Forță amorfă

Cina cu familia lui Adin se desfășurase fără neplăceri, într-un mod mult prea calm pentru a nu deveni bănuitor. Singurele subiecte deschise de tatăl acestuia fuseseră legate de mâncare și artă. Despre ce anume îl inspira pe Octavian atunci când picta și dacă avea anumite tablouri pe care le prefera sau artiști care să-și lase amprenta asupra lui. 

Sigur, nu-i vorbise decât pe scurt despre artiști francezi precum Toulouse-Lautrec sau Cézanne și despre recenta reproducere pe care o făcea după un tablou al lui Maurice de Valminck, Vedere pe Sena. Nu-l desconsidera pe bărbat, nu era nici un secret faptul că cei bogați dețin cele mai scumpe tablouri și că sunt cei care investesc în artă. Îi vorbise pe scurt pentru că-și dorea să afle care-i sunt motivele pentru care dorea acea întrevedere între patru ochi. 

Se ferise de asemenea să-l irite, deși i-ar fi plăcut să-i crape puțin acea mască de cordialitate și să scoată la iveală omul Ionescu, cel care îi propusese un schimb de bani pentru a-l părăsi pe Adin. Nu știa ce anume avea de gând de data asta, dar nu suspecta ceva de bine…

Gustase puțin din desertul pregătit special, o prăjitură cu mere și scorțișoară, pe deasupra cu glazură de ciocolată. Cu coada ochiului observase amuzat cum Adin înfuleca fără probleme. Dacă ar fi fost acasă n-ar fi avut rețineri în a devora prăjitura într-o clipită. Dar înconjurat de o atmosferă atât de artificială, dezvolta un dezgust natural care-i neutraliza pofta de mâncare.

-          Tavi nu ai mâncat deloc…

Remarcase blondul, mușcându-și buza de jos. Faptul că iubitul său nu mânca din prăjitură, știind cât de mult îi plac dulciurile era motiv de îngrijorare. Încercase să zâmbească asigurându-l că este sătul, dar Adin începea deja să intre la bănuieli.

-          În caz că mai târziu i se va face foame, puteți veni amândoi jos în bucătărie și să vă serviți cu ce vă poftește inima.

Încercase tatăl său să-l liniștească știind că odată ce-i intra ceva în cap blondului, cu greu îl făcea să se răzgândească.

-          Bun, atunci mai târziu mâncăm mai mult ca acum.

Promisese privind spre Tavi, asigurându-l că nu-l lasă să țină greva foamei doar pentru că exista o anumită presiune asupra lor.

-          Eu zic să ne retragem, acum că am luat cina. Mi-e poftă de o țigară așa că o să merg în birou.  Octavian, mă acompaniezi?

Se ridicase scurt de la masă, aplecându-se scurt pentru a-i șopti lui Adin că se întoarce repede și să nu-și facă probleme. Blondul era suficient de suspicios. Comportamentul tatălui său de până acum fusese unul calm, dar sub acel calm existase prin urmare un motiv. Îi fusese convenabilă situația, să-l aducă pe Tavi cu pretenția unei cine în familie ca apoi cine știe ce plan să încropească pentru a-i despărți. Izbise cu pumnul în masă, nervos.

-          Sunt sigură că Octavian nu va ceda, orice i-ar spune tata.

-          Și eu sunt sigur, nu venisem aici cu gând de ceartă.

-          Adin, te rog calmează-te. Până nu vei afla despre ce este vorba, nu are rost să intervii.

-          Știu, știu…

Îl urmase pe bărbat către un coridor îngust și intrase pe ușă în biroul acestuia imediat ce fusese poftit înăuntru. Nu avea nervii întinși la maxim, dar o doză de preocupare exista undeva în mintea sa. O împinsese undeva în subconștient cât examina încăperea destul de primitoare, în ciuda așteptărilor. Credea că va pătrunde într-un loc steril, lipsit de orice tușă firească.

