrut să mă cunoașteți mai bine. Atâta tot.

Închisese ușa lent, auzind un oftat mulțumit în urma lui. Știa că îi este dator lui Adin cu niște explicații, dar era prea extenuat de conotația discuției care lăsase pe umerii lui preocupări secundare. Nu-i plăcea să meargă la drum cu alte gânduri decât cu cele inițiale dar problema avea să fie rezolvată în momentul în care trebuia să fie. Nici mai devreme, nici mai târziu. Restul nu conta.

Clipise lent, alcoolul începând să-și facă efectul abia acum când devenise mai relaxat. Sau poate că începea să se relaxeze tocmai datorită alcoolului? Nu știa exact. Adin venise în întâmpinarea lui imediat ce intrase înapoi în living.

-          Ești bine? Ți-a zis tata ceva de rău? Te-a amenințat?
-          Calmează-te bestie blondă!

Glumise, trăgându-și iubitul în brațele sale, fără a ține cont că se aflau în prezența Cameliei. Odată ce fata își dăduse aprobarea, era cu atât mai firesc în purtare. Nu vedea motive pentru care să-și ascundă sentimentele.
Adin chicotise simțindu-și pletele blonde răvășite cu drag, degetele lui Tavi apăsând moale pe scalpul lui, un gest cu care-l răsfăța pe moment. Își trecuse brațele peste umerii largi ai șatenului, ca apoi să-i sărute buzele scurt.

-          Atunci a fost o discuție plictisitoare?
-          Se poate spune și așa…
-          Vreți să mergem sus în camera lui Adin? Am pregătit acolo un film de privit, suc și popcorn.
-          Ești foarte atentă cu mine, mulțumesc.
Fata zâmbise larg, uitându-se la amândoi.
-          Vă stă bine împreună. Dacă Adin ar fi fost cu un tip mai scund decât el sau poate cu unul pe care să-l domine, ar fi fost groaznic.

Tavi izbucnise în râs, la început fiind luat prin surprindere de afirmația fetei. Numai o femeie putea veni cu asemenea idei, care în esența lor erau corecte. Eterna intuiție feminină.  Obrajii lui Adin deveniseră o frumoasă nuanță de vișiniu, semn că fata îi ghicise rolul în profunzime. Cunoscându-i personalitatea, oricine ar fi tras aceeași concluzie destul de repede.

-          Cami nu o să stai cu noi în cameră în seara asta!

Plecase cu avânt spre scări, emanând o nervozitate fatalistă. Nu putea veni cu un contra argument, alegând calea cea mai simplă. Adin era ușor de descifrat, dar Tavi nu-și făcea probleme. Râsese iar cu poftă, privindu-și iubitul în timp ce urca scările.

-          Nu îți face griji Camelia, în cinci minute te chem înapoi și vă împac.
Pornise după el pe scări, în pași lungi, urcând câte două – trei trepte la rând. Nu-i fusese greu să-l ajungă din urmă.
-          Bestie blondă supărăcioasă.

Îl prinsese de talie trăgându-l în brațele lui destul de brusc, Adin se sprijinise cu palmele de pectoralii lui, făcându-i trupul să se încingă. Deși bosumflat, tânărul deja dădea semne că uită toată discuția, în special după un sărut cu ocazia căruia aprofundase toate detaliile gurii lui. Acele buze cărnoase și moi, despărțite cât să se muleze perfect cu ale lui și limba care o trecea lent pe lângă a lui, într-un joc magic care-i făcea pe amândoi să uite unde se află mai exact.

-          Vă aștept în cameră deci.


Camelia trecuse pe lângă ei, intrând în camera lui Adin, unde pregătise deja totul pentru o seară de film. Nu primeau des musafiri acasă, iar Octavian era special. Atât pentru Adin cât și pentru ea. Bănuia că tatăl lor revenise la gânduri mai bune odată cu acea discuție avută. 

miercuri

Verde de smaragd

Nu își amintea aproape nimic despre relația părinților lui. Oricât ar fi încercat să-și stoarcă memoria măcar de o imagine care să-l lămurească, întotdeauna trecutul venea cu frânturi disperse. Genele îi fluturau încercând să înțeleagă unde anume greșise. 

