Nu
își amintea aproape nimic despre relația părinților lui. Oricât ar fi încercat
să-și stoarcă memoria măcar de o imagine care să-l lămurească, întotdeauna
trecutul venea cu frânturi disperse. Genele îi fluturau încercând să înțeleagă
unde anume greșise.
Memoriile legate de ei doi erau vagi, datorită accidentului
dar și datorită stilului de viață pe care-l avusese în trecut. Niciodată nu-și
găsise linia de plutire, momentul în care copilul Octavian să devină pe deplin
adolescentul Octavian. Să apuce să pună întrebări legate de relații, de
importanța prieteniei în viața unui om.
Se maturizase subit, de nevoie, iar acele sfaturi nu avusese cui să i le
adreseze. Învățase treptat, ghidându-se după intuiție și rămășițele acelor
amintiri disperse. Cu fiecare ocazie în care mintea i se elibera de griji,
reușea să adune ca într-un puzzle memorii prețioase. Nu regreta legătura cu un
trecut funest, îi definea prezentul până la urmă.
Bănuia
că linia dintre sine și celălalt într-o relație devine extrem de vagă atunci când
atracția se transformă în dragoste, iar dincolo de dragoste se formează o
legătură sufletească ce merge până la sacrificiul propriu. Privindu-l atent pe
Adin își dădea seama că pentru el acea linie devenise inexistentă. Reușea să-i
ghicească starea doar din gesturi. Bănuia că există o reciprocă, însă nu era de
băgat în seamă. Era mult mai preocupat de faptul că iubitul său era îngândurat,
încruntarea de pe chipul lui senin apărând prea des, oricât de vesel s-ar fi
străduit să pară. Terminase de fumat țigara, hotărât să pună capăt acestei
griji.
-
De când ne-am urcat în mașină pari preocupat.
Închisese
geamul acum că terminase de fumat și mirosul se dispersase. Nu-i păsa de
șoferul familiei Ionescu, își apropriase mâna stângă de a blondinului,
prinzând-o strâns, în timp ce mâna dreaptă o sprijinise de portieră pentru a o duce la tâmplă. Avea să
se aleagă cu o dublă durere de cap. Era suficient faptul că se îndreptau către
vila în care locuia Adin, pentru o cină în familie. Nu avea în plan ca iubitul
său să devină chiar atât de îngrijorat.
Imediat
ce acesta înghițise în sec realizase că problema lui Adin este una destul de
serioasă. Se apropriase de el, îngrijorat despre ce anume ar putea fi. Oricât
de neplăcute ar fi fost aceste momente, pentru că mintea lui o lua razna, își
dorea să afle adevărul.
-
Vroiam să-ți spun din timp, însă nu știam cum…
Îmi pare rău, Tavi!
Privise
în ochii înlăcrimați ai iubitului său încercând să smulgă răspunsurile căutate.
Nu deslușea ce anume trebuia să fie aflat la timp…
-
Adin, despre ce anume vorbești?
-
L-am rugat pe tata să ne dea jeep-ul pentru că
am închiriat o cabană la munte!
Oftase
încercând să se calmeze. Observase privirile iscoditoare ale șoferului
familiei, dar se prefăcuse că privește prin geam la peisajul dezolant de afară.
Nu-și dorea să intervină cu nimic între tată și fiu. Nu-și dorea ca Adin să fie
nevoit să aleagă, să se rupă de familie doar pentru a avea o relație. Bănuia că
nici un părinte nu-și dorește așa ceva pentru copilul lor.
-
De aceea am acceptat să luăm cina. Tata vrea
probabil să afle părerea ta… Îmi pare rău…
Completase
cu vocea scăzută, mușcându-și buzele în timp ce-l privea cu coada ochiului.
Dacă ar fi fost singuri situația ar fi stat altfel, dar fiind în compania unei
a treia persoane, îi era dificil să-l consoleze potrivit. Nu era ca și cum nu
existase timp pentru a-i spune, dar ocaziile fuseseră improprii. Amândoi
trebuiseră să-și încheie semestrul fără restanțe, iar facultatea îi ținuse
departe de discuții serioase. Timpul petrecut împreună fusese savurat cum
trebuia. Oftase iar gândindu-se că toate acestea nu trebuiau să intervină în
viața lor. Probabil urmau și alte hopuri, însă acesta era primul și era destul
de emoționat.