-          Vrei un alt pahar de whisky?

-          Nu mulțumesc. A fost doar un capriciu din partea mea.

Bărbatul dăduse din umeri și se îndreptase către biroul său, așezându-se pe scaunul directorial.  Scosese dintr-unul din sertare un dosar, făcându-l curios, deși nu se depărtase din locul de la intrare, nici după ce închisese ușa.

-          Am aici dosarul tău, cu tot ce am reușit să aflu despre tine.

Văzând că nu primește nici un răspuns, fiind încurajat de tăcerea lui Tavi, continuase:

-          Știu că ai un trecut tumultuos, de asemenea am aflat despre ce ești în stare. Cu toate acestea, există lucruri pe care vreau să le aud din gura ta.

-          Ce anume?

-          Mă așteptam să fii gata de asta. De fapt, din partea ta mă aștept să fii gata de orice.

-          Nimic nu este mai dezarmant decât uitarea de sine. Am fost învățat să privesc cu un ochii către orizont, iar cu celălalt ochi spre ce se poate întâmpla.

-          De ce anume ești în stare, mai concret? Și mă refer strict la ce poți face cu forța ta incontestabilă.

-          Sincer, nimeni n-a reușit să afle…

-          Spune-mi cine a încercat să-ți testeze abilitățile și unde au dat greș.

Își deschisese primii nasturi de la cămașa gri cu care se îmbrăcase. Nu se gândise că tocmai tatăl lui Adin va fi cel care să zgândărească trecutul său. Se așteptase ca la un moment dat toate acele evenimente să fie scoase la iveală, să cântărească într-un fel sau altul pentru cineva.  Făcuse câțiva pași privind în jos către mocheta verde. Era simplă, fără alte motive care l-ar fi putut distrage pe moment.

-          Părinții mei au realizat că trebuie să facă ceva cu mine, datorită bătăilor în care eram implicat foarte des, mulți părinți ai căror copii îi snopisem în bătaie amenințau că mă trimit la Școala de Corecție. M-au trimis în schimb la diferite cluburi de box sau arte marțiale.

-          Acolo ai învățat să lupți?

-          Nu chiar. Acolo trebuia să învăț disciplina luptei, reguli și multe bazaconii care nu s-au lipit de mine.

Bărbatul zâmbise, întinzându-și picioarele pe suprafața biroului ca apoi să-și aprindă o țigară. Se vedea că este intrigat, urmărindu-l atent cu privirea. Tavi făcuse alți pași, la fel de scurți.

-          Cu toate astea, ești ager. Te-am văzut cu ochii mei și crede-mă, stăpânirea pe care o ai tu, n-am întâlnit-o până acum.

-          Nu a fost greu să iau din fiecare ce-mi trebuie.

Rostise printre dinți, sfidându-l cu privirea pe bărbat. Încă nu înțelegea de ce este interesat fix de latura lui violentă. Nu regreta nimic, știind că de fiecare dată fusese provocat și alese să-și facă singur dreptate. I se părea extrem de convenabil așa. Dacă ar fi ales să-l șantajeze cu asta în fața lui Adin, greșea.

-          Dacă ai reușit singur performanța asta, jos pălăria!

-          Nu chiar singur.

Se ferise să privească spre afacerist,  alegând să meargă înspre jaluzelele verticale care ascundeau fereastra. Cu toate acestea putea zări vag printre ele. Realizase că afară se lăsase ceața. «Culoarea amărăciunii», zâmbise puțin melancolic, regretând că nu acceptase acel pahar de whisky când îi fusese oferit.

-          Am încercat box simplu, dar am fost dat afară pentru că nu mi-am folosit doar pumnii. Kickboxingul a fost asemănător, după o lună nimeni n-a vrut să mai aibă de-a face cu mine. Artele marțiale japoneze mi-au fost total inutile. Nu m-am împăcat nici cu Kendo sau Aikido. Cu toate astea, trupul meu absorbea fiecare stil de luptă. Fiecare defensivă, orice mișcare îmi rămâneau impregnate în memorie ca o apăsare de dangă.

