miercuri

Verde de smaragd

Nu își amintea aproape nimic despre relația părinților lui. Oricât ar fi încercat să-și stoarcă memoria măcar de o imagine care să-l lămurească, întotdeauna trecutul venea cu frânturi disperse. Genele îi fluturau încercând să înțeleagă unde anume greșise. 

Memoriile legate de ei doi erau vagi, datorită accidentului dar și datorită stilului de viață pe care-l avusese în trecut. Niciodată nu-și găsise linia de plutire, momentul în care copilul Octavian să devină pe deplin adolescentul Octavian. Să apuce să pună întrebări legate de relații, de importanța prieteniei în viața unui om.  Se maturizase subit, de nevoie, iar acele sfaturi nu avusese cui să i le adreseze. Învățase treptat, ghidându-se după intuiție și rămășițele acelor amintiri disperse. Cu fiecare ocazie în care mintea i se elibera de griji, reușea să adune ca într-un puzzle memorii prețioase. Nu regreta legătura cu un trecut funest, îi definea prezentul până la urmă.

Bănuia că linia dintre sine și celălalt într-o relație devine extrem de vagă atunci când atracția se transformă în dragoste, iar dincolo de dragoste se formează o legătură sufletească ce merge până la sacrificiul propriu. Privindu-l atent pe Adin își dădea seama că pentru el acea linie devenise inexistentă. Reușea să-i ghicească starea doar din gesturi. Bănuia că există o reciprocă, însă nu era de băgat în seamă. Era mult mai preocupat de faptul că iubitul său era îngândurat, încruntarea de pe chipul lui senin apărând prea des, oricât de vesel s-ar fi străduit să pară. Terminase de fumat țigara, hotărât să pună capăt acestei griji.

-          De când ne-am urcat în mașină pari preocupat.

Închisese geamul acum că terminase de fumat și mirosul se dispersase. Nu-i păsa de șoferul familiei Ionescu, își apropriase mâna stângă de a blondinului, prinzând-o strâns, în timp ce mâna dreaptă o sprijinise  de portieră pentru a o duce la tâmplă. Avea să se aleagă cu o dublă durere de cap. Era suficient faptul că se îndreptau către vila în care locuia Adin, pentru o cină în familie. Nu avea în plan ca iubitul său să devină chiar atât de îngrijorat.

Imediat ce acesta înghițise în sec realizase că problema lui Adin este una destul de serioasă. Se apropriase de el, îngrijorat despre ce anume ar putea fi. Oricât de neplăcute ar fi fost aceste momente, pentru că mintea lui o lua razna, își dorea să afle adevărul.

-          Vroiam să-ți spun din timp, însă nu știam cum… Îmi pare rău, Tavi!
Privise în ochii înlăcrimați ai iubitului său încercând să smulgă răspunsurile căutate. Nu deslușea ce anume trebuia să fie aflat la timp…
-          Adin, despre ce anume vorbești?
-          L-am rugat pe tata să ne dea jeep-ul pentru că am închiriat o cabană la munte!

Oftase încercând să se calmeze. Observase privirile iscoditoare ale șoferului familiei, dar se prefăcuse că privește prin geam la peisajul dezolant de afară. Nu-și dorea să intervină cu nimic între tată și fiu. Nu-și dorea ca Adin să fie nevoit să aleagă, să se rupă de familie doar pentru a avea o relație. Bănuia că nici un părinte nu-și dorește așa ceva pentru copilul lor.

-          De aceea am acceptat să luăm cina. Tata vrea probabil să afle părerea ta… Îmi pare rău…

Completase cu vocea scăzută, mușcându-și buzele în timp ce-l privea cu coada ochiului. Dacă ar fi fost singuri situația ar fi stat altfel, dar fiind în compania unei a treia persoane, îi era dificil să-l consoleze potrivit. Nu era ca și cum nu existase timp pentru a-i spune, dar ocaziile fuseseră improprii. Amândoi trebuiseră să-și încheie semestrul fără restanțe, iar facultatea îi ținuse departe de discuții serioase. Timpul petrecut împreună fusese savurat cum trebuia. Oftase iar gândindu-se că toate acestea nu trebuiau să intervină în viața lor. Probabil urmau și alte hopuri, însă acesta era primul și era destul de emoționat.