-
Sigur, mi s-a părut ciudată rugămintea ta de a
veni la cina voastră în familie. Însă nu vreau să se mai întâmple.
Îi
sărutase fruntea, privindu-l fix în ochi așteptând ca Adin să înceteze a
plânge. Uneori expresivitatea lui Tavi îl uimea, în special privindu-l fix în
ochi realiza cât de profunde sunt sentimentele lui. Oricât de gravă ar fi fost
vocea șatenului, căldura privirii lui îl făceau să freamăte. Se abținuse să
nu-i sară la gât pentru a-l săruta lung.
Ar fi vrut să poată vorbi îndelung,
dar zâmbetul scurt cu care acesta îl asigurase îi era suficient să aprobe din
cap și să-și găsească o poziție mai apropriată de el. Bancheta din spate le
lăsa suficient spațiu, dar cei doi aleseseră să stea lipiți unul de celălalt
tot drumul.
Nu
știa dacă șoferul familiei îi va «turna» sau va păstra pentru el toată
acesta interacțiune. Un amănunt infim, pe care-l abandonase imediat. Nu se
temea de turnători și nici de adevăr. Ar fi fost o greșeală din partea lui să
judece pe ceilalți, dar asta nu însemna a lăsa garda jos. Privind spre geamul
din sticlă fumurie i se părea dus către o altă lume. O lume unde-l regăsea iar
pe Adin. Același Adin, iubitul lui ce părea că devine un miraj cu fiecare
clipire. Zărindu-se alături de el își dădea seama din licărul străveziu al
sticlei că aparțin aceluiași loc. Că lumea lor, fie ea dincolo de sticla casabilă
sau trecând în realitate, le aparținea. Acest lucru nu avea să-l schimbe
nimeni.
-
Tavi?
Vântură
blondinul mâna dreaptă în fața sa, cu grijă să-i despartă pletele rebele pentru
a-l putea privi în ochi.
-
Hm?
-
Păreai pierdut în gânduri. Replicase cu voce
afectată, știindu-se lipsit, chiar și pentru câteva clipe, de atenția lui.
-
Va trebui să le spunem și celor doi că plecăm
undeva în vacanță.
Adin
zâmbise scurt știind că se referă la Robert și Sandra. Printre lucrurile care
le observase la Octavian era acela de a vorbi extrem de des cu Vasei. Nu ezita
să deschidă răni adânci sau subiecte care pentru unii ar fi fost de-a dreptul
inabordabile. Aveau o legătură invizibilă, un lucru care-l înțelegea ușor.
Odată intrat în viața șatenului, cu greu te puteai desprinde de acest fir nevăzut,
ca un cordon ce-ți putea hrăni sufletul și spiritul. Se simțea protejat, ca și
cum în jurul lui se activase un scut pe care nimeni nu-l putea răzbate.
Privindu-l cu atenție pe Tavi, nu-l mira deloc acest atașament. Farmecul
reflexiei în oglindă, acel moment în care se putea privi în ochii lui verzi,
văzându-se pe sine în ei. În ochii lui Tavi totul era diferit de lumea exterioară.
-
Ei au aflat înaintea ta. Chicoti văzându-i
privirea dojenitoare, deși zâmbetul larg trăda amuzamentul mai degrabă.
-
Ești la fel de impredictibil ca un cutremur.
Își
îndreptase spatele cu mândrie stând picior peste picior, oricât de mândru
încercase să pară, era în zadar căci izbucnise imediat în râs. Din partea lui
Tavi era un compliment, dar mereu alegea cele mai stranii asocieri. La asta adăuga următoarea surpriză.
-
Și pe deasupra vom pleca fix mâine de dimineață,
imediat după cină.
-
Adică vom dormi aici?!
-
Doar nu crezi că stau să pierd alte șapte ore pe
drum pentru a mă întoarce înapoi! Nu te agita atât, ți-am făcut personal
bagajul.
Ah!
Dacă ar fi avut un aparat foto în acel moment. Mima șatenului era atât de
nostimă! Rămas fără glas, atâtea emoții se citeau pe fața lui încât Adin
izbucnise iar în râs. Nu știa dacă să se revolte sau să-i mulțumească, deși nu
avea pentru ce. Gândul că va petrece o noapte sub același acoperiș cu tatăl lui
Adin nu era ceva ce planificase sau își imaginase. Oftase, acoperindu-și fața
cu ambele palme.