-          Cine este omul din spatele tău?

-          Cel care m-a învățat Taekwondo și artele marțiale libere. Nu contează numele lui, oricum nu se mai află printre noi…

-          Suficient de corect, nu-i nevoie să-mi spui despre el. Cât de bine ești în stare să lupți?

Își trecuse frustrat mâna prin păr. Adin se străduise iar să-l pieptene și să-i țină pletele sub control. Din păcate simțea nevoia de a se mișca, toată discuția, care semăna mai mult cu o interogație, îl amorțise din cap până în picioare.

-          Trupul meu este o armă. Orice obiect din jurul meu poate deveni o armă!

Se mișcase imperceptibil, ca o umbră prin aerul ce devenise greoi, acum că ținea stiloul aflat pe masa bărbatului la câțiva milimetri de ochiul lui stâng. Acesta devenise rigid, fără a avea timp să-și tragă respirația, rămăsese cu gura căscată. Stătea nemișcat, privind când la vârful stiloului pe care putea să-l analizeze în detaliu, când în ochii lui Tavi. Avea un gust amar în gură, ca și cum ar fi înghițit nu coniac, ci o gură plină de absint.

-          Dacă nu pot lupta decât cu o mână, trupul meu e o armă și îl voi folosi ca atare. Dacă picioarele nu mă ajută, mâinile mele vor fi arme iar dacă ochii mei nu văd mă voi folosi de simțuri. Fiecare parte din trupul meu poate îndeplini sarcina de apărare și distrugere. 

Învârtise cu iscusință stiloul printre degete, rapiditatea făcându-l să pară o flacără întunecată ce dansa în jurul mâinii lui. Îl aruncase în aer ca apoi să-l prindă fără să se uite la direcția de aterizare și chiar dacă se întorsese cu spatele, nimerise coșul de aluminiu, aflat în spatele biroului.

Afaceristul își revenise lent din acel moment cât gustase o fărâmă de pericol. Încă își mai simțea bătăile inimii direct în gât, nu se așteptase ca Octavian să fie atât de concret și demonstrativ. Bănuise că este iscusit, dar tot ce îi destăinuise întreceau așteptările sale.

-          Ai tras cu arma?

Își aprinsese o țigară, trăgând din filtru până când își simțise plămânii plini de nicotină. Lucrurile acestea nu i le spusese nici măcar lui Robert și nu credea că avea vreodată să le discute cu tatăl lui Adin. Trebuiau să ajungă la o finalitate, să știe care este scopul bărbatului după ce afla tot ce se putea despre el. Nu îi era teamă de adevăr, nu exista cale de întoarcere. Nu-și escamota trecutul, era prea târziu acum că blondul era în viața lui.

-          Întotdeauna țintesc capul și niciodată nu dau greș.

Bărbatul se ridicase de pe scaunul său, lăsându-și ambele brațe pe birou, aplecându-se ușor:

-          Domnule Zaharia, unii ar spune că ai stofă de asasin. Cum se împacă toate astea cu natura boemă pe care se presupune că o are un pictor?

-          Ca un Catharsis, la fel cum se împacă natura dumneavoastră de afacerist cu aceea de tată protector.

-          Mereu spui  ceea ce alții vor să audă?

-          Intuiția poate fi un dar, însă devine o povară atunci când lucrurile sunt copleșitoare.

Se lăsase tăcerea între ei, Tavi continuând să-și fumeze țigara cât timp bărbatul se îndreptase iar la măsuța de sticlă, scoțând din sertar două pahare pe care le umpluse imediat cu coniac. Unul i-l oferise tânărului.

-          Recunosc, mă așteptam să aflu că ai făcut arte marțiale, văzând cum le-ai trântit o lecție de toată frumusețea acelor tâmpiți, dar tot restul conversației a depășit cu mult impresiile mele inițiale.