-          Sigur, mi s-a părut ciudată rugămintea ta de a veni la cina voastră în familie. Însă nu vreau să se mai întâmple.

Îi sărutase fruntea, privindu-l fix în ochi așteptând ca Adin să înceteze a plânge. Uneori expresivitatea lui Tavi îl uimea, în special privindu-l fix în ochi realiza cât de profunde sunt sentimentele lui. Oricât de gravă ar fi fost vocea șatenului, căldura privirii lui îl făceau să freamăte. Se abținuse să nu-i sară la gât pentru a-l săruta lung. 

Ar fi vrut să poată vorbi îndelung, dar zâmbetul scurt cu care acesta îl asigurase îi era suficient să aprobe din cap și să-și găsească o poziție mai apropriată de el. Bancheta din spate le lăsa suficient spațiu, dar cei doi aleseseră să stea lipiți unul de celălalt tot drumul.

Nu știa dacă șoferul familiei îi va «turna» sau va păstra pentru el toată acesta interacțiune. Un amănunt infim, pe care-l abandonase imediat. Nu se temea de turnători și nici de adevăr. Ar fi fost o greșeală din partea lui să judece pe ceilalți, dar asta nu însemna a lăsa garda jos. Privind spre geamul din sticlă fumurie i se părea dus către o altă lume. O lume unde-l regăsea iar pe Adin. Același Adin, iubitul lui ce părea că devine un miraj cu fiecare clipire. Zărindu-se alături de el își dădea seama din licărul străveziu al sticlei că aparțin aceluiași loc. Că lumea lor, fie ea dincolo de sticla casabilă sau trecând în realitate, le aparținea. Acest lucru nu avea să-l schimbe nimeni.

-          Tavi?
Vântură blondinul mâna dreaptă în fața sa, cu grijă să-i despartă pletele rebele pentru a-l putea privi în ochi.
-          Hm?
-          Păreai pierdut în gânduri. Replicase cu voce afectată, știindu-se lipsit, chiar și pentru câteva clipe, de atenția lui.
-          Va trebui să le spunem și celor doi că plecăm undeva în vacanță.

Adin zâmbise scurt știind că se referă la Robert și Sandra. Printre lucrurile care le observase la Octavian era acela de a vorbi extrem de des cu Vasei. Nu ezita să deschidă răni adânci sau subiecte care pentru unii ar fi fost de-a dreptul inabordabile. Aveau o legătură invizibilă, un lucru care-l înțelegea ușor. Odată intrat în viața șatenului, cu greu te puteai desprinde de acest fir nevăzut, ca un cordon ce-ți putea hrăni sufletul și spiritul. Se simțea protejat, ca și cum în jurul lui se activase un scut pe care nimeni nu-l putea răzbate. Privindu-l cu atenție pe Tavi, nu-l mira deloc acest atașament. Farmecul reflexiei în oglindă, acel moment în care se putea privi în ochii lui verzi, văzându-se pe sine în ei. În ochii lui Tavi totul era diferit de lumea exterioară.

-          Ei au aflat înaintea ta. Chicoti văzându-i privirea dojenitoare, deși zâmbetul larg trăda amuzamentul mai degrabă.
-          Ești la fel de impredictibil ca un cutremur.

Își îndreptase spatele cu mândrie stând picior peste picior, oricât de mândru încercase să pară, era în zadar căci izbucnise imediat în râs. Din partea lui Tavi era un compliment, dar mereu alegea cele mai stranii asocieri.  La asta adăuga următoarea surpriză.

-          Și pe deasupra vom pleca fix mâine de dimineață, imediat după cină.
-          Adică vom dormi aici?!
-          Doar nu crezi că stau să pierd alte șapte ore pe drum pentru a mă întoarce înapoi! Nu te agita atât, ți-am făcut personal bagajul.

Ah! Dacă ar fi avut un aparat foto în acel moment. Mima șatenului era atât de nostimă! Rămas fără glas, atâtea emoții se citeau pe fața lui încât Adin izbucnise iar în râs. Nu știa dacă să se revolte sau să-i mulțumească, deși nu avea pentru ce. Gândul că va petrece o noapte sub același acoperiș cu tatăl lui Adin nu era ceva ce planificase sau își imaginase. Oftase, acoperindu-și fața cu ambele palme.