-
Ei, hai. Poți face efortul ăsta pentru mine.
-
Asta ți-o amanetez scump să știi.
Dăduse
din umeri cu indiferență, deși se luminase la față imediat ce mâna lui Tavi i
se așezase fierbinte pe coapsa piciorului drept. Nimic nu era mai incitant
decât gândul că iubitul său îl va răsplăti cum se cuvine. Tocmai de aceea îi
plăcea să-l provoace.
-
Mă scuzați că întrerup,dar am ajuns.
Mașina
se oprise imediat ce intrase pe aleea care ducea spre parcare și garaj. Erau
construite în afara casei, deși gardul scund le cuprindea în mod restrâns pe
ambele. Se înnegurase repede, chiar dacă era doar ora cinci, însă casa era
luminată cu grijă de lampadare elegant așezate pe gardul din fier forjat. Detaliile de pe el erau geometrice, echilibrând
stilul modern cu nuanța de boem sau șic pe care-l putea da acest gen de
material.
Zăpada
scârțâise tare sub bocancii lui. Avea învelișul mult mai dur, dar nu-l mira. Se
aflau într-o zonă muntoasă, unde temperatura era total diferită de cea de la câmpie.
Iar Bucureștiul devenea o mocirlă în toată regula oricât de mult s-ar fi lăsat
oricine cuprins de febra sărbătorilor. Nu mai apucase o zăpadă care să reziste
frumos din vremea copilăriei. Locul acesta părea însă total neatins. Uitându-se
în jur constata că este un spațiu destul de izolat, la marginea unui orășel de
munte. De departe se zăreau crestele
acoperite de zăpadă. Cerul senin îi dezvăluia în toată splendoarea. Nu era de
mirare că regăsea aceeași seninătate alături de Adin. Copilărind într-un loc
atât de frumos nu-și imagina că ar putea fi altfel. De cealaltă parte a drumului se observau
licărind luminile orașului.
-
Să înțeleg că-ți place aici? Adin îl prinsese de
braț, sărutându-i obrazul.
-
Da. Cred că pe zi priveliștea e cu mult mai
interesantă.
Șoferul
îi lăsase în urmă, cărând cele două valize pe care Adin le pregătise pentru
amândoi. Totuși nu-și făcuse anunțată prezența, ci pur și simplu le lăsase jos
la ușă, așteptând ca tinerii să-și dezmorțească picioarele și să se pregătească
înainte de a intra în casă.
-
Nu îți face griji în legătură cu tata. Voi
încerca pe cât posibil să-l temperez atunci când va exagera cu ceva.
-
Totuși, nu vreau să te cerți cu el datorită mie.
-
Oricât de mult ar disprețui ideea că am o
relație cu un bărbat, nu are decât să accepte.
Tavi
îi cuprinsese umerii cu brațul drept, trăgându-l într-o îmbrățișare strânsă.
Era un prim pas către acceptare; o acceptare a faptului că toată viața lor
aveau să existe lucruri care să intervină între ei. Era pregătit să le
înfrunte.
-
Hai să intrăm, este destul de frig afară…
Sugerase,
în special pentru că Adin alesese să poarte ceva subțire. Avea doar un pulover
crem, cu gulerul ușor revărsat iar pe deasupra purta doar o vestă de fâș. Își
mușcase buzele știind că poartă acei blugi strâmți, care-i făceau coapsele și
fesele să iasă în evidență. Nu se abținuse în a-și trece palma ușor pe talia
lui puțin în jos, strângându-i ușor coapsele cu ambele mâini. Ce-i drept, încă nu găsise o haină în care
Adin să-i pară anost sau neatractiv. Probabil orice ar fi purtat, de vreme ce
știa ce se află dedesubt, avea doar scopul de a-i stârni imaginația.
-
Ești destul de nerăbdător, nu că m-ar deranja.
-
Vreau doar să gust din ce-i al meu. Mai ales că
până mâine trebuie să-mi țin mâinile departe de tine.
