Cina
cu familia lui Adin se desfășurase fără neplăceri, într-un mod mult prea calm
pentru a nu deveni bănuitor. Singurele subiecte deschise de tatăl acestuia
fuseseră legate de mâncare și artă. Despre ce anume îl inspira pe Octavian
atunci când picta și dacă avea anumite tablouri pe care le prefera sau artiști
care să-și lase amprenta asupra lui.
Sigur, nu-i vorbise decât pe scurt despre
artiști francezi precum Toulouse-Lautrec sau Cézanne și despre recenta
reproducere pe care o făcea după un tablou al lui Maurice de Valminck, Vedere
pe Sena. Nu-l desconsidera pe bărbat, nu era nici un secret faptul că cei
bogați dețin cele mai scumpe tablouri și că sunt cei care investesc în artă. Îi
vorbise pe scurt pentru că-și dorea să afle care-i sunt motivele pentru care
dorea acea întrevedere între patru ochi.
Se ferise de asemenea să-l irite, deși
i-ar fi plăcut să-i crape puțin acea mască de cordialitate și să scoată la
iveală omul Ionescu, cel care îi propusese un schimb de bani pentru a-l părăsi
pe Adin. Nu știa ce anume avea de gând de data asta, dar nu suspecta ceva de
bine…
Gustase
puțin din desertul pregătit special, o prăjitură cu mere și scorțișoară, pe
deasupra cu glazură de ciocolată. Cu coada ochiului observase amuzat cum Adin
înfuleca fără probleme. Dacă ar fi fost acasă n-ar fi avut rețineri în a devora
prăjitura într-o clipită. Dar înconjurat de o atmosferă atât de artificială,
dezvolta un dezgust natural care-i neutraliza pofta de mâncare.
-
Tavi nu ai mâncat deloc…
Remarcase
blondul, mușcându-și buza de jos. Faptul că iubitul său nu mânca din prăjitură,
știind cât de mult îi plac dulciurile era motiv de îngrijorare. Încercase să
zâmbească asigurându-l că este sătul, dar Adin începea deja să intre la
bănuieli.
-
În caz că mai târziu i se va face foame, puteți
veni amândoi jos în bucătărie și să vă serviți cu ce vă poftește inima.
Încercase
tatăl său să-l liniștească știind că odată ce-i intra ceva în cap blondului, cu
greu îl făcea să se răzgândească.
-
Bun, atunci mai târziu mâncăm mai mult ca acum.
Promisese
privind spre Tavi, asigurându-l că nu-l lasă să țină greva foamei doar pentru că
exista o anumită presiune asupra lor.
-
Eu zic să ne retragem, acum că am luat cina.
Mi-e poftă de o țigară așa că o să merg în birou. Octavian, mă acompaniezi?
Se
ridicase scurt de la masă, aplecându-se scurt pentru a-i șopti lui Adin că se
întoarce repede și să nu-și facă probleme. Blondul era suficient de suspicios.
Comportamentul tatălui său de până acum fusese unul calm, dar sub acel calm
existase prin urmare un motiv. Îi fusese convenabilă situația, să-l aducă pe
Tavi cu pretenția unei cine în familie ca apoi cine știe ce plan să încropească
pentru a-i despărți. Izbise cu pumnul în masă, nervos.
-
Sunt sigură că Octavian nu va ceda, orice i-ar
spune tata.
-
Și eu sunt sigur, nu venisem aici cu gând de
ceartă.
-
Adin, te rog calmează-te. Până nu vei afla despre
ce este vorba, nu are rost să intervii.
-
Știu, știu…
Îl
urmase pe bărbat către un coridor îngust și intrase pe ușă în biroul acestuia
imediat ce fusese poftit înăuntru. Nu avea nervii întinși la maxim, dar o doză
de preocupare exista undeva în mintea sa. O împinsese undeva în subconștient
cât examina încăperea destul de primitoare, în ciuda așteptărilor. Credea că va
pătrunde într-un loc steril, lipsit de orice tușă firească.