Memoriile legate de ei doi erau vagi, datorită accidentului dar și datorită stilului de viață pe care-l avusese în trecut. Niciodată nu-și găsise linia de plutire, momentul în care copilul Octavian să devină pe deplin adolescentul Octavian. Să apuce să pună întrebări legate de relații, de importanța prieteniei în viața unui om.  Se maturizase subit, de nevoie, iar acele sfaturi nu avusese cui să i le adreseze. Învățase treptat, ghidându-se după intuiție și rămășițele acelor amintiri disperse. Cu fiecare ocazie în care mintea i se elibera de griji, reușea să adune ca într-un puzzle memorii prețioase. Nu regreta legătura cu un trecut funest, îi definea prezentul până la urmă.

Bănuia că linia dintre sine și celălalt într-o relație devine extrem de vagă atunci când atracția se transformă în dragoste, iar dincolo de dragoste se formează o legătură sufletească ce merge până la sacrificiul propriu. Privindu-l atent pe Adin își dădea seama că pentru el acea linie devenise inexistentă. Reușea să-i ghicească starea doar din gesturi. Bănuia că există o reciprocă, însă nu era de băgat în seamă. Era mult mai preocupat de faptul că iubitul său era îngândurat, încruntarea de pe chipul lui senin apărând prea des, oricât de vesel s-ar fi străduit să pară. Terminase de fumat țigara, hotărât să pună capăt acestei griji.

-          De când ne-am urcat în mașină pari preocupat.

Închisese geamul acum că terminase de fumat și mirosul se dispersase. Nu-i păsa de șoferul familiei Ionescu, își apropriase mâna stângă de a blondinului, prinzând-o strâns, în timp ce mâna dreaptă o sprijinise  de portieră pentru a o duce la tâmplă. Avea să se aleagă cu o dublă durere de cap. Era suficient faptul că se îndreptau către vila în care locuia Adin, pentru o cină în familie. Nu avea în plan ca iubitul său să devină chiar atât de îngrijorat.

Imediat ce acesta înghițise în sec realizase că problema lui Adin este una destul de serioasă. Se apropriase de el, îngrijorat despre ce anume ar putea fi. Oricât de neplăcute ar fi fost aceste momente, pentru că mintea lui o lua razna, își dorea să afle adevărul.

-          Vroiam să-ți spun din timp, însă nu știam cum… Îmi pare rău, Tavi!
Privise în ochii înlăcrimați ai iubitului său încercând să smulgă răspunsurile căutate. Nu deslușea ce anume trebuia să fie aflat la timp…
-          Adin, despre ce anume vorbești?
-          L-am rugat pe tata să ne dea jeep-ul pentru că am închiriat o cabană la munte!

Oftase încercând să se calmeze. Observase privirile iscoditoare ale șoferului familiei, dar se prefăcuse că privește prin geam la peisajul dezolant de afară. Nu-și dorea să intervină cu nimic între tată și fiu. Nu-și dorea ca Adin să fie nevoit să aleagă, să se rupă de familie doar pentru a avea o relație. Bănuia că nici un părinte nu-și dorește așa ceva pentru copilul lor.

-          De aceea am acceptat să luăm cina. Tata vrea probabil să afle părerea ta… Îmi pare rău…

Completase cu vocea scăzută, mușcându-și buzele în timp ce-l privea cu coada ochiului. Dacă ar fi fost singuri situația ar fi stat altfel, dar fiind în compania unei a treia persoane, îi era dificil să-l consoleze potrivit. Nu era ca și cum nu existase timp pentru a-i spune, dar ocaziile fuseseră improprii. Amândoi trebuiseră să-și încheie semestrul fără restanțe, iar facultatea îi ținuse departe de discuții serioase. Timpul petrecut împreună fusese savurat cum trebuia. Oftase iar gândindu-se că toate acestea nu trebuiau să intervină în viața lor. Probabil urmau și alte hopuri, însă acesta era primul și era destul de emoționat.

-          Sigur, mi s-a părut ciudată rugămintea ta de a veni la cina voastră în familie. Însă nu vreau să se mai întâmple.