Nu
ezitase să-i sărute buzele fierbinți, ridicându-se pe vârfuri, deși cizmele
nu-l ajutau să-și mențină echilibrul, făcându-l să alunece puțin. Tavi îl
susținuse prompt, strângând și mai mult brațele în jurul taliei lui. Savura
ahotnic aroma de pe buzele șatenului, genele fluturându-i indecis. Ar fi închis
ochii, dar nu vroia să piardă nici un detaliu legat de Octavian, acea scurtă
încruntare când închidea ochii înainte de a-l săruta, semn că se pierdea cu
firea și se lăsa prins de dorință. Numai gândul că era dorit cu atâta ardoare
îi făceau picioarele să se înmoaie. Licărul din ochii lui imediat după, când se
regăsea pe sine și totodată persoana care-l făcea să se simtă împlinit.
-
Crezi că șoferul vostru ne va pârî?
Oftase
deasupra buzelor lui, neștiind cum altcumva să întrerupă acel sărut. Pe
dinăuntru era un adevărat infern, dar pe dinafară orice gest al lui era
chietiv. Tot ce ținea de Adin, devenea parte din el.
-
Nu îți face griji. Sabin nu este genul care să
clevetească. Loialitatea lui merge dincolo de a faptul că lucrează ca șofer
pentru tata.
-
Bun, atunci hai să mergem înăuntru.
Dincolo
de acea ușă din lemn masiv, se aflau amintiri legate de trecutul iubitului său.
Memorii dragi blondului, pe care era nerăbdător să le descopere. Orice amintire
care ar fi prins glas devenea automat o legătură nemijlocită între trecut și
prezent. Aștepta ocazia potrivită în care să afle mai multe.
Primul
lucru pe care îl remarcase odată ce acea ușă fusese deschisă era lumina
puternică. Pe lângă lustra din metale prețioase care ornamenta intrândul, alte
câteva lampadare își făceau datoria de a deschide drumul către livingul la fel
de luminos. Atmosfera părea caldă, lemnul fiind materialul predominant al
vilei. Ar fi vrut să se retragă cumva din tot acest senin apăsător, becurile
arzătoare nu-l impresionau cu nimic. Cu cât era mai puternică lumina, cu atât
umbrele deveneau mai întunecate.
Înaintase sigur pe sine, întâmpinându-l pe tatăl lui Adin imediat ce
acesta își făcuse apariția.
-
Bună seara.
Urase
scurt și nu se așteptase ca bărbatul să-și extindă mâna către el. Păstrase o
mimică a feței imperturbabilă, deși era contrariat de comportamentul acestuia.
Ultima întrevedere dintre ei nu fusese una foarte amiabilă.
Foarte rar
întâlnise oameni scunzi de statură care să nu fie complexați de acesta
încercând să iasă în evidență și să pară mai presus. Unul dintre colegii săi de
liceu avea mania de a se plasa în fața cuiva doar pentru că era scund. Gestul
părea unul comun, dacă ar fi fost să judece după faptul că era suficient de
înalt cât să privească în față fără a fi incomodat de prezența acestuia. Dar
tânărul ținea morțiș nu doar să se bage în față, cât să și întrerupă
conversații. Octavian nu fusese niciodată tipul care să dea multă importanță
unor gesturi disperate de a se face remarcat, de aceea când venea vorba de
oameni mai scunzi decât în mod obișnuit, invitabil își amintea de acel băiat.
Se întreba dacă tatăl lui Adin are un astfel de complex sau poate că strădania
de a fi un om de afaceri realizat compensa tocmai această insuficiență. Sau
poate că era doar o prejudecată…
Îi
strânsese mâna amiabil, păstrând aparențele față de iubitul său, dar mai ales
față de Camelia, care îi întâmpinase cu entuziasm. Șoferul le cărase imediat
valizele înăuntru.
-
Bine ați venit! Vă așteptam să împodobim bradul
împreună.
Înștiințase
aceasta, dar imediat tatăl lor venise cu o completare:
-
Este o tradiție a familiei noastre…
-
Înțeleg, este o tradiție comună de altfel. Și în
familia mea se proceda la fel, în trecut.
Clipise
lent, refuzând să-i intersecteze privirea iscoditoare. Știa că afirmația fusese
făcută doar pentru a-l intimida sau pentru a smulge o oarecare reacție din
partea lui. Îndreptându-și ochii către Adin încerca să-i transmită bărbatului
că nici unul din ei nu avea de câștigat dintr-o confruntare verbală. Nu se afla
acolo să supere pe nimeni.