-
Vrei un alt pahar de whisky?
-
Nu mulțumesc. A fost doar un capriciu din partea
mea.
Bărbatul
dăduse din umeri și se îndreptase către biroul său, așezându-se pe scaunul
directorial. Scosese dintr-unul din
sertare un dosar, făcându-l curios, deși nu se depărtase din locul de la
intrare, nici după ce închisese ușa.
-
Am aici dosarul tău, cu tot ce am reușit să aflu
despre tine.
Văzând
că nu primește nici un răspuns, fiind încurajat de tăcerea lui Tavi,
continuase:
-
Știu că ai un trecut tumultuos, de asemenea am
aflat despre ce ești în stare. Cu toate acestea, există lucruri pe care vreau
să le aud din gura ta.
-
Ce anume?
-
Mă așteptam să fii gata de asta. De fapt, din
partea ta mă aștept să fii gata de orice.
-
Nimic nu este mai dezarmant decât uitarea de
sine. Am fost învățat să privesc cu un ochii către orizont, iar cu celălalt
ochi spre ce se poate întâmpla.
-
De ce anume ești în stare, mai concret? Și mă
refer strict la ce poți face cu forța ta incontestabilă.
-
Sincer, nimeni n-a reușit să afle…
-
Spune-mi cine a încercat să-ți testeze
abilitățile și unde au dat greș.
Își
deschisese primii nasturi de la cămașa gri cu care se îmbrăcase. Nu se gândise
că tocmai tatăl lui Adin va fi cel care să zgândărească trecutul său. Se
așteptase ca la un moment dat toate acele evenimente să fie scoase la iveală,
să cântărească într-un fel sau altul pentru cineva. Făcuse câțiva pași privind în jos către
mocheta verde. Era simplă, fără alte motive care l-ar fi putut distrage pe
moment.
-
Părinții mei au realizat că trebuie să facă ceva
cu mine, datorită bătăilor în care eram implicat foarte des, mulți părinți ai
căror copii îi snopisem în bătaie amenințau că mă trimit la Școala de Corecție.
M-au trimis în schimb la diferite cluburi de box sau arte marțiale.
-
Acolo ai învățat să lupți?
-
Nu chiar. Acolo trebuia să învăț disciplina
luptei, reguli și multe bazaconii care nu s-au lipit de mine.
Bărbatul
zâmbise, întinzându-și picioarele pe suprafața biroului ca apoi să-și aprindă o
țigară. Se vedea că este intrigat, urmărindu-l atent cu privirea. Tavi făcuse
alți pași, la fel de scurți.
-
Cu toate astea, ești ager. Te-am văzut cu ochii
mei și crede-mă, stăpânirea pe care o ai tu, n-am întâlnit-o până acum.
-
Nu a fost greu să iau din fiecare ce-mi trebuie.
Rostise
printre dinți, sfidându-l cu privirea pe bărbat. Încă nu înțelegea de ce este
interesat fix de latura lui violentă. Nu regreta nimic, știind că de fiecare
dată fusese provocat și alese să-și facă singur dreptate. I se părea extrem de
convenabil așa. Dacă ar fi ales să-l șantajeze cu asta în fața lui Adin,
greșea.
-
Dacă ai reușit singur performanța asta, jos
pălăria!
-
Nu chiar singur.
Se
ferise să privească spre afacerist,
alegând să meargă înspre jaluzelele verticale care ascundeau fereastra.
Cu toate acestea putea zări vag printre ele. Realizase că afară se lăsase
ceața. «Culoarea amărăciunii»,
zâmbise puțin melancolic, regretând că nu acceptase acel pahar de whisky când
îi fusese oferit.
-
Am încercat box simplu, dar am fost dat afară
pentru că nu mi-am folosit doar pumnii. Kickboxingul a fost asemănător, după o
lună nimeni n-a vrut să mai aibă de-a face cu mine. Artele marțiale japoneze
mi-au fost total inutile. Nu m-am împăcat nici cu Kendo sau Aikido. Cu toate
astea, trupul meu absorbea fiecare stil de luptă. Fiecare defensivă, orice
mișcare îmi rămâneau impregnate în memorie ca o apăsare de dangă.