-          Ei, hai. Poți face efortul ăsta pentru mine.
-          Asta ți-o amanetez scump să știi.

Dăduse din umeri cu indiferență, deși se luminase la față imediat ce mâna lui Tavi i se așezase fierbinte pe coapsa piciorului drept. Nimic nu era mai incitant decât gândul că iubitul său îl va răsplăti cum se cuvine. Tocmai de aceea îi plăcea să-l provoace.

-          Mă scuzați că întrerup,dar am ajuns.

Mașina se oprise imediat ce intrase pe aleea care ducea spre parcare și garaj. Erau construite în afara casei, deși gardul scund le cuprindea în mod restrâns pe ambele. Se înnegurase repede, chiar dacă era doar ora cinci, însă casa era luminată cu grijă de lampadare elegant așezate pe gardul din fier forjat.  Detaliile de pe el erau geometrice, echilibrând stilul modern cu nuanța de boem sau șic pe care-l putea da acest gen de material.

Zăpada scârțâise tare sub bocancii lui. Avea învelișul mult mai dur, dar nu-l mira. Se aflau într-o zonă muntoasă, unde temperatura era total diferită de cea de la câmpie. Iar Bucureștiul devenea o mocirlă în toată regula oricât de mult s-ar fi lăsat oricine cuprins de febra sărbătorilor. Nu mai apucase o zăpadă care să reziste frumos din vremea copilăriei. Locul acesta părea însă total neatins. Uitându-se în jur constata că este un spațiu destul de izolat, la marginea unui orășel de munte.  De departe se zăreau crestele acoperite de zăpadă. Cerul senin îi dezvăluia în toată splendoarea. Nu era de mirare că regăsea aceeași seninătate alături de Adin. Copilărind într-un loc atât de frumos nu-și imagina că ar putea fi altfel.  De cealaltă parte a drumului se observau licărind luminile orașului.

-          Să înțeleg că-ți place aici? Adin îl prinsese de braț, sărutându-i obrazul.
-          Da. Cred că pe zi priveliștea e cu mult mai interesantă.

Șoferul îi lăsase în urmă, cărând cele două valize pe care Adin le pregătise pentru amândoi. Totuși nu-și făcuse anunțată prezența, ci pur și simplu le lăsase jos la ușă, așteptând ca tinerii să-și dezmorțească picioarele și să se pregătească înainte de a intra în casă.

-          Nu îți face griji în legătură cu tata. Voi încerca pe cât posibil să-l temperez atunci când va exagera cu ceva.
-          Totuși, nu vreau să te cerți cu el datorită mie.
-          Oricât de mult ar disprețui ideea că am o relație cu un bărbat, nu are decât să accepte.

Tavi îi cuprinsese umerii cu brațul drept, trăgându-l într-o îmbrățișare strânsă. Era un prim pas către acceptare; o acceptare a faptului că toată viața lor aveau să existe lucruri care să intervină între ei. Era pregătit să le înfrunte.
-          Hai să intrăm, este destul de frig afară…

Sugerase, în special pentru că Adin alesese să poarte ceva subțire. Avea doar un pulover crem, cu gulerul ușor revărsat iar pe deasupra purta doar o vestă de fâș. Își mușcase buzele știind că poartă acei blugi strâmți, care-i făceau coapsele și fesele să iasă în evidență. Nu se abținuse în a-și trece palma ușor pe talia lui puțin în jos, strângându-i ușor coapsele cu ambele mâini.  Ce-i drept, încă nu găsise o haină în care Adin să-i pară anost sau neatractiv. Probabil orice ar fi purtat, de vreme ce știa ce se află dedesubt, avea doar scopul de a-i stârni imaginația.

-          Ești destul de nerăbdător, nu că m-ar deranja.
-          Vreau doar să gust din ce-i al meu. Mai ales că până mâine trebuie să-mi țin mâinile departe de tine.