-
Cât timp doamna Emilia pregătește cina, vom
merge în living pentru a împodobi bradul…
Fără
alte politețuri pornise în urma lor către locul respectiv. Ar fi mințit dacă ar
fi spus că se simte în largul lui. Simțea discordanța dintre cele două lumi
chiar și prin cele mai mici detalii: hainele lui care erau puțin scămoșate și
pe alocuri se puteau observa urmele de uzură, sau acele cute datorită faptului
că nu erau călcate des, gesturile rezervate pentru că se simțea supus unor
pretenții , strădaniile tuturor de a păstra aparențele chiar dacă dincolo de
cortina roșie adevărurile nerostite de față cu alții erau știute de toți și mai
presus de toate astea totul părea calp ca o monedă.
Fusese
poftit de bărbat să ia loc pe unul dintre cele două fotolii aflate de-a lungul
canapelei. Îi ghicise până și acest capriciu, căci probabil ar fi fost iritat
dacă Adin ar fi stat prea aproape de el. Acceptase fără probleme această
despărțire, știind că va fi una de interval scurt.
-
Dorești să bei ceva?
Bărbatul
încerca să ignore faptul că Adin și Camelia șușoteau și chicoteau la câțiva
metri de ei, fiind mai preocupați de pianul aflat ca element central al livingului,
decât de a împodobi bradul.
-
Jack Daniel`s.
-
Hmm, whisky deja?
-
Nu vă faceți griji, am toleranță bună la alcool.
Pot să fumez?
Profitase
imediat ce zărise o scrumieră pe masă. Știa deja că bărbatul este fumător, prin
urmare nu avea de ce să-i ascundă acest viciu comun, ori faptul că îi plăcea o
băutură tare alături de țigara sa.
-
Da, poți fuma. Chiar mă gândeam să-mi aprind o
țigară înainte de a veni voi. Vrei să încerci cubaneze din pachetul meu?
Zâmbise
oarecum amuzat de comoditatea discuției, ce mergea pe un făgaș prea normal
pentru a nu da de gândit. Bărbatul interpretase greșit zâmbetul lui și scosese
pachetul de țigări din buzunarul vestei pe care o purta, lăsându-i-l pe masă.
Îl urmărise cu privirea cât se îndreptase către barul din sticlă, proiectat ca
element de decor ce se unea cu raftul aflat deasupra șemineului. Aflat prea
departe pentru a simți căldura emanată de lemnul care ardea mocnit, își dădea
seama că structura casei era făcută în așa fel încât aerul să circule
constant. Aprinsese o țigară din
pachetul propriu, primind recunoscător paharul de whisky din mâna bărbatului.
-
După cină aș dori o discuție între patru ochi.
-
Atunci după cină voi aștepta un semn.
Gustase
lichidul de culoarea chihlimbarului, savoarea sa mângâindu-i gâtul arzător de
plăcut. Înghițiturile erau scurte, buzele lui umezindu-se des pentru a păstra
aroma puternică ce se amesteca cu tutunul.
-
Probabil Adin ți-a spus despre faptul că a rezervat
deja bilete pentru voi la un hotel din Predeal.
-
Da. A fost atât de pripit încât mi-a spus pe
drum încoace…
-
Mă așteptam să fie așa. Întotdeauna a făcut cum
crede de cuviință, deși nu ia cele mai bune decizii.
Octavian
strânsese tare de pahar mutând țigara, mișcându-și mâna dreaptă de pe brațul
fotoliului către spatele acestuia imediat ce aerul devenise greu. Gestul nu-i
scăpase bărbatului, care imediat realizase că Adin aterizase în poala șatenului
fără nici un avertisment. Abia că reușise să perceapă ce se întâmplă, asta doar
pentru că nu-l scăpase din ochi pe Tavi, pe când acesta, deși aflat în miezul
conversației, prevăzuse actul.
-
Adin, fi
politicos de față cu sora ta!
-
Nu strica seara asta doar pentru o simplă
îmbrățișare.
Comentase,
prizându-se de gâtul lui Octavian fără să-i pese de faptul că tatăl lui plesnea
de nervi. Acum că toată lumea aflase despre relația lor, nu vedea de ce să
nu-și exteriorizeze sentimentele. Era suficient de discriminat în societate,
n-ar fi permis ca în locul în care copilărise să se extindă aceea ură și
împotrivire injustă.