-
Cine este omul din spatele tău?
-
Cel care m-a învățat Taekwondo și artele
marțiale libere. Nu contează numele lui, oricum nu se mai află printre noi…
-
Suficient de corect, nu-i nevoie să-mi spui
despre el. Cât de bine ești în stare să lupți?
Își
trecuse frustrat mâna prin păr. Adin se străduise iar să-l pieptene și să-i
țină pletele sub control. Din păcate simțea nevoia de a se mișca, toată
discuția, care semăna mai mult cu o interogație, îl amorțise din cap până în
picioare.
-
Trupul meu este o armă. Orice obiect din jurul
meu poate deveni o armă!
Se
mișcase imperceptibil, ca o umbră prin aerul ce devenise greoi, acum că ținea
stiloul aflat pe masa bărbatului la câțiva milimetri de ochiul lui stâng.
Acesta devenise rigid, fără a avea timp să-și tragă respirația, rămăsese cu
gura căscată. Stătea nemișcat, privind când la vârful stiloului pe care putea
să-l analizeze în detaliu, când în ochii lui Tavi. Avea un gust amar în gură,
ca și cum ar fi înghițit nu coniac, ci o gură plină de absint.
-
Dacă nu pot lupta decât cu o mână, trupul meu e
o armă și îl voi folosi ca atare. Dacă picioarele nu mă ajută, mâinile mele vor
fi arme iar dacă ochii mei nu văd mă voi folosi de simțuri. Fiecare parte din
trupul meu poate îndeplini sarcina de apărare și distrugere.
Învârtise
cu iscusință stiloul printre degete, rapiditatea făcându-l să pară o flacără
întunecată ce dansa în jurul mâinii lui. Îl aruncase în aer ca apoi să-l prindă
fără să se uite la direcția de aterizare și chiar dacă se întorsese cu spatele,
nimerise coșul de aluminiu, aflat în spatele biroului.
Afaceristul
își revenise lent din acel moment cât gustase o fărâmă de pericol. Încă își mai
simțea bătăile inimii direct în gât, nu se așteptase ca Octavian să fie atât de
concret și demonstrativ. Bănuise că este iscusit, dar tot ce îi destăinuise
întreceau așteptările sale.
-
Ai tras cu arma?
Își
aprinsese o țigară, trăgând din filtru până când își simțise plămânii plini de
nicotină. Lucrurile acestea nu i le spusese nici măcar lui Robert și nu credea
că avea vreodată să le discute cu tatăl lui Adin. Trebuiau să ajungă la o
finalitate, să știe care este scopul bărbatului după ce afla tot ce se putea
despre el. Nu îi era teamă de adevăr, nu exista cale de întoarcere. Nu-și
escamota trecutul, era prea târziu acum că blondul era în viața lui.
-
Întotdeauna țintesc capul și niciodată nu dau
greș.
Bărbatul
se ridicase de pe scaunul său, lăsându-și ambele brațe pe birou, aplecându-se
ușor:
-
Domnule Zaharia, unii ar spune că ai stofă de
asasin. Cum se împacă toate astea cu natura boemă pe care se presupune că o are
un pictor?
-
Ca un Catharsis, la fel cum se împacă natura
dumneavoastră de afacerist cu aceea de tată protector.
-
Mereu spui
ceea ce alții vor să audă?
-
Intuiția poate fi un dar, însă devine o povară
atunci când lucrurile sunt copleșitoare.
Se
lăsase tăcerea între ei, Tavi continuând să-și fumeze țigara cât timp bărbatul
se îndreptase iar la măsuța de sticlă, scoțând din sertar două pahare pe care
le umpluse imediat cu coniac. Unul i-l oferise tânărului.
-
Recunosc, mă așteptam să aflu că ai făcut arte
marțiale, văzând cum le-ai trântit o lecție de toată frumusețea acelor tâmpiți,
dar tot restul conversației a depășit cu mult impresiile mele inițiale.