Îi sărutase fruntea, privindu-l fix în ochi așteptând ca Adin să înceteze a plânge. Uneori expresivitatea lui Tavi îl uimea, în special privindu-l fix în ochi realiza cât de profunde sunt sentimentele lui. Oricât de gravă ar fi fost vocea șatenului, căldura privirii lui îl făceau să freamăte. Se abținuse să nu-i sară la gât pentru a-l săruta lung. 

Ar fi vrut să poată vorbi îndelung, dar zâmbetul scurt cu care acesta îl asigurase îi era suficient să aprobe din cap și să-și găsească o poziție mai apropriată de el. Bancheta din spate le lăsa suficient spațiu, dar cei doi aleseseră să stea lipiți unul de celălalt tot drumul.

Nu știa dacă șoferul familiei îi va «turna» sau va păstra pentru el toată acesta interacțiune. Un amănunt infim, pe care-l abandonase imediat. Nu se temea de turnători și nici de adevăr. Ar fi fost o greșeală din partea lui să judece pe ceilalți, dar asta nu însemna a lăsa garda jos. Privind spre geamul din sticlă fumurie i se părea dus către o altă lume. O lume unde-l regăsea iar pe Adin. Același Adin, iubitul lui ce părea că devine un miraj cu fiecare clipire. Zărindu-se alături de el își dădea seama din licărul străveziu al sticlei că aparțin aceluiași loc. Că lumea lor, fie ea dincolo de sticla casabilă sau trecând în realitate, le aparținea. Acest lucru nu avea să-l schimbe nimeni.

-          Tavi?
Vântură blondinul mâna dreaptă în fața sa, cu grijă să-i despartă pletele rebele pentru a-l putea privi în ochi.
-          Hm?
-          Păreai pierdut în gânduri. Replicase cu voce afectată, știindu-se lipsit, chiar și pentru câteva clipe, de atenția lui.
-          Va trebui să le spunem și celor doi că plecăm undeva în vacanță.

Adin zâmbise scurt știind că se referă la Robert și Sandra. Printre lucrurile care le observase la Octavian era acela de a vorbi extrem de des cu Vasei. Nu ezita să deschidă răni adânci sau subiecte care pentru unii ar fi fost de-a dreptul inabordabile. Aveau o legătură invizibilă, un lucru care-l înțelegea ușor. Odată intrat în viața șatenului, cu greu te puteai desprinde de acest fir nevăzut, ca un cordon ce-ți putea hrăni sufletul și spiritul. Se simțea protejat, ca și cum în jurul lui se activase un scut pe care nimeni nu-l putea răzbate. Privindu-l cu atenție pe Tavi, nu-l mira deloc acest atașament. Farmecul reflexiei în oglindă, acel moment în care se putea privi în ochii lui verzi, văzându-se pe sine în ei. În ochii lui Tavi totul era diferit de lumea exterioară.

-          Ei au aflat înaintea ta. Chicoti văzându-i privirea dojenitoare, deși zâmbetul larg trăda amuzamentul mai degrabă.
-          Ești la fel de impredictibil ca un cutremur.

Își îndreptase spatele cu mândrie stând picior peste picior, oricât de mândru încercase să pară, era în zadar căci izbucnise imediat în râs. Din partea lui Tavi era un compliment, dar mereu alegea cele mai stranii asocieri.  La asta adăuga următoarea surpriză.

-          Și pe deasupra vom pleca fix mâine de dimineață, imediat după cină.
-          Adică vom dormi aici?!
-          Doar nu crezi că stau să pierd alte șapte ore pe drum pentru a mă întoarce înapoi! Nu te agita atât, ți-am făcut personal bagajul.

Ah! Dacă ar fi avut un aparat foto în acel moment. Mima șatenului era atât de nostimă! Rămas fără glas, atâtea emoții se citeau pe fața lui încât Adin izbucnise iar în râs. Nu știa dacă să se revolte sau să-i mulțumească, deși nu avea pentru ce. Gândul că va petrece o noapte sub același acoperiș cu tatăl lui Adin nu era ceva ce planificase sau își imaginase. Oftase, acoperindu-și fața cu ambele palme.