Nu ezitase să-i sărute buzele fierbinți, ridicându-se pe vârfuri, deși cizmele nu-l ajutau să-și mențină echilibrul, făcându-l să alunece puțin. Tavi îl susținuse prompt, strângând și mai mult brațele în jurul taliei lui. Savura ahotnic aroma de pe buzele șatenului, genele fluturându-i indecis. Ar fi închis ochii, dar nu vroia să piardă nici un detaliu legat de Octavian, acea scurtă încruntare când închidea ochii înainte de a-l săruta, semn că se pierdea cu firea și se lăsa prins de dorință. Numai gândul că era dorit cu atâta ardoare îi făceau picioarele să se înmoaie. Licărul din ochii lui imediat după, când se regăsea pe sine și totodată persoana care-l făcea să se simtă împlinit.

-          Crezi că șoferul vostru ne va pârî?
Oftase deasupra buzelor lui, neștiind cum altcumva să întrerupă acel sărut. Pe dinăuntru era un adevărat infern, dar pe dinafară orice gest al lui era chietiv. Tot ce ținea de Adin, devenea parte din el.
-          Nu îți face griji. Sabin nu este genul care să clevetească. Loialitatea lui merge dincolo de a faptul că lucrează ca șofer pentru tata.
-          Bun, atunci hai să mergem înăuntru.

Dincolo de acea ușă din lemn masiv, se aflau amintiri legate de trecutul iubitului său. Memorii dragi blondului, pe care era nerăbdător să le descopere. Orice amintire care ar fi prins glas devenea automat o legătură nemijlocită între trecut și prezent. Aștepta ocazia potrivită în care să afle mai multe.

Primul lucru pe care îl remarcase odată ce acea ușă fusese deschisă era lumina puternică. Pe lângă lustra din metale prețioase care ornamenta intrândul, alte câteva lampadare își făceau datoria de a deschide drumul către livingul la fel de luminos. Atmosfera părea caldă, lemnul fiind materialul predominant al vilei. Ar fi vrut să se retragă cumva din tot acest senin apăsător, becurile arzătoare nu-l impresionau cu nimic. Cu cât era mai puternică lumina, cu atât umbrele deveneau mai întunecate.  Înaintase sigur pe sine, întâmpinându-l pe tatăl lui Adin imediat ce acesta își făcuse apariția.

-          Bună seara.
Urase scurt și nu se așteptase ca bărbatul să-și extindă mâna către el. Păstrase o mimică a feței imperturbabilă, deși era contrariat de comportamentul acestuia. Ultima întrevedere dintre ei nu fusese una foarte amiabilă. 

Foarte rar întâlnise oameni scunzi de statură care să nu fie complexați de acesta încercând să iasă în evidență și să pară mai presus. Unul dintre colegii săi de liceu avea mania de a se plasa în fața cuiva doar pentru că era scund. Gestul părea unul comun, dacă ar fi fost să judece după faptul că era suficient de înalt cât să privească în față fără a fi incomodat de prezența acestuia. Dar tânărul ținea morțiș nu doar să se bage în față, cât să și întrerupă conversații. Octavian nu fusese niciodată tipul care să dea multă importanță unor gesturi disperate de a se face remarcat, de aceea când venea vorba de oameni mai scunzi decât în mod obișnuit, invitabil își amintea de acel băiat. Se întreba dacă tatăl lui Adin are un astfel de complex sau poate că strădania de a fi un om de afaceri realizat compensa tocmai această insuficiență. Sau poate că era doar o prejudecată…

Îi strânsese mâna amiabil, păstrând aparențele față de iubitul său, dar mai ales față de Camelia, care îi întâmpinase cu entuziasm. Șoferul le cărase imediat valizele înăuntru.
-          Bine ați venit! Vă așteptam să împodobim bradul împreună.
Înștiințase aceasta, dar imediat tatăl lor venise cu o completare:
-          Este o tradiție a familiei noastre…
-          Înțeleg, este o tradiție comună de altfel. Și în familia mea se proceda la fel, în trecut.

Clipise lent, refuzând să-i intersecteze privirea iscoditoare. Știa că afirmația fusese făcută doar pentru a-l intimida sau pentru a smulge o oarecare reacție din partea lui. Îndreptându-și ochii către Adin încerca să-i transmită bărbatului că nici unul din ei nu avea de câștigat dintr-o confruntare verbală. Nu se afla acolo să supere pe nimeni.