-          Ce vreți să spuneți cu asta?

-          Am o sarcină pentru tine…

Ciocnise subit paharul de al lui Octavian, sunetul ascuțit abuzându-i urechile. Nu dorea să fie implicat în afaceri murdare, însă dacă era vorba de tatăl iubitului său era prins într-un cerc vicios. Bărbatul profita de faptul că dincolo de toate neînțelegerile, aprobarea lui ar fi fost un lucru îmbucurător atât pentru Adin cât și pentru el.

-          Nu fi chiar atât de suspicios. Știu că nu-i un mod foarte elegant de a cere cuiva o favoare. Te rog să nu iei asta ca pe un șantaj. Vreau să te poți retrage în cazul unui refuz și nu ți-o voi lua în nume de rău. Dar odată ce accepți, îți cer ca Adin să fie ținut departe de toate astea momentan… Nu-l pot proteja la nesfârșit, sunt conștient de asta, însă cât pot, o voi face fără să clipesc.

-          Despre ce anume este vorba?

Îl ținuse suficient pe jar. Orice ar fi fost, avea să ia o hotărâre abia după ce auzea versiunea bărbatului.

-          Toată averea mea a fost făcută cinstit. Nu spun asta ca să-mi pun singur lauri în cap ci pentru că în ziua de azi lucrurile devin din ce în ce mai murdare în afaceri. Și nu toți joacă corect. E vremea să iau măsurile potrivite.

Oftase, lăsându-și paharul pe masa de sticlă, depărtându-se de Octavian pentru a privi la rândul său printre jaluzele către geam.  Nu se așteptase ca bărbatul să-i ceară o favoare, dar după cum decurgea discuția revenise la un simțământ mai bun.

-          În Brașov am cumpărat tot etajul cu hale dintr-un mall. Jos la parter au cumpărat alții, îți voi spune numele lor dacă vei fi interesat. Prețul cu care închiriez fiecare locație în parte este sub prețul presupusei piețe de acolo. Managerul meu primește amenințări zi de zi să mărească prețul  și să se supună «concurenței». Din pricina asta nici noi și nici cealaltă firmă n-am reușit să închiriem spațiile respective. Așteptam ca să cedeze, dar mi-e teamă pentru angajatul care l-am trimis acolo cu bune intenții. Nu-mi stă în caracter să fac investiții proaste și nici să stau cu ceva pus pe butuci. Un proces ar dura prea mult…

-           Până se dă o hotărâre judecătorească vă alegeți cu pierderi mari.

-          Exact.

Liniștea se lăsase între ei imediat după fraza scurtă rostită de afacerist. Se gândea că Tavi își face bilanțul, pune în balanță situația și ia o hotărâre. Era pe punctul de a-i spune că-i dă timp să se gândească daca nu îi poate da un răspuns pe loc, dar șatenul îl luase prin surprindere:

-          Am să fac tot ce îmi cereți.

Ridicase din sprâncene,oarecum mirat de decizia lui. Se așteptase ca tânărul să mai rumege faptele iar răspunsul să vină abia după. Să fi fost la mijloc un interes? Tăcuse, vrând să vadă dacă Octavian îi cere ceva.

-          Ce anume vrei la schimb?

Trecuse scurt la subiectul care-l preocupa. Sigur tânărul se putea gândi și la varianta asta. Chiar el o luase în considerare, având în vedere că nu-i cerea să meargă la piață și să-i facă cumpărăturile. Era vorba de lucruri periculoase care l-ar fi pus în încurcătură. Putea chiar să-l șantajeze și să-i întindă o cursă, dacă tot dezvolta scenarii în capul lui. O metodă de a-l ține departe permanent de fiul său.

Însă Adin și-ar fi dat seama de asta și nu-i stătea în caracter să facă asemenea gesturi. Undeva în spatele acestor preocupări și prejudecăți, curiozitatea și dorința de a-l cunoaște pe Octavian ca om câștigaseră bătălia.