-          Ei, hai. Poți face efortul ăsta pentru mine.
-          Asta ți-o amanetez scump să știi.

Dăduse din umeri cu indiferență, deși se luminase la față imediat ce mâna lui Tavi i se așezase fierbinte pe coapsa piciorului drept. Nimic nu era mai incitant decât gândul că iubitul său îl va răsplăti cum se cuvine. Tocmai de aceea îi plăcea să-l provoace.

-          Mă scuzați că întrerup,dar am ajuns.

Mașina se oprise imediat ce intrase pe aleea care ducea spre parcare și garaj. Erau construite în afara casei, deși gardul scund le cuprindea în mod restrâns pe ambele. Se înnegurase repede, chiar dacă era doar ora cinci, însă casa era luminată cu grijă de lampadare elegant așezate pe gardul din fier forjat.  Detaliile de pe el erau geometrice, echilibrând stilul modern cu nuanța de boem sau șic pe care-l putea da acest gen de material.

Zăpada scârțâise tare sub bocancii lui. Avea învelișul mult mai dur, dar nu-l mira. Se aflau într-o zonă muntoasă, unde temperatura era total diferită de cea de la câmpie. Iar Bucureștiul devenea o mocirlă în toată regula oricât de mult s-ar fi lăsat oricine cuprins de febra sărbătorilor. Nu mai apucase o zăpadă care să reziste frumos din vremea copilăriei. Locul acesta părea însă total neatins. Uitându-se în jur constata că este un spațiu destul de izolat, la marginea unui orășel de munte.  De departe se zăreau crestele acoperite de zăpadă. Cerul senin îi dezvăluia în toată splendoarea. Nu era de mirare că regăsea aceeași seninătate alături de Adin. Copilărind într-un loc atât de frumos nu-și imagina că ar putea fi altfel.  De cealaltă parte a drumului se observau licărind luminile orașului.

-          Să înțeleg că-ți place aici? Adin îl prinsese de braț, sărutându-i obrazul.
-          Da. Cred că pe zi priveliștea e cu mult mai interesantă.

Șoferul îi lăsase în urmă, cărând cele două valize pe care Adin le pregătise pentru amândoi. Totuși nu-și făcuse anunțată prezența, ci pur și simplu le lăsase jos la ușă, așteptând ca tinerii să-și dezmorțească picioarele și să se pregătească înainte de a intra în casă.

-          Nu îți face griji în legătură cu tata. Voi încerca pe cât posibil să-l temperez atunci când va exagera cu ceva.
-          Totuși, nu vreau să te cerți cu el datorită mie.
-          Oricât de mult ar disprețui ideea că am o relație cu un bărbat, nu are decât să accepte.

Tavi îi cuprinsese umerii cu brațul drept, trăgându-l într-o îmbrățișare strânsă. Era un prim pas către acceptare; o acceptare a faptului că toată viața lor aveau să existe lucruri care să intervină între ei. Era pregătit să le înfrunte.
-          Hai să intrăm, este destul de frig afară…

Sugerase, în special pentru că Adin alesese să poarte ceva subțire. Avea doar un pulover crem, cu gulerul ușor revărsat iar pe deasupra purta doar o vestă de fâș. Își mușcase buzele știind că poartă acei blugi strâmți, care-i făceau coapsele și fesele să iasă în evidență. Nu se abținuse în a-și trece palma ușor pe talia lui puțin în jos, strângându-i ușor coapsele cu ambele mâini.  Ce-i drept, încă nu găsise o haină în care Adin să-i pară anost sau neatractiv. Probabil orice ar fi purtat, de vreme ce știa ce se află dedesubt, avea doar scopul de a-i stârni imaginația.

-          Ești destul de nerăbdător, nu că m-ar deranja.
-          Vreau doar să gust din ce-i al meu. Mai ales că până mâine trebuie să-mi țin mâinile departe de tine.