-          Cât timp doamna Emilia pregătește cina, vom merge în living pentru a împodobi bradul…

Fără alte politețuri pornise în urma lor către locul respectiv. Ar fi mințit dacă ar fi spus că se simte în largul lui. Simțea discordanța dintre cele două lumi chiar și prin cele mai mici detalii: hainele lui care erau puțin scămoșate și pe alocuri se puteau observa urmele de uzură, sau acele cute datorită faptului că nu erau călcate des, gesturile rezervate pentru că se simțea supus unor pretenții , strădaniile tuturor de a păstra aparențele chiar dacă dincolo de cortina roșie adevărurile nerostite de față cu alții erau știute de toți și mai presus de toate astea totul părea calp ca o monedă.

Fusese poftit de bărbat să ia loc pe unul dintre cele două fotolii aflate de-a lungul canapelei. Îi ghicise până și acest capriciu, căci probabil ar fi fost iritat dacă Adin ar fi stat prea aproape de el. Acceptase fără probleme această despărțire, știind că va fi una de interval scurt.

-          Dorești să bei ceva?
Bărbatul încerca să ignore faptul că Adin și Camelia șușoteau și chicoteau la câțiva metri de ei, fiind mai preocupați de pianul aflat ca element central al livingului, decât de a împodobi bradul.

-          Jack Daniel`s.
-          Hmm, whisky deja?
-          Nu vă faceți griji, am toleranță bună la alcool. Pot să fumez?

Profitase imediat ce zărise o scrumieră pe masă. Știa deja că bărbatul este fumător, prin urmare nu avea de ce să-i ascundă acest viciu comun, ori faptul că îi plăcea o băutură tare alături de țigara sa.

-          Da, poți fuma. Chiar mă gândeam să-mi aprind o țigară înainte de a veni voi. Vrei să încerci cubaneze din pachetul meu?

Zâmbise oarecum amuzat de comoditatea discuției, ce mergea pe un făgaș prea normal pentru a nu da de gândit. Bărbatul interpretase greșit zâmbetul lui și scosese pachetul de țigări din buzunarul vestei pe care o purta, lăsându-i-l pe masă. Îl urmărise cu privirea cât se îndreptase către barul din sticlă, proiectat ca element de decor ce se unea cu raftul aflat deasupra șemineului. Aflat prea departe pentru a simți căldura emanată de lemnul care ardea mocnit, își dădea seama că structura casei era făcută în așa fel încât aerul să circule constant.  Aprinsese o țigară din pachetul propriu, primind recunoscător paharul de whisky din mâna bărbatului.

-          După cină aș dori o discuție între patru ochi.
-          Atunci după cină voi aștepta un semn.

Gustase lichidul de culoarea chihlimbarului, savoarea sa mângâindu-i gâtul arzător de plăcut. Înghițiturile erau scurte, buzele lui umezindu-se des pentru a păstra aroma puternică ce se amesteca cu tutunul.

-          Probabil Adin ți-a spus despre faptul că a rezervat deja bilete pentru voi la un hotel din Predeal.
-          Da. A fost atât de pripit încât mi-a spus pe drum încoace…
-          Mă așteptam să fie așa. Întotdeauna a făcut cum crede de cuviință, deși nu ia cele mai bune decizii.

Octavian strânsese tare de pahar mutând țigara, mișcându-și mâna dreaptă de pe brațul fotoliului către spatele acestuia imediat ce aerul devenise greu. Gestul nu-i scăpase bărbatului, care imediat realizase că Adin aterizase în poala șatenului fără nici un avertisment. Abia că reușise să perceapă ce se întâmplă, asta doar pentru că nu-l scăpase din ochi pe Tavi, pe când acesta, deși aflat în miezul conversației, prevăzuse actul.

-          Adin,  fi politicos de față cu sora ta!
-          Nu strica seara asta doar pentru o simplă îmbrățișare.

Comentase, prizându-se de gâtul lui Octavian fără să-i pese de faptul că tatăl lui plesnea de nervi. Acum că toată lumea aflase despre relația lor, nu vedea de ce să nu-și exteriorizeze sentimentele. Era suficient de discriminat în societate, n-ar fi permis ca în locul în care copilărise să se extindă aceea ură și împotrivire injustă.
-          Nu îți face probleme tată, eu susțin relația lor.