-
Nu îți face probleme tată, eu susțin relația
lor.
Camelia
intervenise imediat din dorința de a-i asigura pe amândoi că le este alături,
dar și pentru a-l avertiza tacit pe bărbat să nu strice buna dispoziție.
Tavi
alesese să tacă, dar mâna aflată pe talia lui Adin spunea mai mult decât orice
frază. Blondul chicotise încurajat și alesese să se retragă din brațele
iubitului său abia după ce i se confirmase că acesta se simte bine, dăruindu-i
un sărut tandru pe obraz.
-
O să-ți cânt ceva la pian, așa că să asculți cu
atenție!
-
Ar fi bine să asculți ce are de gând să
interpreteze pentru că n-a mai atins pianul ăla de când s-a stins soția mea…
Comentase
afaceristul ridicându-se de pe fotoliu intrigat de schimbarea colosală pe care
o observa la fiul său. Adin care se închisese în sine atâta timp, refuzând să
atingă pianul la care mama lui cântase atâția ani, se răzgândise brusc. Pianul
fusese inițial instrumentul ales pentru ca acesta să urmeze Conservatorul. Însă
după moartea soției lui, Adin hotărâse că vioara i se potrivește mai bine.
Clapele
începuseră să răsune lent, păreau a fi atinse lin precum o curgere de note
muzicale ce îi învăluia pe toți în atmosfera intimă a sunetului. Între timp
Camelia începuse să desfacă cele două cutii cu globuri și ornamente pentru
bradul de Crăciun, pregătindu-se să-l împodobească. Tatăl lui Adin se
îndreptase către pian, ascultându-și fiul cântând la pian cu multă atenție,
închizând ochii din când în când, atunci când profunzimea notelor părea prea
copleșitoare.
Stinsese
țigara iar apoi lăsase paharul de whisky pe măsuța din fața canapelei și se
îndreptase către sora lui Adin, ajutând-o la împodobit. Era o decizie automată,
având în vedere ambianța familiară.
-
A insistat să cânte ceva pentru tine și a
trebuit să sintonizez pianul înainte.
-
Muzica e în sângele lui din câte se pare. Chiar
dacă nu a mai cântat la pian de ceva vreme, parcă ar fi făcut asta tot timpul.
Remarcase
fără rețineri, chiar dacă suna a laudă, era un simplu adevăr. Talentul lui Adin
era incontestabil. Pricepea pe alocuri că această consecvență dintre stilul de
viață total alogen al tânărului și muzica creată de el. Fiecare notă era precum
o bătaie de inimă, prinzând viață dincolo de instrumentul ce mijlocea legătura
dintre cele două lumi.
Împodobirea
bradului nu durase mult, imediat ce terminase reprezentația la pian, Adin li se
alăturase. Alesese cele mai colorate ornamente, în detrimentul celor
sclipitoare care ar fi dat un aer mai diafan. Păreau vechi și copilărești, dar
poate tocmai acela fusese motivul. Tavi nu întrebase, ci doar acceptase în mâna
sa fiecare obiect pe care blondul i-l înmâna pentru a-l prinde în brad. Copacul
era destul de înalt ca lui Adin sau Cameliei să le fie greu să ajungă până
aproape de vârful lui, unde ar fi trebuit pusă steaua.
-
Adin, anul acesta este rândul tău să pui steaua
în vârf.
Imediat
tânărul îl fixase instinctiv, știind că poate ajunge aproape de vârful bradului
doar ridicat în brațe. Tavi presimțise că se va întâmpla așa și acceptase o
scară mică, adusă de tatăl lor în schimbul unei alte îmbrățișări care l-ar fi
scos din sărite pe bărbat. Undeva în sinea lui știa că blondul savurează să-i
scoată peri albi afaceristului, dar momentan își dorea o seară cât se poate de
calmă. Urma să aibă o discuție în privat oricum. Discuție care nu avea habar
cât de cordială ar fi fost.
-
Cina este gata!
Îi
înștiințase femeia care se ocupase cu gătitul, îmbrăcată în uniformă de menajeră. Nu-l mira faptul că-și puteau permite un
asemenea lux și pornise alături de ei, către masa unde îi așteptau bucate
pregătite special.