-          De ce aș vrea ceva la schimb?

-          Pentru că îți cer ceva destul de periculos. Ai putea profita de ocazie…

-          Nu îmi place să fac asta și nici nu-mi plac revanșele. Răzbunarea este o armă cu două tăișuri.

-          Totuși te-ai răzbunat pe cei care mi-au rănit fiul.

-          Adevărata răzbunare implică mai mult decât să lovești pe cineva trupește. Cred că nu-i nevoie să vă țin eu lecții.

Bărbatul râsese scurt. Îi plăcea modul în care Octavian își trasa poziția față de el, nu tăinuia nimic. Își purta cu mândrie până și partea cea mai întunecată a vieții lui. Chiar dacă era prea orgolios să-i destăinuiască toate astea.

-          Ai dreptate. Aș putea aprecia prezența ta mai mult de acum încolo.

-          Orice vă face fericit.

-          Mă îndemni să cred că îți sunt antipatic dacă spui asta cu așa indiferență.

-          Din contră, nu vreau să vă supăr. Nu vreau să stric relația dintre Adin și dumneavoastră.

-          Ești pe calea cea bună. Acum. Îl făcuse atent, revenind aproape de el, fixându-i ochii verzi cu interes. Să-ți explic pe larg ce anume ai de făcut în legătură cu acel caz.

-          Ascult.

Treaba lui era cât se poate de simplă. Se stabilea o întâlnire cu ceilalți doi afaceriști unde ar fi mers doar managerul, însă cu el urmărind îndeaproape.  Cu siguranță bărbații nu aveau în plan să-l convingă pe manager să accepte de bună voie. Deja îi raportase incidente când găsise ușile de la unele spații interioare lovite până se îndoiseră și urme de vopsea pe geamurile exterioare. Lucru care contribuia la pierderile pe care nu și le mai putea permite. Nu pentru că n-ar fi avut bani suficienți, ci pentru că nu intrase în afaceri să facă altora în necaz, ori mai rău, să le facă jocul. Avea alte treburi decât niște conflicte ce puteau fi aplanate dacă se găseau căi. Calea lui era Octavian.

Observase zâmbetul sadic al șatenului, o licărire de moment ca și cum cineva ar fi transformat covorul verde din biroul său într-o adâncitură care-l trăgea într-un loc necunoscut. Nu știa dacă fiorul care-l simțise era rece precum gheața sau fierbinte precum infernul. Acel nimb magnetic de sub fascinația căruia nu te poți desprinde, ca și cum ar fi privit apoteoticul final în ochi și nu avea putere nici măcar să clipească.  Și părea să fi zgâriat doar suprafața a ceea ce însemna cu adevărat acest om care stătea în aceeași încăpere cu el.

-          Vreau ca Adin să nu afle despre asta.

Se dezmeticise, încercând să-și amintească faptul că Octavian era de fapt iubitul fiului său. Nu-și dorise această relație dar încerca din răsputeri să o înțeleagă.

-          Va fi ținut departe de toate confruntările mele.

-          Știu sigur că vei face lucrul corect. N-am dubii în privința asta. Desigur, sper de asemenea că poți inventa o discuție fictivă pentru a-l calma când te vei întoarce la el.

-          Deja aveam în plan ceva anume.

-          Bun. Mi-a făcut plăcere să beau alături de tine și să conversăm. Sper să repetăm asta cât de curând…

-          La fel.

Răspunsese scurt, șatenul lăsându-și paharul cu coniac pe masa de sticlă, lângă celălalt pahar. Nu apucase bine să iasă pe ușă că îl auzise pe bărbat întrebând curios:

-          Ce ai de gând să-i spui?

Se întorsese în profil, afaceristul știind că este suficient ca Tavi să-l poată privi și cu coada ochiului. Pierduse din vedere licărul de amuzament din ochii lui.