Nu ezitase să-i sărute buzele fierbinți, ridicându-se pe vârfuri, deși cizmele nu-l ajutau să-și mențină echilibrul, făcându-l să alunece puțin. Tavi îl susținuse prompt, strângând și mai mult brațele în jurul taliei lui. Savura ahotnic aroma de pe buzele șatenului, genele fluturându-i indecis. Ar fi închis ochii, dar nu vroia să piardă nici un detaliu legat de Octavian, acea scurtă încruntare când închidea ochii înainte de a-l săruta, semn că se pierdea cu firea și se lăsa prins de dorință. Numai gândul că era dorit cu atâta ardoare îi făceau picioarele să se înmoaie. Licărul din ochii lui imediat după, când se regăsea pe sine și totodată persoana care-l făcea să se simtă împlinit.

-          Crezi că șoferul vostru ne va pârî?
Oftase deasupra buzelor lui, neștiind cum altcumva să întrerupă acel sărut. Pe dinăuntru era un adevărat infern, dar pe dinafară orice gest al lui era chietiv. Tot ce ținea de Adin, devenea parte din el.
-          Nu îți face griji. Sabin nu este genul care să clevetească. Loialitatea lui merge dincolo de a faptul că lucrează ca șofer pentru tata.
-          Bun, atunci hai să mergem înăuntru.

Dincolo de acea ușă din lemn masiv, se aflau amintiri legate de trecutul iubitului său. Memorii dragi blondului, pe care era nerăbdător să le descopere. Orice amintire care ar fi prins glas devenea automat o legătură nemijlocită între trecut și prezent. Aștepta ocazia potrivită în care să afle mai multe.

Primul lucru pe care îl remarcase odată ce acea ușă fusese deschisă era lumina puternică. Pe lângă lustra din metale prețioase care ornamenta intrândul, alte câteva lampadare își făceau datoria de a deschide drumul către livingul la fel de luminos. Atmosfera părea caldă, lemnul fiind materialul predominant al vilei. Ar fi vrut să se retragă cumva din tot acest senin apăsător, becurile arzătoare nu-l impresionau cu nimic. Cu cât era mai puternică lumina, cu atât umbrele deveneau mai întunecate.  Înaintase sigur pe sine, întâmpinându-l pe tatăl lui Adin imediat ce acesta își făcuse apariția.

-          Bună seara.
Urase scurt și nu se așteptase ca bărbatul să-și extindă mâna către el. Păstrase o mimică a feței imperturbabilă, deși era contrariat de comportamentul acestuia. Ultima întrevedere dintre ei nu fusese una foarte amiabilă. 

Foarte rar întâlnise oameni scunzi de statură care să nu fie complexați de acesta încercând să iasă în evidență și să pară mai presus. Unul dintre colegii săi de liceu avea mania de a se plasa în fața cuiva doar pentru că era scund. Gestul părea unul comun, dacă ar fi fost să judece după faptul că era suficient de înalt cât să privească în față fără a fi incomodat de prezența acestuia. Dar tânărul ținea morțiș nu doar să se bage în față, cât să și întrerupă conversații. Octavian nu fusese niciodată tipul care să dea multă importanță unor gesturi disperate de a se face remarcat, de aceea când venea vorba de oameni mai scunzi decât în mod obișnuit, invitabil își amintea de acel băiat. Se întreba dacă tatăl lui Adin are un astfel de complex sau poate că strădania de a fi un om de afaceri realizat compensa tocmai această insuficiență. Sau poate că era doar o prejudecată…

Îi strânsese mâna amiabil, păstrând aparențele față de iubitul său, dar mai ales față de Camelia, care îi întâmpinase cu entuziasm. Șoferul le cărase imediat valizele înăuntru.
-          Bine ați venit! Vă așteptam să împodobim bradul împreună.
Înștiințase aceasta, dar imediat tatăl lor venise cu o completare:
-          Este o tradiție a familiei noastre…
-          Înțeleg, este o tradiție comună de altfel. Și în familia mea se proceda la fel, în trecut.

Clipise lent, refuzând să-i intersecteze privirea iscoditoare. Știa că afirmația fusese făcută doar pentru a-l intimida sau pentru a smulge o oarecare reacție din partea lui. Îndreptându-și ochii către Adin încerca să-i transmită bărbatului că nici unul din ei nu avea de câștigat dintr-o confruntare verbală. Nu se afla acolo să supere pe nimeni.