-
Ce vreți să spuneți cu asta?
-
Am o sarcină pentru tine…
Ciocnise
subit paharul de al lui Octavian, sunetul ascuțit abuzându-i urechile. Nu dorea
să fie implicat în afaceri murdare, însă dacă era vorba de tatăl iubitului său
era prins într-un cerc vicios. Bărbatul profita de faptul că dincolo de toate
neînțelegerile, aprobarea lui ar fi fost un lucru îmbucurător atât pentru Adin
cât și pentru el.
-
Nu fi chiar atât de suspicios. Știu că nu-i un
mod foarte elegant de a cere cuiva o favoare. Te rog să nu iei asta ca pe un
șantaj. Vreau să te poți retrage în cazul unui refuz și nu ți-o voi lua în nume
de rău. Dar odată ce accepți, îți cer ca Adin să fie ținut departe de toate
astea momentan… Nu-l pot proteja la nesfârșit, sunt conștient de asta, însă cât
pot, o voi face fără să clipesc.
-
Despre ce anume este vorba?
Îl
ținuse suficient pe jar. Orice ar fi fost, avea să ia o hotărâre abia după ce
auzea versiunea bărbatului.
-
Toată averea mea a fost făcută cinstit. Nu spun
asta ca să-mi pun singur lauri în cap ci pentru că în ziua de azi lucrurile
devin din ce în ce mai murdare în afaceri. Și nu toți joacă corect. E vremea să
iau măsurile potrivite.
Oftase,
lăsându-și paharul pe masa de sticlă, depărtându-se de Octavian pentru a privi
la rândul său printre jaluzele către geam.
Nu se așteptase ca bărbatul să-i ceară o favoare, dar după cum decurgea
discuția revenise la un simțământ mai bun.
-
În Brașov am cumpărat tot etajul cu hale
dintr-un mall. Jos la parter au cumpărat alții, îți voi spune numele lor dacă
vei fi interesat. Prețul cu care închiriez fiecare locație în parte este sub
prețul presupusei piețe de acolo. Managerul meu primește amenințări zi de zi să
mărească prețul și să se supună «concurenței».
Din pricina asta nici noi și nici cealaltă firmă n-am reușit să închiriem
spațiile respective. Așteptam ca să cedeze, dar mi-e teamă pentru angajatul
care l-am trimis acolo cu bune intenții. Nu-mi stă în caracter să fac
investiții proaste și nici să stau cu ceva pus pe butuci. Un proces ar dura
prea mult…
-
Până se
dă o hotărâre judecătorească vă alegeți cu pierderi mari.
-
Exact.
Liniștea
se lăsase între ei imediat după fraza scurtă rostită de afacerist. Se gândea că
Tavi își face bilanțul, pune în balanță situația și ia o hotărâre. Era pe
punctul de a-i spune că-i dă timp să se gândească daca nu îi poate da un răspuns
pe loc, dar șatenul îl luase prin surprindere:
-
Am să fac tot ce îmi cereți.
Ridicase
din sprâncene,oarecum mirat de decizia lui. Se așteptase ca tânărul să mai
rumege faptele iar răspunsul să vină abia după. Să fi fost la mijloc un
interes? Tăcuse, vrând să vadă dacă Octavian îi cere ceva.
-
Ce anume vrei la schimb?
Trecuse
scurt la subiectul care-l preocupa. Sigur tânărul se putea gândi și la varianta
asta. Chiar el o luase în considerare, având în vedere că nu-i cerea să meargă
la piață și să-i facă cumpărăturile. Era vorba de lucruri periculoase care l-ar
fi pus în încurcătură. Putea chiar să-l șantajeze și să-i întindă o cursă, dacă
tot dezvolta scenarii în capul lui. O metodă de a-l ține departe permanent de
fiul său.
Însă
Adin și-ar fi dat seama de asta și nu-i stătea în caracter să facă asemenea
gesturi. Undeva în spatele acestor preocupări și prejudecăți, curiozitatea și
dorința de a-l cunoaște pe Octavian ca om câștigaseră bătălia.