-          Că ați vrut să mă cunoașteți mai bine. Atâta tot.

Închisese ușa lent, auzind un oftat mulțumit în urma lui. Știa că îi este dator lui Adin cu niște explicații, dar era prea extenuat de conotația discuției care lăsase pe umerii lui preocupări secundare. Nu-i plăcea să meargă la drum cu alte gânduri decât cu cele inițiale dar problema avea să fie rezolvată în momentul în care trebuia să fie. Nici mai devreme, nici mai târziu. Restul nu conta.

Clipise lent, alcoolul începând să-și facă efectul abia acum când devenise mai relaxat. Sau poate că începea să se relaxeze tocmai datorită alcoolului? Nu știa exact. Adin venise în întâmpinarea lui imediat ce intrase înapoi în living.

-          Ești bine? Ți-a zis tata ceva de rău? Te-a amenințat?

-          Calmează-te bestie blondă!

Glumise, trăgându-și iubitul în brațele sale, fără a ține cont că se aflau în prezența Cameliei. Odată ce fata își dăduse aprobarea, era cu atât mai firesc în purtare. Nu vedea motive pentru care să-și ascundă sentimentele.

Adin chicotise simțindu-și pletele blonde răvășite cu drag, degetele lui Tavi apăsând moale pe scalpul lui, un gest cu care-l răsfăța pe moment. Își trecuse brațele peste umerii largi ai șatenului, ca apoi să-i sărute buzele scurt.

-          Atunci a fost o discuție plictisitoare?

-          Se poate spune și așa…

-          Vreți să mergem sus în camera lui Adin? Am pregătit acolo un film de privit, suc și popcorn.

-          Ești foarte atentă cu mine, mulțumesc.

Fata zâmbise larg, uitându-se la amândoi.

-          Vă stă bine împreună. Dacă Adin ar fi fost cu un tip mai scund decât el sau poate cu unul pe care să-l domine, ar fi fost groaznic.

Tavi izbucnise în râs, la început fiind luat prin surprindere de afirmația fetei. Numai o femeie putea veni cu asemenea idei, care în esența lor erau corecte. Eterna intuiție feminină.  Obrajii lui Adin deveniseră o frumoasă nuanță de vișiniu, semn că fata îi ghicise rolul în profunzime. Cunoscându-i personalitatea, oricine ar fi tras aceeași concluzie destul de repede.

-          Cami nu o să stai cu noi în cameră în seara asta!

Plecase cu avânt spre scări, emanând o nervozitate fatalistă. Nu putea veni cu un contra argument, alegând calea cea mai simplă. Adin era ușor de descifrat, dar Tavi nu-și făcea probleme. Râsese iar cu poftă, privindu-și iubitul în timp ce urca scările.

-          Nu îți face griji Camelia, în cinci minute te chem înapoi și vă împac.

Pornise după el pe scări, în pași lungi, urcând câte două – trei trepte la rând. Nu-i fusese greu să-l ajungă din urmă.

-          Bestie blondă supărăcioasă.

Îl prinsese de talie trăgându-l în brațele lui destul de brusc, Adin se sprijinise cu palmele de pectoralii lui, făcându-i trupul să se încingă. Deși bosumflat, tânărul deja dădea semne că uită toată discuția, în special după un sărut cu ocazia căruia aprofundase toate detaliile gurii lui. Acele buze cărnoase și moi, despărțite cât să se muleze perfect cu ale lui și limba care o trecea lent pe lângă a lui, într-un joc magic care-i făcea pe amândoi să uite unde se află mai exact.

-          Vă aștept în cameră deci.

Camelia trecuse pe lângă ei, intrând în camera lui Adin, unde pregătise deja totul pentru o seară de film. Nu primeau des musafiri acasă, iar Octavian era special. Atât pentru Adin cât și pentru ea. Bănuia că tatăl lor revenise la gânduri mai bune odată cu acea discuție avută.