-          Cât timp doamna Emilia pregătește cina, vom merge în living pentru a împodobi bradul…

Fără alte politețuri pornise în urma lor către locul respectiv. Ar fi mințit dacă ar fi spus că se simte în largul lui. Simțea discordanța dintre cele două lumi chiar și prin cele mai mici detalii: hainele lui care erau puțin scămoșate și pe alocuri se puteau observa urmele de uzură, sau acele cute datorită faptului că nu erau călcate des, gesturile rezervate pentru că se simțea supus unor pretenții , strădaniile tuturor de a păstra aparențele chiar dacă dincolo de cortina roșie adevărurile nerostite de față cu alții erau știute de toți și mai presus de toate astea totul părea calp ca o monedă.

Fusese poftit de bărbat să ia loc pe unul dintre cele două fotolii aflate de-a lungul canapelei. Îi ghicise până și acest capriciu, căci probabil ar fi fost iritat dacă Adin ar fi stat prea aproape de el. Acceptase fără probleme această despărțire, știind că va fi una de interval scurt.

-          Dorești să bei ceva?
Bărbatul încerca să ignore faptul că Adin și Camelia șușoteau și chicoteau la câțiva metri de ei, fiind mai preocupați de pianul aflat ca element central al livingului, decât de a împodobi bradul.

-          Jack Daniel`s.
-          Hmm, whisky deja?
-          Nu vă faceți griji, am toleranță bună la alcool. Pot să fumez?

Profitase imediat ce zărise o scrumieră pe masă. Știa deja că bărbatul este fumător, prin urmare nu avea de ce să-i ascundă acest viciu comun, ori faptul că îi plăcea o băutură tare alături de țigara sa.

-          Da, poți fuma. Chiar mă gândeam să-mi aprind o țigară înainte de a veni voi. Vrei să încerci cubaneze din pachetul meu?

Zâmbise oarecum amuzat de comoditatea discuției, ce mergea pe un făgaș prea normal pentru a nu da de gândit. Bărbatul interpretase greșit zâmbetul lui și scosese pachetul de țigări din buzunarul vestei pe care o purta, lăsându-i-l pe masă. Îl urmărise cu privirea cât se îndreptase către barul din sticlă, proiectat ca element de decor ce se unea cu raftul aflat deasupra șemineului. Aflat prea departe pentru a simți căldura emanată de lemnul care ardea mocnit, își dădea seama că structura casei era făcută în așa fel încât aerul să circule constant.  Aprinsese o țigară din pachetul propriu, primind recunoscător paharul de whisky din mâna bărbatului.

-          După cină aș dori o discuție între patru ochi.
-          Atunci după cină voi aștepta un semn.

Gustase lichidul de culoarea chihlimbarului, savoarea sa mângâindu-i gâtul arzător de plăcut. Înghițiturile erau scurte, buzele lui umezindu-se des pentru a păstra aroma puternică ce se amesteca cu tutunul.

-          Probabil Adin ți-a spus despre faptul că a rezervat deja bilete pentru voi la un hotel din Predeal.
-          Da. A fost atât de pripit încât mi-a spus pe drum încoace…
-          Mă așteptam să fie așa. Întotdeauna a făcut cum crede de cuviință, deși nu ia cele mai bune decizii.

Octavian strânsese tare de pahar mutând țigara, mișcându-și mâna dreaptă de pe brațul fotoliului către spatele acestuia imediat ce aerul devenise greu. Gestul nu-i scăpase bărbatului, care imediat realizase că Adin aterizase în poala șatenului fără nici un avertisment. Abia că reușise să perceapă ce se întâmplă, asta doar pentru că nu-l scăpase din ochi pe Tavi, pe când acesta, deși aflat în miezul conversației, prevăzuse actul.

-          Adin,  fi politicos de față cu sora ta!
-          Nu strica seara asta doar pentru o simplă îmbrățișare.

Comentase, prizându-se de gâtul lui Octavian fără să-i pese de faptul că tatăl lui plesnea de nervi. Acum că toată lumea aflase despre relația lor, nu vedea de ce să nu-și exteriorizeze sentimentele. Era suficient de discriminat în societate, n-ar fi permis ca în locul în care copilărise să se extindă aceea ură și împotrivire injustă.
-          Nu îți face probleme tată, eu susțin relația lor.