-
De ce aș vrea ceva la schimb?
-
Pentru că îți cer ceva destul de periculos. Ai
putea profita de ocazie…
-
Nu îmi place să fac asta și nici nu-mi plac
revanșele. Răzbunarea este o armă cu două tăișuri.
-
Totuși te-ai răzbunat pe cei care mi-au rănit
fiul.
-
Adevărata răzbunare implică mai mult decât să
lovești pe cineva trupește. Cred că nu-i nevoie să vă țin eu lecții.
Bărbatul
râsese scurt. Îi plăcea modul în care Octavian își trasa poziția față de el, nu
tăinuia nimic. Își purta cu mândrie până și partea cea mai întunecată a vieții
lui. Chiar dacă era prea orgolios să-i destăinuiască toate astea.
-
Ai dreptate. Aș putea aprecia prezența ta mai
mult de acum încolo.
-
Orice vă face fericit.
-
Mă îndemni să cred că îți sunt antipatic dacă
spui asta cu așa indiferență.
-
Din contră, nu vreau să vă supăr. Nu vreau să
stric relația dintre Adin și dumneavoastră.
-
Ești pe calea cea bună. Acum. Îl făcuse atent,
revenind aproape de el, fixându-i ochii verzi cu interes. Să-ți explic pe larg
ce anume ai de făcut în legătură cu acel caz.
-
Ascult.
Treaba
lui era cât se poate de simplă. Se stabilea o întâlnire cu ceilalți doi
afaceriști unde ar fi mers doar managerul, însă cu el urmărind
îndeaproape. Cu siguranță bărbații nu
aveau în plan să-l convingă pe manager să accepte de bună voie. Deja îi
raportase incidente când găsise ușile de la unele spații interioare lovite până
se îndoiseră și urme de vopsea pe geamurile exterioare. Lucru care contribuia
la pierderile pe care nu și le mai putea permite. Nu pentru că n-ar fi avut
bani suficienți, ci pentru că nu intrase în afaceri să facă altora în necaz,
ori mai rău, să le facă jocul. Avea alte treburi decât niște conflicte ce
puteau fi aplanate dacă se găseau căi. Calea lui era Octavian.
Observase
zâmbetul sadic al șatenului, o licărire de moment ca și cum cineva ar fi
transformat covorul verde din biroul său într-o adâncitură care-l trăgea
într-un loc necunoscut. Nu știa dacă fiorul care-l simțise era rece precum
gheața sau fierbinte precum infernul. Acel nimb magnetic de sub fascinația
căruia nu te poți desprinde, ca și cum ar fi privit apoteoticul final în ochi
și nu avea putere nici măcar să clipească.
Și părea să fi zgâriat doar suprafața a ceea ce însemna cu adevărat
acest om care stătea în aceeași încăpere cu el.
-
Vreau ca Adin să nu afle despre asta.
Se
dezmeticise, încercând să-și amintească faptul că Octavian era de fapt iubitul
fiului său. Nu-și dorise această relație dar încerca din răsputeri să o
înțeleagă.
-
Va fi ținut departe de toate confruntările mele.
-
Știu sigur că vei face lucrul corect. N-am dubii
în privința asta. Desigur, sper de asemenea că poți inventa o discuție fictivă
pentru a-l calma când te vei întoarce la el.
-
Deja aveam în plan ceva anume.
-
Bun. Mi-a făcut plăcere să beau alături de tine
și să conversăm. Sper să repetăm asta cât de curând…
-
La fel.
Răspunsese
scurt, șatenul lăsându-și paharul cu coniac pe masa de sticlă, lângă celălalt
pahar. Nu apucase bine să iasă pe ușă că îl auzise pe bărbat întrebând curios:
-
Ce ai de gând să-i spui?
Se
întorsese în profil, afaceristul știind că este suficient ca Tavi să-l poată
privi și cu coada ochiului. Pierduse din vedere licărul de amuzament din ochii
lui.