Camelia intervenise imediat din dorința de a-i asigura pe amândoi că le este alături, dar și pentru a-l avertiza tacit pe bărbat să nu strice buna dispoziție.

Tavi alesese să tacă, dar mâna aflată pe talia lui Adin spunea mai mult decât orice frază. Blondul chicotise încurajat și alesese să se retragă din brațele iubitului său abia după ce i se confirmase că acesta se simte bine, dăruindu-i un sărut tandru pe obraz.
-          O să-ți cânt ceva la pian, așa că să asculți cu atenție!
-          Ar fi bine să asculți ce are de gând să interpreteze pentru că n-a mai atins pianul ăla de când s-a stins soția mea…       

Comentase afaceristul ridicându-se de pe fotoliu intrigat de schimbarea colosală pe care o observa la fiul său. Adin care se închisese în sine atâta timp, refuzând să atingă pianul la care mama lui cântase atâția ani, se răzgândise brusc. Pianul fusese inițial instrumentul ales pentru ca acesta să urmeze Conservatorul. Însă după moartea soției lui, Adin hotărâse că vioara i se potrivește mai bine.

Clapele începuseră să răsune lent, păreau a fi atinse lin precum o curgere de note muzicale ce îi învăluia pe toți în atmosfera intimă a sunetului. Între timp Camelia începuse să desfacă cele două cutii cu globuri și ornamente pentru bradul de Crăciun, pregătindu-se să-l împodobească. Tatăl lui Adin se îndreptase către pian, ascultându-și fiul cântând la pian cu multă atenție, închizând ochii din când în când, atunci când profunzimea notelor părea prea copleșitoare.

Stinsese țigara iar apoi lăsase paharul de whisky pe măsuța din fața canapelei și se îndreptase către sora lui Adin, ajutând-o la împodobit. Era o decizie automată, având în vedere ambianța familiară.

-          A insistat să cânte ceva pentru tine și a trebuit să sintonizez pianul înainte.
-          Muzica e în sângele lui din câte se pare. Chiar dacă nu a mai cântat la pian de ceva vreme, parcă ar fi făcut asta tot timpul.

Remarcase fără rețineri, chiar dacă suna a laudă, era un simplu adevăr. Talentul lui Adin era incontestabil. Pricepea pe alocuri că această consecvență dintre stilul de viață total alogen al tânărului și muzica creată de el. Fiecare notă era precum o bătaie de inimă, prinzând viață dincolo de instrumentul ce mijlocea legătura dintre cele două lumi.

Împodobirea bradului nu durase mult, imediat ce terminase reprezentația la pian, Adin li se alăturase. Alesese cele mai colorate ornamente, în detrimentul celor sclipitoare care ar fi dat un aer mai diafan. Păreau vechi și copilărești, dar poate tocmai acela fusese motivul. Tavi nu întrebase, ci doar acceptase în mâna sa fiecare obiect pe care blondul i-l înmâna pentru a-l prinde în brad. Copacul era destul de înalt ca lui Adin sau Cameliei să le fie greu să ajungă până aproape de vârful lui, unde ar fi trebuit pusă steaua.

-          Adin, anul acesta este rândul tău să pui steaua în vârf.

Imediat tânărul îl fixase instinctiv, știind că poate ajunge aproape de vârful bradului doar ridicat în brațe. Tavi presimțise că se va întâmpla așa și acceptase o scară mică, adusă de tatăl lor în schimbul unei alte îmbrățișări care l-ar fi scos din sărite pe bărbat. Undeva în sinea lui știa că blondul savurează să-i scoată peri albi afaceristului, dar momentan își dorea o seară cât se poate de calmă. Urma să aibă o discuție în privat oricum. Discuție care nu avea habar cât de cordială ar fi fost.

-          Cina este gata!


Îi înștiințase femeia care se ocupase cu gătitul, îmbrăcată în uniformă de menajeră.  Nu-l mira faptul că-și puteau permite un asemenea lux și pornise alături de ei, către masa unde îi așteptau bucate pregătite special.