Camelia intervenise imediat din dorința de a-i asigura pe amândoi că le este alături, dar și pentru a-l avertiza tacit pe bărbat să nu strice buna dispoziție.

Tavi alesese să tacă, dar mâna aflată pe talia lui Adin spunea mai mult decât orice frază. Blondul chicotise încurajat și alesese să se retragă din brațele iubitului său abia după ce i se confirmase că acesta se simte bine, dăruindu-i un sărut tandru pe obraz.
-          O să-ți cânt ceva la pian, așa că să asculți cu atenție!
-          Ar fi bine să asculți ce are de gând să interpreteze pentru că n-a mai atins pianul ăla de când s-a stins soția mea…       

Comentase afaceristul ridicându-se de pe fotoliu intrigat de schimbarea colosală pe care o observa la fiul său. Adin care se închisese în sine atâta timp, refuzând să atingă pianul la care mama lui cântase atâția ani, se răzgândise brusc. Pianul fusese inițial instrumentul ales pentru ca acesta să urmeze Conservatorul. Însă după moartea soției lui, Adin hotărâse că vioara i se potrivește mai bine.

Clapele începuseră să răsune lent, păreau a fi atinse lin precum o curgere de note muzicale ce îi învăluia pe toți în atmosfera intimă a sunetului. Între timp Camelia începuse să desfacă cele două cutii cu globuri și ornamente pentru bradul de Crăciun, pregătindu-se să-l împodobească. Tatăl lui Adin se îndreptase către pian, ascultându-și fiul cântând la pian cu multă atenție, închizând ochii din când în când, atunci când profunzimea notelor părea prea copleșitoare.

Stinsese țigara iar apoi lăsase paharul de whisky pe măsuța din fața canapelei și se îndreptase către sora lui Adin, ajutând-o la împodobit. Era o decizie automată, având în vedere ambianța familiară.

-          A insistat să cânte ceva pentru tine și a trebuit să sintonizez pianul înainte.
-          Muzica e în sângele lui din câte se pare. Chiar dacă nu a mai cântat la pian de ceva vreme, parcă ar fi făcut asta tot timpul.

Remarcase fără rețineri, chiar dacă suna a laudă, era un simplu adevăr. Talentul lui Adin era incontestabil. Pricepea pe alocuri că această consecvență dintre stilul de viață total alogen al tânărului și muzica creată de el. Fiecare notă era precum o bătaie de inimă, prinzând viață dincolo de instrumentul ce mijlocea legătura dintre cele două lumi.

Împodobirea bradului nu durase mult, imediat ce terminase reprezentația la pian, Adin li se alăturase. Alesese cele mai colorate ornamente, în detrimentul celor sclipitoare care ar fi dat un aer mai diafan. Păreau vechi și copilărești, dar poate tocmai acela fusese motivul. Tavi nu întrebase, ci doar acceptase în mâna sa fiecare obiect pe care blondul i-l înmâna pentru a-l prinde în brad. Copacul era destul de înalt ca lui Adin sau Cameliei să le fie greu să ajungă până aproape de vârful lui, unde ar fi trebuit pusă steaua.

-          Adin, anul acesta este rândul tău să pui steaua în vârf.

Imediat tânărul îl fixase instinctiv, știind că poate ajunge aproape de vârful bradului doar ridicat în brațe. Tavi presimțise că se va întâmpla așa și acceptase o scară mică, adusă de tatăl lor în schimbul unei alte îmbrățișări care l-ar fi scos din sărite pe bărbat. Undeva în sinea lui știa că blondul savurează să-i scoată peri albi afaceristului, dar momentan își dorea o seară cât se poate de calmă. Urma să aibă o discuție în privat oricum. Discuție care nu avea habar cât de cordială ar fi fost.

-          Cina este gata!


Îi înștiințase femeia care se ocupase cu gătitul, îmbrăcată în uniformă de menajeră.  Nu-l mira faptul că-și puteau permite un asemenea lux și pornise alături de ei, către masa unde îi așteptau bucate pregătite special.