-
Că ați vrut să mă cunoașteți mai bine. Atâta
tot.
Închisese
ușa lent, auzind un oftat mulțumit în urma lui. Știa că îi este dator lui Adin
cu niște explicații, dar era prea extenuat de conotația discuției care lăsase
pe umerii lui preocupări secundare. Nu-i plăcea să meargă la drum cu alte
gânduri decât cu cele inițiale dar problema avea să fie rezolvată în momentul
în care trebuia să fie. Nici mai devreme, nici mai târziu. Restul nu conta.
Clipise
lent, alcoolul începând să-și facă efectul abia acum când devenise mai relaxat.
Sau poate că începea să se relaxeze tocmai datorită alcoolului? Nu știa exact.
Adin venise în întâmpinarea lui imediat ce intrase înapoi în living.
-
Ești bine? Ți-a zis tata ceva de rău? Te-a
amenințat?
-
Calmează-te bestie blondă!
Glumise,
trăgându-și iubitul în brațele sale, fără a ține cont că se aflau în prezența
Cameliei. Odată ce fata își dăduse aprobarea, era cu atât mai firesc în
purtare. Nu vedea motive pentru care să-și ascundă sentimentele.
Adin
chicotise simțindu-și pletele blonde răvășite cu drag, degetele lui Tavi
apăsând moale pe scalpul lui, un gest cu care-l răsfăța pe moment. Își trecuse
brațele peste umerii largi ai șatenului, ca apoi să-i sărute buzele scurt.
-
Atunci a fost o discuție plictisitoare?
-
Se poate spune și așa…
-
Vreți să mergem sus în camera lui Adin? Am
pregătit acolo un film de privit, suc și popcorn.
-
Ești foarte atentă cu mine, mulțumesc.
Fata
zâmbise larg, uitându-se la amândoi.
-
Vă stă bine împreună. Dacă Adin ar fi fost cu un
tip mai scund decât el sau poate cu unul pe care să-l domine, ar fi fost
groaznic.
Tavi
izbucnise în râs, la început fiind luat prin surprindere de afirmația fetei.
Numai o femeie putea veni cu asemenea idei, care în esența lor erau corecte.
Eterna intuiție feminină. Obrajii lui
Adin deveniseră o frumoasă nuanță de vișiniu, semn că fata îi ghicise rolul în
profunzime. Cunoscându-i personalitatea, oricine ar fi tras aceeași concluzie
destul de repede.
-
Cami nu o să stai cu noi în cameră în seara
asta!
Plecase
cu avânt spre scări, emanând o nervozitate fatalistă. Nu putea veni cu un
contra argument, alegând calea cea mai simplă. Adin era ușor de descifrat, dar
Tavi nu-și făcea probleme. Râsese iar cu poftă, privindu-și iubitul în timp ce
urca scările.
-
Nu îți face griji Camelia, în cinci minute te
chem înapoi și vă împac.
Pornise
după el pe scări, în pași lungi, urcând câte două – trei trepte la rând. Nu-i
fusese greu să-l ajungă din urmă.
-
Bestie blondă supărăcioasă.
Îl
prinsese de talie trăgându-l în brațele lui destul de brusc, Adin se sprijinise
cu palmele de pectoralii lui, făcându-i trupul să se încingă. Deși bosumflat,
tânărul deja dădea semne că uită toată discuția, în special după un sărut cu
ocazia căruia aprofundase toate detaliile gurii lui. Acele buze cărnoase și
moi, despărțite cât să se muleze perfect cu ale lui și limba care o trecea lent
pe lângă a lui, într-un joc magic care-i făcea pe amândoi să uite unde se află
mai exact.
-
Vă aștept în cameră deci.
Camelia
trecuse pe lângă ei, intrând în camera lui Adin, unde pregătise deja totul
pentru o seară de film. Nu primeau des musafiri acasă, iar Octavian era
special. Atât pentru Adin cât și pentru ea. Bănuia că tatăl lor revenise la
gânduri mai bune odată cu acea discuție avută.